165 matches
-
poate mai sus în cinematografie, de ce nu și purtător de cuvânt pe undeva. Îmi amintesc că le zăpăceați bine. Cuvintele...“, zâmbi, ridicând din umeri, cu privirea aceea plină de mesajul lui „Tu ai vrut-o. Noi am încercat!“. Acum, în fața „Tic-Tac“-ului, privea concentrat prin vitrină în interior și șoptea ceva în gulerul pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
duc apoi singur la frizerie. Nu m-am dus la Tanți de pe Academiei, pe care o frecventam, ci la una de la piața Kogălniceanu. Așa am cunoscut-o acolo pe Vichi. M-am mai întâlnit apoi cu Pr. prin ’91 la „Tic-Tac“. Descoperisem intimitatea localului, după ce mulți ani îl ocolisem. În înserat, când veneam eu, după ieșirea de la serviciu, era aproape pustiu. Îmi alesesem o masă lângă geam, unde îmi beam în liniște votca și apa minerală. Câteodată, la masa vecină, veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de azi istoria nici nu mă mir. Am însă marea satisfacție că mi-am făcut datoria. Te-ai prins?“. Și câte altele nu făcuse și desfăcuse, după spusele lui, Trombă... L-am mai văzut o dată, mulți ani mai târziu, la „Tic-Tac“. Cred că în primul an de după găurirea drapelului. Fusese un mic chef între cinci-șase bătrânei. Acum moțăiau toropiți de vioara maestrului Bătucitu. Eu nu îmi luam obișnuita halbă cu rom (făceam și prostii din astea, bănuite marinărești!). Primisem niște bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pleci, să mergi cu pași care, poate ei, îți vor adeveri că acele inexistente clipe sunt totuși trecătoare, lesne de biruit. Voi fi plecat din ușa crâșmei, știind că birui, fără să simt biruința. Voi traversa și voi urca spre „Tic-Tac“, intrând fără nici o ezitare de data aceasta în localul aproape pustiu. La masa de lângă masa mea, tot lângă geam, va fi venit nea Dumi Ochiîntors. Sosește pe la prânz și stă până spre seară. Ne cunoaștem de mulți ani. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
confiscată. Făcuse pușcărie, iar când se întorsese nu mai avusese unde să stea. Își înjghebase o cămăruță, într-o fostă boxă de cărbuni, în curtea interioară a clădirii și reușise să ajungă fochist. Părea împăcat cu ale lui. Venea la „Tic-Tac“ și-și privea casa, ca într-un fel de ritual. În 21 decembrie 1989, pe seară, când am căpătat curaj să plec spre casă, de la noi, de la Arhivă, unde mă prinseseră evenimentele, am coborât pe Bulevard. Nea Dumi era în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a ascuns aci, la mine-n casă. Două plotoane, cu aruncătoare, de-alea de le ții pă umăr și tragi de găurești tancu’. Fugi, iese cu tragedie mare!“ Părea că vorbește aiurea. Peste câteva luni ne-am întâlnit iar la „Tic-Tac“. Avea o fundă tricoloră la rever. A ridicat din umeri când am ciocnit halba cu el. Zâmbea nedumerit, amuzat. „Nu-ș’ cum, dar cred că am dat-o în bară și de data asta. M-au zvântat atunci la revoluție în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al bisericii romane din secolul al XI-lea, cu silueta străveche veghind din Înălțime mașinile colorate care se rostogolosc de-a lungul autostrăzii. Bătrâna biserică i-a reamintit discursul religios al acelei țări atee? Traian Întinde mâna după pastila de Tic-Tac și o Împinge cu limba Într-un colț al gurii, ca să poată vorbi mai departe. Eram grăbit, cum ți-am spus, așa că nu am avut prezența de spirit să Îi fi Întrebat de cine și de ce să mai fie ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
E târziu, e târziu, dar acum-acum-acum-acum are să vină, ai să-i auzi pașii prin curte, acum-acum-acum îi auzi ? îi auzi ? are să vină ? n-are să vină ? Acum, acum, ai să-i auzi pașii prin curte, pe scară, în fața ușii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, și firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să te amuze și ușoara legănare a vagonului în mers, și faptul că prin dreptul ferestrei se perindă o sumedenie de elemente naturale și obiecte artificiale 11. Într-o zi am ajuns împreună cu Ion Schipor, nici eu nu știu cum, la restaurantul Tic-Tac de pe bulevardul 6 Martie, puțin mai jos de Casa Centrală a Armatei, numai noi doi la o măsuță la care, nu peste mult timp a venit să se așeze s-a lipit un tip la fel de dubios ca și el. Făceam
