165 matches
-
mișcarea garantând În acest fel precizia ceasului. Și na mai fost decât un pas până la apariția ceasurilor electronice, orologii ultrasofisticate sau afișajele de pe desktop-ul computerului. Și asta pentru că astăzi trăim În "era vitezei". Oare ce ne-am face fără ticăitul secundarului sau alarma ceasului? Inventarea unei carcase perfect etanșe și prevăzută cu sticlă a făcut posibilă realizarea de ceasuri antiacvatice: primul, Oyster a fost construit În Elveția În 1926 și testat În 1927 de englezoaica Mercedes Gleize cu ocazia traversării
Caleidoscop by Daniela Buchilă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93355]
-
culcare. S-ar putea să nu adoarmă o oră sau chiar mai mult. O să stea să asculte respirația liniștită a lui Helen prin Întuneric. S-ar putea s-o ia pe Helen de Încheietura mîinii și să-i simtă miraculosul ticăit al pulsului. Era extraordinar cum În Închisoare reușea să se mențină liniștea la această oră a nopții; era fantastic, dacă te gîndeai la numărul de oameni care stăteau acolo - numai În localul În care era Duncan se aflau trei sute - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
trădeze faptul că era treaz. Apoi Însă, Își dădu seama că nemișcarea Îi ascuțea simțurile: acum auzea respirația lui Fraser, mai aspră de data asta, Îi mirosea transpirația, chiar putea surprinde, credea el, sunetul slab, regulat și umed - ca un ticăit de ceas - al vîrfului pulei lui Fraser care se ridica ritmic... Nu se putu abține. Își simți propriul cocoșel cum tresare și Începe să se Întărească. Mai stătu un minut, perfect nemișcat, ignorînd carnea aceea dintre picioare care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ea însăși urma să intre pe scenă. Ah, ar fi dat orice să fie în camera de pregătire chiar acum. Bucuroasă, încrezătoare și foarte agitată, simțea bătăile accelerate ale inimii cum anticipează, în timp ce secundele rămase până la spectacol sunt marcate de ticăitul ceasului. Nicio senzație din lume nu se compara cu aceea. Râse tristă pentru sine. Iată că reușise să ajungă la Cirque Fantastique. Însă doar cu o misiune precisă. Se întreba acum în sinea ei: oare sunt suficient de bună? În ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
apă la fiert și am făcut ceai. Așteptând să se încălzească baia, am stat față-n față, la masă, și ne-am băut ceaiul. Midori mă privea lung de tot, cu bărbia în mână. Nu se auzea nimic altceva decât ticăitul ceasului și bâzâitul termostatului frigiderului. Se apropia miezul nopții. — Watanabe, te-am studiat cu atenție. Ai un chip foarte interesant. — Crezi? am zis, oarecum jignit. — Eu nu umblu decât după fețe frumoase, spuse ea. Și a ta... ei bine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
colaborez dacă nu vreau să am probleme. Și-n plus... Am amuțit. Karp stătea nemișcat și nu părea să mă asculte. Ar trebui să repet ce-am spus? Treptat, peste cameră se așternu o liniște atât de profundă, Încât auzeam ticăitul ceasului său de mână. — Spuneți-mi exact cum s-am Întâmplat sugeră Într-un final din spatele mâinilor Împreunate. Cum s-a Întâmplat? Chiar, cum s-a Întâmplat? I-am studiat din nou Încheieturile și de data aceasta mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
grase cu miriade de piciorușe Împiedicate. Șoldurile mi se Înțepeniseră, picioarele erau parcă din plumb. Eram pe punctul de a mărturisi că, În definitiv, s-ar putea să n-am destulă putere să ajung până la resturant, când am auzit un ticăit cunoscut În spatele meu - și o fată de aproximativ zece ani trecu pe lângă mine, Învârtind perfect roțile bicicletei. Curentul Îi umflase bluza Înflorată, transformând-o Într-o cocoașă. Balansându-se pe pedale, s-a Întors chiar În clipa În care eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trăsuri și șampanie în gălețile de adăpat caii, unde cînta chiar Cristian Vasile, cu paloarea lui de zile bune pe chip și în voce. Iar dacă va fi așa, n-avea de gînd să stea deoparte, o să-l pună pe ticăitul și zgripțorul ăsta de Leonard să caute bine în portofel pînă o să găsească toți banii trebuincioși, să-l impresioneze pe patron, un buzoian negru și în albul ochilor, și să-l cheme din fundul pămîntului pe Cristian Vasile. Oricum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tic-tac...Pierdere de timp, consum nervos absolut inutil. Pe care parte să mai stau? Nici o poziție nu mă mai ajută. Poate ar fi mai bine cu fața în sus. Și perna strânsă sub ceafă. Ce frumos ar fi să... Nemilos, ticăitul conștiincios al ceasului îmi amintește că timpul trece, trece, trece... Evident, în defavoarea mea. La urma-urmei, nu sunt singurul muritor care, prin scurgerea timpului are de pierdut enorm: lucruri multe pe care le-ar fi putut face și nu le-a
