158 matches
-
încheie fiecare confesiune cu un refren - „Tot ce începe ca o comedie sfârșește în...”, urmat de o sintagmă diferită ce rezumă destinul sau întâmplarea. Căci tot ceea ce începe ca o comedie poate sfârși în fel și chip: ca tragedie, ca tragicomedie, într-un exercițiu criptografic, într-un film de groază, într-un marș triumfal, în mister, în rugăciuni pentru veșnica pomenire în pustiu, ca monolog comic, când nimeni nu mai râde. Confesiunile îi surprind pe Belano și Lima în ipostaze neașteptate
Nebuni întru Poezie by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3429_a_4754]
-
de teatru scurt: "n-am scris niciodată pentru a oglindi realitatea, ci dintr-o necesitate ironică de a visa(...)". Autorul, într-adevăr, în cursul celor 16 texte antologate, visează eficient, branșat la mari înaintași, cum ar fi Ionesco sau Beckett. Tragicomedii în fond ale comunicării și comuniunii, într-o realitate devastată de stereotipii și convenții abuzive ce nu vor zăbovi să-și probeze côté-ul aberant și absurd. Personajele suferă de frustrare, de unde și labilitatea lor psihică și de comportament între aparențele
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
februarie 2011, Bogdan Stanoevici a revenit în România, cu ocazia premierei filmului israelo-franco-roman, “Misiunea directorului de resurse umane”în regia lui Eran Riklis. Filmul “Misiunea directorului de resurse umane” a fost propunerea Israelului la Premiile Oscar pentru anul 2011. O tragicomedie bazată pe un bestseller semnat de Abraham B. Yehoshua, pelicula descrie călătoria unui director de resurse umane din Ierusalim spre Europa de Est, pentru a înapoiă familiei corpul neînsuflețit al unei angajate decedate într-un atentat cu bombă. Peliculă a primit premiile
Cine este Bogdan Stanoevici, propunerea premierului pentru Ministerul Românilor de Pretutindeni () [Corola-journal/Journalistic/31862_a_33187]
-
pe Simia sapiens iar în față, la augustul cap al filosofului, " Dacă nu am fi avut bărbați, ar fi trebuit inventați". Don Fulgencio rămâne cu capul plecat câteva secunde și, ridicând privirea, zice: Un rol important acorzi dumneata fiului în tragicomedia umană; va fi Supremul Director al scenei pe care i-o desenezi? Carrascal răspunde cu o clipire. Aceasta este o tragi-comedie, prietene Avito. Ne reprezentăm fiecare rolul nostru; ne trag de fire alții când credem că acționăm singuri, nu simțim
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
masă, îi mișcă lucrurile care îi umplu biroul. Le pune în ordine filosoful, pentru că fiecare obiect, călimara, creioanele, ceasul, chibriturile, tocurile au locul lor și exclamă: Forțe pentru a se ieși din scenariu, pentru a se scutura de veridic, legea tragicomediei noastre! Și ce e de făcut? Lasă-l, lasă-l, lasă-l să zboare, că el va vrea să se întoarcă pe pământ, să cadă sămânța călcând pe teren sigur. Nu se culeg semințele zburând. Numai logica dă de mâncare
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
a mai văzut, mi-am zis și peste o lună eram la Costinești, într-o noapte mirifică, în fața a două mii de suflete care nu au suflat și care au aplaudat apoi nesfârșit. Îmi jucasem viața mea așa cum este ea, o tragicomedie nebună, delirantă, galopantă, fără de odihnă, fără de sfârșit. O singură dată am mai jucat-o așa de disperat: era într-o vară, la Abrud, în fața minerilor și a nevestelor lor, vreo 500 de oameni înghesuiți într-o sală de casă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
imperfectei democrații. Nevoie de a sfida zădărnicia printr-una mai vastă și devastatoare? Înlănțuire de un rug? Un „bordel În flăcări”, așa definise Cioran corupta mascaradă geopolitică a Balcanilor, fie ea democratică sau autocratică. Paul Georgescu trăise și el experiența tragicomediei românești despre care avea, probabil, cam aceeași opinie. Democrația occidentală Îi părea un joc infantil, găunos. Îi rezerva ironia, surâsul condescendent, critica scârbită. Nevoia de ardoare se poate converti nu doar În dialogul Între conu’ Leonida și consoartă; automistificarea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și lectorului rătăcit În acea toamnă și sală de curs americană. Renunța cu greu, trebuia să recunoască, la acest erou al ne-abdicării, al ne-renunțării, la omenescul ambiguităților sale. Vulnerabilitatea rătăciților o descoperise, demult și departe, nu doar În tragicomedia ionesciană, ci În comedia, deloc lipsită de tragic, a cotidianului din Rinoromânia socialistă. Ambiguitățile, vulnerabilitatea ne țin În loc și ruinează „progresul”? Nu, profesorul nu dăduse glas Îndoielilor. Continua să asculte frazele străine, preluate din caligrafia clară, În tuș negru, de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Yukako nu ezită să simuleze leșinuri la birou; în clipa în care un bărbat intră în cameră, vocea începe să-i tremure; ajungi aproape să te miri prin ce miracol reușește să se mențină în viață. Puțini realizează însă că tragicomedia femeii nipone este instrumentată, abil și pervers, de bărbat. Proiectând fără milă o imagine excitantă doar pentru simțurile sale egoiste, japonezul nu se gândește o clipă la drama identitară pe care i-o provoacă partenerei sale. Vulgaritatea machistă a formulelor
