KorAP: Find »[drukola/base=tuareg & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...13 >

315 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

grăbești, canalia asta nu va plăti niciodată pentru ce a făcut și tu o să ai morțile noastre pe conștiință; dar dacă știi să aștepți, ai să poți arunca hienelor mâna lui. — Crezi într-adevăr că asta vreau să fac? întrebă tuaregul cu vădită intenție. Să hrănesc hienele? Nu știu... - veni răspunsul sincer al băiatului. Nu știu ce se face de obicei când i se taie mâna cuiva, dar dacă tot am ajuns la asta, nu mi se pare o idee rea. Cineva care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
oameni care nu ți-au făcut nimic - dar, după cum ți-am spus, niciodată n-am știut să judec oamenii... Se ridică și se îndreptă spre jaima, în timp ce adăugă: Și acum, dacă n-ai nimic împotrivă, voi încerca să dorm puțin... Tuaregul arătă spre jgheab. — O baie îți va face bine - spuse. Dacă mă bag acum aici, mă înec - răspunse celălalt convins. Se îndepărtă călcând cu multă grijă, deoarece tălpile picioarelor sale erau o rană vie și nisipul ardea la ora aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
arătându-și astfel neliniștea - sau mai bine zis proasta dispoziție. — Poate că ești sau poate că nu ești în pericol! - răspunse. Poate că exagerez, dar e mai bine să nu riști. Mă gândeam să mă duc să-l văd pe tuareg, dar cred că cel mai bine ar fi să te scot de aici... - Arătă spre avion: Du-te până acolo, amestecă-te printre oameni, iar după o jumătate de oră fă un ocol prin spatele acelor dune de nisip, intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
cu putere pe pilot de braț și-i spuse: — Mulțumesc că m-ai ajutat. — Sper să nu-mi pară rău. — Nici mie... Fă-mi, te rog, faci o ultimă favoare... — Despre ce-i vorba? — Du-mă să-l văd pe tuareg. Nici vorbă... Te rog... Am spus că nu. — Dar de ce? — Pentru că a pus condiția să vin singur - și n-am de gând să pun în pericol vieți omenești doar pentru capriciul tău de a obține un interviu pe care nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
timp. Și nu toți sunt ca Alex Fawcett. Yves Clos, de pildă, este un tip minunat. — Și de ce nu face nimic? — Ce-ai vrea să facă? veni răspunsul acru. Să-l sechestreze pe Marc Milosevic și să i-l dea tuaregului ca să-l biciuiască și să-i taie o mână? Pentru Dumnezeu!... Partea proastă a acestei blestemate încurcături e că nu există o soluție care să-i mulțumească pe toți, pentru că în cazul ăsta împuțit fiecare are un pic de dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
dreptate, dar nici unul întru totul. De trei zile n-am închis un ochi, dar oricât aș întoarce problema asta pe toate părțile, nu-i găsesc o rezolvare logică. — Poate că eu, fiind o persoană neutră, dac-aș vorbi cu acest tuareg, l-aș face să se gândească mai bine. Nici tu nu ești neutru, și nici el n-are vreun interes să se gândească mai bine - îi spuse francezul. Este vorba de legi și tradiții învechite - de aceea este imposibil să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
are vreun interes să se gândească mai bine - îi spuse francezul. Este vorba de legi și tradiții învechite - de aceea este imposibil să le combați. Noi trăim într-o lume care se schimbă de la o zi la alta, însă lumea tuaregilor continuă neschimbată de-a lungul secolelor. — Și care este mai bună? — Nici una. Idealul ar fi o lume care să evolueze din punct de vedere tehnic, în timp ce valori ca onoarea, cinstea și legile ospitalității să rămână neschimbate - dar asta e ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
lumea să n-o ia razna odată cu trecerea timpului. Pură utopie! - Nené Dupré făcu o pauză, dar după câteva clipe adăugă: Ceea ce pot să fac e să te las la o oarecare distanță de puț și să-l întreb pe tuareg dacă vrea să vorbească cu tine. — Mi se pare o idee foarte bună. — Dar ești în pericol. Ce pericol? — Dacă din cine știe ce motiv nu mă întorc, sau mă întorc și nu te găsesc, rămâi singur în mijlocul pustiului Tenere, ceea ce înseamnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
