837 matches
-
scoasă, ținută la umăr. Ținută care trăda nu atât salutul de onoare al străjii față de o aristocrată (a cărei descendență era tot atât de veche ca și a Împăratului), ci mai degrabă o măsură de precauție și chiar un avertisment adresat vizitatorului trufaș din cazemata imperială. „Mă voi arunca la picioarele lui“, Îi șopti ea. „Sunt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
profesor. Nu mă jigniți deloc. Tot așa o văd și eu...! Izbucni În râs, tocmai când dialogul risca să devină patetic, uman, cu doza cuvenită de compasiune și Înțelegere față de cel cocoțat pe suferință ca pe niște picioroange de milog trufaș. Flavius-Tiberius schiță doar un zâmbet. Grațian avea o Întreagă teorie asupra suferinței identitare, pentru care nu nutrea decât dispreț. Iolanda se uita mirată la Petru: Carevasăzică așa arată un cinic. Își propuse să citească mai atentă Caietul cu vise. Flavius-Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am zîmbit) expediez o scrisoare ceva mai groasă, cu poșta din zilele următoare". Scrisoarea "ceva mai groasă" era un album rafinat tipărit. M-am bucurat, cu inconștiența surîzătoare a victimei. Se deschidea ca un autoportret: o față mîncată de ochii trufași, severi, ochii tutunii și-n globul stîng, un fir de sînge. Sau părerea unui fir de sînge. Dedesubt, cu caligrafie năvalnică și foarte apăsată, două versuri din Nichita Stănescu, despre poetul ochi: "el are un ochi în loc de gură (...)". Urmau cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
soldați de plumb, cavalerie și artilerie, panzere și grenade lacrimogene. Nu te-ai plictisit? E metafora ta. Încă sper să fiu înțeles. Anele mele există independent de tine. Mi se pare inutil să car discuția mai departe. Cu omul ăsta trufaș ar fi fost imposibilă o îmbinare sentimentală. Îl ascult și nu-l ascult, cu mîna lipită de fierul uvrajat al ușii. Ana, eu te știu pentru că, vrei nu vrei, vîrstele ni se îmbrățișează. Te cultiv în dumbrava mea. Fac exerciții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
neînsuflețit au avut darul de-a mă întoarce cu greu din somnul morții. În următoarele clipe eram legat fedeleș și închis într-o colivie cu bare de fier, destul de meschină pentru dimensiunile mele. Apoi și-a făcut apariția și prințul; trufaș, aprig, mic la statură, cu trăsăturile dure, dar nu nedelicate, în fapt foarte bărbătești. Totuși, neclădit din acel aluat de distincție și grație din care sunt zămisliți cavalerii. Fata s-a năpustit în brațele lui cu toată furia, lăsând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Fragmentul se referă la travaliul de o noapte al privighetorii cu pieptul înfipt în ghimpele trandafirului. Privighetoarea nu crede în nesăbuința iubirii, ea cântă toată noaptea până la ultima picătură de sânge și urzește în roșu, pe raza lunii, trandafirul cel trufaș. Toată lumea e nemulțumită. E adevărat că textul făcea parte din bibliografie, dar de ce tocmai el, când la școală nu s-a studiat decât "Prințul fericit". Rezultatele la teste au fost miraculoase, în ciuda protestelor și a reclamațiilor la minister făcute deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
simțea precum privighetoarea lui Wilde cu pieptul apăsat în ghimpele trandafirului ce se urzea în roșu în plină iarnă. Un frig îngrozitor, cu frisoane, însoțit de o durere ascuțită o trezește lent din somn. Aprinde lumina, trandafirul cel roșu și trufaș încă stăruie în mintea ei. Abia aștepta să-l sune pe Damiel să-i povestească visul. Un astfel de vis merita a fi tălmăcit. De ce a aprins lumina, nici ea nu prea știa, doar cunoștea exact locul medicamentelor. Privea stăruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care urau regalitatea, după expulzarea regilor au suportat cu răbdare, peste cîteva secole, toate cruzimile împăraților lor. Aceiași englezi care l-au trimis la moarte pe Carol I pentru că le încălca drepturile și-au muiat curajul de tot sub puterea trufașă a Protectorului lor. Așadar, nu republicile sînt acelea care-și aleg după voie suveranii, ci oamenii abili care, ajutați de conjuncturi favorabile, au supus aceste țări împotriva voinței lor. Așa cum oamenii se nasc, trăiesc o vreme și apoi mor de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ajunsu cu bine la Iași! Că răzașu aista de Constantin, neștiutor de carte, care își zice vodă, mult hâtru este și meșter la năvală neprevăzută în locuri iscusit de el alese, că nici nu știi de unde vine prăpădul, slăvite Rex. Trufașul Rex, deși