1,736 matches
-
destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria în Tratatul despre sublim: sublimul poeziei ne înalță tot atât de sus ca și Dumnezeu. El ne deschide al treilea ochi, ochiul transcendental sau simțul spiritului, dincolo de rațiune. Dar dacă justiția poetică refundamentează viața, lumea, existența în general, tot ea a creat divinitatea, așa precum afirmă Eckhart, Nietzsche. Jacob Boehme vorbea de nașterea continuă a lui Dumnezeu din poezia creată de om. Poeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care nici măcar nu mai sună din coadă.... Morala poeziei Poetul are conștiința transcendentală a unei chemări, a unei misiuni cosmice, și anume, transsubstanțierea poetică a lumii. Au spus-o în primul rând Platon, Pindar, apoi Hölderlin, Eminescu. Poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gândirii. Posibilul uman este bolnav de imposibil. Salvarea este transcenderea dincolo de ființa și neființă. Așa cum am notat și în alte scrieri, Nietzsche a întrevăzut și el necesitatea transcenderii radicale: "Eu nu sunt nici trup nici suflet, sunt homo sui transcendentalisom transcendental sie însuși. Cei doi au fost contemporani. Din păcate, epoca noastră este prin excelență o demonstrare a imposibilului axiologic în toate domeniile: social, politic, intelectual, activitățile culturale. Este ceea ce prevedea Eminescu: Știm de nu trăim pe-o lume ce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o interacțiune eternă. Noțiunile de "ne-lume" și de anterioritate absolută în raport cu existența și nonexistența deschid un nou plan, dincolo de cel terestru și de cel astral, dincolo de spațiu și timp, dincolo de orice experiență a simțurilor și a intelectului, empirică sau transcendentală. Salvarea de o lume a amăgirii, a distrucției și a suferinței este întoarcerea în neînceput în neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Oldenberg) și pe fondul unei puternice independențe de gândire preocuparea mea a fost de a afla care este libertatea metafizică radicală. Ca atare, într-o suită de meditații, între 16 și 19 ani, depășind pe rând treptele care sclavizează sinele transcendental, și anume: eul empiric, zilnic, individuația ca atare; apoi diada finitudine-infinitudine, inclusiv absolutul (care este și el oprire, finitudine); mai sus antinomia ființă -neființă și trecând în final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează spre cele două extremități ale infinitului." * De atunci, am rămas convalescent al acelui fulger revelator. Acest lucru a făcut dificilă întoarcerea, readaptarea la cotidian. Dar, ca oaspete al luminii, care are datorie față de gazdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suprema eliberare spirituală în mers continuu. L-am simțit, a trecut prin mine, m-a absorbit în acea clipă: am fost el. Notă. Termenul de "transposibil" a fost utilizat după trei decenii de fenomenologul Henri Maldiney pentru a defini cunoașterea transcendentală, superioară celei intelective (Emmanuel Lévinas, Totalitate și infinit, ed. Polirom, 1999, p. 286). Este prin urmare vorba de un concept gnoseologic (analog "ochiului transcendental", discutat în cartea de față), și nu onto-axiologic precum transposibilul din concepția noastră. H. Maldiney utilizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de "transposibil" a fost utilizat după trei decenii de fenomenologul Henri Maldiney pentru a defini cunoașterea transcendentală, superioară celei intelective (Emmanuel Lévinas, Totalitate și infinit, ed. Polirom, 1999, p. 286). Este prin urmare vorba de un concept gnoseologic (analog "ochiului transcendental", discutat în cartea de față), și nu onto-axiologic precum transposibilul din concepția noastră. H. Maldiney utilizează de asemenea termenul de trans-possibilité pentru a defini spațiul necunoscut și momentul în care are loc epifania, autogeneza operei de artă, eliberându-se din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nirgends ohne Nicht din a opta Elegia duineză a lui Rilke, "Niciundele fără nimic", amintit mai sus. Cuprins Poezia a treia stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neam. ٭ Sartre: în întoarcerea la sine a conștiinței apare o distanță care este un neant. Noica: între eu și sine nu există identitate, sinele fiind ceva mai cuprinzător decât eul; omul este o continuă mișcare de la eu la sine. Sinele transcendental și transcendență în același timp. Amândoi se îndreaptă spre aceeași idee: nu suntem perfect identici cu noi înșine. Acesta este motivul pentru care ne căutăm continuu. Heidegger: Dasein-ul poate să afle cine este abia odată cu moartea; doar atunci el este
