310 matches
-
ca o zvârlugă și priceput ca un om învățat...”) un fecior cu calități deosebite. A fost numit Chipăruș. Chipăruș își va elibera sora - trimisă cândva de mamă să adune vițeii, dar nimerită în castelul zmeilor - în urma unei competiții ciudate cu temnicerii: rosul ciolanelor. Voinicul roade nu numai ciolanele, ci îi înghite și pe zmei... Starea civilă a femeii (ființă neobișnuită) din Pruncul și călugărul 442 poate fi dedusă cu ușurință: „O fost odată un om ș-o muiere. Omul era pe
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
complace în compania unei Margot, „frumoasă ca o rușine”, cu care împarte un pat „plin de păduchi și de sânge” și „soarbe moartea ca pe o otravă”. Precum genialul damnat medieval, cunoaște și supliciile închisorii, destăinuite într-un lamento: „Dormiți temnicerilor, dormiți,/ Lăsați-ne dracului un ceas./ De chinul lanțurilor ne izbăviți/ Și aruncați-ne pâinea care v-a rămas”. Instrumentul izbăvirii sale, ca și a patronului serafimilor osândiți, e spânzurătoarea: „«Vagabonzi, hoți, nebuni. Lepădații noroadelor./ Casa lor e temnița. Puneți
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
aherontice, ierni polare și toamne bacoviene amenințând viața și spiritul: pădurile „se bejenesc”, „cad ploi de păcură ropotitoare”, marea e un paradis în derivă spre care migrează „nămolul” și „înecații”. Paralel, se întâlnește solitudinea cosmică a eului liric - „întemnițat și temnicer” zidindu-se zilnic -, dar și, compensator, intervine întoarcerea lui către începuturi, cu valoare de repere pure și purificatoare în mitologia personală a poetului: „pădurile primordiale”, dealul copilăriei, lumina celestă, stelară, de la care, ca și gnosticii, se revendică poetul, el însuși
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
Sasada. Temnița în care suntem închiși este lată de șaisprezece palme și lungă de douăzeci și patru și este clădită din bușteni așezați cam la două degete unul de celălalt. Într-un colț se află o ușă pe care intră și ies temnicerii, dar aceasta este, firește, încuiată. Când am ieșit afară ca să răspund la întrebări, am băgat de seamă că temnița noastră este împrejmuită cu două rânduri de pari ascuțiți la vârf, iar între pari sunt înfipți spini, în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am băgat de seamă că temnița noastră este împrejmuită cu două rânduri de pari ascuțiți la vârf, iar între pari sunt înfipți spini, în așa fel încât nimeni să nu poată intra din afară. Dincolo de acest gard se află coliba temnicerilor acoperită cu paie, casa mai marelui peste temniceri și o bucătărie. Cu toate că se găsește și o bucătărie, mâncarea noastră de fiecare zi este un singur castron de orez cu legume, ridichi crude sau murate. Uneori ne dau sardine murate. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
împrejmuită cu două rânduri de pari ascuțiți la vârf, iar între pari sunt înfipți spini, în așa fel încât nimeni să nu poată intra din afară. Dincolo de acest gard se află coliba temnicerilor acoperită cu paie, casa mai marelui peste temniceri și o bucătărie. Cu toate că se găsește și o bucătărie, mâncarea noastră de fiecare zi este un singur castron de orez cu legume, ridichi crude sau murate. Uneori ne dau sardine murate. Cum n-avem voie să ne tăiem părul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
plângea și înainte că-i era rău de la mâncarea proastă și de la duhoarea din temniță, dar acum trei zile a început să vomite și nu s-a mai putut ridica în picioare. Am cerut să ne dea niște leacuri, dar temnicerul ne-a adus doar un vas de pământ cu rădăcini de copac fierte fără măcar să încerce să cheme un doctor. Neavând încotro, eu și Luis Sasada i-am pus părintelui Vasquez pe frunte un ștergar muiat în nămol ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
