504 matches
-
cu aragaz. O valiză maro destul de mare, evident plină cu haine, se odihnea pe podea, lângă asistenta Harris. Nu, a răspuns ea scurt. Nu mi-e frig. —Ei, e foarte bine că sunteți aici, a zis Amanda plină de energie, tropăind pe podeaua indiană cu tocurile ei înalte. Îl puteți ajuta pe Hugo să care pachetele. Asistenta Harris și-a ridicat bărbia ofensată. —Aștept taxiul. Amanda s-a oprit din mers. —Ce? —Taxiul? a repetat ca un ecou Hugo. Vă duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nevoiți să se confrunte cu diferitele adâncituri și rotunjimi ale goliciunii celuilalt. De data aceasta fără lumina iertătoare a lumânărilor și a dorinței sexuale, iar În curând și fără nici un pic de intimitate. Ce se auzea? Strigăte de bărbați, pași tropăind pe podețul de lemn! Harry și Marlena Începură să-și caute disperați hainele numai cu câteva minute În urmă abandonate pe podea cu gesturi grăbite și fericite. Harry reuși să-și găsească pantalonii și se chinuia să-și introducă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ar fi dorit. I-a strâns sânii prin haine. Mâna lui i s-a strecurat sub jeanși și l-ar fi lăsat să meargă mai departe dacă mama ei nu ar fi strigat: —Esmé! Rupert! La masă! Au auzit-o tropăind la jumătatea scării de metal În spirală pentru a-i striga din nou. Rupert a sărit ca ars, și-a pierdut echilibrul, s-a lovit de perete și a alunecat. (Bineînțeles, acest moment jenant mi-a amintit de noaptea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ascuns printre gânduri și imagini, zburdând fără griji sub cupola de os a craniului. În sinea mea, aflasem repede cine sunt și cât de mult trebuie să mă prețuiesc pentru a supraviețui. Nu găseam nimic în comun cu muncitorii care tropăiau entuziast la demonstrații pentru o bere și-un cârnat și nici cu actorașii care-și revărsau generos laringele seara, între două „Telejurnale“, recitând poezii bărbătești despre țară și Partid. Nu-mi plăcea să stau la cozi și, cu-atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne întrebam din priviri: când mergem la meditații? cine apără marți pe „Dinamo“? cât o mai duce nea’ Nicu? Povesteam filme, cărți, meciuri, croiam planuri mărunte de viitor (pentru mine, viitorul arăta ca un ochean întors pe dos). La plecare, tropăiam pe teancurile de reviste „Femeia“, încălziți de furie, deznădejde și-alcool. Iubirea și sexul n-aveau ce căuta acolo (cum nu mai avea nici Dana), oricum nu ne interesau detaliile, până și cinismul nostru de-adolescenți ai socialismului păstra o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se servească. Vorbeam cu ei, ne strângeam mâinile, făceam sex, ne priveam în ochi; habar n-aveau unde mă aflam. În realitate, viața mea pulsa liberă, ferită de-atingerea lor. Îmi găsisem spațiul potrivit, refugiul prin care nu se putea tropăi. Să torni apă în sanctuarul ăsta părea o grozăvie, dacă nu de-a dreptul un sacrilegiu. Și totuși, acum gândeam altfel. Simțeam nevoia de puțină liniște, care să aducă ordinea, dacă nu și disciplina. Un sfert de cadă de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scurgea peste tot: în gură, prin haine, în ghete. Ca într-o povestire de Bradbury. Mihnea a crăpat o ușă de lemn și ne-a împins înăuntru. Din când în când, privea peste umăr. Apoi a aprins lumina și-am tropăit cu toții într-o cameră mare, albă, cu miros de cherestea. Maria s-a apucat să caute păienjeni, tânărul Lupu și-a sprijinit umbrela de perete. Putea fi orice, sufragerie, dormitor, depozit. Becul oricum lumina chior, atârna de-un fir din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Edgar Quinet. Parcă oprise o rată în amfiteatrul Odobescu. Vara, mirosul de transpirație, ieșit din petele bluzelor sau direct de sub părul crescut sănătos la subțiori, se ridica până-n tavan, făcând aerul irespirabil. Gleznele groase, încălțate în orice, de-orice culoare, tropăiau de fericire când venea profesorul. Brațele fâlfâiau energic, anunțând răspunsul înaintea întrebării. Te simțeai ciudat, extraterestru. Cam așa au mers treburile vreo 22 de ani. Eu vroiam altceva. Modelul meu fusese construit matematic, o machetă a posibilităților pe care-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aprins: nepotrivirea îmi părea grosolană și intenționată. Așa m-am hotărât să fac verificări pe cont propriu. Trebuia să mă confrunt singur cu propria biografie, s-o recunosc imediat, reală sau trucată, corectă sau romanțată, indiferent câtă lume ar fi tropăit prin paginile ei. La urma-urmei, Ghiculeștii, Manoileștii și Robanii nu erau altceva decât niște fantome identitare, dispersate pe câteva secole de istorie și literatură prin care cine știe câte alte perechi de ochi forfoteau în același timp cu mine. Acțiunea păstra ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe dinții rămași; eu îi duceam iaurt și suc de morcovi. A venit și Miliția, i-a luat niște declarații, după care povestea s-a stins. „L-ai iertat atunci pe nemernic.