152 matches
-
Ascultă Antoniu, ai publicat cumva vreo carte? Antoniu neagă, dând din cap, apoi iese din Încăpere cu un vas În mână, Îndreptându-se spre cișmeaua ghetoului, izvorul la care s-au Îngrămădit femei cu plozi dezbrăcați, bărbați cu figuri de tuberculoși, bătrâne, gâfâind de efort, o ceată sumbră de dezmoșteniți care caută În deșertul ăsta al mizeriei, o oază care să le astâmpere măcar setea. ,, Profesorul,, Îi salută ceremonios, așteptându-și tăcut rândul. Dinspre bloc se aud strigăte de oameni furioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și astfel, iată-mă prezent în casa Mihaelei cu ajutorul a doi ochi care vedeau tot ce se petrecea acolo și a două urechi care auzeau orice vorbă. Astfel am aflat că Nenișor era mereu bolnav (nevasta șoferului susținea că e tuberculos) și că Mihaela nu dormea în aceeași cameră cu el. (Nu știa, se vede, de acest obicei al stăpînei.) Ce noroc avusese să ia un bărbat cu un picior în groapă. (Mi-a părut bine, de ce aș minți? Ou toate
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dar puteau fi exagerate de Ioana, deoarece se potriveau perfect cu fantezia ei, ce știe să mărească până la grandios un fapt puțin însemnat. O altă certitudine a Ioanei, pe care insista deseori, fără să admită îndoială, făcea din Charles un tuberculos. Nu se vedea deloc asta, trupul lui părea voinic, nu tușea, nu se plângea de nimic. Dar îmi spuneam că Ioana trebuie să cunoască mai bine secretele familiei, și acesta nu putea fi decât un adevăr transmis direct de unde îl
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la vremea ei pentru eleganța costumelor bărbătești pe care le cosea În atelierul propriu din Piața Carolina. Înălțimea: l,85. Atâta a avut și tatăl doamnei Koblicska la Întoarcerea din Galiția, când se credea că e doar rănit, nu și tuberculos, din care cauză a și murit după ce, mai Întâi, a pierdut ceva din greutate și chiar din Înălțime, cum s-a putut constata la așezarea În sicriu, spre ușurarea cioclilor și a groparilor. Zâmbetul: ironic Încă din leagăn. Grație lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mă chestionă. Am dat din cap. Ei bine, domnule scluptor, nu mai e de trăit aici, se porni el pe un ton plângăreț, explicându-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am omorât pisica. De-atunci mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am omorât pisica. De-atunci mi se întâmplă să visez ba canarul meu mort, ba pisica și mă trezesc, bineînțeles. Ca să-l ascult pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte, când auzi pe cineva tușind încontinuu lângă tine? M-am dus de câteva ori la Moașa, s-o rog să-l mute în altă cameră. A clătinat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Moașa, s-o rog să-l mute în altă cameră. A clătinat din cap. Nu. Nu se poate. N-am reușit s-o înduplec nici cum. Și e o crimă ce face. De ce nu vrea?... Și dacă ar fi numai Tuberculosul, continuă după un oftat stăpânul canarului mâncat de pisică. Dar mai e unul, că suntem trei în cameră. Cumsecade om celălalt, nu zic, dar, iertați-mă, urinează pe el. Nu se mai poate ține. Uneori, în timp ce vorbești cu el, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă pun rău și cu Filip, care m-a tras de o parte, crezând că era momentul cel mai potrivit pentru a mă ruga din nou să intervin pe lângă Moașa ca să-i dea înapoi colivia confiscată după scandalul cu Tuberculosul, întrucât vroia un nou canar. „De ce nu mi-o dă, domnule scluptor?, se lamenta el. Profită că n-o pune nimeni la punct”. Apăsase pe cuvântul „nimeni” și era limpede la cine se gândea. La Bătrânul. Adică, dacă tot era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a privit cu reproș. „Nu e frumos, domnule scluptor, să-ți bați joc de un om bătrân”. Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făgăduit că voi vorbi cu Dinu, care era destul de atent cu bătrânii, le dădea medicamente și atunci când știa foarte bine că nu le mai puteau fi de nici un ajutor, numai ca să le întrețină iluziile de care aveau nevoie. După plecarea Tuberculosului m-am simțit mai puțin indispus din pricina ploii. Încă nu mă apropiam de starea acelor bieți bătrâni cu privirea aburită de vârstă, eram încă relativ tânăr, nu mă rodea nici o boală vizibilă și încă puteam face dragoste! Comparația cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
