1,411 matches
-
ca niște hortensii. Când eram copil, pe cuvertura de pe pat erau imprimate hortensii purpurii. Mă indispuneau întotdeauna. „Există într-adevăr hortensii roșii?“, mă întrebam eu de data asta. — Nu ți-e frig? — Nu. Doar un pic. Urechile mi s-au umezit de la ceață și sunt sloi. Am râs și l-am întrebat: — Ce s-o fi întâmplat cu mama? Băiatul îmi răspunse cu un zâmbet sfâșietor de trist și plin de compasiune: — E în mormânt. Am țipat. Asta era, deci. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
acum gândul că era poate ultima oară când îmi dădea indicații. Ochii îmi erau scăldați în lacrimi. Nu mai vedeam nici andrelele. Cred că mama nu avea dureri. N-a mâncat nimic azi-dimineață. Eu n-am făcut decât să-i umezesc buzele cu un tifon înmuiat în ceai. Era totuși conștientă și, din când în când, mai spunea câte ceva, calmă. — Parcă-mi amintesc că am văzut în ziar o fotografie a împăratului. Tare aș vrea s-o mai văd. Am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
să lupt cu lumea pentru a-mi îndeplini dorințele. Mama avea să moară curând, iar eu mă transformam într-o ființă calculată, fără principii. Mi-au dispărut, trepat, romantismul și sensibilitatea. Imediat după prânz, pe când stăteam lângă mama și-i umezeam buzele, o mașină s-a oprit în fața porții. Au venit unchiul Wada și mătușa, de la Tokyo. Unchiul a intrat imediat în camera mamei și s-a așezat pe marginea patului. Mama și-a ascuns gura și bărbia cu batista și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
brațe în restaurant și cînd se întorcea, să-i schimbe scutecele, avea sînii atît de plini de lapte, încît pînă ajungea acasă, că doar nu era să-i dea să sugă de față cu chelnerii și cu bucătăresele, sfîrcurile îi umezeau rochia atît de rău, că trebuia să îmbrace alta, înainte de a se duce înapoi la cîrciumă. Fănică se întorsese în oraș în fruntea convoiului de căruțe. Descărcase butoiașele de țuică la el acasă. Vagoanele cu vin încă nu ajunseseră în
Internatul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7192_a_8517]
-
că cele două nu prea aveau mare lucru de sărbătorit. Serioase și prinse în discuție, cele două sorbeau din băuturile comandate. Deși nu-i stă în caracter să bea și, de când este în atenția publică, Moni abia dacă și-a umezit buzele în câte un pahar cu șampanie , la vreo anume ocazie, sâmbătă seară, a băut. E drept, un pahar, însă, se pare, puțin cam prea alcoolizat pentru anduranța ei. Altfel nu s-ar putea explică de ce, la un moment dat
Monica Gabor a stat închisă în baia unui club o oră by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/72050_a_73375]
-
omul să nu ajungă în ceata celor damnați, a căror carne va suferi inimaginabile suferințe, rămânând pe oase, spre a fi în continuare sfredelită, arsă, înțepată, smulsă - pe măsura ticăloșiei celui ce ispășește, fără ca o picătură de apă să-i umezească buzele, limba străpunsă de ace. Mintea omului modern se răzvrătește împotriva acestei viziuni, ea râvnește la unele convenite pauze, de oarecare refacere, fie pretinde renunțarea la chinurile fizice, în schimbul unora morale, ce nu ar fi mai puțin mușcătoare. însă nu
Infernul cotidian by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9346_a_10671]
-
linie de fum ca după un avion. Boris se gândește la un coridor lung, cu podeaua desfăcută, la cum îl străbate lumina de la un capăt la altul, atunci când o aprinzi timid dintr-un colț, temându-te de întuneric. Aksinya își umezește buza de sus cu vârful limbii. Nu se concentrează de fapt, ci doar își încrețește coada ochiului, încercând să se apere cumva de volumul mare de lumină. Dacă ar privi-o fix, timp de câteva secunde, și-apoi ar închide
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
părea moartă. Nu știu nici ce caut eu aici, m-am gândit. De ce mă vrea? Nu mai ploua și nisipul strălucea ca o rogojină fină, argintie. Lemnul prispei era așa de uzat că putea ceda oricând, îndoindu-se precum cartonul umezit de ploaie. Femeia râdea ca un pește. Wilson a zis că poveștile de dragoste se scriu înainte de a fi trăite. Așadar, a zis, iubirea noastră a existat mai întâi ca o poveste. Te-am inventat în capul meu. Am vorbit
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