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
că nici chiar în vis nu pot cădea așa de jos, cu toate că, de multe ori, totu i posibil când ești în împărăția lui Morfeu. Oare, chiar să fi dormit? Sau a fost numai... Parcă, o vreme, n-am mai auzit ticăitul acesta, plăcut, poate, altădată, acum, însă, destul de nesuferit, enervant, chiar. Ori, furat de gânduri, n-am mai dat nici o atenție ceasornicului... Care-o fi adevărul? Greu de spus; îl cauți, uneori, o viață-ntreagă. Alteori, nu-ți ajung chiar mai
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
perdelele grele, încât să pătrundă lumina și de la răsărit și de la apus, s-ar trezi din nou într-o casă pustie, încărcată de mobile moștenite din veacul de dinainte, trosnind fără rost în catranul nopților prea lungi, acoperind până și ticăitul nenumăratelor ceasuri și pendule care merg acum anapoda. S-ar trezi - mai bine spus, se trezea - înfiorându-se la orele când toți dormeau, își vâra cu atenție picioarele în papucii de pâslă vișinie, pe atunci noi, mergând în lung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din capul ei, ațipea adesea, legănată de îndoielile din ea și de glasul plăcut al lui Andrei Vlădescu, tresărea brusc și iar ațipea, uita ce gândise, nu mai urmărea șirul vorbelor celuilalt, rostite cu pauze în care abia se distingea ticăitul ceasornicelor acoperit de respirația orașului. O cuprinsese oboseala. Se simțea moleșită. Îl auzea ca printr-o ceață, vorbindu-i despre nevoia de înzdrăvenire, despre cât e de important să gândești la propriile acte; apoi pierduse șirul și i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe care tânărul ăsta e imposibil să nu-l facă în absența stăpânei. Fiica doamnei Marga Pop plecase. Casa era liniștită, cu urme vagi de mirosuri de bolnav. Părea pustie. Telefonul suna rar și cel mai adesea erau apeluri greșite. Ticăitul diferit al ceasurilor și ornicelor răsuna ca lovituri de ciocan în tăcerea încăperilor cu mobile vechi pe care se așternea praful. Primul lucru pe care Andrei Vlădescu îl făcea când se întorcea acasă era să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de schiță pentru o carte și un început, nu mai mare de trei sferturi de pagină. După care s-a oprit. Gândul îi zbura în permanență la altceva, spațiul gol al casei devenea apăsare, i se părea ostil până și ticăitul rar al ceasului electric. Și-a zis că e inutil să insiste și că multă vreme, chiar și după ce se va fi rezolvat într-un fel oarecare problema casei, încă nu va putea scrie. Însemna că tot ce gândea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ani a bunicii. Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce topeau pământul, Mura, eroina povestirii noastre, caută în zare cu privirea. Teama de a se fi pierdut face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic tac, tic - tac... Dar, să vă povestesc pe îndelete ce s-a întâmplat... Ce greu îmi vine să descriu toate cele aflate după mulți ani de zile. Poate, ca și Mura, lacrimile mă
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce urmau să topească pământul, Mura, eroina povestirii noastre, căuta în zare cu privirea. Voia la bunica! Teama că s-ar fi pierdut, face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic - tac, tic - tac... Niciunde nu va fi mai bine decât în patul ei cu salteaua lui de paie și cu picioarele lui înfipte în lutul galben de pe jos, unde se ascundea uneori să
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
blândă a mâinii ei, care nu se modificase În nici un fel. O pendulă bogat ornamentată i-a atras atenția. Era așezată pe un scrin, ai fi zis că sunt valuri de aur topit care se scurg pe pantele unui munte. Ticăitul părea să fie acordat cu mișcările insistente ale mâinilor lui Z. Asta i-a amintit metronomul de pe pianul stricat al lui Karl. Lui i se păruse Întotdeauna caraghios că metronomul mergea, În vreme ce pianul era stricat. — Necazul, a zis ea după
