9,918 matches
-
scenariului care îi arunca pe spectatori într-o asemenea stare de confuzie existențială. Iar povestea e nu doar încâlcită, ci și de o lipsă de noimă arareori întâlnită, care ofensează și o logică elementară. Acțiunea se petrece pe două planuri temporale care par legate, dar te convingi treptat de șubrezenia conexiunii. Primul e intervalul 1911 - 1916: prințul Andrei Morudzi 1 (Dan Bittman) duce o viață plină de cazinouri, femei și dueluri între Paris și București/moșia sa. În 1935, prințul Andrei
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
minore din perioada interbelică. E bine dacă se vor opera unele modificări de repertoriu, remedieri imperioase, căci ar fi destule propuneri de revizuiri în selecția de o sută. Ar fi multe de spus, îndeosebi despre aceste din urmă două secvențe temporale, dar nu mi-am propus decât să ofer o imagine a colecției 100+1 capodopere ale romanului românesc, care stă în picioare împotriva oricăror discuții posibile. Are curiozitățile ei, dar aceasta îi sporește farmecul. La zece ani de la demararea lui
Un confesiv paradoxal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12469_a_13794]
-
în toate portretele egiptene. Se încheie în 1997 cu Maurizio Cattelan, un sculptor italian născut în 1960, care și-a prins, pe un uriaș panou de cauciuc, 500 de capete personale, posace, sub formă de spermatozoizi. Între cele două extreme temporale și artistice, cel care parcurge cu oglinzile ochilor cartea are bucuria de a-i descoperi, în cele mai variate ipostaze, pe marii artiști ai lumii așa cum s-au lăsat văzuți. În Renaștere pictorii aveau obiceiul să intre în propriile picturi
500 de autoportrete by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12497_a_13822]
-
Tudorel Urian Scriitorul pare a juca în permanență rolul unui savant candid și cam zăpăcit, care amestecă substanțe aparent incompatibile, mirîndu-se singur de rezultatul experimentelor sale. Ficțiunea și memorialistica, regionalismele de limbaj și tehnicile narative ale postmodernității, flexibilitatea temporală și geografică, viii și morții, Occidentul și satul bănățean tradițional (cu specificitatea sa multietnică) sînt macerate temeinic și apoi retopite în operă, iar autorul este primul care exclamă uimit (inimitabilul său "măi, măi") în fața rezultatului final. Misterele Castelului Solitude sau
Balul fantomelor blajine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12509_a_13834]
-
într-un stat totalitar, cu regim polițienesc, precum cel condus de Nicolae Ceaușescu nu mai este în măsură să surprindă pe nimeni. Întrebarea care se pune este însă cum trebuie (re)citită astăzi o asemenea carte? Ca un produs marcat temporal (anul primei redactări a fost, repet, 1987), un document recuperat aparținînd destul de firavei noastre istorii a rezistenței anticomuniste prin literatură, sau ca un roman fictiv publicat (în ediție defintivă) în anul 2004 și, de aceea, supus exigențelor estetice ale timpului
Hans Castrop în România comunistă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12484_a_13809]
-
muzicală (cea din legalitatea partiturii, se înțelege) este aidoma unei axiome care reflectă o anume realitate și în nici un caz realitatea integrală, în sine, a partiturii respective. Și cum realitatea partiturii are mai multe fețe (corespunzătoare mai multor circumstanțe: modale, temporale, spațiale), se pare că, după caz, aplicăm o interpretare sau alta, fără a putea afirma în principiu că o interpretare este mai adevărată (mai valoroasă) decît alta. Esențial este ca aceste interpretări să nu fie contradictorii, ci complementare. Votînd pentru
Logica partiturii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11415_a_12740]
-
îl recomandă pentru o asemenea cercetare. Dar, dinaintea miriadei de manuscrise medievale povestind despre călătorii (reale sau, mai ales, imaginare) către un Eden (imaginar), ca într-un închipuit laborator vechi de alchimie în care ar fi nimerit printr-o falie temporală (pasionat de SF el însuși, cercetătorul îmi va ierta, sper, analogia ...neștiințifică), deși el e mereu tentat să devină un ucenic vrăjitor-alchimist, singura cale, îngustă ca o lamă de sabie, pe care o poate străbate ca un cercetător al vremilor
În librăriile pariziene - Un succes pe tema eșecului by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/11417_a_12742]
-
produc un rapid fenomen de ,contagiune" care le asigură uriașa difuziune în afara mediilor academice și științifice. Se mai poate invoca o explicație pentru șocul produs în mentalul colectiv de gândirea einsteiniană, și ea ține tot de istoria culturală. Deși aparține temporal modernității, teoria relativității anunță lumea postmodernă nu numai prin conținutul său, ci și prin modul în care o știință ,tare" (fizica) afirmă trei postulate specifice acesteia din urmă: totul e relativ; nu există o realitate esențială; mijloacele ,clasice" ale cunoașterii
2005 - Anul Mondial al Fizicii - "St. Francis Einstein of the Daffodils" by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11441_a_12766]
-
pentru a ne elibera de prezența vampirizantă a autorului. Jurnalul lui Dracula, el, acoperă intervalul 2 februarie 1463-28 august 1464 și e îmbibat de date și referințe istorice, bine documentate, ce alcătuiesc un sumbru tablou de epocă. Conturul spațial și temporal e cu atât mai bine precizat, subliniat, întărit, cu cât autorul e decis să-și smulgă protagonistul de sub faldurile și vopselurile mitului: un mit ,contemporan", kitsch, precum cel rimelat de Dracula lui Bram Stoker. Sub narațiunea confesivă, spartă în fragmente
