34,085 matches
-
din depărtare. Ce spune ea e o reprezentare. Încearcă descrieri, se dă bătută, dar în tăcere triumfă. Face ce vrea, nu e implicată. Nu e la mine. Deasupra sternului meu oasele cutreieră încoace și încolo, își duc viața lor. Vocea urcă, își alege una și-o trage așa de probă în jos. Așa între stern și ceea ce se află deasupra, atârnă acum, strâmbă, și fâlfâie necuviincios în acest vânt. Cine suflă? Suflă într-adevăr cineva? Bate un nord-est? Spre mine nu
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
cu părul de rouă greu pe umeri,/ Veșmânt de sânziene, croit pe trup te-mbracă,/ Când soarele apune, minutele le numeri/ Cu ochii către cerul ce stă să se desfacă./ Flămândă de iubire, așptepți să-ți vezi ursitul,/ Fluide note urcă desprinse din viori,/ Îndrăgostit de tine îmi profețesc sfârșitul;/ Din cap până-n picioare, surprinsă mă măsori;// Sunt haina ta de ploaie, uitată-n debara,/ Sau, sunt un scai netrebnic ce ieri te supăra?" (Victoria Stoian, Hunedoara) * Fără gândul de a
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14184_a_15509]
-
niște comenzi, dar poți să vezi și fără asta ce face soldatul. În fapt, filmul se povestește prin imagini. Îmi amintesc când am mers prima dată la Cinemateca Franceză. În acea vreme, francezii erau încă foarte săraci. Cineva s-a urcat pe scenă și ne-a spus: avem un pachet nou de filme japoneze. Ozu și alții. Filme minunate. Dar nu fuseseră subtitrate. Existau doar niște file, pe care era scrisă povestea fiecăruia. Și asta era tot. - Ca un fel de
Interviu cu Ron Holloway by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14206_a_15531]
-
Stelian Neagoe, pe dna Diana Constantinescu (?) și pe alții, care a decis să taie zece nume din originalul cărții și să le înlocuiască urgent cu zece nume de români. Nu contează cine pe cine a înlocuit. Dar contează că România urcă astfel pe poziția a treia a țărilor producătoare de genii (cu zece nume, în timp ce Rusia rămîne cu patru: Petru cel Mare, Lenin, Stalin și Gorbaciov). Ăsta da, patriotism! Cîine îmbătat cu șampanie marca PSD În timp ce gropile de pe străzi i-au
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14214_a_15539]
-
speciale (mecanice și digitale), un joc care cultivă cu grație (postmodernistă?) anacronismul, aluzia, "clin d'oeil"-ul pentru inițiați. De pildă, pe inventatorul unui ascensor avant la lettre din film, un fel de scripete tras de robi, care să-i urce pe Cezar și Cleopatra, îl cheamă... Otis (numele celei mai faimoase companii producătoare de lifturi din Europa!) ș.a.m.d. Sau, multe replici ale scenariului sînt... replici la expresii celebre, comutate din alte secole în anul 52 î.C., cînd
Nasul Monicăi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14232_a_15557]
-
nord, iar când să se-apuce de cel dinspre sud, ce dă spre Luxemburg, gata distracția! Era în 1789! Lucrările puteau să mai aștepte... Nu ne-a fost prea greu să forțăm un gard, la bază, și am început să urcăm. Aveam o forță și o inconștiență teribile. Pe măsură ce urcam, ne modificam planurile. Urma să ne îmbarcăm în Apollo și să facem revoluție pe Lună. Apoi, ne-a venit în cap să-i dăm întâlnire lui Dumnezeu. Masă rotundă acolo sus
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
sud, ce dă spre Luxemburg, gata distracția! Era în 1789! Lucrările puteau să mai aștepte... Nu ne-a fost prea greu să forțăm un gard, la bază, și am început să urcăm. Aveam o forță și o inconștiență teribile. Pe măsură ce urcam, ne modificam planurile. Urma să ne îmbarcăm în Apollo și să facem revoluție pe Lună. Apoi, ne-a venit în cap să-i dăm întâlnire lui Dumnezeu. Masă rotundă acolo sus, la vârf. Trecusem de etajul cu coloane dorice, eram
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
etajul cu coloane dorice, eram de-acum în ordinul ionic. Singurele două cântece corecte din punct de vedere teoretic sunt Crezul și Internaționala, susțineam eu cățărându-mă ca o maimuță, restul nu-i decât șansonetă. Făceam orice. Ne opream, mai urcam un palier, aprindeam o țigară, zbieram credo in unum Deum și sculați voi oropsiți ai vieții. Ajuns în dreptul capitelurilor cu volute, deasupra galeriei superioare, Treize a remarcat: motor ionic! Nec plus ultra. Am lăsat NASA în urmă. Tehnologia americană nu
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
