328 matches
-
este generos până la sacrificiu. Deci, în asemenea cazuri, relația dintre etic și estetic este mai complexă. În Scrisoarea III, M. Eminescu îngroașă defectele portretului pe care îl realizează printr-un limbaj ce evocă gama largă a urâtului: "Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget, Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri.” În poezie, Ch. Baudelaire prefigurează "estetica urâtului”, care va constitui o întreagă tendință
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
1Mac. 1,21‑24, din ordinul său este confiscat tezaurul templului din Ierusalim, fapt care semnifica profanarea lăcașului sfânt. Mai mult însă și mai grav decât aceasta, lucrul care a dus în mod direct la declanșarea răscoalei a fost așezarea „urâciunii pustiirii” pe altarul jertfelor. Se pare că această formulă reprezintă forma criptică a numelui zeului sirian Baal Șamain; în ceea ce privește noutatea profanării, „se presupune că este vorba despre un altar suprapus celui vechi, destinat aducerii sacrificiilor păgâne”. Pe lângă toate acestea, evreii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iar până la sfârșitul războiului rânduit [vor fi] nimiciri. 27Și el va întări un legământ cu mulți, o săptămână, iar la mijlocul săptămânii vor înceta jertfa mea și libația (Δ2ΖΦγϑ∀∴ :≅ Λ 2ΛΦ∴∀ 6∀ℜ ΦΒ≅<∗Ζ), iar pe locul sfânt [va sta] urâciunea pustiirii (∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™< ƒΔ0:φΦγΤ <), iar până la sfârșitul veacului va fi rânduit un sfârșit pustiirii (6∀ℜ ♠ΤΗ ΦΛ<ϑγ8γ∴∀Η 6∀4Δ≅¬ ΦΛ<ϑΞ8γ4∀ ∗≅2ΖΦγϑ∀4 ƒΒℜ ϑ←< ƒΔΖ:ΤΦ4 <). Cele 70 de săptămâni de ani (490 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
săptămână” de ani. 3) Alianța lui Antiochos al IV‑lea cu evreii elenizanți (7 ani). Perioada încetării sacrificiilor va dura din 25 Kislev, anul 168, până la 25 Kislev 165 (cf. 1Mac. 1,59; 4,52). După cum am menționat mai devreme, „urâciunea pustiirii” se referă probabil, la un altar păgân ridicat peste altarul arderilor de tot. Expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ apare de trei ori în Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în 1Mac. 1,54. La Sfinții Părinți, Anticristul apare adesea ca un al doilea Antiochos, anume ca un profanator al „templului”, care împiedică săvârșirea euharistiei și aduce „urâciunea pustiirii” (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ ) în mijlocul Bisericilor. Ca și Antiochos, el va stăpâni lumea pentru o săptămână de ani. Prima jumătate a acestei perioade aparține profeților eshatologici, iar ultima, lui Anticrist. Ultimele trei capitole ale Cărții lui Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se referă la „o vreme, vremuri și o jumătate de vreme” (+∅Η 6∀4Δ∈< 6∀4Δ™ < 6∀ℜ ≈:4ΦΛ 6∀4Δ≅¬). Același arhanghel aduce apoi câteva lămuriri: „De la vremea când va înceta jertfa cea necontenită și când se va așeza urâciunea pustiirii: o mie două sute nouăzeci de zile. Fericit este cel ce așteaptă și ajunge la o mie trei sute treizeci și cinci de zile” (Dn. 12,11‑12). Pentru a înțelege atât acest pasaj, cât și problema numărătorii în Cartea lui Daniel, vom
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
9); 4) rolul evanghelizator al martiriului (v. 9); 5) parusia va avea loc numai după ce Evanghelia va fi propovăduită la toate popoarele (v. 10); haosul cosmic (vv. 24‑25); dezastrul natural (v. 8) și dezastrul social (vv. 12‑13); 7) „urâciunea pustiirii” ( v. 14); 8) Dumnezeu scurtează perioada persecuțiilor din iubire și, în același timp, pentru mântuirea aleșilor săi (v. 20). Cea de‑a doua secțiune, consacrată în exclusivitate războiului iudeilor, debutează printr‑un avertisment: 14Iar când veți vedea urâciunea pustiirii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7) „urâciunea