381 matches
-
transgresează sau o modifică, în funcție de circumstanță. Alteritatea manifestată în spațiul virtual nu dorește să revoluționeze identitatea, ci să o redirecționeze și să o prezerve în noi dimensiuni. Ceea ce produce alteritatea în context online este zdruncinarea unei anumite semnificații a identității - totalizatoare, stabile și fixe, deși nu se rupe în întregime de relația de continuitate dintre identitate și diferență. Astfel, acest tip de alteritate nu urmărește să cauzeze dispariția subiectului, ci doar dispersia, fragmentarea sau multiplicarea sa în rețea: de la pluralitatea de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
părtașe la Marele Tot care s-a transformat într-o devenire continuă a arhé-ului din lucruri, totalizând treptele inițierii întru construirea înțelesurilor. Elementul originar, autentic, a devenit el însuși Tot prin coparticipație la dinamica internă a sensurilor redescoperite ritmic. Viziunea totalizatoare asupra lumii arhaice a fost posibilă prin intermediul mitului care a descătușat elementele de închiderea în propriile înțelesuri. Astfel, mitul nu este doar povestea unui început de lume, trecut de mult în neființa cuvântului întemeietor de noi înțelesuri. Sub pecetea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lor bine delimitate, nu ofereau decât răspunsuri parțial valabile. Urmărind o adecvare între lucruri și intelect sau chiar o identificare a planului existenței cu cel al gândirii, filozofia tradițională dorea să obțină o sinteză sistematică, aptă să propună un concept totalizator, universal valabil. În schimb, orientarea relativist istoristă din secolul al XIX-lea pune în lumină faptul că șansa metafizicii rezidă doar în creația liberă, în mod fatal unilaterală, ceea ce îi conferă un caracter relativ în raport cu pretențiile absolutiste ale metafizicii clasice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
În condițiile date, Dilthey vede în metafilozofie posibilitatea de a se ridica deasupra viziunilor despre lume, pentru a ajunge la o privire de ansamblu, la un punct de vedere unitar, situat dincolo de relativitatea acestora. Metafilozofia dobândește astfel o funcție epistemologică totalizatoare și integratoare, propunând nu un sistem (fatalmente unilateral), ci "o teorie a sistemelor"6. Aceasta îi asigură istoriei filozofiei o necesară coeziune, o unitate internă fie ea și ipotetică -, precum și, implicit, o continuitate paradigmatică. * * * Precizăm că în notele de la sfârșitul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Urmărind distincția dintre conceptual și empiric, Kant rămâne atașat de modelul clasic al metafizicii, de tradiția filozofiei analitice, într-o epocă în care încep să se prefigureze marile sisteme speculative "ce își propun să ofere o interpretare categorială integratoare și totalizatoare a faptelor și experiențelor"31, în ciuda faptului că prețul plătit pentru reprezentarea întregului este renunțarea la impersonalitatea pretinsă de tradiția anterioară 32. Totuși un prim pas spre eliberarea de sub tutela dogmatismului raționalist este făcut chiar de către Kant, care prin "critica
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nota 185). Luată în sine, nici ea nu poate depăși statutul de Weltanschauung (fatalmente unilaterală, imperfectă întrupare a Ideii de filozofie), pentru că altfel s-ar contrazice singură ca Weltanschauungslehre (teorie a viziunilor despre lume, metafilozofie care are o funcție epistemologică totalizatoare și integratoare, asigurând unitatea internă, necesară istoriei filozofiei). Și-ntr-adevăr, în Das Wesen der Philosophie, Dilthey caută prin exemplele pe care i le oferă experiența sistemelor filozofice o confirmare a teoriei sale privitoare la viziunile despre lume, rămânând doar ca o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
granițele științelor particulare". În cel de-al doilea, "aspirația reîntoarcerii către temeiuri, până ce este atins ultimul punct în privința fundamentării filozofiei". Mai simplu spus, orice Weltanschauung tinde să fie o viziune integrală și integratoare și să ajungă la un principiu fundamental totalizator. Pe lângă aceste "trăsături formale", Dilthey distinge însă "mai întâi neclar" și sub o formă mai degrabă intuitivă și "o coapartenență de conținut a sistemelor" (inhaltliche Zusammengehörigkeit der Systeme): "lupta cu enigma vieții și a lumii" (Kampf mit dem Rätsel des
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
primul rând, faptul că există o autonomie la nivelul fiecăruia. Străbătând epocile, sistemul se cristalizează progresiv, diacronic, ceea ce ne conduce la ideea de continuitate, cu multiplele ei fațete. Dar sistemul ca atare nu se subordonează unei formule generale, unui concept totalizator, capabil să dicteze evoluția globală a tuturor sistemelor culturii la scara istoriei. Mai mult decât atât: neputând fi anticipată dintr-o perspectivă transcendentă, dezvoltarea lui este oarecum imprevizibilă; ea se derulează conform logicii lui interne și în raport cu evoluția unor procese
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
