284 matches
-
care acesta le-a suscitat, amintindu-i pe principalii participanți la discuție și pe precursorii postmodernismului, mai apropiați sau mai îndepărtați în timp. Sunt sintetizate o serie de note care particularizează literatura postmodernă (resurecția realului, ironia și parodia, biografismul, intertextul, textualismul, impuritatea genurilor, autenticismul, atenția acordată detaliului, preferința pentru banal, anodin, derizoriu, abolirea purității lirismului). În fața unui tablou deconcertant prin diversitatea de opinii, exegetul speră că unica soluție de cunoaștere a fenomenului este aceea de a integra fapte și de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
Diaconu, „Mircea Streinul. Viața și opera”, CRC, 1998, 3; Nicoleta Cliveț, Iluziile și deziluziile criticului literar, VTRA, 1998, 12; Cornel Munteanu, Mircea Streinul într-o monografie critică, ST, 1999, 2; Emil Iordache, Cărțile de pe masă, Iași, 2000, 107-115; Roxana Răcaru, „Textualism” sau ontologie, RL, 2000, 16; Dan Mănucă, Literatură și politică, CL, 2000, 7; Petraș, Panorama, 256-260; Cătălin Constantin, Postmodernism didactic, RL, 2003, 5; Gheorghe Grigurcu, Subistorie și supraistorie, RL, 2003, 16, 17. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
Dan Stanca, Răzbunarea poeziei, VR, 1993, 4-5; Vasile Spiridon, Întrebări și lacrimi, F, 1993, 9; Țeposu, Istoria, 99; Ioana Pârvulescu, „Manualul bunului singuratic”, RL, 1994, 6; Ioan Moldovan, „Manulalul bunului singuratic”, F, 1995, 2; Radu Cernătescu, Spre fericitul nicăieri al textualismului, LCF, 1996, 6; Dan Silviu Boerescu, Prietenii mei scriu versuri, LCF, 1996, 15; Ioan Holban, Un neoromantic, RL, 1998, 50; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 433-435; Grigurcu, Poezie, I, 289-295; Popa, Ist. lit., II, 634; Rotaru, O ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
Postmodernismului -, „Convingeri comuniste” din București), pentru metadiscurs și poietică - manifeste atât în creațiile în proză, cât și în cele lirice -, optzecismul va duce la modificarea criteriilor literarității prin interesul său pentru autenticitate și „poezia cotidianului”, realism și biografism, experimentalism și textualism. În acest sens, Cercul de critică literară condus de Eugen Simion - un autorizat cunoscător al mișcării de idei din critica europeană, calitate care se întâlnește benefic cu aspirațiile generației optzeciste - a contribuit în mod esențial la cristalizarea fundamentelor teoretice ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
etc., totul mult mai dur și mult mai plin de zgură decât se reflectă în maniera lui Mircea Cărtărescu mahalaua bucureșteană. D. „aude” lumea ca Marin Preda (bunăoară, deratizarea din Cel mai iubit dintre pământeni) și disecă realitatea nu cu textualisme, ci cu acea tensiune morală care drenează toxinele mortale ale „întunecatului deceniu nouă”. Coleric temperamental, exasperat de persistența moravurilor totalitarismului, insurgent, iconoclast și partizan ultrafidel grupului său brașovean, el tipărește în 1998 un volum de eseuri, Modernitatea ultimă, în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286798_a_288127]
-
scriitorii și teoreticienii români le-au Împrumutat desigur de la suprarealismul francez care, dintr-un joc și protest antiacademic, a ajuns În capitala Franței să decidă asupra „noilor canoane” În artă, creând grave confuzii, false valori și Îndepărtarea publicului de roman. (Textualismul este unul din aceste „orgolii” și n-aș avea nimic Împotriva acestui alt mod de a privi creația epică și nici contra promotorilor ei, amicii mei, Marin Mincu și Gh. Iova, dacă unii nu și-ar Închipui că pe această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pur și simplu, rostesc cu voce tare textul. Îl am în vedere pe Cervantes, Flaubert și, bineînțeles, pe Creangă. În spațiul românesc mai identificați astfel de scriitori? Toți marii povestitori, însă cu precădere Sadoveanu. E totuși un alt tip de textualism acolo. În principiu cei doi narează în același registru, însă la Sadoveanu există mai mult epic. Dar ca și la Creangă, epicul se transformă în poetic. Apropo de poetica romanescă, foarte bine surprinsă de R.M. Alberes în Istoria romanului modern