picioare de golul lui Maradona, la cultul carnavalesc al idolului, cu epifanii și euharistii sub înaltul patronaj al acestui sfânt Petru al balonului. Ceea ce transpare numaidecât este faptul că dincolo de orice poleială, de orice prostioară debitată cu farmec și ochi umezi sau gesticulație flamboiantă, Maradona rămâne Maradona. Ceva îl ține viu, necontrafăcut și carismatic în emoțiile sale necomplicate de teorii și roluri fantasmagorice. Autoportretul lui Kusturica însă ne arată un om sfârșit, care și-a epuizat resursele, artificial și resentimentar, încercând
Regizorul, fotbalul și argentinienii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7743_a_9068]
-
pentru lipsa de tact. Plec imediat. Se așeză pe treapta cea mai de jos și-și ascunse fața în mâini. Da, ai face bine să pleci cât mai curând, spuse Charlot. Bărbatul își întoarse spre Charlot fața albicioasă și-și umezi buzele uscate cu vârful limbii; singurul lucru autentic la el era teama. Dar și aceasta se afla sub control, precum un cal încălecat de un bun călăreț. Nu i se vedea decât pe buze și în ochi. Singura mea scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
tale în această dimineață parfumată de mai, cu teii plesnind din boboci. lipsa dragostei este în picioarele tale, înainte de a ajunge prea departe aleargă înapoi și picioarele tale se vor umple din nou de dragostea ta, de caise și fragi umeziți de roua cu lanțuri de sticlă care ține oamenii împreună, deși nu se vede cu ochii celor care nu știu despre dragostea lor și schimbarea acesteia într-o alta, mai pură, de platină zveltă. șase în al doilea loc: te
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
lumini colorate învârtite, unde se vinde, la tarabe, vată de tine pe seară se face foarte cald, înfloresc brusc teii, ajung la tine și încerc timidă să dau într-o parte zăvorul paradisului meu. șase în primul loc: drumul se umezește în fața ta, colbul se amestecă, încet, încet, cu apa, mergi desculț, să nu murdărești vreo pereche de pantofiori, mai mare daraua decât ocaua, sunt bălți și de o parte, și de cealaltă, e vreme ploioasă, înaintezi riguros, hotărât, tu știi
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
mea, te iubesc, apoi cad de pe marginea dragostei noastre de porțelan într-o prăpastie de lagăr cu puține versuri, devorate și acelea de viermi răzbunarea pentru existența oricărui lucru frumos apoi din nou pașii de lumină, curajul, florile îmbobocind, plesnind, umezindu-se de roua de amor, cu soarele refractat. „limitările amare nu pot persista.“ iubirile amare nu pot dura dar asta este o iubire de ciocolată, de înghețată, de zahăr cándel de mine și de tine nu e la antreu, e
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
apus au cultivat grâu. nu este pentru tine să judeci cine este mai bun. nu este pentru tine decât să îți dorești o dragoste nouă, fără foame, fără mân care, despre care nu mai ai ce scrie. șase deasupra: îți umezești capul, asta poate atrage nenorociri, pericole, membre tăiate. brațul meu stâng e tăiat de cuvintele mele, din el țâșnesc cuvinte. zâmbet m-am amuzat copios, strângându-te în brațe, să îmi las și eu degetele să valseze pe taste gri
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
afară. O ninsoare calmă stăpânea firea. În liniștea din pragul înserării - undeva în sat - a picurat un clinchet timid de clopoțel... „Aho! Aho! Copii și frați!”... Amintirile copilăriei picurau în suflet... picătură cu picătură. Pe nesimțite, una adevărată i-a umezit geana. Privirea zăbrelită de aburul lacrimei nu mai putea despărți realitatea de afară de amintiri... În zborul lor, fulgii închipuiau imagini de coșmar... Coloane nesfârșite de zdrențăroși cu înfățișări fantomatice se scrug prin nămeții groși... Iată!... unul a căzut. Mâini scheletice
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o sune ca să-i poată spune una de la obraz, nimeni nu o putea desprinde de acolo, cei din casă îi improvizaseră un pat dintr-un fotoliu, de mâncat nu mai mânca de mult, din când în când puteau să-i umezească buzele arse de febră cu un tifon îmbibat în apă, aștepta telefonul de la iubitul ei ficțiune, telefon care nu mai venea, deși ea își pregătise cel mai bun răspuns formulat de-a lungul vieții, obosită de așteptare, la scuzele lui
