2,431 matches
-
Kant cunoaștere și interpretare la Freud. De data aceasta, mitul iubirii este, firește, Oedip. Anticipată de Hegel și formulată apoi de Nietzsche, ,moartea lui Dumnezeu" schimbă raportul ontologic: ,Transcendența negativă, goală înlocuiește mai mult sau mai puțin, niciodată însă complet, transcendența plină, pozitivă a creștinismului. În consecință, anumite aspecte ale substituirii transcendenței cu imanența devin, din implicite, explicite: nihilismul, divinizarea Celuilalt, sacralizarea imanenței vieții, sacralizarea sexualității." Iubirea romantică apare ca o ,identificare proiectivă cu celălalt", unde nu o calitate anume seduce
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
este, firește, Oedip. Anticipată de Hegel și formulată apoi de Nietzsche, ,moartea lui Dumnezeu" schimbă raportul ontologic: ,Transcendența negativă, goală înlocuiește mai mult sau mai puțin, niciodată însă complet, transcendența plină, pozitivă a creștinismului. În consecință, anumite aspecte ale substituirii transcendenței cu imanența devin, din implicite, explicite: nihilismul, divinizarea Celuilalt, sacralizarea imanenței vieții, sacralizarea sexualității." Iubirea romantică apare ca o ,identificare proiectivă cu celălalt", unde nu o calitate anume seduce subiectul, ci ,calitatea însăși a diferenței", cum spune Lévinas. Iubirea romantică
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
călătoriilor, erau atrași și de probleme abstracte, formulau ipoteze cutezătoare asupra structurii liricii, asupra tipurilor de inspirație, asupra dimensiunilor ontologice ale ființei. De fapt, mai de grabă tânărul l-a antrenat pe însoțitorul său să se ocupe de metafizică, de transcendență. Pilduitoare a rămas colaborarea în sfera creației. Din schimbul epistolar aflăm că Goethe l-a sfătuit pe Schiller cum să compună drama Wallenstein. în reciprocitate, tânărul i-a dat sugestii prietenului protector în elaborarea Anilor de ucenicie (Wilhelm Meister). Elocventă
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
la Darmstadt ca o ultimă încercare de reînviere în plin secol XX a tradiției practicării filosofiei în sensul grecesc de dragoste pentru înțelepciune, ca și eforturile îndreptate cu inegalată energie spre redefinirea raporturilor individului uman cu "originea" sa spirituală, cu transcendența și religiozitatea nedogmatică, trebuie citite în această cheie. Cât despre cealaltă latură a autorului Jurnalului de Călătorie al unui Filosof, cea pitoresc-temperamentală, ea a constituit de asemeni subiectul multor legende și colportaje mai mult sau mai puțin binevoitoare, din care
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
o materie amintind lumina și nesonoră/ ca ea/ imaginează-ți pielea unei tobe îngăduindu-i soarelui/ să o străbată// prin foștii ochi ai animalului." (Lucrări și zile). "Dumnezeu a murit", propoziția nietzscheană înscrisă pe frontispiciul liricii moderne, cu a sa transcendență goală, e întâmpinată de atâtea și atâtea versuri remarcabile din creația lui Ion Mircea cu lipsa de considerație, morală și intelectuală, pe care o merită. Acum și pururea și-n vecii vecilor, amin.
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
viitorii teroriști urăște materialismul occidental, și sfârșește nu în asceză - care ar fi varianta bună - ci în a dematerializa totul, inclusiv ei înșiși. Nici teroriștii, nici victimele (în ochii primilor) nu mai au carne și oase, scopul lor excelând în transcendență până în punctul în care legătura cu mundanul se taie iremediabil. Pentru protagonistul Ziad Jarrah nu există un conflict între dragostea pentru soția lui sau minciunile pe care i le debitează și genocidul pe care e pe cale să-l comită, decât
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
Mircea A. Diaconu Să fie Caragiale "defectiv de transcendență", așa cum spune într-un loc Livius Ciocârlie despre sine?! Împotriva tuturor aparențelor, aș crede mai degrabă că o neliniște ontologică, privită fie și printr-o prismă a relativizării ironice, fundamentează chiar actul în sine al scrisului caragialean. Fizica, adică materia
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
adevărului. Primul e un dandy, al doilea un estet. Primul își transformă propria viață în operă și se dizolvă pe sine pînă la a se nega, al doilea se întemeiază continuu, chiar atunci cînd nu face decît să înregistreze absența transcendenței. De nu va fiind, totuși, Caragiale - tatăl -un flâneur...Iată-l pe Sergio Givone disociind între estet, dandy și flâneur. Flâneur-ul, oglindă a lucrurilor, e sedus de marele teatru al lumii - un demon intervenind în el, jucînd farse, înscenînd cu
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