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
teatrale, prezintă spectacolele importante ale scenei românești din deceniul al nouălea. Dialog despre dragoste este o interesantă piesă de idei, un dialog despre dragoste și teatru. Personajele sunt Scriitorul (El), Criticul (Ea) și Femeia. Procedeul de construcție se apropie de textualism: „piesa” și realitatea se construiesc simultan, pe planuri temporale și ontologice în mod ambiguu distincte și care se vor uni în final. Povestea de dragoste (așa-zis „reală”) dintre Scriitor și Femeie se desfășoară paralel cu „scrierea”, care constituie celălalt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286717_a_288046]
-
o alternare neobișnuită a ritmurilor și registrelor. „Marele bal” care e viața nu poate fi reflectat și esențializat artistic decât printr-un omolog „bal” textual, în care stau împreună, parcă în chipul cel mai firesc, tradiționalismul și avangardismul, simbolismul și textualismul, tiparul folcloric și infuziile livrești. E ca și cum poetul și-ar acorda toate instrumentele de care dispune, pentru a reuși astfel să domine incoerența funciară a realității; în fața sfidărilor morale ale acesteia, el se „apără” printr-o lirică „a insurgenței” (Ioan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290148_a_291477]
-
critic literar cu o muncă de obicei ingrată, cu nervi, cu prietenii avariate, cu singurătate, cu relații încordate în mediul nu atât literar, cât... scribo-gășcar. Și tot la ,,astăzi" referindu-mă, consider că supralicitarea hodoronc-tronc a unor noțiuni vagi, gen textualism, postmodernism, critica literară ajunsă ea însăși literatură (sui generis) etc. a dus, de fapt, la dispariția criticii literare autentice, în spiritul și specificul ei ce trebuie să fie perpetue, transepocale. Rar cine mai încearcă să testeze literatura sub aspectul autenticității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
entuziasmat pe care și-o asumă, manifestată lingvistic prin oralitate, mărci ale afectivității, umor, ironie ori autoironie. Capitolele cărții urmăresc traseul literar, aventura operei lui Țepeneag, încorporând un material „anex” foarte divers: teorie și istorie literară (onirism, teoria Noului Roman, textualism, optzecism), cenzură, biografie, istoria receptării etc. Toate acestea gravitează în jurul comentariului critic propriu-zis, focalizat asupra semnificantului - teme, motive, personaje, scene, figurile „bestiarului auctorial”, miturile esențiale (mitul cristic și mitul mioritic), simbolismul (arhetipal, dar și literar, livresc) - și asupra semnificatului - structura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
la nivelul întregii opere, „autospecularitatea”. „Variațiunile” pe tema Țepeneag interesează deopotrivă critica și istoria literară, ele descoperă nu numai un scriitor fascinant, valoros, dar îl și așază, paradoxal, într-un mod foarte ferm (ca teoretician al onirismului și precursor al textualismului), într-un context literar autohton nu tocmai limpezit. Comentarii critice (2001) e o încercare de cuprindere - mai ales - a prozei actuale, după o selecție în care se ghicesc gusturile și afinitățile de lectură ale criticului: „brebjuanul” Breban, „orbitorul” Cărtărescu, „vrăjitorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
