114 matches
-
un spațiu de relații care, deși invizibil și greu de circumscris empiric, reprezintă realitatea cea mai reală (ens realissimum, cum spuneau scolasticii) și principiul real al comportamentelor individuale și de grup." Ceea ce propune Bourdieu este, după propria sa expresie, "un utopism sociologic, adică realist." Fernand Braudel încearcă să surprindă "realitățile de bază ale Istoriei", Pierre Bourdieu pretinde că dezvăluie "realitatea cea mai reală" a lumii sociale. Istoricul și sociologul sunt convinși că sunt cercetători, descoperitori de realitate. Și unul și celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ca surse ale modelării mele culturale ulterioare eseul lui Luca Pițu despre Lévi-Strauss citind Frații Jderi, cronicile lui Dan Petrescu făcute Cenaclului de Luni sau altor monștri sacri ai literaturii oficiale, studiul lui Sorin Antohi despre Eufrosin Poteca și începuturile utopismului românesc, "raderea" exemplară (care se intitula, dacă nu mă înșel, chiar "Pietà") a lui Nichita Stănescu făcută de Dan Alexe, eseurile lui Liviu Antonesei și Valeriu Gherghel sau delicioasa și inimitabila Divină Parodie a lui George Pruteanu. Sau întâlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și tehnică între conceptul străin și materialul corespunzător românesc. Lectură pentru specialiști, fără îndoială. Dar întreaga carte, de fapt o dublă carte, este scrisă în primul rând pentru specialiști, the happy few. Nu mă preocupă acum, repet, temele cărții: originile utopismului românesc, utopie și revoluție în perioada 1848, utopia lui Eminescu, constituirea limbajului social-politic modern în cultura română, plus două cazuri obsedante (prea obsedante aș spune): Noica și Cioran, asupra cărora voi reveni. Importantă mi se pare însă, în primul rând
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
care reunește toți materialiștii economiei și ai puterii. De asemenea, din moment ce Carr era conștient de problemele interne ale realismului, scopul său declarat nu era de a construi o teorie pur realistă, ci mai degrabă de a realiza o sinteză a utopismului și realismului care să încerce să evite capcanele amîndurora (pentru o încercare asemănătoare, vezi Herz 1950). Utopismul suferă de impractical-bilitate, în timp ce realismului îi lipsesc perspectivele și reduce politica la o adaptare oarbă și pragmatică la necesitățile relațiilor internaționale. Ca istoric
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ale realismului, scopul său declarat nu era de a construi o teorie pur realistă, ci mai degrabă de a realiza o sinteză a utopismului și realismului care să încerce să evite capcanele amîndurora (pentru o încercare asemănătoare, vezi Herz 1950). Utopismul suferă de impractical-bilitate, în timp ce realismului îi lipsesc perspectivele și reduce politica la o adaptare oarbă și pragmatică la necesitățile relațiilor internaționale. Ca istoric și ca persoană ce se simte responsabilă pentru acțiunea politică, Carr a refuzat această abordare deterministă a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cu viziunea sa, în care trecerea de la realism la idealism și invers corespunde unei mișcări dialectice. Sinteza sa nu era întemeiată pe valori particulare, ci se desfășura prin pura negare a ideologiei conducătoare a epocii: uneori această ideologie impunea critica utopismului, așa cum s-a întîmplat în perioada interbelică, iar alteori impunea critica imobilismului așa-numitei Realpolitik, așa cum s-a întîmplat în timpul perioadei de maximă intensitate a războiului rece (Carr 1961: 177). Carr este poate cel mai apropiat de poziția politică realistă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
umană". CONCLUZIE Contextul istoric de la München și conciliatorismul au făcut ca realismul, în opoziție cu perspectivele idealiste dominante în perioada interbelică, să exercite o enormă atracție. Carr și Morgenthau au contribuit la subminarea principiilor de bază care consacraseră idealismul (sau utopismul cum îl numea Carr). Morgenthau a avut o contribuție decisivă la asigurarea ascendenței realismului în nou-apăruta specializare academică a relațiilor internaționale. Carr a utilizat scepticismul realist pentru a critica o mare putere a vremii sale, Marea Britanie, care era țara lui