și în capacitatea lor de expresie, în funcție de înălțimea până la care pot urca pe scara spre cer, în funcție de accesul spre mister, în funcție de sugestia și deschiderile metaforei revelatorii. Pe unii poeți nici nu-i tentează această experiență spirituală a drumului vertical spre transcendență. Aceste diferențe justifică inițiativa antologiilor de poezie religioasă românească și ele sunt destul de numeroase din 1990 încoace. Se apropie de zece. Prima, dacă nu mă înșel, fusese a lui Florentin Popescu, apărută în 1992 la Editura Albatros (între timp, a
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
ori, într-o ordine dată doar de ceea ce mă îndeamnă sufletul: Iar mă rog. Iar scriu. Iar adorm. Mi se mai întîmplă să și citesc scurte fragmente despre Dumnezeu, legănîndu-mă în hamac". Percepția unei materialități groase îi zădărnicește accesul spre transcendență, umplîndu-l, în bun stil naturalist, de un dezgust endemic. Jucîndu-se cu verbul, bardul e nu mai puțin la discreția unei divinități ce se multiplică (la rîndul Său, se joacă cu propria-I hierofanie). Un iz vag dostoievskian se degajă din
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
constrîns fără ca ea să-și piardă de îndată specificul, după cum ne spune Roger Caillois, o activitate "a cărei derulare nu poate fi determinată și al cărei rezultat nu poate fi obținut în prealabil". Iar conceptul de libertate răspunde necesarmente în transcendență. Existența jocului, precizează Johan Huizinga, confirmă fără încetare și în sensul cel mai înalt caracterul supralogic al situației noastre în cosmos". Așadar în calitatea d-sale, atît de apăsat afirmată, de homo ludens, Luca Pițu nu e cîtuși de puțin
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
de-a face cu "un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipsește"; într-adevăr, tot acel spectacol al torturii fizice la care e supus personajul principal funcționează în gol (și sună a gol), lipsit de orice "căptușeală", de orice transcendență, de orice mister. Stilistic vorbind, scriitura la care apelează Mel Gibson (efectele speciale, inserția flash-back-urilor, punerea în pagină a personajelor), nu rimează, cîtuși de puțin, cu vigoarea realistă pe care declara că și-a propus-o. Dar nu numai "emoția
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
îl recomandă drept unul dintre cei mai potriviți exegeți ai lui Blaga, Noica sau Maiorescu, unul capabil de o adecvare incandescentă. Și asta datorită gustului său sporit pentru rigoare conceptuală, suplețe a ideilor, raportare la toate acestea din perspectiva unei transcendențe axiologice. Există și un strop de ironie fină, aulică, abstractă, în dosul schelăriei comentatoare, afină spiritului critic junimist, un zîmbet subțire, superior prin cunoaștere, ascuțit ca o lamă, asigurându-și tot timpul o distanțare salubră. Așezând criticismul junimist în contextul
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
în această categorie îl aveau jocurile de noroc. Văzute ca o provocare/chestionare directă a forțelor invizibile, a pierde sau a câștiga echivala cu a avea sau nu de partea sa puterile supranaturale. Deci lumea “de dincolo” nu era o transcendență care se refuza cu totul cunoașterii. Chiar și morții informau asupra ei, iar dacă nu se dovedeau prea cooperanți în unele situații, sarcina revenea visului, poarta cea mai ușor de deschis către realitatea extinsă. În partea a doua a cărții
O lume mai ușor de înțeles by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12974_a_14299]
-
sîngelui și în cea neagră a cernelei, sîngele venind din aer iar cerneala din pămînt. Astfel poeta artifex cooperează cu poeta patiens. Sub pana lui Alexandru Lungu abstragerea ființei din materie nu se poate săvîrși pe deplin, relațiile poetului cu transcendența fiind dificile. D-sa năzuiește spre o dematerializare, spre o lepădare de ispitele mundane, așadar spre o purificare al cărei corespondent îl alcătuiește figurația angelică. Aidoma unor Blaga, Voiculescu, Crainic, Sandu Tudor, poemele lui Alexandru Lungu sînt doldora de îngeri
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
înțelese/ în vîntul ce ne bate prin aceeași soartă” (Călătorii prin cuvinte). În alternanță (în concurență!) cu momentele de iluminare prin depășirea constrîngerii telurice, se înscriu cele ale unei damnări ce pare a rezulta chiar dintr-o accepție demonică a transcendenței. Izbăvirea și damnarea se împletesc într-un chip inextricabil. Mormintele, osemintele îngerilor ce semnifică altceva decît contradicția internă a spiritului, impasul acestuia prin sine însuși? “Printre imponderabile/ morminte de îngeri/ așa căzurăm/ în neîndurarea timpului” (Vămile cuvîntului). În loc de-a
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
plecat din țară m-am aflat sub o «influență nefastă» determinată de istoricitatea temporală și de necesitatea spațială. Din 1987, de cînd mă aflu în exil, mă situez sub influența benefică a libertății, a providenței, a forțelor celeste și ale transcendenței“. Așadar zodia scriitorului pare a se fi schimbat. În fond, d-sa începe a-și percepe vîrsta. Înaintarea în vîrstă aduce semnalele sfîrșitului, chiar atunci cînd prolificitatea biologică s-ar spune că le contrazice: „Anul viitor se va naște un
