175 matches
-
vedere, îl mai văzuse prin zonă în tricouri d-astea mulate pe tors și fără mâneci, legănându-și superbul hoit de poster publicitar pentru aparate de făcut mușchi și pentru suplimente nutritive, dar parcă ar fi dat să-l deconspire uitătura melancolică, pierdută, care te făcea să te gândești la vreo neputință ascunsă după mușchii ăia și deopotrivă compensată de ei. Îi ducea după el ca pe un câine feroce, fidel, dar, la o adică, mușchii sunt o investiție mai sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Mulțumesc mult, rosti apăsat statuia. Mi-ați mai putea face un serviciu? Din intonație, părea că asta era la fel de improbabil ca și eventualitatea ca Lesley (sau oricine altcineva) să fi terminat și Înțeles „O scurtă istorie a timpului“. Cu o uitătură scurtă azvârlită peste umăr, femeia Își extinse rugămintea și În direcția mea, considerând, În mod evident, că Lesley era un instrument dezacordat. Din geanta-i Încăpătoare, ea extrase ceva negru și lânos. — Cred că am luat ăsta din greșeală, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
britanică. Dacă îi faci avansuri într-un moment nepotrivit, te trezești respinsă cu o privire destul de brutală și bați în retragere cu sentimentul că nu ești deloc atrăgătoare. Sper că Anita va face același lucru și se va alege cu uitătura aceea indiferentă și severă care s-o facă să se simtă nesigură pe viață. —Nici mie nu-mi plac sălile de fitness, zice Jake. Cred că a intervenit pentru că și-a dat seama că mă aflu în dificultate. Totul mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
grețoase. ― Dallas ar trebui să ceară o inspecție, zise Parker dezgustat. O să trimită cel puțin patruzeci la sută din navă la revizie și atunci Compania va trebui să plătească pentru curățenie. Ripley scutură din cap și-i adresă inginerului o uitătură sceptică. ― Pui pariu? E mai ieftin pentru Companie să-l cumpere pe inspector! Și e mult mai simplu. Parker nu reușea să-și ascundă dezamăgirea. Altă idee de-a lui care nu rezista analizei, prea mult. Cel mai greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în timp ce unii se ridicaseră să danseze, eu am început s-o fixez tot mai insistent pe Gina, care se prefăcea că mă ignoră. Cred că o priveam ca un dement, căci, înainte să-mi pierd luciditatea cu totul, am observat uitătura speriată a Sandei. Din acest moment, mi-au rămas mai mult senzații decât amintiri. Mi-au povestit mai târziu că m-am apucat să mă plâng băieților de felul în care se poartă Gina cu mine, să o numesc în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gura-leului, culese poate chiar de pe câmp, cu câteva minute mai devreme. După ce a trecut de noi m-am întors, dar mi-am văzut repede de drum, căci în același timp se întorsese și el să privească după noi, cu o uitătură la fel de intrigată ca a mea. Cărarea nu ducea decât la foișor. Ce naiba căuta omul ăsta acolo? Nu-i vedeam pe cei doi alungiți amatori de muzică lăutărească. Aveau oricum un radio vechi, dar bun. În noaptea a treia am visat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
arhitectului. Acesta se schimbase mult în cei câțiva ani care trecuseră de la primul claxonat fatal al Daciei sale. Se îngrășase enorm, deși aproape că nu se mai hrănea, pielea feței i se întinsese pe obraji, ochii din ce în ce mai apropiați căpătaseră o uitătură fixă, atentă la nimic din lumea asta. Un păienjeniș de barbă rară, cu fire neobișnuit de lungi, i se încurca pe obraji. Dar ceea ce începea deja să depășească până și patologicul, trecând în teatrologic, erau mâinile sale. Degetele îi ajunseseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la câmp, cum se vede soarele. Se gândi o clipă. ― De aceea sunteți albi. Sunteți foarte frumoși. Și eu aș vrea să fiu albă, nu se poate asta, nu e așa? ― Nu știu, dar bănuiesc că nu. Pudră. Avu o uitătură de dispreț. ― Pudra se spală. D-stră v-ați pudrat când erați mic? ― Nu, nimeni nu se pudrează când e mic... Mă privi fericită. ― Dacă vă pudrați, vă îmbolnăveați. Și Tolstoi spune așa. Iarăși mă mirai, și o priveam probabil foarte
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mic la ceafă, cu fața cărnoasă și albă... Să fi vrut, putea să facă orice, da n-a fost felu ei, n-a fost ea dintr-alea... Era unu, un bărbat înalt, cu mustață subțire și neagră și cu-o uitătură rea, parcă-l vede și-acu, lucra la Prefectura Poliției, când venea, cumpăra numa icre negre, morun, mezeluri și vinuri scumpe. Încărca trăsura și le ducea la chiolhanurile lor. Ce se mai uita după ea, coană Vico-n sus, coană Vico-n