prozatorilor apăruți după 2000, pe care Editura Polirom a avut generozitatea să-i găzduiască) este că, spre deosebire de grosul întreprinzătorilor prozistici din promoțiile anterioare - șaizeciști, șaptezeciști, optzeciști -, debutanta sau debutanții de astăzi nu se mai opresc la exerciții, „momente și schițe“, textualisme cu suflu scurt, short-story, ci încearcă direct, din start, cea mai complexă și pretențioasă specie epică - romanul, de parcă s-ar fi maturizat dintr-odată, sărind peste bâlbâielile primelor încercări. Și, sine ira et studio, cu admirație și bucurie, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
publicat un volum intitulat 10 legende ale bluesului (1997), cu biografiile unor reprezentanți ai acestui gen muzical. Narațiunile din Prunele electrice (1996) întruchipează un exemplu fericit de abordare a tematicii rurale cu mijloace prozastice moderne, prezentând o combinație validă de textualism și scrupul documentar. Ruralitatea observată de U. este cea modernă, declinantă, amestecată și dizarmonică, perturbată de modernizarea forțată sub regimul comunist, departe de orice idilism convențional. Sub anumite raporturi, autorul se manifestă ca un succesor în formulă optzecistă al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
cu poezie în 1984, la „Familia”, și editorial cu Pedale de hîrtie (1994). Colaborează cu versuri, eseuri, articole la „România literară”, „Familia”, „Vatra”, „Poesis”, „Echinox”, „Luceafărul” ș.a. În Pedale de hârtie și în volumele ce urmează P. propune formula unui textualism autodistructiv, apocaliptic și pe alocuri parodic, care își asumă descendența onirică și neoexpresionistă. El tematizează actul poetic cu ironie livrescă și luciditate tragică. Marca specifică e un fel de „greață” sartriană de realitate și de literatură. Relațiile dintre realitate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
Concursul Național de Poezie, Târgoviște; 1985; Concursul de Creație Literară al Municipiului București) și unul pentru eseu (2003; Concursul Național de Eseu „Mihai Eminescu”, Cluj-Napoca). Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1991. Riscând un deficit de accesibilitate, iar după erupția textualismului postmodernist marginalizarea datorată unei poetici inactuale, D. a adoptat cu ostentație tipul de lirism gnomic, mitizant în notă arhaică, experimentat de Nichita Stănescu sau de Cezar Baltag. Emisia e solemn lapidară, poetul având fascinația tăblițelor cu înscrisuri cuneiforme și, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
nevoie pentru sfârșitul lumii, București, 1999. Repere bibliografice: Marian Popa, A textua, VTRA, 1978, 7; Gheorghe Crăciun, Arhipelagul 70-80 și Noul Flux, AST, 1982, 8; Nicolae Manolescu, Proza de mâine, RL, 1983, 52; Monica Spiridon, O figură a discursului critic: textualismul, CRC, 1987, 4; Ion Bogdan Lefter, Introducere în noua poetică a prozei, în Competiția continuă. Generația ’80 în texte teoretice, îngr. Gheorghe Crăciun, București, 1994, 222-321; Caius Dobrescu, Modernitatea ultimă, București, 1998, 224; Gheorghe Iova, PRA, I, 517-524; Nicolae Bârna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287612_a_288941]
-
purtători de cuvânt și sudalmă ai noii ideologii ceaușisto-comunisto-fasciste"207. Totuși, paginile rămân martorele literaturii, dar fără să o despartă de condițiile impuse de contextul politic. Volumul al patrulea, intitulat Est Etice acordă atenție sporită opoziției dintre contracultura puterii și textualismul generației '80. Sistemul inițiază programe de demolare a monumentelor și de reconstrucție arhitecturală comunistă. O mică parte din intelectualitate i se opune: printre ei se numără și optzeciștii care intră astfel în atenția cenzurii. Ceea ce-i salvează este ermetismul în
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
ține, evident, numai de el"311. Impresiile pozitive la adresa filmului se regăsesc și în Jurnal 312, unde e considerat o descoperire estetică ce deconspiră conformismul social, banalitatea limbajului și mijloacele de constrângere psihică. Cronicile din anii '80 conțin referiri la textualismul și nonconformismul generației optzeciste căreia îi recunoaște izbânda în fața cenzurii cu ajutorul ermetismului, sarcasmului, caricaturii, ambiguității limbajului. În emisiunea din 14 septembrie 1984 o situează pe Gabriela Adameșteanu printre cei mai buni romancieri contemporani, poziție ocupată datorită romanului Dimineață pierdută. Plăcerea
