314 matches
-
educative. Ultimul capitol, MATURITATEA DUHOVNICEASCĂ/” STAREA BĂRBATULUI DESĂVÂRȘIT...”( EFESENI 4,13)- MIJLOACELE REALIZĂRII EI, se fundamentează pe ideea educației permanente și a progresului duhovnicesc continuu, inclusiv la vârsta adultă. Sunt tratate unele aspecte psihologice și educative esențiale, urmând schema clasică trinitară a puterilor sufletești:cogniție, afectivitate, voință. Aceste teme sunt structurate astfel: III.1. Dumnezeu este lumină - viața duhovnicească și gândirea meta-noetică; III.2. Dumnezeu este frumos - prolegomene la o estetică filocalică; III.3. Închinarea în Duh și Adevăr - dinamismul vieții
AUTOR CONSTANTIN GEANTĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376498_a_377827]
-
și exhaustivă a spiritualității ortodoxe mi se pare, totuși, o sarcină foarte grea, căci spiritualitatea reprezintă “ansamblul eforturilor ascetice permanente ale omului credincios, în vederea mântuirii sale, purificării sale de păcate și a perfecționării sale, prin virtuți, spre comuniunea cu Dumnezeul Trinitar” . Astfel, am putea vorbi despre o viață deplin spirituală, sau, altfel spus, despre o „viață în Hristos”! Acest aspect implică, concret, conștiința personală a fiecărui credincios care pune această viață într-o relație strânsă cu Dumnezeu - Treime de persoane . În
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378572_a_379901]
-
teologie, susținută în 1997, precum și în cartea sa Între știință și religie 11, care continuă teza sa de doctorat. Din 1994, am întreprins, în colaborare cu Thierry Magnin, Michel Camus și Karen-Claire Voss, o analiză a Simbolului "Quicunque" relativ la dogma trinitară 12. O analiză similară a fost făcută, pornind de la logica lupasciană, de Bernard Morel 13. Concluzia noastră e foarte clară: Simbolul "Quicunque" ilustrează de o manieră strălucită modul în care dogma Trinității a fost locul unei lupte permanente între logica
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
-lea (circa 1651) de Lodowicke Muggleton (un croitor, 1609-1698) și John Reeve (vărul sau), care pretindeau că sînt cei "doi martori" ai Apocalipsei (11, 3-6) care vor prooroci 1260 de zile, vor fi uciși și vor învia; ei negau doctrina trinitara și afirmau că materia era eternă, iar rațiunea creația diavolului. Există o controversă privind apartenența părinților lui Blake la Biserică Swedenborgiană: reputatul critic David V. Erdman conchide că familia lui Blake nu a fost swedenborgiană pe cînd acesta era copil
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
272). Problemă se poate pune și invers: la limita extremă, spune Lovinescu, clipă devorează timpul și punctul devorează spațiul; atunci rămîne vizibil doar pămîntul invizibil, în cazul nostru Enion, care ar fi astfel din nou în Atemporal. În Urthona, nume trinitar (Ur-th-on-a; uri: ebr. lumină; Tharmas: apă; on: grec. ființă), Alfa și Omega "ard", dar nu se mistuie 273, începutul și sfîrșitul există împreună că un foc etern, luminos, creator, expansiv. Pe de altă parte, Enion, ca Prakriti, simte abisurile ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
creeaza universul folosind un compas pentru a măsura spațiile infinite (astfel legîndu-le) să îi fi fost sugerat lui Blake de o descriere din Cartea a VII-a a Paradisului pierdut al lui Milton (cf. ibid. p. 896), în care Dumnezeul trinitar (Fiul) folosește compasul "să circumscrie Universul/ Și toate lucrurile nou create". Se știe că The Ancient of Days (Cel Îmbătrînit de Zile / Cel vechi de Zile) era un raspuns dat de Blake lui Voltaire, care în Candide (cap. 25) îl
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
1794). Era un raspuns tăios dat lui Voltaire, care în Candide (cap. 25) l-a ridiculizat pe Milton pentru utilizarea compasului în episodul redat mai sus din Paradisul pierdut. The Ancient of Days al lui Blake este însă nu Dumnezeul trinitar al lui Milton, cum bine remarcă Damon, ci Urizen, care creează un univers geometric precum cel al lui Pitagora și Platon. Într-adevăr, în a treia ilustrație din grupul făcut de Blake pentru Îl Penseroso (de Milton; 1631), intitulată "The
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ciocnirea dintre elemente [...] El [Satan] drumul și-l urma, prin mari strădanii,/ Prin truda grea -". Asemănarea dintre Satan al lui Milton și Urizen al lui Blake este evidentă. Formă de piramida conținînd formă de triunghi, însă, poate sugera și imaginea trinitara (triunghiul cu un ochi în interior ca simbol al ochiului atotvăzător al lui Dumnezeu, care apare și în publicațiile lui Böhme). Astfel, zborul cosmic sub o astfel de înfățișare poate semnifică și zborul inițiatic de recunoaștere: spațiile infinite străbătute sînt
