195 matches
-
închis ușa, după care el nu a mai văzut-o niciodată. Exact la cea de-a șaptea bătaie ușa s-a deschis. Madame Iocasta i-a privit cu uimire pe cei doi. Elfrida i-a întors privirea calmă, învârtindu-și umbreluța de soare. Era îmbrăcată numai în dantelă albă. — Doriți ceva? a întrebat descurajator Iocasta. — Da, a răspuns Vultur-în-Zbor. Nu era momentul să fie mândri. Căutăm adăpost. Iocasta a zâmbit fără chef. — Nu, a zis ea și a dat să închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
industriașul nu era singur. Îl Însoțea o vedenie, un Înger de lumină Înveșmîntat În mătase, ce părea că plutește pe deasupra pămîntului. Îngerul, care nu era altcineva decît fiica sa Penélope, coborî din Mercedes și se duse pînă la fîntînă, fluturîndu-și umbreluța de soare și oprindu-se să lovească cu mîna În apa din bazin. Ca Întotdeauna, doica ei Jacinta o urma grijulie, atentă la cel mai mic gest al copilei. O Întreagă oaste de servitori care s-o escorteze n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ma-ji. Dar văzând cuțitul din mâna lui Khwaja-sara, se hotărăște să-l bea. Asha are gust dulce-amărui, usturător. Deloc neplăcut. Camera chinezească nu este cum s-ar fi așteptat Pran, decorată cu porțelanuri, mătăsuri, imagini cu dragoni sau doamne cu umbreluțe delicate de soare. Nu are fereastră și este complet neagră. Pereții, podeaua, tavanul și cele câteva piese de mobilier sunt lăcuite sau vopsite în aceeași culoare sumbră. Un scaun simplu, de lemn, se află în fața unui birou. Pe birou sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
izbeliște. Au fost imediat aranjate petreceri cu scopul de a-l însura pe Augustus; a fost forțat să îndure frecvente și cumplite picnicuri, unde, tinerele din „flota de pescuit“, abia venite de la Southampton, încercau să-l prindă în mreje cu umbreluțele lor, cu ochii lor mari și accesele de leșin, bine studiate și programate. PC le-a rezistat cu stoicism, le-a ținut la distanță pe toate și le-a dus înapoi la însoțitoarele lor dezamăgitor de nevătămate. Când cabala pețitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care ne strică viziunea regizorală... Asta îmi amintește de un spectacol pe care l-am văzut la Hanoi cu o piesă de Molière. Mizantropul și femeia pe care el o iubea atât de tare erau îmbrăcați în costume vietnameze, cu umbreluțe deasupra capului și evantaiuri în mână, pe care le agitau permanent. De ce nu? Altceva poate fi supărător într-o punere în scenă în care regizorul e atât de dornic să se afirme. Încărcarea spectacolului tocmai cu elemente de care el
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
soarele aproape că asfințise și nu era În stare nicidecum să ardă.) „Eu de văzut nu am văzut nimic; numai am auzit câte ceva, iar restul pot să mi-l Închipui. Stam ieri, duminică după-amiază, la masa mea din fața Bufetului, sub umbreluță. Aveam o halbă În față și un teanc de ziare. Voi cunoașteți obiceiul meu...” „Știm, știm”, săriră câțiva, dar nu izbutiră să-l Întrerupă. „... toate ziarele pe care nu pot să le citesc În timpul săptămânii - de prea multă muncă - eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lămâie! —Mișto, Luke, băiete! —Melinda, păpușico, nu era șampanie roz, dar aveau una obișnuită peste care au mai pus niște Ribena. Barmanul e un tip de treabă! —Mulțam, Luke. —Tamara, păpușico, JD simplu. îmi pare rău, păpușico, dar n-aveau umbreluțe! —Mulțam, Luke. V-am descris bine tabloul? Da, e adevărat, chiar își spuneau unul altuia „băiete“, iar fetelor chiar le ziceau „păpușico“ și chiar beau Jack Daniels pe bandă rulantă, și, desigur, îl prescurtau „JD“. N-o să-i nedreptățesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
bucuria, sentimentul de plin. Își aminti, privind resturile colecției sale, cum petrecuse ore întregi înșirând coliere de păstăi în jurul său. Cum își pusese flori în spatele urechilor, cum le sorbise nectarul. Desfăcuse păstăile cu dinții și deschisese mugurii ca să le descopere umbreluțele roz. Cu cât petrecuse mai mult timp cu astfel de activități, cu atât fusese mai absorbit. Își gâdilase călcâiele cu marginea tăioasă ca o lamă a ierburilor sălbatice, își frecase picioarele de o bucată de scoarță ca să fie cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de clasa a VII-a și, după ce mi-am umplut plămânii cu fum de Kim mentolat, m-am întrebat dacă nu cumva prietena mea se întorsese mintal la fericita vârstă a adolescenței. N-am apucat să sorb Pink Beach-ul de sub umbreluța portocalie înfiptă în pahar. Sabina a țâșnit afară din Cazinou la fel de brusc precum intrase. Am alergat după ea. În spatele meu, vocea grohăită din difuzoare mă sfidă încă odată: „când tu mâncai iaurt și sana/eu vindeam marijuana!” Ajunși cu bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