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nici pe departe un erou tragic, nu va avea decât o mică bănuială, repede uitată, o rapidă și trecătoare intuiție a unui adevăr ce va rămâne secretul Alcestei, bine păzit de muțenia femeii. Cei ce califică piesa lui Euripide drept tragicomedie uită, fără îndoială, de această muțenie care preschimbă o femeie vie într-o statuie, o efigie, chiar dacă așa-zisa statuie închide în ea făgăduiala unor vorbe pe care le va rosti cândva și care vor fi adevăratul semn al întoarcerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lui operă poate fi considerat tot o tragedie. E mare păcat că John Kennedy Toole nu este bine merci în viață și că nu scrie. Dar n-avem ce face, nu ne rămâne decât să ne străduim ca măcar această tragicomedie umană tumultoasă și gargantuescă să fie pusă la dispoziția unei lumi de cititori. Walker Percy Există un accent al orașului New Orleans... Întâlnit cu precădere în inima orașului și mai ales în Raionul al Treilea, locuit de germani și irlandezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
opoziție cu cealaltă specie dramatică fundamentală a epocii, tragedia. în funcție de aspectul tematic dominant există mai multe tipuri de comedie : comedie de situații sau de intrigă, comedie de moravuri, comedie de caractere. în raport cu atmosfera dominantă, mai există și comedie satirică, ironică, tragicomedie. Dialogul dramatic - este construit de autor pentru spectator; replicile sunt adresate direct participanților la dialog, personajele, dar textul în ansamblu este „adresat” spectatorilor / cititorilor; este de multe ori conflictual („duel verbal”), esențială fiind definirea raporturilor de forță, dintre personaje ( acuzare
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
jertfi pe Isus Însuși. Într-un context dogmatic antisacrificial, antieuharistic precum cel al apocrifei noastre, e aberant să se înțeleagă pasajul altfel. Iuda nu este un erou - sau, dacă este, atunci, vorba lui Louis Painchaud, el este „un erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda îi ține piept lui Isus, iar acesta îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul menționează aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
au fost sloboziți din legături. și cum a intrat Împăratul slavei, cu înfățișare omenească, tot întunericul Iadului s-a luminat.” Nu pot reproduce integral scena, care ar merita o interpretare profesionistă. De altminteri, cu această mise en scène, cu această „tragicomedie” sacră desfășurată la porțile iadului încep unele slujbe de Înviere. Iadul îl ia în primire pe Satana și, după ce-i ține o predică moralizatoare, îl pune în lanțuri și-l aruncă la beci până la a doua Venire. Isus apucă dreapta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Estetica stanislavskiană apare de mult depășită. Dar evoluția dramaturgiei din secolul XX nu s-a făcut în sens expresionist și poetic. Nu s-a păstrat aproape nimic din tragicul emfatic și verbal al pieselor din jurul lui 1900. Modernii au preferat tragicomediile, fie și de limbaj, grotescul și prozaicul, esoterismele, Ťmistereleť ori religiosul lăsând loc referinței politice. De aceea Ionesco se joacă din ce în ce mai mult și expresioniștii nu mai sunt jucați nicăieri. Cei mai mari dramaturgi din secolul XIX sunt considerați Ibsen și
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
Apoi țipă cu vocea ei ascuțită: - Altă zi nu găsea! Marcian înțelese că era vorba de ceva important. Iar vreun obstacol! Nory explica Elenei că Lina anunța moartea Siei și în-mormîntarea pentru miercuri. Erau lucruri destul de supărătoare. Pentru cine cunoștea tragicomedia, cu sfârșit așa de tragic, moartea Siei avea unele elemente de emoție. Evenimentul mai era și neprevăzut deoarece credeau că boala s-a sfârșit cu bine. Apoi înmormîntarea în ajun de concert era o stângăcie vrednică de Sia. Elena, turburată