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
acea persoană! Poate nu-i din familie! Deși, fiind de alt sânge, n-ar trebui să conteze." Despre interesul lui Ion Schipor pentru piese de teatru eu unul mai auzisem în ziua când întâmplarea făcuse să ajungem împreună la restaurantul Tic-Tac de pe Bulevardul 6 Martie. Dar atât și nimic mai mult. Ion Schipor de fapt nu prea vorbea despre ideile sale, ci, iată, mai degrabă despre ce i se întâmplase cu un manuscris asta îl rodea pe el și, pentru a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aminte să-l fi văzut vreodată pe Ion Schipor râzând. 4 "De fapt era cerșetorie mascată!" 5 Și asta nu de efort, ci de dorință. 6 Avea s-o mărturisească, indirect, în ziua când aveam să ajungem întâmplător la restaurantul Tic-Tac. 7 Iar dacă i se impusese, cum, de ce și de către cine? 8 Și asta suna ca un discurs. Un discurs plin de patimă. Ceea ce se vădea mai ales când spunea Bucuria se exersează! 9 "Sau, mă rog, să supravegheați fabricarea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
spre Europa. Ceea ce rezistă, după opinia noastră, în Filigran ține mai degrabă de inefabilul sufletesc, de eternul uman: zbuciumul eroului principal, trăirile diverse, în alternanțe temporal-spațiale, cu o derutantă și rapidă succesiune a secvențelor de viață, totul guvernat de implacabilul “tic-tac”, echivalentul ceasului biologic, subiectiv al naratorului. Narațiunea la persoana întâi consfințește existența unui spirit hiperlucid, analitic, de sorginte camil petresciană, introspectiv și nu o dată dezarmat în fața prostiei, invidiei, răutății celor din jur. Schițele de portret presărate de-a lungul confesiunii
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
zisă, pentru că este aici totuși o poveste, ea trebuie căutată în hățișul narativ care sare dintr-un timp în alt timp, dintr-un loc în alt loc cu o uimitoare rapiditate. Întrăm în starea de insomnie a protagonistului întretăiată de tic-tacurile unui ceasornic, simbol al trezirii la realitatea propriu zisă, și ne întâmpină un personaj, fără nume la început, trăind o stare de enervare provocată de neînțelegerile cu șefii de la liceul la care lucrează în calitate de profesor. Se gândește chiar să scrie
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dar imaginea lui e contradictorie. Reîntorcându-se în lumea școlii și povestind despre ceea ce fac elevii, un părinte evocă anii în care tinerii mergeau la Salva-Vișeu, pentru ca apoi, povestitorul să facă niște considerații despre paginile scrise, lumea transfigurată între două tic-tacuri. Sunt înserate apoi niște versuri. Reîntorcându-se în lumea școlii, construiește imaginea unui personaj feminin, Epaminonda, numită așa de tatăl ei, preotul Petru Toma, crezând că vestitul personaj din antichitatea greacă era o femeie, un reflex al snobismului. În schimb
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
iubăreț și cam mulți copii din sat îi semănau. Revenind la lumea școlii, este memorabilă Natalia Udrea, celebra NU, care întruchipează pe conducătorul infatuat, rupt de realitate, stăpânit de idei preconcepute, sectar și inflexibil. Starea de insomnie se prelungește, între tic-tacuri se întâlnesc pasaje reflexive, de autoanaliză, dar și crâmpeie de anecdote, povestioare, fapte și întâmplări atipice, cu ecou emoțional. Într-o pagină antologică este povestită o întâmplare cu un cuplu tânăr care se desparte din pricina lipsei de comunicare. Femeia are
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
nuvelă la scară redusă. La acestea se adaugă pasaje lirice, meditații, versuri etc. Se găsește și un anunț, este inserată o pagină de jurnal, sunt înregistrate niște reportaje și nu în ultimul rând, trasate ruperile de ritm provocate de obsedantele tic-tacuri, un fel de receptacol de rezonanță sonoră, ca niște paranteze în care se închid episoadele. Dacă ar trebui să tragem o concluzie, romanul ,,FILIGRAN” de Alexandru Poamă este un mozaic unde paginile epice se întâlnesc deseori cu cele lirice și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