va deschide petalele tremurânde. Numai noi înțelegem greu, din egoism, o lege pe care copacii din junglă o respectă cu o liniște de catedrală. Bătrânii cuceriseră, însă, cei mai mulți, această liniște. Moartea nu-i mai impresiona. Li se părea normal că Tuberculosul care bolea cam toată vremea, iar noaptea tușea aproape continuu, împiedicându-i pe ceilalți să doarmă, arăta din ce în ce mai prăpădit și mai stins. „Săracul, scuipă sânge, zicea câte unul, mai bine să-l ia Dumnezeu, să nu se mai chinuie atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi făcut însă plăcere să știe că Bătrânul îl cunoștea cât de cât. Leon m-a căutat să-mi arate că păstra cu sfințenie statueta pe care i-o dădusem. „O țin ascunsă, domnule sculptor, ca să nu mi-o găsească. Tuberculosul ar sparge-o, așa mi-a zis Filip, și ar fi păcat. E frumoasă, aș suferi să rămân fără ea”. Într-una din zile, Călugărul i-a dat de băut Mopsului și acesta, mai puțin obișnuit, s-a îmbătat criță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Prințul, domnule Filip?” l-am întrebat ca să nu-l înjur. „Așa. De ce să nu fie prinț? Poate că părinții lui au fost regi, într-o insulă îndepărtată”. Bucuria aceasta era umbrită de griji. Căci Filip, cu ura lui sfântă împotriva Tuberculosului, n-avea încredere nici în suferința vecinului său de cameră care tușea și scuipa sânge. Mă avertiză apucându-mă de mână: „Cu ultimele puteri e în stare să aducă o pisică și să i-l dea pe Prințul”. Dar Prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am sărutat-o pe păr și pe ceafă și am uitat de infernul de-afară. A doua zi, de cum am pășit în azil, mi-am dat seama că în cursul nopții se petrecuseră lucruri grave. Întâi am aflat că murise Tuberculosul. M-am dus să-l văd și a fost prima oară când un cadavru mi s-a părut mai misterios decât moartea. Pieptul scobit, obrajii supți aparțineau unui om despre care nu știam aproape nimic și alături de care trăisem totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făgăduisem că voi vorbi cu Dinu, dar uitasem. Nu trebuie să-ți faci imputări, m-a consolat Dinu. Tot ar fi murit. Era în ultima fază. Și tot în noaptea aceea murise, în colivia lui, Prințul. Filip era convins că Tuberculosul purta vina. Dar cum, dacă Tuberculosul murise în aceeași noapte? Foarte bine, tocmai de aceea, explica Filip blestemând. Nu vrusese să moară înainte de a-i mai face un rău. Doar Prințul nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dar uitasem. Nu trebuie să-ți faci imputări, m-a consolat Dinu. Tot ar fi murit. Era în ultima fază. Și tot în noaptea aceea murise, în colivia lui, Prințul. Filip era convins că Tuberculosul purta vina. Dar cum, dacă Tuberculosul murise în aceeași noapte? Foarte bine, tocmai de aceea, explica Filip blestemând. Nu vrusese să moară înainte de a-i mai face un rău. Doar Prințul nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tocmai de aceea, explica Filip blestemând. Nu vrusese să moară înainte de a-i mai face un rău. Doar Prințul nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea ucide și cu ochii. „Un om rău poate orice, domnule scluptor. Orice”. „Lăsați-l în pace, nu-i dați atenție”, îmi făcea semne din spate Domnul Andrei. În schimb, Victor i-a strâns mâna frățește lui Filip, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lumina fulgerelor și că țopăise în colivie până căzuse răpus Siminel era convins că Prințului i se făcuse dor de insulele din care veniseră, pe acel țărm, strămoșii lui. Când m-am dus la stânci, să aleg locul pentru mormântul Tuberculosului, m-am ciocnit de Aristide. Mă căuta. M-a întrebat, mai întâi pe ocolite, apoi, luându-și inima în dinți, de-a dreptul, dacă nu eram de acord să-i sculptez un bust. „Fără să afle alții deocamdată, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bust. „Fără să afle alții deocamdată, ca să nu fie invidii”, în mod discret, ar fi venit în fiecare zi la stânci să-mi pozeze. Dinu îmi spusese că Aristide suferea de ciroză și n-am vrut să repet întâmplarea cu Tuberculosul. Îl persecuta ideea sfârșitului, probabil, și dorea să se asigure că va rămâne în urma lui măcar un bust de marmură. I-am promis ceva vag, ca să nu-l jignesc. N-aveam însă de gând să mă țin de cuvânt. 28
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Atunci îi zic: Doamnă, sper că n-ați dat importanță vorbelor mele. Nu eram într-un moment tocmai bun”. Câteva zile, ca să se liniștească apele, ara evitat întâlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
până ce m-am pomenit pe țărm, între stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului. I-am strigat: „Ce faci? Îți bați joc de munca mea?” Văzându-mă, Filip s-a așezat în genunchi. Tremura din tot corpul și avea o privire de animal îngrozit. „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o vitrină (era chiar de la „Tic-Tac“) și a izbucnit în râs. — Uită-te să vezi ce față de bou ai! Îți place? Ești curajos? Ce naiba ești? Dincolo, în local, la o masă lângă fereastră, un domn uscățiv, osos, cu o față de tuberculos, pământie, se juca cu un pahar cu băutură. Îl ținea între palme și-l învârtea ușor pe masă, de parcă ar fi vrut să-l încălzească. Peste mulți ani, când aveam să vin și eu la „Tic-Tac“, aveam să-l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]