164 matches
-
uneori se treacă de parcă am găsi-o zbătându-se într-o capcană, alte ori se grăbește nebună și ne lasă în urmă.Vreau să vă văd cum învârtiți de cheiță și cum ceasurile toate din clasă merg pe același cadran.Ticăitul din palmele voastre e viață. Ceasul trăiește prin sufletul pe care i-l dați.Uneori veți vedea că se încăpățânează să meargă și atunci veți ști că este legat de cineva cu probleme, alteori vor zâmbi și vor vrea să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
abia atunci l-am auzit cum își măsoară timpul. Era un pendul vechi ce se leagăna pe o umbră sub razele stinse de lună albastră. Timpul atras de vortex-ul său într-o cutie de lemn băițuit se lăsa mărunțit de ticăitul unei ancore cu brațele ridicate spre vise, în timp ce roți de metal se învârteau obosite în același sens, strivind între dinți clipele de monotonie. Așteptam încordat momentul în care să se spargă rutina sub sunet de clopot și-mi acordam în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
căutau parcă, să se-ngrope direct în podea. Pipăiam acea cutie de lemn așa cum face olarul când strânge lutul în mâini și-i picură suflet din fruntea sa asudată, apoi, când am desprins-o din cuiul de pe perete, am auzit cum ticăitul i se stinge, trăindu-și ultima clipă în palmele mele. Înțelegeam că nimic nu e ceea ce pare. Credeam că îl salvam cumva de la chinul de-a merge mereu înainte fără o țintă anume ținându-i în mâinile mele greutățile reci
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de încredere agenție de detectivi din Dublin. Două femei, una tânără și atrăgătoare (eu), cealaltă bătrână (mama). Tânăra, cu picioarele pe birou. Bătrâna - nu și-a pus picioarele pe birou pentru că avea artrită la genunchi. O zi leneșă. Liniște. Plictiseală. Ticăitul ceasului. O mașină parchează în față. Intră un bărbat. Arătos. Poartă număr mare la pantofi. Eu: Cu ce vă pot ajuta? Bărbatul: Caut o femeie. Eu: Asta nu e casă de toleranță. Bărbatul: Nu, vreau să spun, îmi caut prietena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dar de încredere agenție de detectivi din Dublin. Două femei, una tânără, atrăgătoare (eu), cealaltă bătrână (mama). Tânăra, cu picioarele pe birou. Bătrâna - nu și-a pus picioarele pe birou pentru că avea artrită la genunchi. O zi leneșă. Liniște. Plictiseală. Ticăitul ceasului. O mașină parchează în față. Intră un bărbat. Arătos. Poartă număr mare la pantofi. Eu: Cu ce vă pot ajuta? Bărbatul: Caut o femeie. Eu: Asta nu e casă de toleranță. Bărbatul: Nu, vreau să spun, îmi caut prietena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și de aterizare. N-am discutat prea mult. Îmi datorează bani... Ne-am așezat la coada lungă pentru bilete. Ceva din mine spera să se ocupe toate locurile până să ajung eu la casă. N-a fost să fie. Cu ticăitul lui de ceasornic, computerul îmi oferi un bilet. — Ar fi cazul să vă grăbiți, îmi spuse fata. Alec a alergat alături de mine până la poarta unde se face controlul pașapoartelor. Mi-a ciufulit părul și mi-a făcut vânt înăuntru. — Hei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că nu tu ești cel care scrii cartea, John. Nu e adevărat. Scrii cuvintele, John. Eu am făcut-o. Eu știu. Mâna i s-a strecurat în fâșia argintie, ultima curelușă, ultima graniță. După un timp s-a auzit un ticăit slab, umed, regulat, sunetul gumei mestecate. — Vron, spuse ea, cu voce schimbată, Vron în toată măreția ei. Poezia trupului lui Vron oferă imaginea adevăratei frumuseți. Plăcerea e filosofia lui Vron. Fericirea e religia ei. Iubirea este arta ei... Vron. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Te izbesc drept în suflet. Vron stătea pe burtă, cu ochii și gura deschisă, dar seamănă așa de mult cu un cadavru, încât m-am încordat și i-am așteptat următoarea respirație. Briza ei ușoară a fost însoțită de un ticăit slab, umed și regulat. M-am întors. Barry Self stătea în ușa băii. Mesteca gumă. — Uite unde se duc banii tăi, John, spuse el sec, ținându-și degetul ațintit spre mine. Am trecut în goană pe lângă el și am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Lumii care mi se relevă, întristat de orbirea în care am trăit între oameni, acum, când am gândul permanent al apropiatului sfârșit, îmi este împăcată liniștea, rugăciunile mele vin nechemate anume de mine. Vin, parcă, odată cu sângele clipelor mele, odată cu ticăitul inimii. Dar nu sunt pure. Nu le simt că vin din pustiirea sufletului, din pustia lui, în care biruind toate relele pot crede că am curățenia necesară implorării Domnului. Dar poate Lui nici nu-i plac astfel de rugăciuni. