1,003 matches
-
2017 Toate Articolele Autorului 2 Elogiul crimei prin prisma imanenței tragicului din literatura populară-o eroare morală și estetică Mitul Meșterului Manole, din balada cu același nume văzut ca elogiu adus jertfei de sine; al “Mioriței”ca act al acceptării tragicului,adică asumarea conștientă a limitei; al baladei ”Toma Alimoș”, unde crima este justificată prin obținerea dreptății în afara legii,inclusiv al celor creștinești;la fel și în”Cântecul lui Vălean”,unde pe un fecior chipeș dar și muieratic și fără scrupule
ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENȚEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ-O EROARE MORALĂ ȘI ESTETICĂ.ESEU DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380098_a_381427]
-
mustrările materne,este o eroare permanetizată de-a lungul istoriei literaturii romaâne. De la Alecsandri, Călinescu, Mircea Eliade, Dumitru Caracostea, Lucian Blaga, Z.Cârlugea, Horia Bădescu, pentru a enumera câțiva, au subliniat faptul că aceste bijuterii ale folclorului nostru au adus tragicul ca experiență individuală sau colectivă la limita dobândirii conștiinței ”de sine prin tragic ca prilej cultural”(D.D.Rosca),în condițiile când”tragedia este experiență tragică conștientizată într-o formă artistică”.(Gabriel Liiceanu). Toți acești exegeți și cercetători ai gândirii mitice
ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENȚEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ-O EROARE MORALĂ ȘI ESTETICĂ.ESEU DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380098_a_381427]
-
intervine și perspectiva istorică.Dacă într-un timp dat, comunitatea omenească acceptă acea crimă ca pe o necesitate eroică, în alt timp dat, aceasta poate să fie renegată și infierată. Al.Florin ȚENE Referință Bibliografică: Elogiul crimei prin prisma imanenței tragicului din literatura populară-o eroare morală și estetică.Eseu de AL.FLORIN ȚENE / Al Florin Țene : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2345, Anul VII, 02 iunie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Al Florin Țene : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
ELOGIUL CRIMEI PRIN PRISMA IMANENȚEI TRAGICULUI DIN LITERATURA POPULARĂ-O EROARE MORALĂ ȘI ESTETICĂ.ESEU DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380098_a_381427]
-
iar la noi, la scară mai mică, Roșia Montană, toate bănuite la vremea lor de către guverne și mai târziu de către unii analiști, de implicare ocultă, externă, mai ales în privința declanșării lor și fructificării rezultatelor. Cei mobilizați acum, desigur de împrejurarea tragicului, oribilului și până la un punct inexplicabilului accident de la clubul Colectiv, au o singură revendicare majoră: schimbarea SISTEMULUI. Cu cine anume? Cu alții mai buni, mai curați, mai dedicați celor mulți, necorupți. Nu politicieni, nu sistemul actual, zic ei. Sistemul politic
SISTEMUL, ÎNTRE CLEPTOCRAȚIE ȘI PROTECTORAT [Corola-blog/BlogPost/94145_a_95437]
-
iubire și ale unei alte neputințe:gelozia. Nekrosius schimbă aici și tonul, și registrul, și cromatica. Locul negrului predominant este luat de nisipiuri, de tot felul de nuanțe de alb. Ludicul înlocuiește, într-un fel sumbrul, alimentînd, pervers, tensiunea și tragicul. Nu am văzut asta pînă acum în nici o montare cu "Othello". Desdemona își duce, și ea, la vedere, de la început, crucea. Plutind aproape, inocentă, senină, pură, ea apare cu "destinul" în spinare, cu o ușa îndoliată pe care ne invită
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
pe unde realitatea dispare fără urmă". (Cum își reglează inima avantaje din viitor). Potopul descris la început e un pretext pentru a destructura și biografia poetului. Tonul scăzut, egal, pare să nu mai însoțească o spunere, ci doar să convertească tragicul lăuntric într-un limbaj exclusiv al poeziei, cum ar spune Paul Valéry. Nonsensul și oniricul se instalează ca la ele acasă: "capul de vultur rebel/ cumpărat azi din piață/ cu cît tace mai mult la masa de scris/ cu atît
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