eram condamnați să rătăcim. Până una alta, trebuia să ne cățărăm în continuare până în vârful catargului, ca să legăm gabierul mic, ce sta să se rupă și ne făcea să avem o înclinare puternică deasupra bordului. Valurile scăldau puntea. Hai! Pe măsură ce urcam și zorii se apropiau, Parisul se desfășura dedesubtul nostru, val după val, până la orizont. Tălăzuire abruptă de zinc pe care scânteiau câteva statui de aur, dom, geniu, cai înaripați. Clopotnițe, Saint-Germain foarte aproape, lângă care le-am tras o mamă
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
unde sunt îngropați Racine și Pascal pe care-i salutam din depărtare, turnul Clovis pe care Angelo a pus cândva drapelul roșu. Pilonul kaki, acolo, o, turn Eiffel, păstorule. Eu și cu Treize nu-i știam decât primul etaj. Am urcat într-o zi ca să desfășurăm în gol mari banderole ce sărbătoreau „victorioasa luptă a poporului vietnamez". Era în timpul vizitei lui Nixon la Paris... Înainte sau după faimoasa călătorie la Pekin? Înainte, cu siguranță, mi-a amintit Treize, pentru că tocmai în timpul
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
tocmai în timpul călătoriei la Pekin a șefului tigrilor de hârtie Pierre Overney a fost omorât, la poarta Zola a uzinei Renault din Billancourt: și asta se întâmpla în februarie 1972, încă mai țineam minte. Într-o zi va trebui să urcăm până-n vârful turnului Eiffel, îmi spune el. Acum, când nu mai avem nimic de făcut acolo, decât să privim, ca toată lumea. Acum, când tot ce facem e să tragem cu ochiul. Pe vremea aceea, îi spui fetei lui, încă nu
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
de lângă șofer și a venit lângă mine. "Piața Venceslav!" mi-a spus, și am fost mirat cât era de circulată, de centrală. Mai țin minte o statuie - nu știu a cui - dar pe un soclu destul de mare. Când ne-am urcat în tren, s-a apropiat, ne-am dat mâna și mi-a spus că a vorbit cu șoferul să facă un ocol - drumul de la hotel nu trecea pe acolo. Am povestit această întâmplare de câte ori am relatat vizita mea la Praga
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14265_a_15590]
-
Grigore Ilisei Întoarcerea în Eden Într-o bună zi a anului 1993, după ce trecuse dealul mare al celor 90 de ani de viață, Ion Irimescu s-a urcat în tren și a sosit cu Doamna Domniei sale la Iași. Era poftit să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de arte din Iași, al cărei profesor de sculptură fusese între 1940-1950, adică pînă la desființarea instituției ieșene. Cei
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
romanelor polițiste i-o conferă, Simenon aleargă în urma diplomatului, înmânându-i două mesaje, unul către ambasadorul Franței în Turcia, celălalt către redacția ziarului "Le Jour". Pentru aceste mesaje, solicită un act semnat de mâna consulului. Iar când acesta reușește să urce pe vas, ieșind de sub jurisdicția sovietică, scriitorul își pune în aplicare, febril, planul de salvare. Intră în sediul G.P.U., îl caută pe comandant, nu-l găsește, dar se năpustește fără a putea fi oprit în biroul adjunctului și îi
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
românul bogat, la ședința religioasă a quakerilor. Spun ședință ca la comuniști, deși nici slujbă nu s-ar potrivi. Mai curând, adunare. Întâi și întâi, primirea în apartamentul său luxos din interiorul unui zgârie-nori. Era întâia oară când, luând liftul, urcasem rapid spre un etaj sus de tot și când, ușa liftului deschizându-se silențios, o priveliște ca de vis mi se arătă în fața ochilor: apartamentul ultraelegant și Podea înaintea mea, primindu-mă drept în mijlocul lui, un ins înalt, falnic, un
Note americane (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14283_a_15608]
-
trecut. - Au sporit obsesiile legate de anii copilăriei, de anii tinereții; m-au năpădit amintirile legate de viața de sat, de casa părintească. În vremea nopților care devin tot mai lungi mă-ntorc în sat, colind pe dealurile din jur, urc la pădure, văd drumurile în pantă pe care suiam altădată să pasc vitele citind, împreună cu alți copii. A sporit reveria și a scăzut simțul realității, dar reveria mi se pare benefică; ea m-a fortificat și a diminuat stilul poate
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
întunecat, astfel încât pot să mă mișc rapid pe apele Steiului din lunca de la Călan și mă văd pe valea din apropierea casei părintești de unde se zăresc dealurile pe care, de Paști, coborau pentru prima oară în an vitele, pentru ca apoi să urce din nou, și cealaltă pantă care duce spre pădure, unde mergeam și eu odinioară cu alții de seama mea și păzeam vacile în vreme ce învățam pentru examene, chiar și în studenție. Timpul își găsește o derulare lentă, care acum a devenit
