1,088 matches
-
mai recent curent behaviorist în psihologie. Cu toate că științele sociale nu au fost influențate niciodată de behaviorismul clasic, anumite aspecte izvorâte din sfera doctrinelor behavioriste au penetrat câmpul teoretic al acestora. Așa cum a fost dezvoltat de Watson și Skinner, bevaviorismul respingea teoretizarea, favorizând o psihologie experimentală, care avea în vedere reacții de tip stimul-răspuns. Metodologia behavioristă, în care se caută relații statistice între variabile dependente și independente, a dus la cercetări în psihosociologie, legate de formarea opiniilor indivizilor în grup. În acest
Behaviorism () [Corola-website/Science/299999_a_301328]
-
pe atunci încă nefiind recunoscută ca națiune. Teoria roessleriană, era în fond, o reacție la acțiunile de emancipare a românilor transilvăneni , conduse de Școala Ardeleană și Inochentie Micu Klein. După Marea Unire din 1918, negarea continuității românești în Dacia și teoretizarea pretinsei inferiorități a lumii rurale românești în raport cu lumea urbană maghiaro-germană din Transilvania au alimentat masiv resentimentele pe care le-a provocat destrămarea Imperiului Austro-Ungar și politica revizionistă maghiară. În aceiași ani, școala românească produce opere științifice importante pentru înțelegerea etnogenezei
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
un observator atent al lumii prin care a trecut, are o memorie capabilă să reconstituie din câteva detalii o întreagă atmosferă și este iubitor al “comediei umane” în nesecata ei inventivitate. Ca și Creangă, arhetipul povestitorilor moldoveni, se ferește de teoretizări și „meditații”, îi place să observe faptele și zicerile oamenilor. E dramaturg prin vocație, îi place spectacolul lumii"„”. "Stânca Miresei", dramă romantică în trei acte, jucată la Teatrul Armatei (azi Teatrul C.I. Nottara) din București, stagiunea 1959-1960. Regizor: Ion Sahighian
Ion Ochinciuc () [Corola-website/Science/328361_a_329690]
-
repezentative: "Iubirea creștină" (1993) și "Trăirea lui Dumnezeu în ortodoxie" (1993). În postfața la cea de a doua ediție, Ioan Chirilă scria: ” Întâlnirea cu această selecție de texte din opera părintelui Stăniloae oferă posibilitatea înțelegerii unui adevăr cardinal: descolasticizarea, duplicitarul, teoretizarea sterilă, fariseismul nu pot fi înlăturate decât prin trăire, prin experiența lui Dumnezeu din viața noastră”. O contribuție importantă adusă de Sandu Frunză se manifestă în domeniul analizei raporturilor dintre religie și politică, dintre religie și ideologie. Cercetările sale privind
Sandu Frunză () [Corola-website/Science/307556_a_308885]
-
al inițiativelor culturale în Universități (pentru a căror statute era garant). Apogeul acestei ascensiuni a fost atins cu papa Inocențiu al III-lea, sub care a fost introdus - pentru papă - apelativul «vicarul lui Christos». Principiul «monarhiei papale» a găsit o teoretizare solidă în bula "Unam sanctam" (1302) a papei Bonifaciu al VIII-lea, care afirma supremația Bisericii romane asupra întregii omeniri („omnis humana creatura”). Abia atinsă această culme că au și apărut semnele evidente ale declinului în ceea ce privește aprecierea, considerarea papalității: conflictul
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
verificate). Reprezentant: John Worrall Conform realismului structural, știință nu poate cunoaște conținutul realității. Mai degrabă, ea descrie "structura" realității. Dovada pe care Worrall o aduce în lucrarea sa "Structural Realism" se bazează pe continuitatea ecuațiilor matematice, obținută de Worrall prin teoretizări despre eterul purtător de lumină, până la ecuațiile lui Maxwell, care descriu proprietățile câmpurilor electromagnetice. Eterul a fost respins, dar ecuațiile sunt valabile și astăzi. Vezi și Structuralism (filozofia științei). Reprezentanți: Ian Hacking, Nancy Cartwright Realismul entităților respinge entitățile postulate de
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
