1,607 matches
-
sa, toate cele trei toponime la care face referință documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat și nu la vreun oraș. În acest caz „Brașov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea. 1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului din Budapesta și în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care "Ștefan", regele Ungariei, aproba contractul dintre "„Chyel comes, filius Erwin de Calnuk”" și "„Teel, filius Ebl de
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
Rodj" în județul Timiș în veacul al XV-lea." În județul Neamț se afla o pădure și un hidronim "Brașovana". Lângă Vaslui existau o vale și un sat Brașovenița. Lângă Buzău era "Izvorul Brașovului" și "Poiana Brașovului". Lângă Ialomița era toponimul 'Brașovița" "Nicolae Drăganu" atribuia toponimului o etimologie slavonă (slava veche) în baza numelui propriu "Brașa" (cf. Brasevo - Sârbo-Muntenegreanâ și Braskov, Brastice Ceho-Bohemia). Sextil Pușcariu “Dar de la Bratoslav mai avem o forma hipocoristică, "Brașa", care e la baza numelui Brașov, precum
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
veacul al XV-lea." În județul Neamț se afla o pădure și un hidronim "Brașovana". Lângă Vaslui existau o vale și un sat Brașovenița. Lângă Buzău era "Izvorul Brașovului" și "Poiana Brașovului". Lângă Ialomița era toponimul 'Brașovița" "Nicolae Drăganu" atribuia toponimului o etimologie slavonă (slava veche) în baza numelui propriu "Brașa" (cf. Brasevo - Sârbo-Muntenegreanâ și Braskov, Brastice Ceho-Bohemia). Sextil Pușcariu “Dar de la Bratoslav mai avem o forma hipocoristică, "Brașa", care e la baza numelui Brașov, precum a presupus N. Drăganu” . I.
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
din antroponimul "Braso" Profesorul "Pavel Binder", într-un studiu din 1964, explică faptul că cele două numiri, "Corona" și "Brașov", se suprapun în timp: "Corona" desemna cetatea, iar "Brașov" împrejurimile. Aceste afirmații atrag replica lui Alexandru Surdu, care apreciază că toponimul "Brașov" este totuna cu al cetății Brașov. Totodată, el socotește ca fantezistă interpretarea profesorului brașovean F. Philippi, conform căreia cele două denumiri, "Corona" și "Brașov", se pot explica prin legenda regelui maghiar Solomon, care, îngropându-și coroana lângă un copac
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
în cetatea de pe Tâmpa, de unde s-ar fi transmis mai apoi așezării din vale. Etimologic, ei considerau numele "Barasu" ca provenind din slavonul "baras", însemnând „cetate” sau „adevăr”. Totuși, G. Kisch încearcă în 1929 o nouă derivare a celor două toponime, "Corona" și "Brașov", după lucrarea lui F. Philippi: "krun", care ar fi însemnat „ienupăr” sau „brădișor”, de unde numele de "Brașeu" > "Bră(d)șeor". Dacă se acceptă varianta G. Kisch și F. Philippi, atunci trebuie menționat că bradul (arhaic *bradzŭ) este
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
Șchei învolburat și mare Este un fapt istoric, că în secolul IX imperiul bulgarilor turci cuprindea și sudul Transilvaniei (vezi importanța minelor de sare de aici). Cuvântul de origine turcă veche „aszó” s-a păstrat până astăzi în foarte multe toponime din Ardeal și Ungaria (fostul Regat al Ungariei) unde au trăit populații de origine turcă (avari, bulgari turci, pecenegi, cumani). Exemple: Aceste nume, ca și o mare parte a toponimelor din Ardeal sunt transcrieri fonetice ale fostelor denumiri maghiare (cu
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
veche „aszó” s-a păstrat până astăzi în foarte multe toponime din Ardeal și Ungaria (fostul Regat al Ungariei) unde au trăit populații de origine turcă (avari, bulgari turci, pecenegi, cumani). Exemple: Aceste nume, ca și o mare parte a toponimelor din Ardeal sunt transcrieri fonetice ale fostelor denumiri maghiare (cu înțeles concret, pe când denumirile românești nu poartă nici un înțeles). În 1353 stema Brașovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoțită de o floare de crin. Din
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
asemenea, sătișorul și moșia Cozareuți, menționate documentar la 15 iunie 1431. Rămânem la această atestare documentară, cu toate că drepcăuțenii de azi, și cei mai bătrîni, și cei mai tineri, și cei mai cu carte, nu prea știu de așa ceva și nici un toponim asemănător nu prea cunosc. Acesta poate fi satul Cozireni, care e la 7 km de Drepcăuți, în Ucraina, pe timpuri același județ Hotin. Dar cine știe, poate că a și fost cîndva și un astfel început de sătișor. În schimb
Drepcăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305137_a_306466]
-