Bietul Dracula by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11478_a_12803]
-
orice rău pe parcursul derulării rugăciunii. Puterea purificatoare a lui Dumnezeu este dobândită prin rugăciune, iar sufletul, într-o astfel de stare, se află în comuniune cu Dumnezeu și în puterea „aerului Divinității”, primind viziuni și visuri. Imaginea portretizează o stare temporală și nu o rezidență permanentă a sufletului. Sfântul Macarie percepe sufletul ca primind aripi la botez, credinciosul apropriindu-și ceea ce i s-a dat de către Hristos prin jertfa Sa pe cruce. Credinciosul este astfel echipat pentru potențialul zbor. La Sfântul Macarie
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beţia trează, somnul treaz, rana şi zborul sufletului (III). In: Nr. 8/2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/140_a_94]
-
e limpede că jurnalele, memorialistica, volumele de corespondență și interviuri ocupă un loc important pe piața noastră de carte și răspund, în continuare, așteptărilor publicului. Acest orizont de așteptare se configurează, la rândul său, într-un mod relevant, integrând nișe temporale tot mai apropiate, până la deplina sincronizare între momentul trăirii și cel al confesiunii. Astfel, dacă imediat după Revoluție au fost publicate masiv jurnalele și memoriile ,arestate", cenzurate, puse la index, recuperându-se editorial un trecut interbelic și un sertar (nu
Decrețeii (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11518_a_12843]
-
și mai puțin decât o umbră. În poemul ,Ce îmbătrânește-n noi", Blaga pare a suferi un șoc aproape fizic cu timpul... Brusc, într-un amurg de zi și de viață, simțim un decalaj între percepția cronologică interioară și adevărul temporal al lumii înconjurătoare. Poetul are impulsul de a-și ascunde nu numai chipul, dar și numele - pentru a-și voala identitatea față cu noile generații, printre care cei de vârsta sa se simt străini: ne găsim oameni de altădată, / străini
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
altă parte timpul decontează întotdeauna erorile. Compozitorii, ca și discipolii lor, pot fi crepusculari; muzica însă, oricît de fugitivă, tot îți lasă urmele trecerii sale. Fie că le numim sintaxe sonore ori categorii sintactice, fie fenomene sonore fundamentale sau structuri temporale, monodia, polifonia, omofonia și eterofonia se înfățișează ca niște clădiri de sunete care în realitate sunt arare ori locuite în identitatea lor nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
armăturile cu care se dotează timpul în zbaterea lui sonoră. Nu e ușor de izolat monodia, polifonia (superpozițională sau imitativă), omofonia ori eterofonia dintr-o partitură. Cu atît mai dificil este să identifici una sau mai multe dintre aceste categorii temporale cu un întreg opus. Starea lor de agregare nu este, la modul curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă o tendință puternică spre concatenare și cununare, din mariajul activ al celor patru sintaxe sonore afirmîndu-se explicit în
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
are însă acoperire în realitatea axiologică și nici în debitul de eternitate al unei muzici, gradul de simplitate al categoriilor sintactice nefiind proporțional cu gradul lor intrinsec de desăvîrșire ori de oportunitate. Monodia, de pildă, în calitatea ei de structură temporală monovocală, nu este cu nimic mai prejos, din punct de vedere al complexității, și nici nu poate fi aprioric, inferioară sub aspect valoric, față de, să zicem, polifonie sau eterofonie, ambele fiind structuri temporale plurivocale. E-adevărat că muzicile arhaice ori
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
de pildă, în calitatea ei de structură temporală monovocală, nu este cu nimic mai prejos, din punct de vedere al complexității, și nici nu poate fi aprioric, inferioară sub aspect valoric, față de, să zicem, polifonie sau eterofonie, ambele fiind structuri temporale plurivocale. E-adevărat că muzicile arhaice ori cele antice s-au consumat preponderent în perimetrul monodiei și că, treptat, sintaxele multivocale s-au impus definitiv în cercul din ce în ce mai deschis (și mai spart) al muzicii culte, ajungîndu-se la acele fenomene sonore
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
odată cu Postmodernismul, asistăm la o recapitulare a sintaxelor muzicale, la un rezumat de multe ori frivol și ostentativ care, firește, nu va dura la nesfîrșit, ci se va finaliza, probabil , fie prin inventarea unei noi (cea de a cincea) categorii temporale, fie prin împotmolirea în propria-i cenușă sau, Doamne ferește, în neant. Ori poate că din recapitulări și rezumate, din cenușă și neant muzica savantă își va înălța noi catedrale în care să se oficieze ritualuri de regenerare și regăsire. Cu
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
tonală, hrănită de disponibilitațile gîndirii verticale, omofone, predominant instrumentală a Barocului, Clasicismului și Romantismului a fost răsfățată timp de aproape trei veacuri, iar eterofonia epocii moderne rezistă doar de cîteva decenii, recapitularea post-modernă promite încă o și mai accentuată condensare temporală. însuși dansul aprig al consecuțiilor nu lasă loc (și nici timp) reformulărilor fundamentale, întoarcerilor la origini. Și tot din păcate, timpul este nu numai un maestru pur și simplu ci - vorba lui Berlioz - ,acel maestru care își omoară discipolii".