competitori." Feminismul liberal contemporan este reprezentat, printre alții, de Betty Friedan și Carole Pateman. Feministele și feminiștii liberali contemporani afirmă că neutralitatea de gen a individului liberal în sens clasic reprezintă o universalizare a valorilor, experiențelor și nevoilor bărbătești, în teoretizările liberalismului clasic ignorându-se stările și experiențele normale femeiești. Aceștia critică, de asemenea, ideea de contract social în care singurii contractanți sunt bărbații, susținând ideea conform căreia contractul social tradițional reprezintă un instrument al excluderii de gen, de rasă și
Feminism liberal () [Corola-website/Science/333643_a_334972]
-
care o percepi ca fiind cea mai puternică sau cea mai probabil să câștige înfruntarea, cu scopul de a obține diferite beneficii relative. Pe baza acestor două mari modele de gândire a construcției alianțelor se structurează trei mari direcții de teoretizare a politicii alianțelor. Prima o reprezintă realismul clasic și modelul balanței de putere al acestuia. În Politics Among Nations, Hans Morgenthau (reprezentant al acestei direcții) susține că există o caracteristică inerentă a sistemului internațional aceea de a fi ordonat anarhic
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1520]
-
credința» față de națiune nu apare ca o abstracție, ca un raport diferit prinnatura sa de legătura care unește comunitatea familială sau istorică” (Duchesne, 1997a, p. 329). Lucrarea lui Duchesne scoate În relief dimensiunea etno-culturală a cetățeniei franceze, dimensiune pe care teoretizările clasice refuză cel mai adesea s-o ia În considerare. Această concepție genealogică ă care nu este cu totul străină de primordialismul lui Edward Shils (vezi, În lucrarea de față, articolul „Etnicitate”) ă arată că societățile moderne nu au eradicat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
diversitate” și „biodiversitate” au apărut mai demult, chiar dacă au intrat În circulație abia după Summitul Pământului, ținut la Rio de Janeiro În 1992. De altfel, reflecția asupra lor a fost dusă cel mai departe În domeniul biologiei. Urmează conceptualizarea și teoretizarea (Lévêque, 1997) pentru o știință care Își stabilește acum primele jaloane: probleme de inventar și de distribuție, luarea În considerare a funcționării sistemelor ecologice, mizele În planul resurselor naturale vii, al activităților din timpul liber sau al salvării planetei. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
din credința sa Într-o «cauzalitate diabolică» tocmai În măsura În care am Înțeles că nedreptatea și răul pot fi, și cel mai adesea sunt, «efecte de sistem» ă ceea ce nu Înseamnă că sunt inaccesibile acțiunii oamenilor” (Dupuy, 1997, p. 265). În plus, teoretizarea propusă de Hayek nu recunoaște faptul că, În societatea capitalistă, „ideea de dreptate socială este inerentă Înclinației omului modern de a se pune mereu În locul celuilalt, de a trăi În permanență sub privirea celuilalt” (ibidem, p. 288). În sfârșit, este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
parte și În care sunt justificate prin modul În care transcend limitele criteriilor precedente și le depășesc slăbiciunile În interiorul aceleiași tradiții” (MacIntyre, 1988, p. 8). Comentând această dimensiune contextualistă a exercitării rațiunii practice, Philippe de Lara situează, pe bună dreptate, teoretizările lui MacIntyre și Taylor În filiația lui Aristotel, deși le pune În evidență specificitatea: „Pentru Moderni, sensul «vieții bune» nu este definit de la bun Început printr-o cosmogonie centrată pe polis. Identitatea personală a eului situat are forma unei identități
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