inscripția de pe borna kilometrică din anul 108, însă acum micul sit este acoperit de deșeuri. Aici a fost centrul unei unități spaniole ecvestre. Prima menționare documentară a satului Aiton cu numele "Villa Ohthunth" este din 1320, iar în 1329 cu toponimul "Ahthon". Din 1456 apare sub denumirea actuală "Ayton". În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor și tătarilor. În secolul al XVIII-lea aici a fost descoperită o bornă kilometrică (denumită Miliarul de la Aiton) din perioada romană
Aiton, Cluj () [Corola-website/Science/325134_a_326463]
-
în lungime de 7-8 metri, adânci de 5 metri și înalte de 3-4 metri, legate între ele de un drum, care pare dăltuit în stâncă de mână omului. Alte 4 sau 6 peșteri se află mai sus pe Pârâul Runcului. Toponimele precum "căldăruța lui Pintea" sau "Bumbul Podului" evocă numele haiducului Grigore Pintea cunoscut în popor că Pintea Viteazul. Climă este temperat-continentală moderată cu o temperatură medie anuală de 8-10 grade C și o cantitate medie de precipitații de 700mm anual
Rus, Sălaj () [Corola-website/Science/302058_a_303387]
-
Varlaam, Direcția Silvică Buzău a companiei de stat Romsilva întreține două cabane de vânătoare: cabana Coceanu, pe râul Bâsca Mare, și cabana Vadu Oii, pe Bâsca Mică. Denumirea comunei provine de la numele principalului său sat, denumit astfel după pârâul Tega. Toponimul "Tega" este considerat într-un articol de Gavril Fulgeriș a fi de origine dacă, cu sensul de "râpă", dar această ipoteză este infirmată de filologul Corneliu Ștefan, care consideră că vine de la cuvântul slav "tiaga". Portul și tradițiile comunei sunt
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
lăsat urme importante în limba engleză; asemănarea dintre engleza veche și nordica veche având ca rezultat realizarea multor împrumuturi între cele două limbi. Moștenirea principală lăsată în urmă în acele teritorii din care au fost strămutați britanii este cea a toponimelor. Multe nume de localități din Anglia și într-o măsură mai mică din Scoția sunt derivate din numele britanilor, printre acestea fiind Londra, Dumbarton, York, Dorchester, Dover și Colchester. Câteva elemente care intră în componența numelor de localități sunt considerate
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
Valea Zsei, care străbate Dârja. Un punct de vedere mai aproape de adevăr este prezentat, la începutul secolului XX, de Tagány Károly, Réthy László, Pokoly József, în cartea Szolnok-Dobokavármegye Monographiája . Conform autorilor menționați, numele vechi al satului Dârja - Derzse provine din toponimul slav drżava, cu sensul de loc, moșie, proprietate, iar Kádár József nu exclude ipoteza ca Derzs să fi fost antroponim. În timpul domniei lui Gabriel Bethlen s-a constituit în Panticeu comunitatea reformată - calvină. Ea a folosit o biserică mai veche
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
C4%83bli%C8%9Bele de la Sinaia Semnalarea și descrierea relativ precisă a acestui sit arheologic roman a fost făcută încă din 1856 de către M. J. Ackner, iar primele cercetări sistematice au fost efectuate de către Mihail Macrea în anul 1939. Cercetările arheologice și toponimul confirmă că înaintea costrucției castrului roman a existat o așezare a dacică, Comidava, a dacilor tini cumidavensis. În interiorul castrului un grup de arheologi au descoperit o inscripție de pe vremea împăratului roman Alexandru Sever (222-235), o lespede dedicată împărătesei Iulia Mamaea
Castrul roman Cumidava () [Corola-website/Science/314413_a_315742]
-
descoperite două fragmente de topoare de piatră, un fragment de râșniță, ceramică (vase piriforme, căni și cănițe, tăvi, castroane, amfore și strecurători) și un topor-lamă de bronz. În antichitatea clasică, pe Dealul Cetății, dacii cumidavens întemeiază o așezare, „Comidava”. Latinizat, toponimul a devenit ,Cumidava” și sub această formă apare pe un monument din timpul împăratului roman Alexander Severus (222-235 d.H.). Localitatea (Κομίδαυα) este amintită între „orașele strălucite ale Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului (*ca.87d.H. probabil în
Castrul roman Cumidava () [Corola-website/Science/314413_a_315742]
-
Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului (*ca.87d.H. probabil în Ptolemais Hermii - †ca.165 d.H. în Alexandria), în al său Îndreptar geografic. Geographia, lucrarea sa cea mai importantă face un inventar al lumii locuite cuprizând 8000 de toponime aliniate între Spania și China și încadrate într-o tramă de paralele și meridiane. Destinul acestei lucrări a fost fabulos, Europa medievală și renascentistă datorându-i o mare parte din modul de redactare al primelor hărți ale diverselor regiuni. Lucrarea
Castrul roman Cumidava () [Corola-website/Science/314413_a_315742]
-
Sunt tăblițe din plumb scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini. Se presupune că ar fi o cronică a dacilor - menționează nume de regi daci și toponime dacice. Specialiștii - istoricii și lingviștii - le consideră în general falsuri moderne. Astăzi se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol. Originea tăblițelor este obscură și controversată. Cei care susțin autenticitatea