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
deși nu aduc inițial vreo clarificare a secretului, sînt urmate de o misivă care va marca ulterior intrarea celui de-al doilea narator în scenă, superior informațional primului (Utterson). Langou lasă post mortem mărturia scrisă a episodului infernal, de medicină transcendentală, la care a asistat forțat de dl. Hyde, apărut brusc și în existența sa. Bînd o licoare preparată ad-hoc, din sărurile ordonate anterior de un bilet straniu al lui Jekyll, acesta trece printr-un terifiant proces de metamorfoză-alchimică, în urma căruia
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
cîntă Allegro ma non tropo, în timp ce furnica își plînge soarta și își socotește traiul: "Cum să scrii romane cînd toată vremea ești frămîntat de grijile cele mai materiale și mai vulgare? Mi-e imposibil să mă concentrez asupra subiectului meu transcendental, ca să zic așa, dacă veșnic trebuie să mă gîndesc la datorii și necazuri mărunte, istovitoare de energie și tulburătoare de orice liniște sufletească. Impozite mai am peste 30.000 lei și mereu mă amenință cu baterea tobei; proces pentru șofer
Casele memoriale de la bloc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8856_a_10181]
-
statui, Orice mișcare a mâinii, orice clipocit al buzelor, În Queens, Elena. Ceea ce descătușează însă resortul poeziei este o bruscă minunare, scalpel incizat în plin cotidian (decorul comun al unui oraș cu străzi, parcuri, case ori cârciumi), acționând precum cezura "transcendentală" din haiku-rile clasice, aceea urmată, invariabil, de plonjeul metafizic: "Acesta să fie locul/ Aceea să fi fost secunda apariției din senin a stolului/ de păsări argintii, pe bolta de pâclă și agat?" (Acum douăzeci și cinci de ani), ori "Deodată, din senin
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
ochii; practic, nu mai există un dogmatism al adevărului. Sau mai sunt, poate, doar câteva rămășițe la Lacan... Dispozitivul - ba chiar, fără îndoială, dispozitivul metafizic, adică diferența dintre propozițiile empirice, constative etc., și propozițiile principiale, pe care le putem numi transcendentale, deci propoziții care caută să construiască idei generale (Althusser le spunea "generalități") - este un dispozitiv puternic: cel al intelecției. Iar acest dispozitiv continuă. Modificându-se, (re)inventându-se... Ajunge să ne gândim la filosofi ca Vincent Descombes, Jean-Luc Nancy etc.
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
una dintre victime fiind chiar fiica lui Augustus, Iulia. Nu ar fi fost fără importanță în decizia exilării nici faptul că Ovidiu ar fi adoptat filosofia pitagoreicilor, participând (am zice cu un limbaj actualizat) la activitatea unui grup de meditație transcendentală, care submina autoritatea lui Jupiter și a celorlalți zei romani. Ovidiu era deci un subversiv ce trebuia izolat, pentru că influența lui, atât ca pitagoreic, cât și ca artist libertin al amorului, devenea periculoasă pentru liniștea Romei și pentru puterea împăratului
Dumnezeul exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9609_a_10934]
-
sînt în mod natural neraționale", în consecință moralitatea e refractară la reguli, "incurabil aporetică". Doctrina neopragmatistă a lui Rorty propune înlocuirea imperativului moral cu o cultură a "drepturilor umane", îndoindu-se că obligația morală s-ar constitui prin "cunoașterea universaliilor transcendentale" și apreciind filosofia morală drept "o parte atît de nesemnificativă în cultura noastră". Jurgen Habermas susține proiectul unei morale "înguste", în sensul failibilității pe care s-ar cuveni să-l asume azi întreaga filosofie: "Conceptului îngust de morală trebuie să
Morală și rațiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8030_a_9355]
-
manifestări ale cugetului (cogito-ului universal) și sunt subordonate principiului lor logic esențial, profund. Neokantian fidel, Giorgio del Vecchio, detașat de „ideea lucrului În sine” (Dans Ding an Sich) - afirmă că subiectul În general nu este un lucru, ci un criteriu transcendental, punct de vedere necesar al cunoașterii; este „centrul cunoștințelor reale, adică al ideilor generale din care s-a produs realitatea obiectivă. Transferând această concepție În domeniul etic, și mai ales În domeniul juridic, concepem personalitatea ca un simplu centru, căruia
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