“, am remarcat. „Nu merita.“ „Mda. Ce facem acum?“ Tropăia de frig, pe trotuarul uscat și ciobit. „Terminăm scrisorile, și pe urmă mergem iar la Litere.“ „Iar? Când am mai fost? Și ce naiba să căutăm acolo?“ „Las’ că vezi tu. Hai să rulăm ultimele chestii.“ Mi-am scos mănușile groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
minții. „Omul nostru se pare c-a trecut prin așa ceva.“, a comentat Mihnea, închizând telefonul. Mi l-a întins înapoi și l-am băgat în buzunar. „Cel puțin o dată.“ „A supraviețuit tipul?“, m-am interesat, mai mult într-o doară. Tropăiam de frig. „Vorba cuiva: dacă nimeni n-a supraviețuit, atunci cine mai scrie despre ce s-a-ntâmplat?“ „Poate noi...“, am glumit, aproape serios. „Da, sigur. Interferăm cu dereglările lui, îi formatăm biografia după cum avem chef; o plăcere, ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu crezi că ajunge? a spus Marcu. A dat destul cu capul, și-a ispășit pedeapsa. Iar te bagi ca musca? Ce, te crezi avocatu' la toți? Vezi-ți de treab-acolo. Cornel a spus, deodată înfuriat de durerea ce-i tropăia prin tîmple: Vreau s-o duc pînă la capăt. Bine. Și fără cîrpă. Bine, sper c-o să te țină fruntea. Cornel a fost gata să-și izbească fruntea pînă să-i crape sau să crape peretele. Opt. Nouă. Zece. Unșpe
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
citea că a mai donat niște bani. Își dădea banii întotdeauna negrilor, niciodată evreilor, spunea ea, ceea ce o supăra îngrozitor, și striga, „Un Yehuda neamț!“ La un astfel de strigăt cățelul ei gârbovit și alb se ridica și încerca să tropăie către ea. „Un Deutsch!“ Totuși îl admira pe Julius Rosenwald; el făcea parte din cercul ei select de oameni de același calibru cu ea; acolo se aflau ei, cu o înțelegere diferită de a noastră, posedând și supervizând totul. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Nails să-și facă exercițiile pe punte, înainte să se aglomereze prea tare. După opt ore pe apă fără să se încălzească avea să fie prea rigid ca să mai poată lupta în seara aceea. Așa că Nails s-a apucat să tropăie, zâmbind; era și el un om schimbat în acest soare de apă repede cu pescăruși care plonjau brusc la suprafață să prindă bucăți de pâine. A descărcat câteva lovituri din capul pieptului, animat, tehnic și periculos, iar Dingbat, dungat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
aș fi reușit să cântăresc lucrurile cum trebuie, căci vremea era favorabilă - începutul unei toamne extraordinar de frumoase, o vreme bună de jucat fotbal, cu tufănele reci și galbene în aerul proaspăt și sunete pline de vâsle și de cai tropăind pe alee. Mi-am luat liber o după amiază să îl întreb pe Einhorn ce să fac. Pe Einhorn nu-l mai ocolea acum norocul și își deschisese un birou nou, mutându-se din sala de biliard într-un apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
că bonul își pierduse valoarea, asemeni banilor țariști decolorați ai Bunicii. Pivnița strălucitoare unde-și păstrase bănetul răspândea acum mirosul sărăciei lucii. Einhorn nici nu s-a uitat în direcția copilului, care era un băiețel de toată frumusețea și care tropăia la Mildred în poală. Iar Tillie nici n-a vrut să îmi vorbească. Nu știam dacă să îi arăt că îl înțeleg; mi-ar fi refuzat sprijinul, deși îmi închipui că eram unul din ultimii câțiva oameni care i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pumnul meu ori pe al Theei și a primit gluga fără să mai dea cu ciocul. După această victorie și după ce l-am lăsat pe Caligula pe noptieră cu gluga cu smocuri pe cap, ne-am sărutat și am dansat, tropăind prin cameră. Thea s-a dus să se pregătească de culcare iar eu am adormit în pantaloni și am fost ca și mort vreo zece ore. Ea mi-a scos ghetele și m-a lăsat să dorm. În următoarea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