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prelinsese pe picior. A ridicat fusta. Sânge. A cuprins-o deodată o moleșeală, lanul s-a legănat ca o corabie, genunchii i s-au îndoit fără voie. S-a sprijinit cu o mână de pământ. Bulgărele de sub ea s-a umezit de sânge. "De ce, de unde?", se întreba fără să-și poată răspunde. A rupt două frunze de hrean, și-a șters piciorul și le-a îngropat la rădăcina unui cucuruz. A luat sacul cu buruieni și a pornit spre casă fără
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lună, o zi măcar pentru că nu avusese destulă vreme să se umple de ființa lui Vișinel, de ochii lui vii, purtători de tainice lumini, în care apărea chipul ei ca într-o oglindă. Privirea i se încețoșă, ochii i se umeziră urmărind chipurile celor doi care, cu fiecare clipă ce trecea, deveneau, din ce în ce, niște umbre. Ei mergeau în căutarea stelei lor. Ea rămăsese învăluită de întuneric, la marginea unei nopți care, de acum încolo, avea să poarte un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se va aștepta să vadă lumina ce clipește în spatele său. Ochii lui vor întâlni atunci ochii celorlalți și se va obișnui încet încet să nu se mai ferească de strălucirea lor. Nu va vedea nici un chip, nici un corp, doar iriși umeziți de pleoape. Iar pleoapele se vor închide o dată dacă îl înțelegeau și de două ori dacă nu. Va rămâne acolo și va învăța și el să clipească, ca să fie sigur că făcuse o faptă bună pentru cei care nu pot
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
va avea destul timp mai târziu. După operația la ochi a fost mutat în alt salon, apoi după operația la picior în alt salon, după cea la coloană în altul. El nu-și amintea decât tamponul de vată care îi umezea buzele, tensiometrul care îi umfla din zece în zece minute mâna stângă și perfuzia din mâna dreaptă. Cât timp stătuse în spital, prețul biletului crescuse. Nu se așteptase la o asemenea întorsătură. Avea impresia că trupul său a fost supus
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o pijama curată și alte cearșafuri, dar se întoarse repede fără nimic. — Până nu moare, nu pot. Așteptarea se prelungea. Arătam și mai triști. Unchiul Traian deschise ochii și privi în gol, ignorându-ne. Ochii lui nu clipeau, doar se umezeau în lumină. În aerul închis transpiram ca și el, iar ochii noștri se umezeau la fel ca și ai lui. Se apropia ora zece și nu știam ce să facem. La bucătărie, mătușa Aura spăla ceștile de cafea. Toți voiam
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
moare, nu pot. Așteptarea se prelungea. Arătam și mai triști. Unchiul Traian deschise ochii și privi în gol, ignorându-ne. Ochii lui nu clipeau, doar se umezeau în lumină. În aerul închis transpiram ca și el, iar ochii noștri se umezeau la fel ca și ai lui. Se apropia ora zece și nu știam ce să facem. La bucătărie, mătușa Aura spăla ceștile de cafea. Toți voiam să ne întoarcem la viața noastră de dinainte, să ieșim odată din dormitorul unchiului
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
erau murdare de pământ și rupte, pline de cheaguri negricioase de sânge. Doi cărăbuși zburau în jurul meu, viermi minusculi mișunau, lipindu-mi-se de corp. Am vrut să curăț petele de sânge care îmi acopereau hainele, dar cu cât îmi umezeam cu salivă mâneca, cu cât frecam mai mult, cu atât sângele se întindea și se îngroșa. Se împrăștia pe mine și îi simțeam răceala vâscoasă pe toată suprafața corpului. Era aproape de asfințit. Cădea o ploaie fină. Involuntar, am luat urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
in, de pin și alte fleacuri. Starea sănătății mi se înrăutăți. Doar doica mea - era și doica ei -, cu fața plină de riduri și cu părul gri, venea și se așeza la căpătâiul meu, într-un ungher al camerei. Îmi umezea fruntea cu apă rece și-mi aducea infuzii. Îmi vorbea de copilăria mea și de a târfei. Îmi spunea, de pildă, că, încă din leagăn, soția mea avea obiceiul să-și roadă până la sânge unghiile de la mâna stângă. Câteodată, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
din mulțime și arătându-mă călăului îmbrăcat în roșu, spunea: „Spânzurați-l și pe ăsta!“ M-am trezit tremurând tot. Ardeam ca un cuptor. Eram lac de sudoare. Obrajii, în flăcări; m-am sculat să beau apă și să-mi umezesc fața, ca să scap de coșmar. Apoi m-am culcat la loc. Dar n-am mai putut să adorm. În umbra luminoasă, priveam fix cana de pe etajeră. Aveam impresia că, atâta timp cât va rămâne acolo, n-am să pot dormi. Mă bântuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]