vină a lui Tudor Frățilă (470). Ca și la libertatea fără de libertate: "era reluarea aidoma a unui ciclu..." (469). Tudor se întreabă la ieșirea din închisoare cât este de liber, simțindu-se ca un om fără casă (468). Personalizare a tragicul fără noimă, el nu poate fi asemănat cu personajul autofag Hagi dintr-un poem al lui Ion Barbu (467). Cenzura îi șterge și portretul caracterial: "un om celebru foarte anonim", "uneori ironic și acid, dar mai degrabă sfios..." (523) Nu
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
devenită secretarul său literar îl ia drept un compliment adresat exclusiv ei: douce. Filmul lui Schnabel emană această blîndețe fără a deveni dulceag și te face în același timp, să realizez ce-i lipsește, dincolo de ictusurile ironice sau racursiurile nostalgice: tragicul. Surprinzător, în universul oniric sau de reverie al lui Bauby este loc pentru regret, dar nu și pentru coșmar, imaginea scafandrului în apa tulbure nu creează anxietatea scontată, ci apare mai degrabă cu rolul unui refren, mai alerte sunt focalizările
Fluturele din acvariu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8638_a_9963]
-
că toate acestea variază de la un artist la altul, în funcție de convingerile politice, care nu sunt întotdeauna aceleași, de structura interioară, de personalitatea fiecăruia. Au existat filofrancezi și filogermani, bătrâni și tineri; ei au avut în esență reacții similare față de evenimentele tragicului an 1940, dar și deosebite ca orientare, ca mentalitate, ca evoluție. Iată, spre exemplu, opiniile lui Gala Galaction din Jurnalul său, căsăpit de cenzură înainte de 1989, mai ales în paginile privind epoca la care mă refer. După invadarea Poloniei, Hitler
Anii 1940 în pagini de jurnal by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8427_a_9752]
-
ea vestigiile valorilor apuse. Vestigiile acestea cîntăresc pentru noi cîte treptele unei înălțări culturale, căci ne înălțăm citind despre o epocă în care oamenii nu trebuia să studieze cărți despre tragedie ca să știe ce este o viață tragică. Ei respirau tragicul, nu-l admirau estetic. Iar cînd tragedia se petrece mai întîi în viață și abia apoi pe scenă, atunci scena devine prelungirea potențată a unei concepții de existență, și nu o convenție socială menită a-i distra pe cei dornici
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
Distribuit în România de: Ro Image 2000, Transilvania Film. Filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci, poate fi luat drept o comedie și atât, însă ceea ce-i conferă comediei forță nu vine exclusiv din partea comicului, ci din cea a tragicului, unul topit până la indistincție în râsul sonor și sănătos pe care-l degajă situațiile și replicile din film. Senzația de confort pe care ți-o dă happy-end-ul, rezolvările în cheie melo a conflictelor, pacificarea zavergiilor disponibilizați cu o reconvertire a
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
un om al cavernelor, dezumanizându-l până la un grotesc nimicitor, lăsând doar erzațul ordurier al bășcăliei. Și m-aș întoarce la o scenă care nu poate să nu îți stârnească râsul, dar care are acea doză de ambiguitate prin care tragicul se insinuează în filmul lui Giurgiu. Muncitorii îmbrăcați corect cu costum, cravată și pantofi se adună cu aceeași plăsuță caraghioasă pentru a porni în marș către banca de spermă unde urmează să-și plaseze unicul capital rămas. Pentru majoritatea, inițiativa
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
să afirm că H.- R. Patapievici are dreptate să vadă în Spovedanie la Tanacu „o carte precum romanul lui Truman Capote, Cu sînge rece”, iar Dan C. Mihăilescu să constate că „intrarea subtilă în pielea personajelor” ilustrează „definiția hegeliană a tragicului, în care toate forțele care se află în conflict au dreptate, fiecare în felul său”. Istoria cazului ce a șocat publicul din România în vara lui 2005 e reconstituită de Tatiana Niculescu Bran pe baza anchetelor ulterioare. Să ne amintim
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