păcatul de a mă fi folosit de această țară și întru mântuirea ei adevărată.” Frica de moarte. Ziua, în timp ce îl îngrijesc pe părintele Vasquez, sunt gata să-mi primesc soarta pe deplin, dar de fapt, când se lasă noaptea și temnicerii nu ne aduc nici o lumânare, iar prin întunericul duhnind greu a scârnă se aud gemetele părintelui Vasquez, frica de moarte îmi împunge pieptul cu gheare ascuțite. Sunt scăldat în broboane de sudoare. Sudoare ca niște broboane de sânge. „Părinte, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bine că n-am putut să-i văd: am avut sentimentul că erau larg deschiși și plini de ură) și am murmurat o rugăciune. Aceeași rugăciune pe care am spus-o și pentru tânărul indian și pentru Tanaka... În zori, temnicerii au înfășurat trupul preotului într-o învelitoare de paie și l-au cărat afară. Mâinile și picioarele îi ieșeau din învelitoare. Erau slabe ca niște bețe, murdare și pline de noroi. Pe când priveam la toate acestea împreună cu Luis Sasada m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că avut un rost. Nu înțeleg o iotă. — Am trăit... Am trăit cu adevărat. Nu-mi pare rău de nimic. Slujbașul a ieșit fără să mai zică nimic. Înainte de a mă întoarce în temniță, am cerut să văd marea și temnicerii mi-au dat voie. Am privit marea în iarnă de lângă parii dimprejurul temniței. Marea sclipea în soarele după-amiezii. Câteva insule rotunde erau presărate ici-acolo. Nu se vedea nici o barcă și totul era liniștit. Acesta era mormântul părintelui Vasquez și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se îndreptă de-a lungul coridorului înghețat către sfârșitul călătoriei sale. Se hotărî ziua execuției. Cu o zi înainte, Velasco și Luis Sasada primiră permisiune specială să se spele și să se schimbe în haine de temniță noi sub supravegherea temnicerilor. După cum spuneau temnicerii, și acest gest era tot un semn de „aleasă milostivire” din partea judecătoriei. Trupurile lor murdare erau slăbite, iar coastele, ieșite în afară. Din aceeași „aleasă milostivire”, la ultima lor cină primiră pe lângă obișnuitul castron de legume și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a lungul coridorului înghețat către sfârșitul călătoriei sale. Se hotărî ziua execuției. Cu o zi înainte, Velasco și Luis Sasada primiră permisiune specială să se spele și să se schimbe în haine de temniță noi sub supravegherea temnicerilor. După cum spuneau temnicerii, și acest gest era tot un semn de „aleasă milostivire” din partea judecătoriei. Trupurile lor murdare erau slăbite, iar coastele, ieșite în afară. Din aceeași „aleasă milostivire”, la ultima lor cină primiră pe lângă obișnuitul castron de legume și un pește stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era tot un semn de „aleasă milostivire” din partea judecătoriei. Trupurile lor murdare erau slăbite, iar coastele, ieșite în afară. Din aceeași „aleasă milostivire”, la ultima lor cină primiră pe lângă obișnuitul castron de legume și un pește stricat. După cum îi lămuri temnicerul, aceasta avea să fie ultima lor masă, căci după rânduială, în dimineața cu pricina, osândiților nu li se mai dădea să mănânce. Printre osândiți erau și unii care de frică vomitau la locul osândei tot ce mâncaseră. — Aveți vreo dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sub slava Sa cerească!” Scriindu-și testamentul, Velasco se gândea în sinea lui că rănise o mulțime de oameni cu trufia și semeția lui și că era nevoit să îndure suferința de a doua zi drept răscumpărare. Când îi înmână temnicerului testamentul, înserarea și frigul învăluiseră încet-încet temnița ca de obicei. La gândul că mâine pe vremea aceasta ei nu vor mai fi înăuntru, dar înserarea va învălui din nou temnița goală, la fel ca și azi, Velasco se simți dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Velasco se simți dintr-o dată jignit. Pe când se ruga împreună cu Luis Sasada, dintr-un colț al temniței se auzi pe neașteptate zgomot de pași și ușa zăbrelită se deschise. În lumina lumânării se ivi chipul turtit ca de pește al temnicerului. — Intră! La porunca temnicerului, o umbră mare și cocoșată se furișă înăuntru stângaci. Apoi murmură către cei doi în latină: — Pax Domini. Din pricina amurgului, chipul și înfățișarea osânditului nu se vedeau, dar dinspre el venea aceeași duhoare pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o