128 matches
-
dar preluate, amplificate și cristalizate de mitologia medievală. Mircea Eliade e interesat de miraculoasa geneză a mătrăgunei, de antropomorfismul și androginia ei, de virtuțile sale afrodiziace și fertilizatoare. El desface mecanismul procesului religios de „cristalizare a unui simbol metafizic și teologal” : mătrăguna devine o „plantă a vieții și a morții”, o „plantă sacră”, o „plantă-zeiță”. Un aspect esențial - sesizat și de Mircea Eliade - este în ce măsură calitățile terapeutice și psihotrope ale mătrăgunei au determinat statutul său de prototip vegetal ideal, de plantă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
liniștea nopților. PARTEA A DOUAtc "PARTEA A DOUA" Principii generale. Monografia virtuții Și nu uitați, doamnă, că există perfecțiuni revoltătoare. Lucrare inedită a autorului CAPITOLUL IVtc "CAPITOLUL IV" Dogme Biserica recunoaște șapte păcate capitale, dar nu admite decât trei virtuți teologale. Prin urmare, avem șapte principii care dau naștere la remușcări, față de trei surse de consolare! Ce tristă constatare: 3/7: omul/X... Așa se face că nici o ființă omenească, deci nici Sfânta Tereza și nici Sfântul Francisc de Asisi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poruncă : «îl vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți».” Ierarhia era eliminată din Creație. Nimeni nu a învins, atunci, la Valladolid și disputa a rămas, într-un fel, deschisă pînă în prezent... Problema nu este deci neapărat una teologală - în orice caz, nu este doar una teologală. Cu atît mai mult, nu este doar una de simplă credință individuală. Pe scurt, implicațiile unei astfel de preferințe senine pentru creaționism pot trece cu ușurință dincolo de sfera dreptei credințe pentru a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pe tine însuți».” Ierarhia era eliminată din Creație. Nimeni nu a învins, atunci, la Valladolid și disputa a rămas, într-un fel, deschisă pînă în prezent... Problema nu este deci neapărat una teologală - în orice caz, nu este doar una teologală. Cu atît mai mult, nu este doar una de simplă credință individuală. Pe scurt, implicațiile unei astfel de preferințe senine pentru creaționism pot trece cu ușurință dincolo de sfera dreptei credințe pentru a genera credința în dreapta rînduire a inegalităților. Din acest
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
rațional, pentru a avea un sprijin și pentru a eluda misterul apariției vieții. Ei au ajuns altfel la omphalul lor, prin credință oarbă, sentimente și multă patimă!... Preamărind absurd Nimicul, interpelînd Absolutul și tăind mii de păduri ca să publice comentarii teologale! E o inepție să te mărginești la ipoteza că Omphal a creat o singură lume sau o singură specie conștientă! Să mai adaugi apoi că i-a mai trebuit și ODIHNĂ! e de-a dreptul stupid... Și nici nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
4. Motivația reală a acestui mal entendu rezidă, potrivit teoriei lui Berdiaev, în structura de profunzime a vieții religioase a Ortodoxiei 5. O explicație pertinentă constă în faptul esențial că Occidentul este impregnat de spiritul aristotelismului nu numai la nivelul teologal, ci și la nivelul structurii formelor sale de viață. Cu alte cuvinte, întreaga civilizație occidentală se fundează "tipologic pe înțelegerea aristotelică a raporturilor dintre act și formă". De aici rezultă diferența primordială dintre Răsărit și Occident. Virtualității Răsăritului, a posibilității
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ordinea obiectivă la care trebuie să se raporteze, inevitabil, toate lucrurile este ordinea creaționistă sau ordinea creației dumnezeiești. Este clar că a formula o critică, în aceste condiții, este echivalent nu cu a emite o judecată, ci, cu un limbaj teologal mai vechi, a ține scaun de judecată. Acum, ceea ce este normal sau nu este comparat cu o ordine obiectivă neexistând nimic subiectiv în această formulare a criticii -, stabilită după voia sau canonul lui Dumnezeu, fapt pentru care se constituie într-
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
orice deviere" (p. 143). Cu alte cuvinte, ideea propusă de monahul român vizează o înnoire la nivelul conștiinței fiecărui individ de a relaționa cu trăirea religioasă, cu trăirea în Duhul Sfânt. Epistolele Părintelui Papacioc aduc un suflu proaspăt în spațiul teologal românesc, revigorând discursul cam prăfuit al teologilor actuali și oferind un model de profunzime monahală. Experiența mistică a Arhimandritului Papacioc, arsă de biografia sa exemplară în această zonă a euharistiei, îl proiectează indubitabil în paradigma monahală, alături de figuri precum: Arsenie
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