e că ai aterizat să lași pe cineva. — E clar că ai o vedere de vultur și că nu-ți scapă nimic. Nu te-ai gândit că aș fi putut aduce un dușman? — Nu. — De ce? — Ți-am spus că noi, tuaregii, nu știm prea multe despre mașini, dar ne pricepem bine la oameni. Dar chiar și așa, n-ai avut nici măcar curiozitatea să știi cine e pasagerul meu. Am așteptat să-mi spui tu. — Continui să mă uimești. Gacel Sayah arătă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ca un sechestrator care a acceptat o răscumpărare. Familia mea n-ar mai fi familia lui Gacel Sayah, cel mai mare erou din rasa mea, ci o familie de bandiți de care ar trebui să se rușineze până și ultimul tuareg... Nu mă refer la asta. Atunci la ce te referi? vru să știe imohagul. La lucrurile pe care le-aș putea cumpăra cu toți banii ăștia? Nomazii urăsc lucrurile, deoarece fiecare obiect, oricât de valoros ar fi el, devine o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
acum patruzeci de ani majoritatea acestor țări și-au obținut independența - și adevărul e că s-a procedat după criteriile colonizatorilor, cu granițe trasate cu rigla și fără nici un respect față de cei care aveau să trăiască în aceste locuri. Dacă tuaregii s-ar organiza - și cred că tu ești unul din cei care ar putea face ceva în acest sens -, ar fi în măsură să-și ceară drepturile legitime asupra unui pământ propriu, liber și independent. — „Națiunea tuaregă?“ — De ce nu? — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
aceste locuri. Dacă tuaregii s-ar organiza - și cred că tu ești unul din cei care ar putea face ceva în acest sens -, ar fi în măsură să-și ceară drepturile legitime asupra unui pământ propriu, liber și independent. — „Națiunea tuaregă?“ — De ce nu? — Și din ce am trăi? — Din ce ați trăit întotdeauna: din deșert. — Cam puțin. Într-adevăr, dar mai bine un deșert propriu decât o grădină străină... Nu crezi? — Desigur! - Gacel se răsuci și se uită pieziș la însoțitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
n-aș spune că e ceva cu care aș putea câștiga o bătălie... Nu ai vreun tanc la bord? — Nu, dar am un binoclu. — Un binoclu?... − repetă celălalt cu umor. La ce-mi trebuie binoclu? În ziua în care un tuareg ajunge să aibă nevoie de un binoclu înseamnă că nu mai e bun de nimic. — Doar că nu este unul obișnuit. — Ah, nu? Și ce are în mod special? — Este un binoclu de noapte. — Ce vrea să însemne asta, binoclu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ești mai încăpățânat decât un catâr. — Ce-i ăla catâr? Cel mai încăpățânat animal de povară. Mai rău decât cea mai rea cămilă în călduri. — Nu cred că există o ființă mai încăpățânată decât o cămilă în luna aprilie. — Un tuareg intransigent... - insistă pilotul. Și hai să terminăm cu prostiile. Gândește-te puțin și recunoaște că propunerea este bună. — Nu trebuie să mă gândesc. Sunt de acord! — Slavă Domnului! Te interesează să-l cunoști pe ziarist? — Mă poate ajuta cu ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
beduinul. Se spune „vă cer ospitalitatea“. — Bine! Așa... Vă cer ospitalitatea. — De acord... Ce vrei să știi? Dacă într-adevăr sunteți dispus să-i omorâți pe acești oameni. Doar dacă sunt nevoit... — De ce? — De câte ori trebuie să repet? vru să știe tuaregul, vizibil supărat. Chiar așa de neghiobi sunteți voi francezii? — Eu sunt austriac. — Pentru mine toți sunteți „francezi“. - Făcu un semn spre Nené Dupré, care rămăsese sprijinit de un palmier. - Să-ți spună el toată povestea. Mi-a spus-o deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fim împușcați, fiindcă puii ăștia de curvă nu greșesc niciodată ținta și obișnuiesc să se ascundă în cele mai nebănuite locuri. — Dacă nu te-aș cunoaște aș zice că ești cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său teritoriu și nu e speriat e un cretin care merită să-și piardă gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce făcu cu ochiul. Cu toate astea - adăugă -, contăm pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Și roagă-te ca acești mizerabili să nu ne rezerve vreuna din teribilele lor surprize. — Surprize?... Așa cum am spus. — La ce fel de „surprize“ te referi? Dacă aș ști, n-ar mai fi surpriză, imbecilule!... Dar poți fi sigur că tuaregii născocesc întotdeauna ceva ca să ți-o tragă pe la spate când te aștepți mai puțin. Era clar că Bruno Serafian nu avea pic de încredere în tuaregi