noi» și «ei», În cadrul căruia indivizii folosesc marcatori pentru a se defini și pentru a-și defini relațiile cu ceilalți” (Schnapper, 1998, p. 158). De unde interesul noțiunii de frontieră etnică, pe care Fredrik Barth și-a bazat În mare parte teoretizarea (această noțiune a beneficiat recent de o dezvoltare sugestivă În lucrarea lui Juteau, 1999, pp. 25-38). La acest autor, grupurile etnice nu sunt percepute ca niște grupuri concrete, ci ca tipuri de organizare identificabile prin faptul că Își păstrează frontierele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dată perspectivei substanțialiste ne permite să spunem că trebuie să facem distincție, În studierea relațiilor interetnice, Între perioada de dinainte de Barth (B.B. ă Before Barth) și cea de după Barth (A.B. ă After Barth). Putem totuși să ne Întrebăm dacă teoretizarea lui Barth ă În mod incontestabil, salutară În linii generale ă nu estompează cumva specificitatea noțiunii de identitate etnică. Punctul de vedere sociologic, inspirat În mare parte din studiile lui Erving Goffman, care insistă asupra rolului interacțiunilor dintre indivizi, este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
să existe conflicte Între principiul liberal, care face din individ singurul subiect de drept, și punctul de vedere ă susținut de Sylvie Mesure și Alain Renaut ă care apără cu fermitate individul Împotriva grupului, apărare devenită și mai dificilă În teoretizarea lui Kymlicka (chiar dacă acesta, conștient de dificultate, neagă grupurilor dreptul de a le impune propriilor membri „restricții interne” care să aducă atingere libertăților lor individuale). Drepturile culturale trebuie, În consecință, să fie Înțelese ca parte integrantă a drepturilor omului. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
să se mulțumească să descrie inepuizabila diversitate a moravurilor și a practicilor? Antropologia, de exemplu, s-ar limita să Înregistreze variațiile și nu ar intra În explicarea variabilității, ceea ce, trebuie să recunoaștem, i-ar limita considerabil importanța. Aceste consecințe ale teoretizării comunitariene ne determină să ne punem unele Întrebări cu privire la utilizarea conceptelor de cultură și de identitate culturală subiacente concepției sale asupra subiectului. Pericolele Închiderii identitare Care este forța reală a „apartenențelor identitare”? Dacă este vorba doar despre a accepta că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
implică, Într-adevăr, o sociologizare radicală a obiectului său și ilustrează În acest sens un hiper-reducționism sociologic. El este echivalent cu o completă depsihologizare a fenomenului complex numit „rasism”, cu o punere pe seama funcționării sociale a tot ceea ce, În alte teoretizări, este atribuit naturii umane sau dispozițiilor actorilor sociali. Pe de altă parte, acest model Îndeplinește o funcție critică de necontestat: dacă rasismul este generat de funcționarea „normală” a societății, atunci lupta Împotriva rasismului presupune o transformare radicală a ordinii sociale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
este o totalitate analizabilă doar prin raportare la ea Însăși, nu putem evita următoarea consecință dăunătoare: indivizii provenind din culturi diferite trăiesc În universuri incomensurabile. Această consecință readuce În discuție ideea unității neamului omenesc. În mod paradoxal, ea autorizează o teoretizare rasistă Împotriva căreia s-a constituit relativismul cultural. Nu putem accepta să ne asumăm un asemenea risc, cu atât mai mult cu cât argumentele Împotriva relativismului radical sunt decisive. Cum s-a ajuns la absolutizarea diferenței colective? În anii ’60
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
autentică, „nobilii de rasă”, În vreme ce descendenții Învinșilor, galoromanii, erau reprezentați de plebe); această doctrină implică o obsesie a „mezalianțelor” care ar face ca sângele „curat și pur”, propriu gentilomilor, să fie alterat de sângele „josnic și abject” al plebei (această teoretizare a dualității naționale constituie, În plus, un mod de legitimare a dominației exercitate de nobilime, În virtutea dreptului obținut prin cucerire); 3) apariția, În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, a imaginarului mixofob În Antile și În cele două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