Tăblițele de la Sinaia () [Corola-website/Science/306414_a_307743]
-
Ocazional insula emite propriile timbre care reprezintă și ele o sursă de venit. Se presupune că pe insulă se vorbea un dialect al limbii normande ca în celelatle insule ale canalului, dar acesta nu s-a păstrat. O serie de toponime în franceză mai există, dar unele sunt înlocuite cu toponime în engleză. Herm are o lungime de aproximativ 2,5 km și o lățime de 500 m. Este orientată pe o axă nord-sud, sudul insulei fiind nisipos iar nordul fiins
Herm () [Corola-website/Science/305666_a_306995]
-
sursă de venit. Se presupune că pe insulă se vorbea un dialect al limbii normande ca în celelatle insule ale canalului, dar acesta nu s-a păstrat. O serie de toponime în franceză mai există, dar unele sunt înlocuite cu toponime în engleză. Herm are o lungime de aproximativ 2,5 km și o lățime de 500 m. Este orientată pe o axă nord-sud, sudul insulei fiind nisipos iar nordul fiins stâncos. Este separată de canalul "Little Roussel" (Petit Rouau) de
Herm () [Corola-website/Science/305666_a_306995]
-
Răuțel la nord, Hiliuți la vest, Natalievca la est, Glinjeni la sud. În jurul așezării se văd hârtoape împădurite, pe costișe - livezi întinse. Moșia satului e marcată cu 4 movile funerare, moștenite din adâncul tumultos al istoriei. La început siliștea purta toponimul Smărăndeni, de la numele Smaranda, o moșiereasă care venise aici de prin părțile Hotinului prin 1818 cu întreaga sa familie. Rămasa văduva, Smaranda a de-venit capul familiei si pentru a-si lucra pământurile a chemat oameni din alte părți. Curtea
Mărăndeni, Fălești () [Corola-website/Science/305168_a_306497]
-
nu pot fi considerate ca fiind „state medievale românești” deoarece atât populația lor, cât și pătura conducătoare erau multinaționale, slavii (ziși „șchei”) fiind în general la fel de numeroși ca și proto-românii, și pe alocuri majoritari (din acea perioadă au rămas nenumărate toponime slave precum Bistrița, Crasna, Ialomița, Prahova, Săvădisla, Slatina ș.a., limba și scrierea slavonă oficiale în liturghia bisericească și în principatele române, sau denumiri precum Blahnița, Vlăhița, Vlăsia sau Vlașca pentru zonele cu comunități protoromâne înconjurate de populații slave). Micile cnezate
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
aduși în regiune, care au format colonia Marienfeld, românii numeau colonia Regina Maria, care și astăzi se păstrează sub forma unui cătun mic în valea râului Lăpușnița. „Inițial coloniștii germani și-au ales loc pentru sat la „Dumul Mingirului” un toponim de pe moșia Pogănești, dar negăsind apă potabilă ei și au mutat colonia în valea Lăpușniței. Aceste pământuri așa și nu au mai fost întoarse înapoi satului, chiar dacă în 1945 autoritățile sovietice au întors satului 404 hectare de teren, restul suprafeței
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
că limba galică a fost vorbită de fiecare stare socială atât înainte cât și după cucerirea romană a Galiei. Cunoașterea limbii galice este datorită nu numai inscripțiilor, dar și substratului lexical din franceză, menționat mai sus și a numelor personale, toponimelor și etnonimelor păstrate în surse de origine greacă și latină. Cele mai vechi atestări provin din secolul al VI-lea î.Hr. și sunt lepontine. Au fost descoperite în Galia Cisalpină (actuala Italie de nord) și scrise folosind o formă veche
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
furnale. Cele mai recente descoperiri sunt inscripții scurte, uneori vulgare, rămase pe rotițe fuselor. În aparență, fetele tinere le primeau din partea adoratorilor săi, exprimând astfel urări și dorințe, ca în exemple: În Elveția se descoperă inscripții rar, dar multe din toponime în această țară sunt de origine galică, așa cum se petrece în întreaga Galie. Au fost găsite niște inscripții pe arme și monete, ca și cea mai importanta atestare, o coală de zinc cu inscripția "ΔΟΒΝΟΡΗΔΟ ΓΟΒΑΝΟ ΒΡΕΝΟΔΩΡ ΝΑΝΤΑΡΩΡ", evident dedicată
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
meșteșuguri, orașul ajunge în secolul XVII la o populație de 23.000 de locuitori. După Revoluția din 1789, municipalitatea și cetățenii au dobândit noi terenuri expropriate de la Biserică și nobilimea locală. Odată cu efuziunea noului regim în a schimba denumiri și toponime, numele orașului se schimbă în "Armeville". În timpul revoluției industriale s-au dezvoltat metalurgia și industria extractivă, în particular exploatarea resurselor de cărbune. În anul 1816, Louis-Antoine Beaunier creează "Școala națională superioară de minerit de la Saint-Étienne". La 5 mai 1821 Beaunier
Saint-Étienne () [Corola-website/Science/297746_a_299075]