sau în modul lor foarte special de a înțelege înfruntarea armată; și era la fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ostaticii. — Cam târziu, nu crezi? Nu mai avem puț și nici un alt loc unde să mergem. Nu mai avem nici grădină și nici animale. Și am pierde pentru totdeauna singurul lucru care ne-a mai rămas, mândria de a fi tuareg. Dacă acum ne dăm bătuți, vom pângări memoria tatălui nostru. — În situația asta, el ar înțelege... - șopti Laila. Sunt situații în care victoria este complet imposibilă. — Amintește-ți că el niciodată nu lupta cu gândul la o victorie nesigură - preciză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
pare că este un bun prieten al prietenilor săi. — Dar au fost și alții care ți-au oferit bani - îi spuse italianul. De ce nu i-ai primit? Pentru că am promis că voi omorî doar patru, și patru vor muri - răspunse tuaregul cu un calm desăvârșit. Tu ai avut mai mult noroc. Nu este drept. Dacă nu ți se pare drept, ne întoarcem și te schimb cu altul... - Gacel Sayah făcu un gest cu mâna, vrând să întărească cele spuse. - Sunt sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
meu a executat primul ostatic. În fiecare zi o să omorâm unul. — Sălbaticilor! — Până la venirea voastră niciodată n-am făcut rău nimănui - îi răspunse. Vrei să te întorci în peșteră? Băiatul, îngrozit, negă cu un gest hotărât din cap. — Bine!... - insistă tuaregul. În cazul ăsta, rămâi aici până când începe să apună soarele și apoi ia-o în direcția aia. Sfatul meu e să mergi la prima oră din zi și la ultima a după-amiezii. Altfel te deshidratezi sau te pierzi pe întuneric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
acele împrejurări, nu Dumnezeu, ci el însuși trebuia să se ajute - așa că, luându-și inima-n dinți, se ridică în picioare, apucă dromaderul de dârlogi și, pentru ca acesta să se scoale și să-l urmeze, sâsâi, așa cum văzuse că făcea tuaregul. Când, jumătate de oră mai târziu, călcă iarăși pe nisip, se simți într-un fel reconfortat, ca și cum finețea și moliciunea lui alungase în parte groaza pe care i-o producea lava neagră și fierbinte. Se lăsa înserarea și înaintea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
la început în rafale, mai apoi susținut, ca nota unei viori ce se luptă să atingă acuta fără să ajungă la stridență; și când mici fire de nisip începură să i se încrusteze pe față, înțelese adevăratul motiv pentru care tuaregii și-o acoperă cu un văl. Era ca și cum o legiune întreagă de pitici se distra înfigându-i ace pe fiecare centimetru neacoperit din corpul său, ceea ce făcea ca pe măsură ce trecea timpul, chinul să se transforme într-o senzație de sofisticat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ar putea să fi tras într-un prizonier. — Nu mă înnebuni! — Țipă ca un porc. Întreabă-l cum îl cheamă. La puțin timp sosi răspunsul tulburător: — Maurizio Belli. — Băga-mi-aș picioarele! Ce naiba caută tâmpitul ăsta aici? Spune că ieri tuaregii i-au dat drumul să plece. — Și ceilalți? — Sunt reținuți în continuare, cu toate că s-ar părea că au omorât deja unul. — Căca-m-aș!... - Bruno Serafian se gândi o clipă, cântărind posibilele urmări ale noii situații și, în cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
să pleci? — Pentru că aveau de gând să omoare doar patru și Pino Ferrara, care acum este în drum spre Italia, a plătit ca să mă elibereze. — Pino Ferrara este în drum spre Italia? spuse interlocutorul său surprins. Cine ți-a spus? — Tuaregul. Mecanicul se gândi ce să răspundă, dar până la urmă ridică din umeri și spuse: Mă tem că te-au păcălit și că Pino Ferrara e mort, deși acum asta nu mai are nici o importanță. Mai degrabă înclin să cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
mâine ar putea să povestească oricui ar vrea să-l asculte că l-am împușcat din greșeală. Ordinele mele sunt clare: sau vii, sau morți, dar sănătoși. - Arătă cu degetul cadavrele și preciză calm: Pe ăștia doi i-au curățat tuaregii și cu asta am terminat discuția. E clar? — Foarte clar - zise Sam Muller cu un calm deconcertant. — Mă bucur că ai înțeles, fiindcă ești plătit cu foarte mulți bani nu numai ca să-ți faci treaba, dar și ca să-ți ții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]