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
mă duc în sat cu trenul care însă nu mergea decât până la Simeria - nu mai găseam drumul -, sau visam că ajung numai până la bariera de la intrarea în sat unde era ceva asemănător unui elevator pe care nu puteam să-l urc, să trec mai departe. Uneori ajungeam, în vis, la marginea drumului care dădea spre casa părintească și nu puteam trece de ceva care mă despărțea de casă, pe care o vedeam de la distanță, impunătoare, văruită în alb. - Era o interdicție
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
la mine, am văzut cum au fost trădați țăranii din necesitate, clopotele însă bat în seara aceasta, e o nouă seară în lumea lui Dumnezeu și sunt multe guri de hrănit, mulți genunchi ce tânjesc să se-ndoaie, iar eu urc scările tocite în hermina mea zdrențuită.[...] Zile în care nu pot lucra. De ce m-a deprimat lista aceea? N-ar fi trebuit s-o întocmesc. Am greșit față de burta ta, Edith. Am încercat să mă folosesc de ea. Am încercat
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
ei ca să-i servească. Atunci am lăsat bicicleta și am intrat și eu. După ce și-a băut berea pe nerăsuflate, bărbatul a întrebat cum se poate ajunge la peșteră, și bunicul i-a spus că e târziu ca să se mai urce până acolo. Bărbatul a vrut să știe dacă au unde dormi și bunicul i-a spus că da. Fata se apropiase de ferestruica ce dădea spre curte. Pe urmă s-a întors și s-a oprit în pragul ușii. - Bună
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
tăcerea în care se cufundase. Nimeni nu l-a putut clinti. Și-a recăpătat graiul, cu timbrul acela ascuțit și intonația de strigăt de luptă. - Oul ăla te lăsa cu gura căscată. Au venit să-l vadă domnii din capitală. Urcau până acolo glumind, dar când ajungeau în fața lui amuțeau. Oul a apărut în august, de Sfânta Maria, și tot satul s-a înspăimântat. Nu ne gândeam la altceva decât la ce-ar putea ieși din el. Până la urmă, pe la sfârșitul
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
neobișnuite, a adăugat ea. Nimeni altcineva decât tu. - Bine, bine, a răspuns el sec. Eu nu încerc să arăt decât că, de multe ori, simțurile ne înșeală. Toate astea mă făceau să mă bucur acum nespus că aveam prilejul să urc cu ei până la peșteră, să iau parte la aventura aceea atât de plăcută care se nimerise chiar în timpul menit plăcerilor care este vacanța. Când am pornit la drum, soarele nu se ridicase prea mult pe bolta cerului și, în dimineața
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
păsărilor, ce treceau în zbor pe lângă noi înveselindu-ne cu trilurile lor. Pe măsură ce suiam, se descoperea tot mai clar larga perspectivă a muntelui, îngăduind privirii să se piardă în zările albastre. Transparența desăvârșită a zilei era din ce în ce mai evidentă cu cât urcam mai sus, unde se deschideau plaiurile tot mai întinse, se vedeau crestele albicioase ale munților, petele albăstrui ale pădurilor, văile verzi, panglica râului strălucind în soare, sub un cer fără pic de nori. - Haideți, grăbiți-vă, ne zorea căutătorul de
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
lumină gălbuie. M-am oprit și am rămas acolo, la vreo cincisprezece pași, plângând de frică, până când noaptea a făcut să se întunece totul și Calea Laptelui se oglindea în lac. Atunci m-a strigat el. Era lângă colibă. Am urcat în fugă și m-am oprit în fața lui. - Ce-i cu tine? m-a întrebat. Eu nu știam cum să-i explic. Cuvintele mi se învălmășeau pe buze și-i arătam cu degetul cum coborâse din cer hardughia aia. Nu
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Crăciun, ascultată în septembrie. Comentariul: "Eram o familie unită, care trăia un Crăciun perpetuu"!... Alteori, umorul e pur vizual, strict cinematografic: vezi momentul în care (printr-o "invenție" de invidiat, a lui Vivi Drăgan Vasile, autorul imaginii), aparatul de filmat urcă spre ceruri și transformă un WC strîmt (turnul de fildeș confort III) într-un spațiu sacru, cu vitralii (comentariu: "Cineva acolo sus mă iubea")... O secvență excepțională e vizita celor doi mafioți în clasă; momentul în care basarabeanul scoate pistolul
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]