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Marx a devenit, prin ceea ce a făcut, contrariul a ceea ce voia el de fapt, dar tot ceea ce contemporanul său Comte voia pentru el însuși: fondatorul unei religii pentru obidiți și umiliți. El a confirmat astfel legitimitatea cercetărilor lui Comte, spirit trinitar și nu binar, care integrase în reflecția sa "ființele intermediare" precum femeile "între bărbați și umanitate", sau însăși "umanitatea" între lume și om. Nici o societate nu poate rezista și nu se poate dezvolta fără un sacerdoțiu oarecare." Dar sacerdoțiul Umanității
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
expresia potrivită. Reunirea celor două naturi va fi numită, după sinodul de la Calcedon (451), "uniune ipostatică". Noțiunea de ipostază, care înseamnă bază sau suport, fusese deja împrumutată de către Părinții doctrinei de la Plotin și de la alexandrini pentru a rezolva enigma dogmei trinitare: "O substanță, trei persoane sau ipostaze", Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh. "Uniunea ipostatică" a naturilor divine și umane, care constituie chiar taina Întrupării și capodopera Sfîntului Chiril, nu se recomandă și nici nu se va recomanda ca simplă uniune (henosis
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sfânt: „Duhul tău cel sfânt (ruaƒ qadeška, LXX: tò pne¤mă tò hágión sou) nu-l lua de la mine”, spune psalmistul (Ps 51,13). În Noul Testament, este o persoană distinctă, desi nedespărțita, de „Tatăl” și de „Fiul”, în unică dumnezeire trinitara. În Faptele Apostolilor, unde este personaj central, jucând, în maniera proprie, rolul lui Isus din Evanghelii, precum și în Apocalips, este numit cel mai adesea pur și simplu tò pne¤mă (de ex. Fp 2,4; 10,19; 11,12; 19
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lista cu asterisc. În tabelul cu numele divine veterotestamentare, am introdus o coloană cu traducerea Septuagintei, având în vedere că majoritatea traducerilor românești au pornit de la ea. În tabelul cu nume divine neotestamentare am evidențiat numele care aparțin unei persoane trinitare sau alteia. Se poate vedea astfel mai limpede că multe dintre nume îi sunt date și Tatălui, și lui Hristos. tc "" Numele divine din Coran și traducerea lor în limba românătc "Numele divine din Coran și traducerea lor în limba
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate: dacă este adevărat că aceste constituții provin din dominarea sufletului de către unul dintre cele trei aspecte ale sale, este clar că ar trebui să fie doar trei constituții. Această imagine trinitară a generării formelor constituționale este confirmată de sugestia pe care o dă Platon plăsmuind o imagine a omului alcătuit din alăturarea unui „mic om”, a unui leu și a unei bestii cameleonice policefale. Se observă imediat că imaginea prezintă o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
armata și guvernul, Clausewitz, de o manieră aproape „istoricistă”, scoate în evidență natura relativa acestei interacțiuni: el este conștient că aceste aspecte sunt într-o relație de influență reciprocă, neputând avea roluri fixe și rigide (Gray, 1999, p. 91). Conceptul trinitar al războiului relevă multitudinea forțelor care „hrănesc” și pun în mișcare fenomenul conflictual în relații internaționale și indică diversitatea cauzelor războiului, care le vom prezentate în continuare. Cauzele războiului Având în vedere multitudinea teoriilor cu privire la cauzele războiului, în literatura de
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
p. 481), devine posibilă analiza războiului în termenii unui nou medievalism. Fiind cea mai recentă fază a transformării ciclice a naturii și scopului războiului, noul medievalism se prezintă ca o evoluție dialectică de la înfruntări din epoca feudală, trecând prin „războiul trinitar” specific epocii industriale și perioadei confruntării reci nucleare, către războaiele erei postindustriale. Astfel, o viziune dialectică asupra transformării războiului ne va permite să explorăm elemente comune dintre noile forme de război, pe de o parte, și cele din perioada feudală
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
vor fi conflicte de joasă intensitate declanșate de actori non-statali, împotriva cărora forțele moderne regulate ale unor state ca Israel, Marea Britanie, Rusia sau Statele Unite vor fi prea puțin eficiente (Creveld, 1991). Astfel, războiul convențional de proporții care ar respecta modelul trinitar al lui Clausewitz se pare că este „la ultima lui suflare” (Watts, 1996, p. 129). Așa cum s-a menționat anteriror, a doua problemă discutată în legătură cu transformarea războaielor sunt „noile războaie” care au predominat în sistemul internațional de după „războiul rece”. În