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
final, interpreți și public sunt invitați în sală. Andrei Șerban, singur, așezat pe un scaun în prosceniu - după câteva observații-concluzii asupra nevoii de a înțelege importanța pregătirii, pentru a fi deschis pentru momentul unic, momentul de teatru, a cărui existență temporală e acum și aici - ne invită la un exercițiu comun: să ne imaginăm că ținem în mâna dreaptă o lumânare, pe care o aprindem cu bricheta din mâna stângă. În mișcare apoi, protejăm lumânarea de vânt, iar dacă s-a
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
de date, nu se mai poate alcătui de acum încolo o ediție de opere complete Arghezi, fără cel de-al doilea nu se mai poate scrie o istorie a receptării operei argheziene, în toate compartimentele ei și în toate secvențele temporale. Numai cine a făcut investigații de istorie literară e în măsură să aprecieze acest extraordinar instrument de lucru, de care am avea nevoie în cazul oricărui scriitor. Altfel riscăm să practicăm și în mileniul trei o istorie literară precară, lacunară
Harta unui continent literar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11584_a_12909]
-
1940-1944), un interval de tranziție între două regimuri politice complet diferite (1945-1947) și începutul proletcultismului (1947-1950). Al. Piru, care știa foarte bine toate aceste împrejurări dramatice, trece senin peste tragedia literaturii române. Suspendă istoria. Ia deceniul ca pe un segment temporal indiferent. Nu-și propune să vadă epoca și transformările, pentru că stă, fără sensibilitate și imaginație, în fața unor rafturi de bibliotecă. Numele scriitorilor sunt etichete, iar cărțile - suportul de hârtie al unui text oarecare, fără legătură nici cu viața socială, nici
Critica de dicționar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11630_a_12955]
-
cu cele din anii ´30 sau din anii ´70, când interesul pentru Arghezi atinsese forme maxime. Punând mereu unele și aceleași întrebări, în 1927 (anul debutului în volum), în 1967 (anul morții scriitorului) sau în ...2007 (ca să dau un ritm temporal din 40 în 40 de ani de posibilă înnoire a perspectivei critice), riscăm să răspundem prin clișeele tradiționale, foarte rezistente. A vorbi din nou despre psalmii arghezieni "între credință și tăgadă"e plictisitor, atât pentru o critică inventivă, cât și
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
căutările copilului Isai, bizareriile de comportament ale omului matur, tulburat de acuzații nedrepte, încercările fiului de a-l înțelege pe părinte) se amestecă într-un singur flux narativ. Modernitatea romanului emană din sinuozitățile narațiunii, conexiunile și rupturile de memorie, suprapunerile temporale, fluctuațiile conștiinței, densitatea impresiilor subiective, dramatismul stărilor-limită, perspectiva inocentului confruntat cu spaima morții. Sensibilitatea morală ultragiată ca problemă esențială a omului îl apropie pe Vladimir Beșleagă, în stilul psihologic al prozei sale, de Augustin Buzura. Vladimir Beșleagă are, în Zbor
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
în dispoziții imprevizibile, fie după modele selectiv-elective, este decantată, sistematizată, cînd domesticită grație unor tratamente de temperatizare, cînd lăsată în sălbăticia ei arhetipală, uneori elaborată în baza unor norme logico-matematice, alteori eliberată prin intermediul unor procese acusmatice, dar aproape niciodată configurată temporal în structuri arhitectonice autonome și autotrofe, neatîrnate față de alte structuri formale, bunăoară, ale muzicilor tonale sau modale. La fel și serialismul care, prin caracterul lui antropic, manufacturier, este expresia umanismului ca, de altfel, și tonalismul funcțional, de la care, exceptînd ofertele
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
pas, îndrăznit, de altfel, de Robert Moran, iar apoi de un Dieter Schnebel Silvano Bussotti sau Anestis Logothetis. Conceptualismul textual, validat de un limbaj noțional sub înfățișarea letrismului sonor, este și mai aproape de oralitate, adică de gradul zero al controlului temporal, întîmplările muzicale din specia text-composition-ului fiind absolut indiferente la presiunile oricărui fel de structuri formale induse, așa cum se întîmplă, de exemplu, în unele creații semnate de Hans Helms ori Karlheinz Stockhausen în anii ^60 al secolului 20. Conceptualismul formal, în
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]