evidențiat interdependențele dintre parte și întreg -, ne putem întreba din nou care este locul și rolul filozofiei în acest ansamblu al științelor, mai cu seamă dacă ținem seama de faptul că Dilthey înregistrează imposibilitatea ei de a obține un concept totalizator al existenței. Un răspuns la această întrebare ni-l oferă chiar autorul în Das Wesen der Philosophie. Având în vedere caracterul formativ și normativ al filozofiei, Dilthey susține dreptul la existență al acesteia, în condițiile eșecului metafizicii de a ajunge
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
descopere. Am spune că o asemenea refundamentare a lumii este singurul mod prin care filozoful se poate detașa de eșecurile predecesorilor în ceea ce privește neîmplinitul "ideal al universalității". Dar ca și la Dilthey nici aici nu este vorba despre universalitatea unui concept totalizator, absolut, ci numai despre "elementele de universalitate" pe care filozoful pe descoperă în el însuși: Atunci când te integrezi într-o lume, într-o ordine prestabilită [...] te scutești de cea mai grea sarcină: cea de a găsi elementele de universalitate din
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
al totalității au pierdut teren în fața unui istori(ci)sm atoaterelativizant, care înțelege că în lumea spiritului lucrurile se petrec într-un Lebenszusammenhang care le marchează "stilistic" și le diferențiază în specificitatea lor. Departe de a mai fi unitare sau totalizatoare, construcțiile teoretice devin unice. Apoi trebuie să mai observăm că de vreo două secole încoace, tendințele pluraliste câștigă în importanță și dintr-un alt motiv. Ele se manifestă pe fondul ascensiunii spiritului pozitiv care a generat în epoca modernă o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și subiectele mele, divers și tonul, diversă și atmosfera, divers și scrisul"3. În ciuda acestei tentative de a-si subsuma fiecare parte a creației atât de inegale unui proiect artistic impresionant, bine articulat și demn de toată stima prin intenția totalizatoare într-un cuvânt, unui întreg monumental -, Cezar Petrescu nu-și va convinge defel criticii de seriozitatea și semnificația demersului sau scriptural. Și cu atât mai puțin de necesitatea abordării bucăților sale fantastice de pe aceleași poziții (că intenționalitate ascunsă ori că
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
poezia nouă aparține unei civilizații ermetice care, alături de civilizația crociană care a rezistat până în anii cincizeci și a avut sarcină dificilă de a reevalua și de a remodelă poezia din peninsulă, actualizând tehnicile tradiționale ale liricii.182 Spre deosebire de primă încadrare totalizatoare în rândurile ermetismului a unui mare număr de poeți, alți istorici ai literaturii au vorbit despre două generații distincte: cea a precursorilor, Montale, Ungaretti, Campană și cea a noilor voci: Quasimodo, Sinisgalli, Gatto, Luzi, Sereni.183 Fie că a ales
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
calmă naufragiul. (Infinitul, vv. 8-13).333 Redarea în succesiune rapidă a trecutului, moarte ere și prezentului cea prezenta în zvâcnet vie, precum și utilizarea motivului veșniciei indică dorința poetului de a transcende limitele curgerii clipelor și de a dobândi o viziune totalizatoare asupra timpului și spațiului. Naufragiul leopardian, rod al anulării unor contrarii (momente opuse de pe axa curgerii clipelor, contrastul dintre sunet și tăcere) constituie o experiență al carei punct culminant este odihnirea ființei în portul atemporalității. Starea de armonie este rodul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Amintirile, vântul este sunetul blând al peisajului renăscut în amintire: Și licurici prin tufe și razoare / se perindau, și-alei înmiresmate / foșneau ușor de vânt (vv. 14-17). Tot aici, reevocând itinerariul cognitiv din Infinitul, a cărui prima etapă este perceperea totalizatoare a timpului, sunetul vântului apare că fir sonor invizibil cu ajutorul căruia poetul interiorizează imaginea acustică succesiva: Și vine vântul aducându-mi glasul / orei din turn. Mi-era spre mângâiere / nopților mele, mi-amintesc, bătaia (vv. 50-52). O a treia ocurenta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de vântul pinilor și eu mă prefac temător în fața celui ce nu stie / că vânt adânc m-a răscolit. În vreme ce traseul cognitiv din Infinitul se încheie cu naufragiul atemporal, ce semnifică simultan abolirea spațiului și anularea curgerii timpului prin percepția totalizatoare inițială: mi-amintesc atunci de veșnicie, drumul interior quasimodian ia forma urcării spre o stare de armonie care, datorită vântului, transcende contingentul. Că în interiorul unei mise en abîme întreaga experiență face parte dintr-un tablou mai amplu, creionat pe firul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
intactă de-a lungul timpului.372 Singurătatea romanticului provenea din conflictul omului cu natura și era combătuta cu disperarea celui care, așa cum reiese din versurile poemului Ginestra, conștientizase necesitatea solidarizării tuturor oamenilor împotriva acestei forțe malefice covârșitoare. Spre deosebire de viziunea otocentescă totalizatoare, cea a poeților de secol XX alunecă pe un versant subiectiv. Fiind un dat acceptat ce ținea mai degrabă de universul intim al fiecăruia, solitudinea lor autoconfesivă nu genera revoltă și putea fi uneori utilizată că zid de apărare ridicat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