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
păru rău de ea, dar nu era deloc logică. - În istoria planetei de unde vin, zise el, surpriza a fost mereu un factor esențial în determinarea țărilor și grupurilor care trebuiau să domine civilizația. Acum, nu mai plângea și avea o uitătură amuzată. - Dacă Discipolul te poate învinge în teren deschis, puțin îi pasă de elementele de surpriză. Gosseyn abia o auzi. - Ascultă, zise el cu gravitate, voi încerca să te ajut, dar dacă voi putea, depinde de răspunsurile dumitale la întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
n-avea decât să țină bine. Se ținu bine. Când ajunse în dreptul ferestrei, văzu exteriorul. O curte în prim plan, un grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După o uitătură rapidă, de ansamblu, își fixă atenția asupra curții. Într-un moment de agonie, memoriză structura superficială a unui element de pavaj. Apoi, considerând că și-a atins scopul își dădu drumul de la șapte metri înălțime pe podeaua cimentată a celulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
păru rău de ea, dar nu era deloc logică. - În istoria planetei de unde vin, zise el, surpriza a fost mereu un factor esențial în determinarea țărilor și grupurilor care trebuiau să domine civilizația. Acum, nu mai plângea și avea o uitătură amuzată. - Dacă Discipolul te poate învinge în teren deschis, puțin îi pasă de elementele de surpriză. Gosseyn abia o auzi. - Ascultă, zise el cu gravitate, voi încerca să te ajut, dar dacă voi putea, depinde de răspunsurile dumitale la întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
n-avea decât să țină bine. Se ținu bine. Când ajunse în dreptul ferestrei, văzu exteriorul. O curte în prim plan, un grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După o uitătură rapidă, de ansamblu, își fixă atenția asupra curții. Într-un moment de agonie, memoriză structura superficială a unui element de pavaj. Apoi, considerând că și-a atins scopul își dădu drumul de la șapte metri înălțime pe podeaua cimentată a celulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
podeaua de la parter și părea că se ceartă cu cineva. Cum Omar nu plecase de lângă geam, o văzu pe Eleonor țâșnind în zăpadă, ca o virgulă mare în mijlocul unei pagini. Și acum era sigur că pisica îl privise cu o uitătură răscolitoare, de femeie surprinsă când făcea baie. „Sunt de-a dreptul nebun!“, îi trecuse prin cap, dar felina se oprise din salturi și îl fixa cu pupilele ei de flacără, care pur și simplu îl năuceau. Chiar atunci, în mansardă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să le violeze sigiliile, În a administra otrăvuri dacă secta ei Îi poruncea. Intră deci ca un tânăr agatodemon al crimei, Înfășurată Într-o blană de urs alb, cu lungile-i plete unduind pe sub căciula semeață, cu privirea trufașă, cu uitătură sarcastică. Și, cu obișnuita-mi manevră, eu o Îndrum către pierzanie. Ah, ironie a limbajului - acest dar pe care natura ni l-a făcut ca să tăcem secretele sufletului nostru! Iluminata cade victimă Întunericului. O aud vomitând blesteme teribile, impenintenta, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se bea bere. Femeile acceptă invitația lui Ivan. Intră și Își trag două scaune la fereastră. — Ce scrii, Întreabă una dintre ele, apucînd șervețelul pe care mîzgălea Wakefield. Frumoasa barmaniță a lui Ivan aduce doamnelor doua martiniuri și aruncă o uitătură urîtă rusului. Pe Wakefield Îl ignoră cu desăvîrșire. — Mel., Whit., privind globul crist., silabisește vizitatoarea citind de pe șervețel. Cine sînt ăștia? Mel și Whit? — Doi tipi care se uită după gagici! chicotește Ivan. Turistele rîd. Nu se mai simt rătăcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