erau necesare distrugerii faptelor întunericului și pentru a face să strălucească bunătatea virtuților creștine și a luminii lui Dumnezeu: Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii (lui Dumnezeu) (Rom 13, 12); le atribuie simbolul virtuților teologale: Iar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoșa credinței și a dragostei și punând coiful nădejdii de mântuire (1Tes 5, 8), și cel al virtuților morale: Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Cristos; încălțările militare, folosite să protejeze picioarele și gambele, îi indicau sprinteneala și promptitudinea necesară creștinului în predicarea Evangheliei păcii; sabia era simbolul apărării sale. Sfântului Paul îi pare fascinant, apropriat, să descrie și să prezinte cele trei virtuți teologale, ca arme spirituale puternice, capabile să doboare orice fortificație, să nimicească orice pregătire de război și să distrugă orice intrigă: Pentru că, deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește. Căci armele noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
textele de sorginte livrescă. În seria de topoï recurenți în texte ca Nunta patetică, Împărtășanie, Imn luminii se înscriu împărtășania și cuminecarea, îngerul, sfințenia, lumina și mai ales nunta, în sensul originar, biblic, al ceremonialului, de unire întru Domnul. Semnificația teologală a ritualului nupțial apare transcrisă direct, în terminologia specifică (nuntă, miel, Mire, Mărite), dar și prin aluziile religioase savante: undeva e invocat chiar sfârșitul Sfântului Maxim Mărturisitorul, altundeva Hipolit îi adresează Fedrei un imn liturgic ca cel închinat Fecioarei ("fericită
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este războiul" (p. 97), motiv pentru care națiunea înarmată și militarizată trebuie să fie permanent pregătită pentru a fi în prag de război. Etica marțială presupune metamorfozarea celor patru virtuți cardinale (prudența, dreptatea, cumpătarea, curajul) și a celor trei virtuți teologale (credința, speranța, iubirea), care constituiau fundația axiologică a civilizației europene clasice, într-un set de șase virtuți național-militare: a) credința; b) disciplina; c) cinstea; d) camaraderia; e) curajul; f) pregătirea de război (p. 68). Toate se trag însă din patriotism
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acea tărie de caracter, fără de care niciodată nu vom ști să stăpânim, nici să răpunem pe vrăjmași noștri" (p. 16). Chiar dacă unele dintre virtuțile național-militare păstrează același denominat lingvistic, ca de exemplu "credința" care este una din cele trei virtuți teologale, semantica lor este profund alterată. Dacă în tradiția creștină, credința semnifică îmbrățișarea de către creștin a adevărurilor revelate de divinitate, în concepția național-militară aceeași virtute a credinței este îndreptată către Patrie, Tron și Dinastie. Ea este "hotărârea înaltă, pornită dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin stil" (Durandin, 1998, p. 209). "Sufletul românesc" devine obsesia analitică a filosofilor națiunii, care încearcă să-i reveleze tainele etnice, prin abordări etnopsihologice (Rădulescu-Motru, 1937) ori prin mijloacele monografice specifice Școlii sociologice de la București, la care trebuie adaugate eforturile teologale întreprinse de N. Crainic, D. Stăniloae sau M. Vulcănescu. Indiferent prin ce mijloace specifice, radiografierea idiografiei spiritualității românești, stabilirea coordonatelor ontologice ale duhului național - acestea sunt imperativele identitare ale vremii la a căror împlinire își dau concursul literații României Mari
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de a cugeta pe când „anii de păreri de rău” sunt pregnanți; această penitență este de sorginte creștină. Altfel, să ne amintim de „Venere și Madonă”, versul: „Căci femeea-i prototipul îngerilor din senin”. Aici poetul intră de-a dreptul în discuții teologale, consideră că îngerii au fost făcuți după chipul și asemănarea femeii, sunt, deci, posteriori omului, o „cădere” din om. În 1870, când debutează la „Convorbiri literare” cu acest poem, Eminescu asimilase suficientă informație în domeniul religiei creștine și avea acele
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Din redacție fac parte, de-a lungul timpului, N. Crevedia, Dragoș Protopopescu, Toma Vlădescu (ultimii doi trec în 1937 la „Buna Vestire”), Vintilă Horia, Ovidiu Papadima, Dan Botta. Cu o ideologie care cultivă modelul totalitarist fascist, antisemitismul și tradiționalismul conservator teologal, S.-P. se situează la extrema dreaptă, promovând naționalismul excesiv, în același spirit ca și publicațiile „Calendarul”, „Porunca vremii” ș.a. „«Sfarmă-Piatră» al nostru - se afirmă în articolul-program - apare nu ca o forță oarbă, ci ca o forță în serviciu comandat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289657_a_290986]
-
vechiului Testament, și am îndrăzni să adăugăm, posibil să simbolizeze și cele douăzecișipatru de vămi ale văzduhului; Patru animale - Cele patru Evanghelii din Noul Testament; Car de triumf - Biserica triumfătoare; Două roate: Vechiul și Noul testament; Trei doamne - Cele trei virtuți teologale: dragostea, nădejdea și credința; Patru, cele patru virtuți cardinale: judecata sau înțelepciunea, forța sau curajul, justiția sau echitatea și temperanța sau compătimirea. În Cîntul XXXI Beatrice îl dojenește pe Dante și-i cere să-și mărturisească păcatele: "Și ea: "Dac-