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
jurnaliști ilustrează în fond două moduri de raportare la realitățile politice ale vremii și două moduri de înțelegere a limbajului publicistic. Eminescu critică "logosul apocaliptic" al adversarului, coloratura pronunțat eschatologică, excesul de tehnicism retoric, apelul permanent la "sofistică", purtând amprenta utopismului gândirii liberale. Ironia descalificantă este cultivată cu obstinație de jurnalist în demersul de demontare a discursului cultivat de adversar: "Ziarul Românul este desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și, într-
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
apare ca un super junimist, adversar ireductibil al formelor fără fond. El visa să scoată țara de pe făgașul pe care i l croise, de aproape un secol, liberalismul, readucând România în matca dezvoltării ei firești. Deci, din nou, regresiune și utopism conservator, pur reacționar. Cum pot fi întoarse din drum etapele istoriei care sunt totdeauna ireversibile? Este de mirare că Mircea Vulcănescu nu și-a consolidat aceste constatări și observații și cu citate din Roza Vânturilor. Admirând stilul jurnalistic, pur ideologic
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
realizabil în primul rând la nivelul întregii comunități științifice. Democrația științei, caracterul ei colectiv, reprezintă, din acest motiv, atât principala cale de dezvoltare a cunoașterii, cât și mijlocul cel mai sigur de verificare internă. În fine, o ultimă remarcă asupra „utopismului” științelor sociale. În actuala fază a dezvoltării științelor sociale, există pericolul ca specialistul să alimenteze, prin atitudinea sa, false așteptări în sistemele pe care dorește să le sprijine sau chiar să facă promisiuni supradimensionate, fapt de natură să afecteze negativ
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sprijine sau chiar să facă promisiuni supradimensionate, fapt de natură să afecteze negativ cooperarea, în perspectivă, cu acestea. Nu înseamnă însă că specialistul nu trebuie, în nici un fel, să se angajeze dincolo de cunoștințele efective pe care le deține. Există un utopism justificat al oricărei științe. Sociologul se poate angaja în susținerea proiectelor și aspirațiilor colectivității. Sau, bazat pe cunoștințele sale de specialitate, dar și pe conștiința sa morală și politică, el poate propune colectivității obiective-idealuri. El are dreptul, ca oricare altă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
strâmbi cu subînțeles la auzul numelui lui Stalin (mort de mult și condamnat oricum de propriii săi urmași), și alta să recunoști că de vină nu era omul, ci sistemul. Iar să mergi mai departe, să afirmi că Însuși proiectul utopismului radical era responsabil pentru crimele și fărădelegile leninismului, Însemna să subminezi fundamentele politicii moderne. Istoricul britanic E.P. Thompson, figură legendară pentru generația mai tânără de „comuniști postmarxiști”, Îi scria acuzator lui Leszek Ko³akowski (care publicase după 1968 un rechizitoriu al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spunea cândva Koestler, dar gânditorii francezi menținuseră o predilecție pentru Întrebări universale. Scriitorii și eseiștii din Spania, RFG sau Italia erau acaparați În acești ani de probleme locale - deși amenințarea teroristă care Îi preocupa avea și ea implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și exemple locale. Noua generație de intelectuali francezi a „depășit” marxismul cu o repeziciune frapantă, abjurând angajamentele anterioare cu o grabă uneori indecentă. Tinerii André Glucksmann sau Bernard-Henri Lévy, „noi filosofi” parizieni care au condamnat la jumătatea anilor ’70 distorsiunile utopismului radical, erau În multe privințe lipsiți de originalitate. Cartea lui Glucksmann Maeștrii gânditori, publicată cu un succes uriaș În martie 1977, conține puține lucruri pe care Raymond Aron nu le-a spus mai bine În Opiul intelectualilor cu 22 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]