seamă de inițiative, la Început timide și răzlețe, apoi din ce În ce mai serioase și mai coordonate, Începând cu 1960. Astăzi, rețele de cercetători, site-uri Web, reviste științifice și colocvii sunt consacrate, atât la nivel național, cât și pe scena internațională, acestei teoretizări care a dobândit o extindere pluridisciplinară (Seca, 2001). Dacă istoricii, sociologii, psihologii, geografii, antropologii, economiștii și alți specialiști folosesc În lucrările lor, În mod explicit, prin sinonimie sau metonimie (mentalitate, cultură, sistem de opinii, de semne sau discursiv, mod de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
adevărat Întru sine, realizându-se. Aceasta este și condiția pentru a concepe un nou pact, pentru a defini instituții drepte și pentru a garanta siguranța fiecăruia și sfârșitul războaielor (Tratatul teologico-politic, 1670), Spinoza deschizând astfel calea pentru Rousseau (1712-1778) În teoretizarea democrației ca un contract social, singurul capabil să concilieze binele public și libertatea individuală. Aceeași problemă este reluată de Tocqueville (1805-1859), dar de data aceasta din perspectiva Revoluției franceze realizate, În Democrația În America (1835 și 1840). Tocqueville așază În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Cercetare asupra naturii și cauzelor ei, vol. I și II, Editura Academiei Române, București, 1965. footnote>, scrisă de Adam Smith în 1776, și în Principiile economiei politice și impunerii fiscale, elaborată de David Ricardo și apărută în 1826, se află primele teoretizări ale aspectelor referitoare la activitățile de comerț exterior. Adam Smith este cel care formulează teza care avea să rămână cunoscută în literatura economică drept „teoria avantajelor absolute”. Potrivit acesteia, avantajele obținute prin schimburile comerciale cu străinătatea decurg din diferențele dintre
Factorii determinanți ai competitivităţii economice by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/193_a_218]
-
o necesitate a emisiei stimulate și deci un alt principiu fundamental al laserilor. Un pas important în crearea laserului a fost proiectarea maser-ului („microwave amplification by stimulated emission of radiation”), bazat pe amplificarea microundelor prin emisie stimulată a radiației (teoretizare: 1951 Charles H. Townes și 1953 Joe Weber; construcție: 1957, Scovil). Aceste rezultate au condus la demonstrarea potențialului extraordinar al dispozitivelor ce produc emisia stimulată în regiunile vizibile și infraroșii ale spectrului electromagnetic [8]. Primul laser complet funcțional - pe baza
MARCAREA PRIN MICROPERCUŢIE ŞI CU FASCICUL LASER A UNOR MATERIALE by ŞTEFAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1607_a_2906]
-
toate, descoperirea problemei. Prima reflecție se concretizează ca mirare în fața multiplicității devenirii, însă actul mirării înseamnă deja depășirea a ceea ce apare imediat, a fenomenului, care constituie deja o problemă, adică ridică o întrebare, un „de ce?”. Fără o problemă nu există teoretizare, întrucât aceasta nu este ceva spontan, ci un demers speculativ. Deja presocraticii erau interesați de identificarea acestui aspect al acțiunii teoretice. Dialectica este un ulterior element esențial; ea indică mișcarea sufletului care se ridică de la experiența supusă schimbării, la adevărul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
care este clarificată mirarea. Acțiunea teoretică greacă urmărea dominarea realului, a fragmentarului, a frugalului, realități întâlnite în lumea obiectivă, în schimb, activitatea teoretică idealistă urmărește dominarea particularului, fragmentarului, frugalului, considerate inerente acțiunii umane și evenimentelor istorice. Obiectul unei astfel de teoretizări nu este cosmosul sau individul, ci conținuturile empirice, cazuale ale acțiunii omului. Momentul inițial al acestei acțiuni teoretice s-a afirmat în climatul romantic, în care ulterior s-a și maturizat. Al doilea moment, care culminează cu raționalizarea curentului romantic
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]