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nici din cuvintele rostite în șoaptă, nici din momentele de apropiere fugară. Dar ce anume ar fi putut deveni posibil dacă aș fi rămas la Palermo se poate imagina doar într-un cu totul alt film, care se desfășoară ca tragicomedie sub cerul Siciliei, proiectat până la vârsta bătrâneții tremurătoare. Și cu siguranță că tot ceea ce s-a moștenit de la greci, sarazini, normanzi, în acel spațiu insular de depozitat moloz mi s-ar fi închegat într-o masă de material pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în parte destinul lui Augusto: canarul căzut în stradă, cu colivie cu tot, de la fereastra locuinței rudelor viitoarei logodnice trădătoare; cu această pasăre, Unamuno ne trimite analogic și mai departe în trecutul literaturii spaniole, la capodopera lui Fernando de Rojas, Tragicomedia de Calixto y Melibea sau La Celestina (1499, 1502), compoziție dramatică ce a cunoscut un succes universal, mai ales datorită figurii Celestinei, codoașa vulgară și diabolică. Or, Calisto, tânărul care va pica în ghearele mijlocitoarei, pătrunde în grădina Melibeei urmând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de pomenire, din remușcare și în semn de recunoștință pentru cei treisprezece duros ai pensiei de văduvie. — Ce grozăvie, Doamne Dumnezeule! — Lucruri care nu sunt scornite, pe care nu e posibil să le scornești. Adun acum mai multe date despre tragicomedia asta, despre farsa asta funebră. M-am gândit mai întâi să fac din ele un vodevil; gândindu-mă însă mai bine, m-am hotărât, așa cum și-a pus Cervantes cunoscutele nuvele în Quijote-le lui, s-o introduc oricum într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
asta? De ce, mai mult decât alte opere ale mele, a avut succes la popoare de alte limbi tocmai aceasta, pe care traducătorul german Otto Buck a numit-o „roman fantastic“, iar nord-americanul Warner Fite „roman tragicomic“? Tocmai datorită fanteziei și tragicomediei. Nu m-am înșelat, întrucât de la bun început am presupus - și am spus - că ea, pe care am botezat-o riman, avea să fie opera mea cea mai universalizată. Nu Sentimentul tragic al vieții - șase traduceri -, pentru că pretinde anumite cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
opere ca aceasta a mea pot contribui să-l facă mai mult și mai bine cunoscut. Nu altele. Datorită caracterului său național? Romanul meu Pace în război a fost tradus în germană și în cehă. Fapt e că fantezia și tragicomedia Ceții mele trebuie să fi fost elementul cel mai expresiv și mai glăsuitor pentru omul individual care e cel universal, pentru omul aflat deasupra, și totodată dedesubtul, claselor, castelor, pozițiilor sociale, sărac sau bogat, plebeu sau nobil, proletar sau burghez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Eduardo Benot (1822-1907), om politic și filolog spaniol, autor de drame, comedii, poezii, articole jurnalistice și studii de fizică și matematică. A coordonat elaborarea unui Diccionario de ideas afines (1898-1899). Celebrul personaj, proxeneta prin excelență, al capodoperei La Celestina o tragicomedia de Calisto y Melibea (1499, 1501), de Fernando de Rojas (1465?-1541). El Gran Galeoto: dramă în trei acte, în versuri, de José Echegaray (1832-1916), sugerată de episodul Francesca da Rimini din Infernul (V, 70-142) lui Dante („La bocca mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
chinui pentru că nu sunt de un temperament egal, și, de o las calmă, ea se distrează inconștientă cu alții, uită, face ușurințe. Și sunt mândru. Iar dacă aș ști-o disperată, mi-ar părea rău și aș chema-o înapoi. Tragicomedie... (Urmează o sută de pagini unde ea nu mai are rol). Am căutat să analizez cu migală paginile acestea și n-am ajuns la nici un rezultat. Sunt desigur numeroase, pline de Irina, dar ce contează ele față de miile de impresii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex, manipulat ludic de un Păpușar abstract. Un alt topos al imaginarului decadentist este figura femeii fatale, devoratoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tragice (un caz de schizoidie, în Robertina, un dușman de clasă), Tragedii inventate supun analizei situații existențiale neobișnuite, modelul predilect de personaj fiind insul cu evoluție interioară obscură, care își confecționează obsesii (Un destin, Portret din memorie), iar sub genericul Tragicomedii din viața de zi cu zi sunt puse în evidență câteva situații grotești, născute din obediența față de imperativele politicii oficiale, cum se întâmplă în Vin râmele. SCRIERI: Ceața și obișnuința, București, 1975; Salvatorul, București, 1979; Ceainicul de argint, București, 1983
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290098_a_291427]