O privire ageră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13040_a_14365]
-
Dunăre, cu șantierele navale și vasele lunecând alene pe apele vieților noastre, că numai cine a trăit Într-un port și a băut din Dunăre știe ce Înseamnă botezul dragostei eterne pentru locurile acelea fermecate. Apele Dunării noastre parcă făceau transcendența dintre toate continentele lumii și toate secolele purtându-te imaginar prin câteva dimensiuni În acelaș timp. Dacă am fi adunat toți vecinii de pe strada Ștefan cel Mare, numai de la Dunăre până la strada Primăverii, puteam face ceace astăzi s-ar numi
Strada. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Monica Ligia Corleanca () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1534]
-
ce se face cunoscută prin efecte imprevizibile, dar care nu are consistență, este răspândită În eter. Versurile lui George Popa sunt memorabile: „Mai sus de cer, mai sus de zei/ Misterul e esența./ Acesta-i cel dintâi temei/ Ce-ntrece transcendența”. Misterul echivalează cu Taina, reînnoindu-se și sustrăgându-se oricărei cunoașteri: „Căci Taina-i fără de ‘nceput,/ Din sine pururi naște,/ Doar vălul său e’n absolut,/ Nici ea nu se cunoaște”. La rândul său „Menit e omul de cu zori
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
creștinismul este o imitare a naturii divine”<footnote P. G. XLVI, col. 244D. footnote>. Această imitare restaurează asemănarea divină în om, dar nu-i permite să devină ce este Dumnezeu. Conceptul de „participare” (μετουσία) îi permite Sfântului Grigorie să susțină transcendența inabordabilă a lui Dumnezeu, simultan cu apropierea omului de Dumnezeu. De aceea, în lucrările sale de la maturitate, preferă să vorbească de „participare” (μετουσία), și nu de deificare, de îndumnezeire. Pare din ce în ce mai mult să fi evitat orice ar fi putut tinde
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
lui Dumnezeu, simultan cu apropierea omului de Dumnezeu. De aceea, în lucrările sale de la maturitate, preferă să vorbească de „participare” (μετουσία), și nu de deificare, de îndumnezeire. Pare din ce în ce mai mult să fi evitat orice ar fi putut tinde spre compromiterea transcendenței necreate a lui Dumnezeu<footnote Norman Russell, The Doctrine of Deification ..., p. 231-232. footnote>. Sfântul Părinte Capadocian Grigorie de Nazianz a fost capabil să utilizeze conceptul θέωσιςului ca metaforă frecvent utilizată pentru creșterea omului în împlinirea în Dumnezeu. După cum spuneam
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
Grigorie de Nazianz a fost capabil să utilizeze conceptul θέωσιςului ca metaforă frecvent utilizată pentru creșterea omului în împlinirea în Dumnezeu. După cum spuneam, Sfântul Grigorie de Nyssa pare a fi fost conștient de ușoara și posibila tendință de compromitere a transcendenței și incomprehensibilității totale a lui Dumnezeu, compromitere adusă de implicarea terminologiei îndumnezeirii. Pentru el, terminologia „participării” (μετουσία) furnizează o cale alternativă pentru exprimarea relației noastre din ce în ce mai profunde cu Dumnezeu prin uniunea cu energiile Sale, în timp ce natura Sa rămâne cu totul
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
am consultat pentru acest text și traducerea românească a Pr. Sandu Gh. Stoian, din Opt omilii la Fericiri, în col. Comorile pustiei, 31, Editura Anastasia, București, 1999, p. 98. footnote>. Omul își transcende natura devenind fiu al lui Dumnezeu. Această transcendență este darul sacramental conferit de botez, și nu rezultatul înălțării sufletului prin filosofie, fenomen la care pare a se gândi Sfântul Grigorie în acest pasaj. Omul nu-și transcende natura prin efortul ascetic personal. Cât privește mântuirea, ea ne vine
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol. III, Edit. Harisma, București, 1994, p. 347. footnote>. Distincția esență-energii nu va distruge simplitatea divină, ci va fi un mod de a ține în echilibru transcendența și imanența lui Dumnezeu, excluzând panteismul și susținând în același timp realitatea directă a comuniunii personale cu Dumnezeu<footnote C. Jones, S. Wainwright, E. Yaruold, Study of Spirituality, University Press, Cambridge, 1986, p. 251. footnote>. Esențialul disputei isihaste s-a
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
învățătura Sfântului Grigorie Palama ..., p. 6. footnote>. Dumnezeu iese din Sine și Se dăruiește omului, înălțândul pe acesta spre Sine, făcându-l părtaș la comuniunea de iubire și de viață a Sfintei Treimi. Pe de o parte Dumnezeu rămâne în transcendența Sa, incognoscibil după ființă, iar pe de altă parte iese din Sine spre a se dărui omului prin energie sau lucrare cu scopul de a-l înălța pe om la Sine. Natura dumnezeiască, precizează Sfântul Grigorie, trebuie să fie numită
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]