i-a pus palma pe creștet în momentul îngenuncherii ca semn al acceptării gestului de supunere, a privit spusele însoțitorului ca pe niște săgeți îndreptate către zona inimii. Cuum, cuum, hatmane Turculeț? Au oare tu pui la îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de către luptătorii lui vodă Constantin, care i-au împresurat pe-ai noștri și i-au măcelărit în crucea nopții, tocmai când ies la plimbare duhurile rele. Cuum?! Cuum?! a reușit să articuleze, parcă trezit la realitate dintr-un vis urât, trufașul Rex. Așa precum am spus, mărite rege! Din cei rămași la Cotnari, cam patru-cinci mii de viteji, s-a ales praful și pulberea. Mai întâi că s-au îmbătat cu licorile de must de prin cramele locului, după care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și sclipiri de aur îi căzură vrăjii din soare . Vroia ca apa să fugă. Vroia să-și scoată din mare pletele îmbibate cu apă. Trebuie să fugi cu o viteză cât mai mare, și să prinzi doar sclipiri din noapte. Trufașă era. În trufia ei fugea nemișcată și Luna i se închină aruncând spre ea sclipiri din noapte. Rochia ei neagră, cu guler înalt se târâia de pământ cu o trenă micuță. Și ochii ei luminați îi sticleau fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noapte. Rochia ei neagră, cu guler înalt se târâia de pământ cu o trenă micuță. Și ochii ei luminați îi sticleau fără să se schimbe nimic în nuanța lor de nedescris. Lumea se mira de frumusețea ei intangibilă. Ea era trufașă. Trufașă mai era. A închipui, Et puis A se preschimba Scump Crăiasă Insectă Preafrumoasă Isteț Taci, tu Inventiv Chiar te rog Indesit Prețios Plecat Stânjeni, incomod, a incomoda Petrecere, petrecut Țintă, a țintui Estetic Tace Iubi Taci, tu, din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Rochia ei neagră, cu guler înalt se târâia de pământ cu o trenă micuță. Și ochii ei luminați îi sticleau fără să se schimbe nimic în nuanța lor de nedescris. Lumea se mira de frumusețea ei intangibilă. Ea era trufașă. Trufașă mai era. A închipui, Et puis A se preschimba Scump Crăiasă Insectă Preafrumoasă Isteț Taci, tu Inventiv Chiar te rog Indesit Prețios Plecat Stânjeni, incomod, a incomoda Petrecere, petrecut Țintă, a țintui Estetic Tace Iubi Taci, tu, din gură Stânjeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu lumea, zău așa! Nu știu cât de firesc mai poate fi și asta... Oricum, însă, nu prea cred că asta mă afectează, căci nu aici stă esența problemei, de fapt. Tot un om plin de năravuri și de metehne rămân. Sunt trufaș, irascibil, impertinent, plictisitor și - chiar dacă nu las să se vadă asta - nu sufăr așteptarea. Fac întotdeauna greșeala de a mă hotărî greu, sunt foarte nestatornic și de-a dreptul stupid de invidios, uneori. Inteligența îmi provoacă cea mai mare invidie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tocmai experimenta noi tehnici de producere a unor culori speciale, marca Nanatsumori. Noi încă aduceam vase aburind îmbietor, pe când bărbații se apucaseră deja să mănânce, vorbind și râzând tare, nepăsători. "Ce neciopliți" schimbam priviri cu Reiko, iar ea, cu demnitatea trufașă a unei regine exilate, părea ca răspunde "ce vrei, suntem la țară aici, foarte la țară, sugoi countryside" (așa spunea de fiecare dată când simțea că se sufocă departe de Tokyo, de unde venise doar cu un an înainte). Ne-am
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
invizibile și eram obligat să le dau la o parte cu mâna din fața mea, ca să nu-mi intre în ochi. Când plânsul nostru devenea prea violent, eu îi citam câteva rânduri din Tennyson pe care le învățasem de la bunicul: Lacrimi, trufașe lacrimi, nu înțeleg ce înseamnă, lacrimi din adâncul unei disperări divine. Dar uneori, în timpul lecțiilor obișnuite, se întâmpla ca eu să preiau predarea. Atunci micii mei camarazi ascultau zeloși și cu uimire poveștile mele despre cum Iosua a obligat soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Gheorghe Grigurcu Pe palierul ființei artistului cuvîntului, "deopotrivă tenace și fragilă, trufașă și umilă, spontană și contrafăcută, sinceră și mistificată, candidă și perversă, inaccesibilă și dezgolită, glorioasă și ratată", după cum o adnotează, cu o nedisimulată contrarietate satisfăcută de sine, Dora Pavel, vom semnala două cazuri oarecum simetrice. Pe de o parte unul
Cum scriu autorii români? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7849_a_9174]
-