pustiirii” ( v. 14); 8) Dumnezeu scurtează perioada persecuțiilor din iubire și, în același timp, pentru mântuirea aleșilor săi (v. 20). Cea de‑a doua secțiune, consacrată în exclusivitate războiului iudeilor, debutează printr‑un avertisment: 14Iar când veți vedea urâciunea pustiirii [...] stând unde nu se cuvine (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0:φΦγΤΗ ƒΦϑ06ϑ∀ ©Β≅Λ ≅⇔ ∗γ℘) - cine citește să înțeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți; 15și cel ce va fi pe acoperiș să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asupra morții. Doar în momentul în care moartea și iadul ajung în „focul cel veșnic”, Dumnezeu consideră victoria sa absolută. Să revenim însă la capitolul 17, care descrie „desfrânata cea mare” (17,1), „Babilonul‑cel‑mare”, „mama desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata cea mare”, replică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în deșert, „șezând pe o fiară roșie”. Ea este „îmbrăcată în purpură și în stofă stacojie, și împodobită cu aur și cu pietre scumpe și cu mărgăritare” (17,4) și ține în mâna sa „un pahar de aur, plin de urâciunile și de spurcăciunile desfrânării ei”. Pe fruntea sa stă scris: „Babilonul‑cel‑mare, mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului” (17,5). Femeia este „beată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus” (17,6). Ea stă pe o fiară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu aur și cu pietre scumpe și cu mărgăritare” (17,4) și ține în mâna sa „un pahar de aur, plin de urâciunile și de spurcăciunile desfrânării ei”. Pe fruntea sa stă scris: „Babilonul‑cel‑mare, mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului” (17,5). Femeia este „beată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus” (17,6). Ea stă pe o fiară „cu șapte capete și zece coarne”, este vorba de fiara marină descrisă în capitolul 13. Podoabele desfrânatei fac
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbește Apocalipsa 13,16, exegetul face aluzie, probabil, la constrângerile suferite de creștinii din vremea sa, amintind anumite episoade (49,5) din Cartea Macabeilor: de exemplu, pentru obligația sacrificiului el face referire la 1Mac. 1,57‑58: „Regele a ridicat urâciunea pustiirii deasupra jertfelnicului și a zidit capiști idolești în cetățile lui Iuda, cele dimprejur. La porțile caselor și în piețe se ardea tămâie”. Săvârșitorul trebuia să țină în mâna sa 2Λ:4 ∀ϑΖΔ4≅<‑ul (cădelnița) pentru a împlini jertfa (ƒΒ42Λγ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îi facă să disprețuiască poruncile cât timp el va întârzia, să nu adoarmă și să cadă cumva din înaltul vieții cerești” (IV, 16, 2). Cu toate acestea, Isus a descoperit semnele premergătoare parusiei, cel mai important dintre ele fiind instalarea „urâciunii pustiirii” în templu. Și „cum urâciunea pustiiri nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
timp el va întârzia, să nu adoarmă și să cadă cumva din înaltul vieții cerești” (IV, 16, 2). Cu toate acestea, Isus a descoperit semnele premergătoare parusiei, cel mai important dintre ele fiind instalarea „urâciunii pustiirii” în templu. Și „cum urâciunea pustiiri nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiind instalarea „urâciunii pustiirii” în templu. Și „cum urâciunea pustiiri nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urâciunea pustiiri nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la venirea Anticristului” (IV, 54). Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la venirea Anticristului” (IV, 54). Cel din urmă tiran va desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat decât parțial. În opinia lui autorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desolationis este falsum verbum, iar locus sanctus este Scriptura: „În acest locaș sfânt al Scripturilor - Vechiul și Noul Testament deopotrivă - Anticristul, adică falsul cuvânt, a stat de multe ori, pretinzându‑se Dumnezeu și Cristos, însuși Cuvântul lui Dumnezeu, el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis, sunt ereticii care propovăduiesc o învățătură falsă și nelegiuită. Anticristul‑uerbum falsum, propus de eretici, trebuie să fie înlăturat din „lăcașul sfânt” (Scriptura) printr‑o interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Anticrist, fiul minciunii: „Cel care a înțeles a și stârpit acest cuvânt care stă în locul sfânt de care este străin, printr‑o interpretare adevărată, adică, prin lumina venirii lui Cristos. Și, de îndată ce își va da seama că acesta este urâciunea pustiirii, o va disprețui și alunga din locașul sfânt în care părea că își are locul” (Com. Mt. ser. 42). Ceva mai departe, în Com. Mt. ser. 47, Origen rezumă, printr‑un mic excurs teoretic, interpretarea pe care o dă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
auzi nici citirea Scripturilor. Oamenii vor trăi în întuneric; o plagă va urma altei plăgi, un geamăt va urma altui geamăt. Aur și argint vor zăcea în piețele publice, dar nimeni nu se va atinge de nimic, căci totul este urâciune. Toți vor voi să fugă și să se ascundă, nereușind însă să se cruțe de suferințele Vrăjmașului, căci ei poartă semnul lui la vedere și lesne vor fi vădiți. Afară, teamă, înăuntru, teroare, zi și noapte. În piețe și în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
primul an al domniei lui Darius până la nașterea lui Cristos, iar celelalte, de la nașterea lui Cristos până la victoria lui Vespasian asupra iudeilor. Potrivit interpretării iudaice, prezentată în încheiere de Ieronim, de la rezidirea templului și până la împărăția lui Cristos și la urâciunea cea veșnică (Ierusalimul cucerit de Vespasian), trebuie numărate șaizeci și două de săptămâni; cele șapte săptămâni sunt cei patruzeci și nouă de ani scurși între domnia lui Vespasian și cea a lui Hadrian, fondatorul cetății Aelia Capitolina. „Atunci nu vor mai fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vespasian), trebuie numărate șaizeci și două de săptămâni; cele șapte săptămâni sunt cei patruzeci și nouă de ani scurși între domnia lui Vespasian și cea a lui Hadrian, fondatorul cetății Aelia Capitolina. „Atunci nu vor mai fi nici jertfe, nici jertfitori, iar urâciunea nu va înceta până la sfârșitul lumii.” Tratatul despre Anticrist - cartea a patra a Comentariului la Daniel - debutează cu versetul următor: Et stabit in loco eius despectus, et non tribuetur ei honor regius; et ueniet clam, et obtinebit regnum in fraudulentia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apostol tesalonicenilor: «Până ce nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării etc.»?”. Răspunsul lui Ieronim este scurt și vizează etapele principale ale eshatologiei creștine, descrise chiar de Isus: înmulțirea falșilor profeți, urâciunea pustiirii, căderea Imperiului Roman, cea de‑a doua venire. Pentru a justifica acest scenariu, el invocă pasaje foarte cunoscute: 2Tes. 2,1‑7; Mt. 24,15‑17.23‑27.30‑31; In. 5,43. Două elemente inedite, legat de această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mâna lui”, el a adăugat „până la o vreme și vremuri și o jumătate de vreme”. Acest lucru ne‑a fost arătat mai clar la sfârșitul profeției: „De la vremea când va înceta jertfa cea necontenită”, spune el, „când se va așeza urâciunea pustiirii, o mie două sute și nouăzeci de zile” (Dan. 12,11). Drept urmare, „o vreme, vremuri și o jumătate de vreme” înseamnă trei ani și jumătate, în timpul cărora va domni [pe pământ] cornul care grăiește enormități. „Și tribunalul se va așeza
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]