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în care îl acuza pe Augustin de erezie, lucru care îl făcuse pe Prosperus să se ridice împotriva lui (cf. p. ???). Totuși, recent au fost descoperite unele Excerpta selectate de Vincențiu, adică un florilegiu de fragmente din Augustin cu subiecte trinitare și cristologice care trebuie să fi servit la combaterea lui Nestorius. Bibliografie. Texte: CChr. Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 8. Faustus din Riez Originar din Britania, născut probabil în primii ani ai secolului al cincilea, Faustus a ajuns la Lérin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
deplin și care, mai mult, constituie o latură foarte interesantă a personalității sale și un corpus foarte original în cadrul literaturii creștine, pentru că sunt total diferite de obișnuitul mod de tratare a subiectelor creștine. Mai precis: Boethius se dedică discuției problemei trinitare și se întreabă cum poate exista o substanță în trei Persoane; examinează cristologia pentru a vedea cum pot exista două naturi și o singură persoană în Cristos și, în opere de mică întindere, dezvoltă o argumentație strânsă folosindu-se exclusiv
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să discute astfel de probleme ca filosof, cu atât mai mult cu cât în operele precedente, în Opuscula theologica, scriitorul abordase ca filosof, adică dintr-un punct de vedere laic și cu instrumente riguros raționale, problemele cristologiei și ale teologiei trinitare. În fond, în Consolatio întâlnim același demers ca și în Opuscula theologica. Un examen rapid al operei ne permite să observăm unele caracteristici esențiale ale acesteia. Întâi de toate, opera e structurată în mod abil în cinci cărți. Avem de-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sfârșit, s-au mai păstrat și alte scurte fragmente atribuite lui Ghenadie: despre cunoaștere și discurs (cu siguranță un comentariu la 2 Cor. 11, 6, unde Pavel afirmă că e neiscusit în cuvânt, nu însă și în cunoaștee); despre relațiile trinitare ale Sfântului Duh; și unele versuri a căror autenticitate e foarte discutabilă. Bibliografie. Ediții: PG 85, 1613-1733 este completat pentru Vechiul Testament de R. Devreesse, Les anciens commentateurs grecs de l’Octateuque et des Rois, Biblioteca Apostolica Vaticana, Cittá del Vaticano
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
548), însă a ridicat repede anatema din cauza reacției episcopilor occidentali și a cerut convocarea unui conciliu. În 551, Justinian a promulgat un alt edict intitulat Declarație de dreaptă credință împotriva celor Trei Capitole în care, după enunțurile privitoare la doctrina trinitară opusă lui Arie și Sabellius, urma un paragraf amplu consacrat problemei cristologice; era expusă aici doctrina neocalcedoniană referitoare la Cristos „alcătuit dintr-o natură și din cealaltă” (synthetos ex hekateras physeôs), argumentată cu pasaje din Sfinții Părinți, în special din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a polemicii calcedoniene, diametral opuse monofizismului. Leontie s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostază din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos acea definiție a ipostazei elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostaza este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce-i comun mai multor indivizi; ipostaza e opusă naturii așa cum particularul (to idion) e opus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce-i comun mai multor indivizi; ipostaza e opusă naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). În plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostaze („persoane”) ale Trinității care cu toatele au una și aceeași natură, cea divină. Ipostaza Logosului este definită tocmai ca reunire a proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unde îl acuza pe Augustin de erezie, fapt care îl făcuse pe Prosper să se ridice împotriva lui (cf. p. 000). Totuși, recent au fost descoperite unele Excerpta ale lui Vincențiu, adică un florilegiu de fragmente din Augustin cu subiecte trinitare și cristologice care trebuia să-i servească la combaterea lui Nestorie. Bibliografie. Texte: CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 8. Faustus de Riez Originar din Britannia, născut probabil în primii ani ai secolului al V-lea, Faustus a ajuns la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deplin și care, mai mult, constituie o latură foarte interesantă a personalității sale și un corpus foarte original în cadrul literaturii creștine, deoarece sînt total diferite de obișnuitul mod de tratare a subiectelor creștine. Mai precis, Boetius se dedică discuției problemei trinitare și se întreabă cum poate exista o substanță în trei Persoane; examinează cristologia pentru a vedea cum pot exista două naturi și o singură persoană în Cristos și, în opere de mică întindere, dezvoltă o argumentație strînsă folosindu-se exclusiv
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]