inele, pe toate degetele. Ester, care avea să fie în acea zi regină, refuzase cu încăpățînare să se îmbrace în galben. I-ar fi stat și caraghios, ce-i drept, în schimb, își adusese, cine știe de pe unde împrumutate, o umbreluță de dantelă galbenă, cum nu văzusem nici una din noi niciodată, și un evantai rabatabil, cu care-și ascundea jumătatea de jos a feței și își îngusta ochii ca japonezele, cu obrazul lipit de umărul ridicat. Mi-era al naibii de dragă, roșcata
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să se întoarcă. Că lumea ar putea să se mai întoarcă brusc înapoi, că ar putea fi din nou exact cea care a fost odată... Totul la fel, exact la fel, mereu aceeași zi, dinainte de Sfinții Constantin și Elena, sub umbreluța roz, ușor decolorată de soare, Muti trece printre straturile de trandafiri din curte - face câțiva pași, se apleacă, încearcă să îndrepte un boboc lovit aseară de ploaie, cu degetele înmănușate. Iar ea exersează la pian, aruncând prin fereastră mereu aceeași
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de strânsoarea corsetului, apoi la un (probabil) profesor de liceu cu creștetul ros de chelie și privind afectat prin monoclu, apoi la o familie respectabilă, ținând în jurul ei copilașii, în cele din urmă, la două drăgălașe demoazele, care ciripeau sub umbreluțe... Dar la ce servea un asemenea fastidios inventar uman în care la nesfârșit mi se fărâmița privirea ? Cum se putea naște un suflet colectiv din trupuri atât de diferite ? Iată mirarea mea, aceeași ce mi-o trezesc lucrurile cele mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-un scai! -Vai, ce mă fac, o să-mi rup fustița! Dar o ajută panseluța să-și descâlcescă fustița. -Mulțumesc! Eu am plecat adăpost să îmi găsesc! (fâlfâind din aripioare în semn de mulțumire) Florile de prin pădure își deschid umbreluța: păpădia udă toată, panseluța își înnoadă băsmăluța din petale, clopoțeii își pun glugă dintr-o frunză, salcia se-ndoaie fluturând în vânt firavele-i crenguțe. Melcul, singurul care și-a dorit atât o ploaie, iese-ncet din casă și-o
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
Firește că-ți place. Și-acu’ ascultă. Creierul Lanei începu să lucreze febril. Numărul acesta putea să fie capodopera ei. Pasărea avea calități de star. Iți luăm o rochie ca pe plantații, cu crinolină și danteluri. O pălărie mare. O umbreluță. Foarte rafinat. Părul ți-atârnă pe umeri în bucle. Tocma’ te-ntorci de la un bal, unde o grămadă de juni din sud au încercat să te pipăie pe deasupra puilor și-a porcilor fripți. Da’ tu le-ai tăiat nasu’. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și pui mujdei. Cine stă într-un picior, Dar nu-i varză și nici barză? Toate bune par să fie, Însă nu în farfurie. A crescut pe-o cioată groasă Un acoperiș de casă. Ia să ne uitam la ele: Umbreluța lor de soare Galbenă-i, cu picățele; Nu cumva-s otrăvitoare? N-are trup - doar un picior, N-are cap - doar pălărie. Oare ce-ar putea să fie? Să răspunzi, nu-i prea ușor. Nu căta la cum arată, Că
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
fără milă ultimele baloane de săpun care pluteau deasupra capului său. O pereche de stele lucioase căzute de cine știe unde formau o ghirlandă ciudată pe haina lui. Luase de pe o tavă un pahar ce conținea un lichid roz-aprins, și rotea o umbreluță de hârtie Între buze. Era singurul bărbat din salon - Înalt, musculos și bronzat Între toate acele doamne pline de bijuterii. Doamnele Îl priveau, iar În timp ce dezbăteau problema ce hotel era mai bun, San Pitro din Positano sau Timeo din Taormina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i mulțumească pentru smoching, dar Antonio nu-i dădu timp. Trecură prin fața ei Într-o clipită - Valentina Îmbufnată, supărată că tatăl nu voise să-și petreacă trei zile singur doar cu ea, Kevin cu obrajii șiroind de lacrimi, Antonio cu umbreluța de hârtie Între dinți și cu o mână În buzunar, zâmbitor. Apoi dispărură În jos pe scări. Un balonaș roșu, zglobiu, Îi urmări țopăind pe treptele de marmură. — Iubire, Îi spuse Maja Camillei, care o privea palidă, cu buzele lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tati venind lângă balustradă. Încă mai era grilajul de lemn pe care mama pusese să-l construiască de teamă ca nu cumva Kevin să cadă de pe balcon. Tati Îl trase pe Kevin lângă el și Îi puse În părul creț umbreluța furată de la petrecerea Camillei. Da, spuse Valentina. — Și mama? Întrebă Kevin, bănuitor. — Și mama, Îl asigură Antonio, Împingându-i apoi În salon, căci afară se lăsa răcoarea. Seara era Încă rece, era abia Început de primăvară. Kevin puse În aparat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