a acesteia. "Jocul se preschimbă în seriozitate, iar seriozitatea în joc"4. Plurifațetarea poeziei lui Emil Botta îi conferă acesteia din urmă valențele ludice atât de evidente, fără a reuși să ascundă fața mai puțin dorită, și deseori hulită, a tragicului. Între aceste două ipostaze aparent contrare se mai întâmplă câte ceva. Întâmplarea cea mai surprinzătoare în acest context este sacralitatea poeziei, aspectul ei de confesional: "Poezie, spune mamei mele să mă ierte, sunt o poamă rea", amintind din nou cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de rai, "spectacolul spaimelor insolite, cu care autorul, perturbat în permanență, ne confruntă în niște versuri de o mare intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în grotesc, a cultivării caricaturalului ditirambic, pentru a se bagateliza formal gravitatea insuportabilă a lucrurilor"19. Dar prea multă gravitate devine monocordă, obositoare. Nuanțele ironice, ludice sunt, deci, bine venite: Singuraticule, stacojiule, Omega, cântă-mi apoteoza somnului și a morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Frumoasa din pădurea dormită 56. Emil Botta descoperă mormântul din sine, spațiul interiorității absolute, nimicitoare. Disperarea va căpăta o mișcare dinăuntru în afară, dintr-un perimetru morbid spre o strălucire sinistră. Mișcarea de interiorizare duce la o pierdere de sine. Tragicul nu este interior, ci, sub impulsul unor forțe centrifugale, se spulberă în jur. Contextul deliberat romantic este o autoironie care salvează poetul de exces. "Lenea" Trântorului este, de asemenea, un truc. Plictisul, spleen-ul oferă disponibilități nelimitate verbului "a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea tragediei antice, rezumat în piesa Empedocle: "A fi singur și fără zei, iată moartea", iar în finalul straniului poem În albastru adorabil, reluând un gând al lui Heraclit: "A trăi este o moarte și moartea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții primul colț" care a fost motivația de a pune în versuri, în jocul sublim al formelor prozodice cât mai perfecte atâta dispreț și disperare? Voința esteticului estompează gravitatea ideației, transformă tragicul în "bucuria" nu doar a unui joc pur semantic, ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în sensul că omul, care confiscă întreaga posibilitate de a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui concept. Opera sa fiind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
măsură, de "proporțiile divine"; au adoptat o viață gândită și petrecută în înțelepciune. Filozofia nu a rămas exclusivitatea unor pagini, așa cum va avea loc mai târziu, ci era reflexul vieții de fiecare zi. Prometeismul creator al propriei vieți, poietizarea, catharsisul tragicului existențial acesta era sensul răspuns la antisensul destinului, al moirei. Pentru Omar Khayyam jucărie a timpului, fum și cenușă este sensul vieții și al lucrurilor omenești; și totuși, pentru cei aleși ar exista un sens ascuns, numai de ei știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Fenomenul neliniștii ne furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține omului arhaic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
multiplicatul nu dăinuie, este aruncat într-o experiență fatală a morții sub diversele ei cauze și forme: "Prin diviziunea Unului, se constituie Multiplul, lucrurile iau naștere și nu durează etern", afirmă Empedocle (fr.17). Numai că pentru filozoful din Agrigent tragicul este total, nu există ieșire din neliniște: "Căci pentru toate lucrurile reunirea provoacă nașteri și ucide, iar dezunirea crește și se risipește". Acest lucru datorită conflictului fatal și necurmat dintre Iubire și Ură. Iar salvarea, catharsisul este "să mergi întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aruncă în mare cartea vrăjilor rele, iar Miranda "uimire și oglindă" a naturii descoperă cât de minunate sunt firea cea mare și firea umană. Teatrul antic și teatrul shakespearean ne fac să trăim poezia ca suprem adevăr uman exorcizând transfigurator tragicul vieții. "Puterea poeziei nu are margini", afirmă Shakespeare în Doi tineri din Verona. Neliniștea (Sorge) lui Hölderlin constă în faptul că suntem singuri, iar Dumnezeu rămâne dincolo de noi. De aici năzuința ardentă a apropierii de Tatăl. Nu prin orice numire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o viață de suferințe și nădejdi. Noaptea lui Michelangelo, de la muzeul din Florența, roagă pe cei care trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]