au năvălit ei mai nainte, de au tăeat pă domn în malul Jiiului și au scăpat ei dă moarte." O nuvelă a lui Alexandru Ivasiuc, Corn de vînătoare, narează la rîndul ei o "farsă" cinegetică, plasată în decorul Maramureșului istoric. Trufașul Mihai de Giulești, comite de Doboca, castelan de Hust și cancelar al coroanei, îi invită la o vînătoare pe contele Bethlen și pe tînăra lui soție. Venirea contesei "era o victorie politică a cancelarului, pentru principele său și pentru el
Epistolă către Odobescu (XII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7574_a_8899]
-
ci cu mijloacele unor notații spontane. Transcrierea stărilor afective dobîndește condiția unei identificări, meditația, de-o convingătoare simplitate, își vădește mai totdeauna prospețimea. Avîntul meditabund e coroborat de dezamăgirea la rîndu-i analitică și invers: "Mă legăn amețitor între stări, de la trufașa încredere oarbă în invulnerabilitatea trupului meu precar, în eternitatea lui și pînă la senzația de netăgăduit că sunt plin de moarte, că în fiecare noapte cineva necunoscut azvîrle cu lopata de pămînt rece peste mine și încet-încet mă îngroapă, între
Dincolo de aparențe by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7105_a_8430]
-
ai născut, eu am surzit?/ De ce în patru mâini deatuncea umblă/ Ființa noastră pură ca un schit?” (O, poezie). O, poezie, ai aripi de ceară, îmi vine să spun, parafrazând, și chemând alături umbrele altei supraviețuiri iluzorii, ale unei clipe trufașe, repede răpusă de nepractica ei întocmire, ca o plută prea slabă. Prea aproape de soare, prea aproape de apă. Iată un dialog cu acorduri pierdute în vâltoare: „Eu te întreb din lună,/ Și tu răspunzi prea simplu,/ Grăbit ca o minciună/ Pe
Norii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5945_a_7270]
-
încât să dea mai bine la montaj. Claude Lanzmann este un orgolios autentic, fascinat și îndrăgostit de grandoarea propriei sale persoane. Nimic nu dă mai exact măsura acestei egolatrii decât candoarea cu care-și exhibă - la fel de sigur de sine, la fel de trufaș - atât virtuțile cât și păcatele. Îl vedem, student, furând cărți de la o bibliotecă publică pentru a le vinde. Sau, deghizat în preot, solicitând donații pentru scopuri de binefacere fictive. Sau în alte ipostaze deopotrivă de neonorante. Nu-i pasă. Povestește
Filmele din carte by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5951_a_7276]
-
Constantin Țoiu ...Acest trufaș Henric al VIII-lea, cu piciorul întins sfidător înainte, de pe tabloul imens ce prezidează masa lungă de treizeci de metri din sufrageria Colegiului Christ Church, înființat de el în anul 1547, pare că adineauri a terminat cu Roma, și, ca și cum
La umbra nucului bătrân by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5892_a_7217]
-
evocarea lui Flondor, de răsunetul unor ecouri încă mai depărtate, vălurește, peste străzi și întinderi panoramice, limbile unei picturalități ce nu se teme, densă și straniu luminoasă, de analogii muzeale, de spectrul unui Toledo livid, străjuindu-ne dinspre El Greco. Deloc trufaș, gestul prin care pictorul nostru își asumă rememorarea nu vrea să tivească în slavă barochizantă episoadele revolute, nu ține ca istoria să atîrne peste ele, amenințător postișă, ca pînza unui decor umflată de furtuni expansive. Dincolo de pathos, în sobrietatea unui
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
se abate înspre Nord, dincolo de țărmurii Marii Inospitaliere, fusese de altminteri o tentație conștient resimțită încă demult, de bătrînul Herodot, cînd se aventura pe urmele lui Darius, în inexorabilul întinderilor scitice; cînd își despletea explorarea, ca să i se alăture monarhului trufaș, pe căile unei hybris dezlănțuite - căci Regele Regilor a ajuns, se pare, pînă la Yaros, pe Volga, cam unde aveau să se opreasă și alți invadatori, cîndva: la punctul de ruptură catastrofică numindu-se, peste milenii, Stalingrad. * Depărtări de ordinul
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
-și plăcerea și din dilema în care își pune cititorii? Mărturisirile prea amănunțite legate de suferințe ale trupului ori ale inimii - dacă nu au discreția albă, înaltă și seninătatea reflexivă a cărților blecheriene, de pildă - îmi repugnă. Violența lor patetică, trufașă, pretinzând atenție exclusivă și regim preferențial în numele dezgolirii fără rest pe care o pune în scenă îmi blochează reacțiile. E un șantaj la mijloc pe care nu-l pot accepta. Îmi anulează libertatea de atitudine și interpretare, căci nu mă
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]