într-unul din tablourile bătrânului maestru Hieronymus B. - acest vas leneș, cu cântăreții excursioniști și puiul fript cocoțat într-un copac; și tigva morții ițindu-se în rămurelele de deasupra. Și alte scene: ouă trase în țeapă pe lama cuțitelor și tropăind pe niște piciorușe minuscule; oameni închiși în cochilii de scoici, duși spre un banchet de canibali. Hering, carne, și alte bunuri sortite pântecului. Dar, în același timp, ochii omenești priveau cu atenție. Nu prevesteau nimic bun, dar cum se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
tâmple cu vinișoare, o bărbie lunguiață și o gură de profesoară pe care nici rujul nu reușește s-o îmbunătățească. Se dă cu un kil de fard și miroase dulceag a cosmeticale și detergent. Are o alură de om ocupat. Tropăie rapid pe podele și duduie când merge, dar e o persoană cu o fire blândă, deși e bârfitoare și are tot felul de ambiții sociale greu de înțeles. Pe lângă slujba de menajeră are și o altă slujbă, de ouvreuse, plasatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și noaptea mă gândesc la el... Nu te mai gândi. N-ai să mergi niciodată acolo! Uită-l! — Stai locului, scumpule, fiară sălbatică ce ești, încetează să te mai învârtești ca un leu în cușcă, încetează să lipăi și să tropăi, mă faci să-mi vină să țip. Haide, vino și ține-mă de mână. Astăzi e întuneric în mine. În mine e întotdeauna întuneric. Westwold, cartierul în care era situat apartamentul Dianei, era o zonă „mixtă“ de prăvălii, case modeste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Dan, pe punctul să clacheze. În învălmășeală, Oroarea se întrezărea, destul de deslușit: Trei trupuri obeze, de dulăi, se năpusteau în trombă, împreunate lubric într-un singur trunchi puhav și șfichiuiau necruțător și triplu, cu odgoanele unor cozi chelite și solzoase! Tropăiau ritmat, ca tobele, cele douăsprezece labe de zăvozi, ale Alcătuirii, aducând mai curând cu brâncile de urs! Trei căpățâni cu boturi ude, roșii, se căscau năpraznice, împodobite devălmaș cu trei perechi de ochișori lipiți, ca de căței abia fătați, căpățânile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
perdeaua razelor lunare, în noaptea fără vânt, Poetul și cu Fratele, cel dintâi sensibil mai optimist și mai bine dispus, ca efect al coniacului aceluia veritabil, maturat, de plăcerea căruia se bucurase aproape singur, egoistul! La urmă, în buiestru, Bossul tropăia ușor, silindu-se și el să nu piardă cursa, incomodat parțial de coșul de nuiele, de care nu se despărțise o secundă. Pe stânga, lingând întunericul, pălălăile albăstrii-roșietice ale incendiului stârnit cu gaz metan și cu benzină, se mai domoliseră
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
avea să se arate uimită și indignată. — Pentru ce voiai să mă vezi? l-a întrebat. Știi, Steven, dacă vrei să vorbești cu mine, poți să vorbești cât sunt la școală. Și a început să meargă repede, lângă bicicletă. Connolly tropăia ca să țină pasul. Nu, a zis el, nu putea să-i spună ce avea de spus la școală. — Atunci, a zis Sheba, trebuie să stabilim o... — Îmi place mult de tine, a întrerupt-o el. Ea a tăcut. — Mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
pe ai mei, să le spun unde mama dracului am ajuns. Caporalul bateriei noastre zice că e craiovean, dar nu cred că asta o să mă ajute cu ceva. Poartă boneta pe-o sprînceană și, cînd se fîțÎie pe lîngă coloana tropăind În pas de defilare, șuieră printre dinți o melodie populară din baștina lui, o periferie a Craiovei. E un tip rudimentar și dușmănos, deși Încearcă să se facă prietenos, dar În maniera lui. Îmbătat de puterea pe care i-o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu mai are cu cine să facă instrucție. Jurămîntul alămurile străfulgerînd vesel din mijlocul grupului de bărbați solemni SÎntem la mijlocul lui noiembrie și cerul se Înseninează brusc, vremea se Încălzește aproape neverosimil. Plopii și salcîmii din marginea aleilor, cînd trecem tropăind pe sub ei, nu mai aruncă cu frunze, au rămas ca niște filigrane pe cerul palid, bleu aproape alb. SÎntem gata de jurămînt, undeva În marginea pistei de aviație se pregătesc tribune pentru părinții care vor veni să-și vadă fiii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]