c-o să ne spună tot... ȘEFUL GĂRII: Așa a zis? CASIERUL (Către CĂLĂTOR.): Așa ați zis? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, cred că acolo aș putea să-mi dau seama... de o mulțime de lucruri... IOANA: Am să-mi iau o umbreluță albă, de soare... ȘEFUL GĂRII: Credeți, domnule, că am putea ajunge... într-adevăr... la mare? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Simt că într-acolo e marea, vă jur, o simt atât de bine cum n-am mai avut niciodată... niciodată... atâta siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cele mai incerte și de dimensiuni diferite; tot acest travaliu este însoțit de exclamații și comentarii furtunoase; în acest timp CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se plimbă ușor pe peron, apoi se așază pe fotoliul-leagăn și-și aprinde o țigară.) VOCEA IOANEI: Umbreluța mea! Bretelele! Hi, hi... VOCEA CASIERULUI: Să spargem bufetul! (Zgomote, sticle sparte.) IOANA: Tată, unde-s... HAMALUL: Aici! ȘEFUL GĂRII: Sunt bătrân, sunt prea bătrân... HAMALUL: Numai o gură... CASIERUL: Cine? IOANA: Eu! CASIERUL: Ale cui? ȘEFUL GĂRII: Toate, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Jake l-a privit suspicios. — Este GM1? — Îmi pare rău, nu știu. Ește Schweppes. Jake s-a mulțumit cu lapte. Barmanul i l-a oferit într-un pahar înalt, elaborat, decorat ca un cocteil de carnaval, cu atât de multe umbreluțe de hârtie roz, cireșe și bețișoare de plastic de amestecat încât chipul lui Jake devenea invizibil în spatele lor. Hugo se îndoia că situația asta era doar un accident. — Deci. Felicitări. Jake și-a ridicat paharul supraîncărcat. —Mulțumesc. Felicitări și ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un sentiment de disconfort, de cataclismica ultimă oră din cursul prenatal. —E cel mai grozav simțământ din lume, a adăugat Jake. Da. — Nimic nu se compară cu asta, nu? Vrând să ia un gât de lapte, Jake a dispărut în spatele umbreluțelor de cocteil. —E absolut - incredibil. Așa de - emoționant. Așa de - uluitor. Hugo i-a făcut semn din cap barmanului că mai vrea un whisky. Era acum aproape sigur că Jake voia să-l scoată din pepeni în mod deliberat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
amintiri verzi și uscate, de-a lungul întregului teritoriu britanic. Cum a fost de s-a zbenguit ea pe acolo și cum crăpau țestele saxonilor precum coaja de pepene, întorcîndu-se după dânsa să o soarbă din priviri, când se plimba. Umbreluță, pantofiori, trăsurică, domenii regale ori numai de baroneți, escapade la Manchester, Russel Street și ce-o mai fi spus. Patricia mai mult asculta, aproba numai când nu era cazul, și, când își termină pe trei sferturi țigara, se înecă îngrozitor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lume săracă din punct de vedere senzual, abstractă, stoarsă, dezinvestită; privirea mea străbate lucrurile fără a le recunoaște puterea de seducție; sînt indiferent față de orice senzualitate, În afară de aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect primit. Umbreluța este, negreșit, un mesager. Mesagerul unei mari pasiuni, investit și cu alt rol. El trebuie să vegheze castitatea ibovnicei, s-o apere de orice i-ar primejdui trupul și morala. Mai este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stoarsă, dezinvestită; privirea mea străbate lucrurile fără a le recunoaște puterea de seducție; sînt indiferent față de orice senzualitate, În afară de aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect primit. Umbreluța este, negreșit, un mesager. Mesagerul unei mari pasiuni, investit și cu alt rol. El trebuie să vegheze castitatea ibovnicei, s-o apere de orice i-ar primejdui trupul și morala. Mai este, În aceste condiții, obiectul metonimic un fetiș? Schimbîndu-și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]