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase în fața mea la masă și încerca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Totul ține de „voința Cerului“. Dacă Tung Chih va alege floarea sau un ac de păr în loc de sigiliul imperial? Va spune oare lumea că fiul meu va ajunge un filfizon? Dacă va alege ceasul? Oare nu va fi atras de ticăitul acestuia? Baveta lui Tung Chih e udă toată. Când eunucii îi dau drumul, el merge de-a bușilea spre tavă. E atât de strâns în haine, că mișcările lui sunt lipsite de agilitate. Aplecându-se înainte, toată lumea privește cu nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
făcuse să sper degeaba. Probabil că singurul lui interes era să-mi sucească mințile și reușise. Iar timpul trecea În continuare. Nu aveam niciun răgaz, vedeam ziua apropiindu-se de un sfârșit Îngrozitor. Nu mai puteam să-mi repar greșelile. Ticăitul ceasului devenea asurzitor, ucigător. Apoi am clipit ușor. Avusesem impresia unei bătăi În ușă. M-am ridicat În picioare, doar ca să mă asigur că mi se păruse. Atunci se auzi o altă bătaie, mai violentă și cu siguranță reală. Am
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
PAȘI NEFÅCUȚI Era ceasul aproape douåsprezece din noapte Timpul când stihiile negurilor își arată dinții sclipind în lună și liniștea se unduiește agale printre păduri peste pământul încolțit după lunga înfrigurare a iernii Și ticăitul sec al secundarului de alamă tăia în felii egale repetat monoton ca un clopot spart disperând spiritul ce-și așază în lada de zestre îndoieli întrebări născute din întrebări din întrebări încolțind răspunsuri iscoditoare de noi îndoieli până când pleoapele închideau
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
nu credea că din cauza asta era un om rău... Era doar diferită. Așa cum ți-am mai spus, am nevoie de ceva timp, a reiterat ea. —Cât timp? În fond, majoritatea femeilor de vârsta ta s-ar simți incapabile să ignore ticăitul ceasului biologic. Julia a oftat din nou. —James, nu mă împinge de la spate. Nu accept să fiu grăbită în felul ăsta. Hai să spunem că te rog ca, pentru o vreme, să decidem că jocul e în remiză, da? James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
apă la fiert și am făcut ceai. Așteptând să se încălzească baia, am stat față-n față, la masă, și ne-am băut ceaiul. Midori mă privea lung de tot, cu bărbia în mână. Nu se auzea nimic altceva decât ticăitul ceasului și bâzâitul termostatului frigiderului. Se apropia miezul nopții. — Watanabe, te-am studiat cu atenție. Ai un chip foarte interesant. — Crezi? am zis, oarecum jignit. — Eu nu umblu decât după fețe frumoase, spuse ea. Și a ta... ei bine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Luca a tresărit. ― Te gândești la o femeie, nu-i așa? ― Da, a admis Julius, oarecum stânjenit de îndrăzneala lui. Bătrânul n-a reacționat imediat. Se juca, nervos, cu bastonul, în timp ce liniștea din încăpere nu mai era tulburată decât de ticăitul pendulei. ― N-a fost ce-ți închipui tu... deși nu greșești prea mult. I-a explicat că, din pricina mamei sale, nu s-a putut îndrăgosti niciodată cu o pasiune întreagă. Văzuse, în orice femeie, mai ales sexul. Dar Tereza, o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tic-tac...Pierdere de timp, consum nervos absolut inutil. Pe care parte să mai stau? Nici o poziție nu mă mai ajută. Poate ar fi mai bine cu fața în sus. Și perna strânsă sub ceafă. Ce frumos ar fi să... Nemilos, ticăitul conștiincios al ceasului îmi amintește că timpul trece, trece, trece... Evident, în defavoarea mea. La urma-urmei, nu sunt singurul muritor care, prin scurgerea timpului are de pierdut enorm: lucruri multe pe care le-ar fi putut face și nu le-a
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