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
primește apostoliceasca binecuvîntare. Sfîntul Iacob îl cercetează pe poet asupra speranței/nădejdii (Beatrice îl asigură pe Sfînt că stăpînește această virtute) și dă răspunsurile de trebuință. Răspunde cu bine, în fața Sfîntului Apostol Ioan și la întrebarea despre a treia virtute teologală - iubirea. După trecerea acestor examene urcă tras de privirea Beatricei în al nouălea Cer sau Primul Mobil - cerul cristalin sau diafan ce pune în mișcare toată lumea materială. Dante contemplă figura Divinității în Cerul Empireu cu cele nouă coruri îngerești în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
predestinată a celor ce și le asumă. Rămîne cel puțin neconvingătoare moral lucrarea mistică a celui ce nu cu mulți ani în urmă se-nfrupta copios din bucatele Consiliului Culturii și Educației Socialiste. Neîndoios, galeria Catacomba din București, fieful orientării teologale, nu e totuna cu cea numită Calderon, loc unde-și rafinează gusturile mandarinii, galonați și negalonați, ai puterii și în care eclectismul conjunctural este la el acasă, dar obstinarea celei dintîi într-un proiect pe cît de restrictiv, pe atît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al fervorii create în jurul divinității, iubirea și ardoarea în a celebra „mormântul gol”. Autorul „amalgamului entuziast” prezent în culegerea Admirații ortodoxe (2003) știe că metafizica poetică echilibrată duce mult mai direct spre întâlnirea cu divinul decât versurile ce repetă canoane teologale sau dau frâu liber fantasmelor lirice sanctoide. Poemele glisează înspre exercițiul spiritual, intră treptat într-un ritm de evlavie și exultă prezența harului pogorât peste lume. Confesiunea, mereu însoțită de candoare, sugerează truda căutării cucernice și transcrie satisfacția iluminării interioare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
își recunoască limitele. Conștiința religioasă își poate aminti atunci că expunerea doctrinei nu este decît o etapă pe drumul cunoașterii, că acest discurs nu face decît să formuleze disciplinat, rațional și limpede, dar nu complet adecvat, o revelație, experiența ei teologală, o stare de cunoaștere directă, sintetică. Conștiința religioasă își poate aminti atunci că o doctrină spirituală capabilă să transforme umanul (sau să îl împlinească) vizează tocmai intuiția intelectuală a Adevărului ; că articularea dintre această intuiție și expunerea ei e decisivă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de vedere spiritual acest binom înseamnă să îl gîndești în cruce, să îl resituezi în tensiunea dintre verticala polară și orizontala devenirii. Or, pentru acest paradoxal mod de gîndire, Răsăritul creștin are o sensibilitate deosebită ; el are o lungă experiență teologală și teologică a uniunii fără confuzie, a discernerii fără separare, a conjuncției incomensurabilelor. I-ar rămîne așadar să aplice acest model asupra realului imediat, asupra actualității. Deocamdată însă discursul eclezial curent se mulțumește să insiste declarativ pe o moștenire spirituală
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
fiindcă așază libertatea persoanei în centrul doctrinei lui, ci și fiindcă practică o teologie în libertate, mizînd pe pluralitatea sensurilor și a interpretărilor, eventual în tensiune, pe cercetarea deseori polemică, dar riguroasă a altor credințe și filozofii. A accepta diversitatea teologală și teologică, teologumena, riscul, dezbaterea cu conștiința că ele reprezintă efort de înaintare colegială spre absolut înseamnă a oglindi în viața intelectuală libertatea creatoare a Duhului. Pentru André Scrima, acest beneficiu al diversității e garantat de textul biblic. în lumile
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
revelația christică. Cînd interpretează ciclurile liturgice bizantine, el le înfățișează ca urcușuri ale omului pe cale de a fi deificat în realitatea împărăției, în misterul Zilei a Opta. Cînd expune temele isihasmului, el insistă pe experiența spirituală, dătătoare de cunoaștere noetică, teologală din care poate decurge formularea teologică autentică. Doctrina, liturgica, experiența spirituală erau, toate trei, privite ca posibilități de participare la noutatea polară a divinului. Față de ea, atitudinea umană potrivită i se părea a fi epectaza, definită prin cuvintele lui Grigore
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
caracterizare prin negații a transcendenței riscă să mai adauge un capitol (strălucit) la gîndirea prin dihotomii care sortează realul în mod disjunctiv și static, întreținînd, după expresia lui Andrei Pleșu, bomba cu ceas a unui sistem fără aromă intelectuală sau teologală. Căutînd să formuleze experiența isihastă a participării la divin, Grigore Palama declară insuficiența demersului negativ în măsura în care el rămîne schemă rațională : știm că intelectul înțelege negreșit ceea ce teologia negativă neagă. Prin ea coborîm, nu urcăm spre misterul ultim. Dacă e să
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]