dată jignit. Pe când se ruga împreună cu Luis Sasada, dintr-un colț al temniței se auzi pe neașteptate zgomot de pași și ușa zăbrelită se deschise. În lumina lumânării se ivi chipul turtit ca de pește al temnicerului. — Intră! La porunca temnicerului, o umbră mare și cocoșată se furișă înăuntru stângaci. Apoi murmură către cei doi în latină: — Pax Domini. Din pricina amurgului, chipul și înfățișarea osânditului nu se vedeau, dar dinspre el venea aceeași duhoare pe care o răspândiseră și ei până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ceva la ureche celui care părea să-i fie superior. Acesta era un bărbat rotofei. Desfăcu o hârtie pe care era scrisă pedeapsa și o citi. Sufla un vânt înghețat. În zare marea spumega. Când pedeapsa fu în sfârșit citită, temnicerii îi împresurară pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în mișcare. Coborau pe o potecă ce trecea printr-o livadă de mandarini - slujbașii, călare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în mișcare. Coborau pe o potecă ce trecea printr-o livadă de mandarini - slujbașii, călare, iar osândiții, temnicerii și pedestrașii, pe jos. Țărăncile se opreau din lucru și se uitau la ei cu uimire. — Crucifixus etiam pro nobis. În timp ce se clătinau în jos pe povârniș, părintele Carvalho începuse dintr-o dată să cânte. — Crucem passus. Slujbașii, și temnicerii l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
osândiții, temnicerii și pedestrașii, pe jos. Țărăncile se opreau din lucru și se uitau la ei cu uimire. — Crucifixus etiam pro nobis. În timp ce se clătinau în jos pe povârniș, părintele Carvalho începuse dintr-o dată să cânte. — Crucem passus. Slujbașii, și temnicerii l-au lăsat să cânte mai departe. După ce coborâră povârnișul prin livada de mandarini, ajunseră în satul Ōmura. De-o parte și de alta a drumului se înșirau case cu acoperișuri de stuf. Oameni cu coșuri în spate și femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
În așteptarea morții, osândiții nu mai aveau strop de sânge în obrajii bătuți de vânt. În mijlocul gardului din pari stăteau proaspăt înfipți trei stâlpi înconjurați de paie și vreascuri. Se ridicau drepți întocmai ca niște călăi înalți de stat. Pe când temnicerii legau din nou mâinile celor trei, slujbașul de la judecătorie se apropie de ei. — Ia ascultați, tot nu vreți să vă lepădați credința creștină? E ultima oară când mai puteți! Cei doi misionari scuturară din cap cu hotărâre. După câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ah!”, iar apoi se întoarse către părintele Carvalho și strigă: — Tanto yo como ellos podemos ir allá. Recitând cu toții într-un glas „Tatăl nostru”, cei trei înaintară unul după altul până la stâlpii care îi așteptau neclintiți privindu-i țintă de la depărtare. Temnicerii îi așezară pe fiecare în parte în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare. — Să renașteți în Paradis! strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cei trei înaintară unul după altul până la stâlpii care îi așteptau neclintiți privindu-i țintă de la depărtare. Temnicerii îi așezară pe fiecare în parte în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare. — Să renașteți în Paradis! strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
al părintelui Carvalho se stinseră brusc. Se mai auzeau doar șuierul vântului și pocnetul vreascurilor mistuite. La urmă, din fumul alb ce învăluia stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și plecară să o arunce în mare. Valurile înspumate care acopereau plaja înghițiră desaga aruncată se temniceri, se izbiră unele de altele și se retraseră. Această mișcare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și plecară să o arunce în mare. Valurile înspumate care acopereau plaja înghițiră desaga aruncată se temniceri, se izbiră unele de altele și se retraseră. Această mișcare se repetă de câteva ori. Razele soarelui de iarnă cădeau peste plaja lungă, iar marea se întindea cât vezi cu ochii sub șuierul vântului ca și cum nimic nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]