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
În două cronici dinspre finele anului 1988, adoptând un stil didactic și dând dovadă de cunoștințe în domeniul evoluției romanului, Monica Lovinescu contrazice opiniile lui Mircea Nedelciu și Ioan Lăcustă care propovăduiesc în două articole semnate în "România literară" un textualism socialist cu un ton de superioritate ce nu are nimic de a face cu argumentele inadecvate. Monica Lovinescu observă graba lui Mircea Nedelciu în a anunța textualismul ca fiind avangarda momentului. Ori în Occident, în 1988, momentul era oarecum depășit
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
și Ioan Lăcustă care propovăduiesc în două articole semnate în "România literară" un textualism socialist cu un ton de superioritate ce nu are nimic de a face cu argumentele inadecvate. Monica Lovinescu observă graba lui Mircea Nedelciu în a anunța textualismul ca fiind avangarda momentului. Ori în Occident, în 1988, momentul era oarecum depășit. Acest lucru dovedește, din punctul de vedere al autoarei, lipsa cunoștințelor lui Nedelciu în domeniul literaturii. Ea le atrage atenția, cu o ironie spirituală, asupra ideilor susținute
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
rămas Cornel Moraru. La care, îl adăugăm noi, pe excelentul Octavian Soviany, hagiograf și monograf al operei marinminciene. "Critice I - II" (1969, 1971), "Poezie și generație" (1975), "Repere" (1977), "Ion Barbu / Eseu despre textualizarea poetică" (1981), "Avangarda literaturii române" (1983), "Textualism și autenticitate" (1993), iată câteva titluri care legitimează reputația națională și internațională a unui critic, apte să surclaseze și eclipseze cam tot ce există în branșă, prin operozitate, intuiție și metodă, păstrând totuși în chip straniu complexul Manolescu - Simion. Vituperând
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
anticipase cu trei decenii în urmă teoria textualizantă a Iuliei Kristeva și a telquel-iștilor), și deci naș al optzeciștilor, Marin Mincu nu ezită să-i impute aceluiași N. Manolescu că i-ar fi "asmuțit" pe aceia să se lepede de textualism, ca de ceva alogen, corp străin ș.a.m.d. Tranșant este Marin Mincu în privința Anei Blandiana, calificând-o drept "o scriitoare minoră și care a luat premiul (Herder) la 40 de ani, numai pentru că n-a vrut să-l ia
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
În contra acestui tip de comoditate conservatoare, Marian Mincu și-ar fi lansat metoda ce îmbină teoria telquel-istă a textului cu semiologia italiană și tematismul, totul fiind profetizat în Textul barbian". Deținând prioritatea introducerii unor termeni ce au modificat limbajul critic (textualism, experimentalism, autenticitatea scriiturii etc.) Marin Mincu nu are cum să nu fie revendicat ca proprietarul de drept al propriilor idei și intuiții critice, de care s-a văzut adesea deposedat cu seninătate. Aflat în plin proces de textualizare, "heliadistul" Marin
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
singura exagerare că ar fi ,un oficios al Editurii Paralela 45" (e vorba de prima serie, cu Ion Bogdan Lefter director). Despre Marin Mincu scriu foarte bine Monica Spiridon și Raluca Dună, recunoscându-i toate meritele, îndeosebi criticului preocupat de textualism. Faptul că lipsește din dicționar Ștefania Mincu nu poate fi pus decât pe seama unei neglijențe. Nu știu pe cine să mai caut în acest volum IV. Aha, mi-am amintit: să vedem dacă nu s-a întâmplat vreun accident de
Dicționarul-tezaur al literaturii române by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10824_a_12149]