caută, ca și În teoria cunoașterii, un fundament pe care să Întemeieze o morală universal valabilă. Dacă, În cunoaștere, experiența variabilă nu poate oferi principii care să conducă la cunoștințe sigure și obiective, ci doar numai prin formele apriorice și transcendentale putem ajunge la o adevărată cunoaștere, nici În domeniul activității practice, experiența nu poate fi izvorul adevărat al normelor morale care trebuie să fie universale și necesare, obligații imperative, adică apriorice și transcendentale. „Experiența ne arată numai ceea ce este, pe când
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ci doar numai prin formele apriorice și transcendentale putem ajunge la o adevărată cunoaștere, nici În domeniul activității practice, experiența nu poate fi izvorul adevărat al normelor morale care trebuie să fie universale și necesare, obligații imperative, adică apriorice și transcendentale. „Experiența ne arată numai ceea ce este, pe când normele morale ne indică poruncitor ceea ce trebuie să fie, de aceea nu se poate scoate nici o regulă imperativă din cea ce este, din lumea experienței”. Mai mult, principiile morale - după cum constatăm adesea -, vin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nici o regulă imperativă din cea ce este, din lumea experienței”. Mai mult, principiile morale - după cum constatăm adesea -, vin În conflict cu faptele experienței, o experiență atât exterioară, cât și una interioară. Să nu uităm că Immanuel Kant distinge un eu transcendental și un eu empiric, „o puternică cetățuie egoistă a sufletului nostru, preocupată numai de fericirea individuală”. Acest eu empiric trebuie „Împarantezat” fenomenologic, pentru a rămâne numai subiectivitatea transcendentală capabilă de a furniza principiile și normele etern valabile și universale ale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și una interioară. Să nu uităm că Immanuel Kant distinge un eu transcendental și un eu empiric, „o puternică cetățuie egoistă a sufletului nostru, preocupată numai de fericirea individuală”. Acest eu empiric trebuie „Împarantezat” fenomenologic, pentru a rămâne numai subiectivitatea transcendentală capabilă de a furniza principiile și normele etern valabile și universale ale moralei. Procesul suspendării ego ului empiric este concretizat În eliminarea rațiunii comune și a filosofiei populare În primele două secțiuni ale Întemeierii metafizicii moravurilor, intitulate expresiv: „Trecerea de la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fi numite principii ale voinței, Însă nu legi. Rațiunea practică are rolul de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii, al sintezei voinței cu rațiunea este libertatea. Aceasta este condiția transcendentală a legii morale, a imperativului categoric. Plecând de la libertatea voinței, putem deosebi o acțiune care este conform datoriei sau dintr-un interes oarecare. Immanuel Kant Înfățișează un tablou al datoriilor umane, dar insistă asupra comprehensiunii datoriei din pură datorie. Necesitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cu ajutorul unei legislații exterioare. Imperativul moral nu poate fi supus unei legi exterioare. În viziunea kantiană, superioritatea ființei umane este dată de facultatea libertății. Din această perspectivă supraempirică, omul este o personalitate independentă de determinații fizice, am putea spune, ego transcendental și moral, dar În același timp, el este și subiect empiric, care locuiește În lume și este motivat de interese egoiste. Pe această dualitate se structurează drepturile și datoriile omului. Ținând seama de aceste considerente, Immanuel Kant realizează o diviziune
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ci o lipsă de hotărâre și curaj În a face uz de el fără conducerea altuia”. „Sapere aude! Să ai curaj În folosirea propriului tău intelect! Este deci deviza Iluminismului (Ă)”. Așa cum În Întemeierea metafizicii moravurilor Kant ridicase la nivelul transcendental cel mai Înalt, autonomia voinței, coordonată Îngroșată cu titlu de permanență sau perpetuitate În Critica Rațiunii Practice, tot astfel el va scrie inconfundabil, pe urmele lui Voltaire și mai ales Rousseau, următoarele: „ĂCăci Iluminismul nu necesită altceva decât libertate; și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
iluministe. Cea de a doua lucrare, din „micile scrieri” kantiene, este Spre Pacea eternă (1794). Aspirația larg umanistă a unei păci eterne, definitive, este organică viziunii kantiene, crescută din ceea ce este peren În om - ieșit de sub concepția fluidității temporale - adevărul transcendental. Este validitatea universal necesară a năzuinței acestei ființe muritoare și umilite, dar singura liberă - omul, care Își proiectează viitorul ca pe o valoare superioară În raport cu prezentul, ca pe un liman al originii Înalte, al moralității, al liniștii creatoare și al
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]