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
e doar pe jumătate tras. Asta o vede el abia acum. Sunt niște persoane În cameră, niște persoane pe care nu le cunoaște. Un bărbat și o femeie. Bărbatul are la mână un ceas mare care sclipește. Adam Îi aude ticăitul, chiar dacă cei din orfelinat vorbesc. Vorbesc despre el. Da, e la orfelinat. Recunoaște locul. El e bine? Întreabă femeia. E bine, da, e bine. Însă Îl tulbură lumina, nu ridicați storul. Respiră Adam, așa, ușurel. Ești bine. Pe deasupra celorlalte glasuri
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mai găsească acolo. A rămas În patul imens, și-a frecat pleoapele ca să se trezească și a constatat că e Întins pe diagonală și că atinge cu vârfurile picioarelor locul unde fusese așezat În seara dinainte. Nu se auzea decât ticăitul răbdător al pendulei aurite. Nu prea vedea ora, Însă a simțit că e târziu, cu toate că Încăperea era cufundată În Întuneric, pentru că pe deasupra șinei perdelelor Își făcea loc o dungă subțire de lumină. și-a amintit că la orfelinat era o
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acum la ce-am mai scris atîtea cărți, eu, încurcatul? Ca să-i mai năucesc și pe alții? Rostuirea lor e frumoasă dar, singură, devine un copil ce crește monstruos. Are nevoie de un tată.” Liniștea e vie. Și Judecătorul tace. Ticăitul ceasului de la mîna mea sună molcom. Reiau: „-Am înțeles tîrziu. Inteligența n-are nimic de împărțit cu mîntuirea. Ea se opune ei. Ar vrea veșnicia aici și acum. Și o clădește, o șlefuiește sub forma unui ștreang. Chiar dacă monumental... Cărțile
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
te tăvălești ca o cățea în călduri cu primul om care îți iese-n cale? Zâmbește. Sophia a tăcut, așteaptă o reacție din partea soțului ei. Iar Cavanosa deschide gura și vor bește. Sophia. O să mor. O liniște adâncă. Se aude ticăitul unui ceas în hol, pentru că ușa dormitorului a rămas deschisă. În rest, totul e înghețat oprit sus pendat, iar eu, cel care scrie povestea asta, mă plimb încet ca o fantomă nevăzută prin acest stop-cadru și mă apropii de Sophia
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
Dar la ce-mi folosește succesul dacă n-am cu cine să-l împart? strigă Șam cu un patetism teatral. Trăiesc singur cuc la ferma mea supermodernă, mă-nvârt de colo colo prin camerele puștii, pășesc pe covorul pufos, ascultând ticăitul pendulelor, și aștept să sune telefonul. — Adineauri ai spus că ești prea ocupat ca să ne faci o vizită, i-o întoarse Eleanor. — Sunt și ocupat, și singur. E bine cunoscută boală a zilelor noastre. Și, oricum... Șam lasă frază neterminata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
vadă. S-ar putea să ajute dacă vă gândiți la ceva liniștit, cum ar fi o floare sau o formațiune de nori. Făcu o pauză, astfel încât singurele sunete care puteau fi auzite erau respirația adâncă a oamenilor din jurul mesei și ticăitul unui ceas de pe polița șemineului. L-am auzit pe Vogelmann dregându-și vocea, ceea ce îl făcu pe Weisthor să vorbească din nou: — Încercați să vă lăsați să plutiți cu persoana de lângă dumneavoastră astfel încât să putem simți puterea cercului. Când Otto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
frică. Știu că nu pot s-o uimesc, dar asta nu mi se pare chiar atât de groaznic. Absența uimirii ne dă siguranță, ne îndreptăm spre o stare de bine distribuită în manieră echitabilă. Este un adagio precis ca și ticăitul unui ceasornic pe noptieră. Trupurile sunt calde, sexele, mușchi bine educați, pulsează blând. Dar în partitura asta, iubita mea, există ceva mort, mă gândesc, în timp ce părul tău îmi intră în gură, și te strâng cu putere, pentru că în noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
punct precis, acesta ar fi observatorul meteorologic din Petkwo: un acoperiș de tablă sprijinit pe patru stâlpi de lemn cam șubrezi acoperă, înșirate pe o etajeră, barometre, higrometre, termografe, cu bobinele lor de hârtie gradată, ce se-nvârt cu un ticăit lent de ceasornic, sub presiunea acului care oscilează. Rotația unui anemometru în vârful unei antene înalte și pâlnia bondoacă a unui pluviometru completează dotarea fragilă a observatorului. Izolat pe marginea unui taluz al grădinii municipale, proiectat pe cerul cenușiu, uniform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]