fără zgomot, totul arăta și suna diferit atunci când gustai băutura fermecată pe care străinii o savurau pe malul Mării Negre (elixirul Sinalco), totul arăta și suna diferit atunci când gustai, cu aerul unei revelații, guma de mestecat și micile pastile albe de Tic-Tac. Dintr-odată, lumea din jurul nostru se lumina, având consistența de cristal ciocolatiu a batoanelor de Toblerone. În țara lor fără de culori, copiii vedeau ridicându-se, peste blocurile marilor bulevarde, un curcubeu de bomboane colorate. Era ca și cum, prin aceste fante aparent
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în acord cu „cerințele higienice”, „interiorul, loc de odihnă, cere claritate”, „maximum de simplificare, maximum de confort”. Adevăratele atracții ale acestui număr sînt altele: un grupaj - mult mai bogat - de prezentare a avangardei belgiene, un fragment mai „avangardist” din romanul Tic-Tac al lui Ion Vinea (devenit, la apariția în volum, „Paradisul suspinelor“), primul capitol („Vine domnița!...“) din romanul Excelența Sa I.H.H. Pantelimon dintr-un roman „blasfemiatoriu” al lui N.D. Cocea (însoțit de o notă despre reținerea manuscrisului de către guvernul ostil pamfletarului...), reproducerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
punte“ („Am venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă zigzagată, cu corp de literă mare. „Cu inima’n cap“ conține pasaje și paranteze metatextuale tipărite cu corpuri de literă diferite. Al VI-lea episod din romanul Tic-Tac (Paradisul suspinelor, care va da titlul - mult mai liric - al scrierii și al volumului) delimitează cu corp de literă mic, între paranteze, comentariile auctoriale pe marginea jurnalului lui Darie (toate comentariile sînt semnate I.V.). Finalul capitolului conține un comentariu subliniat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al subiectivității”, fragmentarist, artificios și fantast, el este, într-adevăr, „mai mult în atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu, Modernismul românesc, 1985). Cum publicarea sa în foileton începuse încă din 1924, sub titlul provizoriu Tic-tac, nu credem a greși prea mult văzînd în el cea dintîi experiență modernistă radicală în cadrul romanului autohton. O experiență comparabilă doar cu cea (ulterioară) a lui Blecher sau H. Bonciu din Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg: experiența avangardei se dizolvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
solemnă a ceasului; această coborâre poate fi însoțită de un imn cântat la orgă; tic-tac-ul ceasului s-a auzit încă de mult, el a însoțit tot mai puternic ultimele replic,i iar acum, suveran, a pus stăpânire pe sală; acest tic-tac, care la început va fi neglijat și de actor și de spectatori, merge în crescendo, iar ultimul minut va fi bătut cu o forță deosebită, sugerând în același timp stilul nopților de revelion, când ultimele secunde ale anului au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
moartea autorului! Moarte autorului! TOȚI: Moarte autorului! Ura! MAMA: Să bem! Să bem pur și simplu! S-o ducem într-o beție! RECRUȚII (În cor.): Mamă, vezi ce faci! (În acest timp se scurg patru minute; mai rămâne un minut; tic-tacul ceasului este tot mai solemn și puternic.) OMUL CU SACAUA: Liniște! Liniște! Mai e un minut! ORBUL (Sărind în sus de bucurie.) Ce bine! Ce bine! TOȚI: Pst! Pst! VIZITATORUL (Către sală): Încă un minut și v-arătăm noi vouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trântit pe valizele lui și-și ține capul în mâini; acest tablou durează câteva zeci de secunde; brusc, din spatele, lor, se aude tic-tacul ceasului gării care a reînceput să meargă; toate privirile personajelor sunt îndreptate spre ceasul gării, pe care îl urmăresc o vreme, în tăcere; apoi, HAMALUL își caută prin buzunare și scoate un fir de iarbă; și-l pune între dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
părea că se lasă tavanul peste el, și pereții se strâng în jurul lui... se apropie să-l înnăbușe. Afară era noapte cu un cer negru fără stele... Orașul, strada dormeau... Totul era scufundat în tăcere, o tărecere de mormânt. Stins, tic-tacul ceasului din perete, bătrânbătrân și el... bătea și povestea despre viață și tristețile din viața lui de singuratic. - Hm... și el ?!, murmură Iorgu, căutându-l cu privirea în întuneric. Dialogurile cu sine însuși nu se mai sfârșeau... Căuta răspunsuri la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]