că nici chiar în vis nu pot cădea așa de jos, cu toate că, de multe ori, totu i posibil când ești în împărăția lui Morfeu. Oare, chiar să fi dormit? Sau a fost numai... Parcă, o vreme, n-am mai auzit ticăitul acesta, plăcut, poate, altădată, acum, însă, destul de nesuferit, enervant, chiar. Ori, furat de gânduri, n-am mai dat nici o atenție ceasornicului... Care-o fi adevărul? Greu de spus; îl cauți, uneori, o viață-ntreagă. Alteori, nu-ți ajung chiar mai
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dar el s-a ridicat și dus a fost. Chiar cînd ieșea pe ușă, m-am uitat la ceas și arăta exact zece fără douăzeci. Am așteptat. Nu știam ce-i, dar simțeam, Înțelegi, știam că se-apropie și ascultam ticăitul ceasului de lemn de pe poliță - făcea tic-tac, tic-tac, și măsura minutele și, drept să-ți spun, aia a fost cea mai lungă așteptare din viața mea, fiecare minut Îmi părea o oră. A bătut ora zece. Și-atunci am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
întrebare. — Aici e un caz de infecție bronhică acută, bazată pe o slăbiciune cronică, posibil ereditară, pentru că sora tatălui a murit din cauza asta... Tu n-o să mori de asta. Nimeni nu moare de astm dacă are o inimă tare, iar ticăitul pe care l-ai primit o să te mai țină încă o jumătate de secol, cu îngrijiri obișnuite. Poate fi aici și-un factor psihologic - boala a apărut la șase ani, cînd familia s-a despărțit din cauza războiului. — Mama a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ceva din interior și nu din afară. Ceva în legătură cu o hotărâre pe care crezuse că trebuie s-o ia. Ciudat, dar nu-și amintea ce anume. Fără îndoială, fabricanții de arme câștigaseră răgazul dorit, căci la capătul celălalt ai acestui ticăit amețitor al balanței se afla aparatul pe care-l folosiseră soldații Imperiului Isher ca o forță de activare. Și acesta ticăia spre trecut, apoi spre viitor în acest joc nebunesc al leagănului. Dar hotărârea aceea... Acum chiar că trebuia neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
aventureze în afara pieptului meu înălbit de spaimă, iar picături reci de sudoare mi se prelingeau lin pe tâmplele acoperite doar de o șuviță roșcată, înspăimântată poate și ea de ziua ce avea să înceapă. Acele ceasului nu se opreau din ticăitul lor ritmat, iar fiecare bătaie îmi făcea sufletul livid, din ce în ce mai agitat. Era momentul în care copilăria mea avea să-și înfrunte crudul sfârșit. Timpul zbura în goană pe acele ceasornicului. Clasa a V-a și o nouă viață, o nouă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
rigide, se revarsă, curg și se învârt în jurul meu. Nici măcar nu mai port ceas la mână. Ieri am stat întinsă într-un lan de fân toată după-masa cu Nathaniel, uitându-mă la fulgii de păpădie purtați de vânt, și singurul ticăit ce se auzea era țârâitul greierilor. Abia dacă mă mai recunosc. Sunt bronzată de la cât stau la soare în pauza de prânz. La vârfuri, am părul auriu. Am obrajii plini și îmbujorați. La brațe încep să fac mușchi de la atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
după-amieze de vară când televizorul nu funcționa și-mi propteam bărbia în câteva perne, închizând ochii și ascultând cu luare aminte fiecare zgomot al camerei. Pe atunci îmi plăcea să-mi închipui că sunt un câine-lup care ciulește urechile. Auzeam ticăitul ceasului, scârțâitul obloanelor de la parter, freamătul vișinului din curte. Uneori ploua, iar sunetele țâșneau de peste tot în ritmul unor mici tobe. Îmi lipeam urechea de podea, procedeu copiat din filmele cu indieni. Multă vreme nu se întâmpla nimic; fiecare secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
înverșunase din nou împotriva orașului-burete, se așeză pentru a-și trage răsuflarea. Își privi ceasul de la mână. 21.45. Drace, când s-a făcut așa de târziu? Mai privi o dată, însă limbile arătară aceeași oră. Duse ceasul la ureche, iar ticăitul îi confirmă că totul era în regulă. În regulă, un fel de a spune, în acele condiții. În acea... conjunctură. - Lucia a terminat programul la ora asta, deșteptule, încotro mergi? Întrebarea îl făcu să râdă. - Atunci când eram copil îmi plăceau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]