discursive postmoderne. Pericolele instituirii unor strategii discursive de radicalitatea celor postmoderne nu vor fi trecute cu vederea; astfel, de pildă, o supoziție de bază va fi aceea că, în ciuda respingerii metanarațiunilor, în discursul postmodern se pot insera concepte cu rol totalizator și legitimant, astfel încât demersul va căuta să le identifice și să le explice. De ce a fost ales Jean Baudrillard drept exemplu pentru discursul de factură postmodernă? Pentru că, în general, a fost considerat un "simptom" al lumii în care trăim, un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în discursul postmodern. Pentru Linda Hutcheon, de exemplu, cunoașterea trecutului în ficțiunea postmodernă și nu numai, implică o problemă de reprezentare, construcție și hermeneutică și nu doar un simplu act de consultare a unei înregistrări obiective. Această atitudine atacă impulsul totalizator pe care l-a impus în general istoria, precum și ideea subsidiară de continuitate; trecutul este afirmat, iar ceea ce se contestă sunt actele impuse de ordonare, codificare și lectură ale acestuia. În fapt, întotdeauna va exista un "sens particular" al trecutului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și a premiselor sale, atât feminismul, cât și deconstructivismul și postmodernismul pot fi considerate poststructuraliste. Postmodernismul, la fel ca și celelalte curente enumerate, a reacționat împotriva rigidității modelului structuralist, precum și împotriva celor care pretindeau a oferi explicații universal valabile și totalizatoare ale diverselor fenomene 71. De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a raportării la cele două concepte și la relația dintre ele, în chiar introducerea editorilor este inserat un mic subcapitol intitulat "Postmodernism și poststructuralism", în care, chiar dacă postmodernismul este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
valorilor absolute va duce la ceea ce Vattimo numește "pensiero debole" ("gândirea slabă"), o teorie care privește ființa și raționalitatea ca fiind incluse într-un proces de diminuare, de "slăbire". Introducerea unei gândiri "negative", care să descopere reziduurile metafizice și pretențiile totalizatoare conduce la o adevărată "criză a fundamentelor" și a întemeierii. Negativitatea nu este aplicată raporturilor sociale, ci "trăsăturilor metafizice ale gândirii, dintre care prima între toate este "forța" pe care ea a crezut întotdeauna că trebuie să și-o atribuie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în diverse domenii. Hassan atenționează asupra faptului că acest proces este reversibil, în sensul în care orice schimbare ce intervine în urma decanonizării sau demistificării alteia poate produce, la rândul său, forme noi de gândire, limbaj, cunoaștere cu forță opresiv-dominantă sau totalizatoare, astfel încât aceste mijloace ar trebui utilizate în mod constant pentru a revizui bagajul de presupoziții și seturi de norme ce funcționează într-o anumită perioadă în societate. 4. Lipsa-de-sine. Lipsa-de-adâncime. "Pierderea sinelui" pare a fi o constantă a literaturii postmoderne
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi o altă trăsătură a postmodernului, acesta poate fi totuși descris sub forma unor practici retorice, critice, strategice, care alcătuiesc un set teoretic ce poate fi apreciat ca fiind specific postmodernismului (chiar dacă în sensul cartografierii și nu al cuprinderii sale totalizatoare). Retorica devine astfel relevantă în structurarea unor asemenea formațiuni discursive, de cele mai multe ori mixte, noțiuni "negative" de tipul celor care se regăsesc în textura discursivității postmoderne necesitând schițarea unei retorici a "deligitimării și destabilizării", aptă să contureze particularitățile unui asemenea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
suspiciunii postmoderne în fața ideii de sistem, ci ca pe o amenințare mult mai importantă, centrală, care poate avea consecințe semnificative. Astfel, "Derrida vrea să extindă suveranitatea retoricii asupra domeniului logicului pentru a rezolva acea problemă în fața căreia se află critica totalizatoare a rațiunii"229 și, în plus, să evite considerentele științifice de analiză a textelor filosofice, care vor fi lecturate după criteriile performanței retorice și nu după cele ale consistenței logice. Habermas interpretează inversarea raportului logică retorică și ca pe o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și a detașării de o politică a rațiunii. La Lyotard, destituirea logos-ului din poziția de origine a teoriei și a criticii este legată intrinsec de atitudinea de devalorizare a narativului, prezentă în La Condition postmoderne. Logos-ul și metanarațiunile totalizatoare care au pretenția de a se institui drept grile universale de receptare sau interpretare sunt respinse. În aceeași direcție, apelul la antilogos din operele lui Deleuze implică repudierea logos-ului ca Idee platoniciană și afirmarea repetițiilor diferenței și nu ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]