buni. Chiar și felul cum arată era respingător. Pielea feței, de o paloare cenușie, era numai cute. Țeasta craniului, despuiată de tonsură, era plină de pete maronii. Unghiile degetelor de la mâini erau negre și despicate precum ghearele unui bătrân șoricar. Uitătura îi era răutăcioasă, poate din pricina pleoapelor căzute, roșii și urduroase. Purtările nu îi erau mai prejos de înfățișare: îți stătea în cale sfidător, zornăinduși cheile ce-i atârnau la brâu, și-ți vorbea pe un ton arogant. Era limpede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dar ea mi-a simțit totuși îngrijorarea. O mână albă și fină, cu degetele frumos șlefuite și lungi, mi-a căutat mâinile ascunse în poală. Am privit-o, și pentru a nu știu câta oară, uluit de frumusețea ei, de uitătura ei limpede și curată, de buzele-i trandafirii lăsând să se-ntrevadă albeața dinților într-un dulce surâs, n-am putut să nu-i spun: - Gaila, tu faci mai mult decât un regat. Râsul ei mi-a topit mâhnirea inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe banca de la gropanul de apă și stai liniștit. Îi părea rău de el, iar gând se mai gândea că are și sângele lui în vine, simțea cum i se zdrențuiește sufletul. Popa Barbu era un om voinic, cu o uitătură cam critică și cu barba zburlită. Îl ascultase cu luare-aminte pe spătar și ceruse un coș de ouă proaspete pentru că era Joimariul. Pe urmă pusese patrafirul pe capul lui Pampu și începuse să dondăne din cartea mare, legată în piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
partener i-a fost ales unul pe măsură. S-au recomandat fiecare. Tânărul se numea Petre Soare și era un pic mai înalt decât ea, bine făcut; avea niște sprâncene stufoase, unite, care îi acopereau doi ochi verzi, cu o uitătură pătrunzătoare, rece, un nas acvilin și o gură cu buze subțiri. I se păru cam necioplit pentru că la dans o călca mai mereu pe picioare și nu își cerea niciodată scuze, ci râdea. “Râde ca nesimțitul”, își spunea în gând
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
penitenciarul Cluj nu reabilitaseră În niciun fel siluetele noastre filiforme. Sub soarele de toamnă, acel soare care dă dureri de cap pe la amiază, pașii noștri deveneau din ce În ce mai șovăitori. Oamenii care ne Întâlneau În cale se opreau și ne urmăreau cu uitătură lungă. Subțiri ca niște nuiele, cu fețele palide, lipsite de obișnuitul bronz al verii, tinere și, unele dintre noi, de o frumusețe remarcabilă, nu arătam deloc a delincvente. Apariția noastră Între cei doi gardieni era stranie chiar și pentru cineva
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
amîndoi ar fi aprins, din motive diferite, pămîntul, fiecare de la un alt capăt. Antonia pentru că nu mai suporta desfrîul; Jesper, pentru că fusese, era, mințit din toate părțile. Thomas părea descumpănit; Jesper Îl privea lung, În tăcere; avea ceva ostil În uitătură: era, poate, un reproș: Dacă ai fi venit atunci cu mine, În Legiune, nu ne-am fi Înstrăinat atîta. Tu nu ai omorît pe nimeni. Thomas era și el de nerecunoscut, cine fuseseră și ce ajunseseră! Nu se născuseră, se
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
sa tragă și vesta și se făcu că n-aude pe Otilia. - Ai să-mi mulțumești, nu altceva! asigură el pe moș Costache. Ureche minunată. Doctorul Vasiliad comandă profesional bătrînului: - Scoateți-vă și cămașa! Acesta, intimidat, se execută, aruncând o uitătură vrednică de milă către ceilalți, care nu se putură abține de a nu zâmbi. - Câți ani aveți? întrebă doctorul, imperios. Moș Costache se fâstâci. Era învederat că nu-i plăcea să-și spună vârsta. - Șaizeci și șapte, șaizeci și cinci... nu știu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Domnule Sohațchi, eu nu pot să las pe băiatul meu să fieinsultat. Ana să vie să stea aici cu el, că se găsește loc. Într-adevăr, Ana veni, primită de Titi cu o tresărire de satisfacție, repede înăbușită de o uitătură posacă. Reînfipt în solul lui, Titi nu făcea decât să copieze note, să deseneze după ilustrate, să stea nemișcat. Aglae o înțepa pe Ana fără să vrea, punîndu-i întrebări supărătoare: "Tu nu știi să gătești? Tu stai așa îmbrăcată toată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
său, încolonate frumos, ca la manifestație, defilau arterele Ștefan cel Mare și Nicolae Titulescu. În stânga, Orașul Vechi, atâta cât mai era, cu alimentarele hârbuite rămase în pielea goală, cu cârciumioarele ponosite, să-ți pierzi clanța prin ele de n-aveai uitătura frumoasă, cu ulcioarele izmenite, cu asfalturile cutate precum pielea de elefant ori bombate precum spinarea mușuroiului de cârtiță de încordarea sutelor de copaci ce se învederau centenari, cu arhitectura intimistă și lipicioasă, de rămânea și buldozerul pe gânduri când primea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]