436 matches
-
întoarce? - Sigur, stăpână, cum să nu? - Bine atunci, hai să plecăm. Și stăpâna înepu tare: - Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! - Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! îi ținură ceilalți isonul și celelalte păsări. Apoi își luară zborul. Viscolul începuse și el de ceva timp să vâjâie puternic. Cotănelile păsărilor uriașe și viscolul formau un cor gălăgios și insuportabil în văzduh. Zburară așa o perioadă, la fel ca și moșii negrii, până când stăpâna cotanelor vorbi: - Măi surioarelor, haideți să-l căutăm pe Moș Crăciun, să-l cunoaștem
PĂDUREA SOARELUI (5, 6) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1436 din 06 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367871_a_369200]
-
-ți dau eu ouă încondeiete, ...tu-ți pârțu’ mă-tii de idiot! Atunci s-a revărsat peste căpățâna mea valul de înțelepciune care-l scăldase pe Mărin. Am rupt-o la fugă, scăpărând picioarele, cu clopoțelul și coșul fluturând. Îmi vâjâiau pe la urechi ploaia de bulgări azvârliți de înfuriatul gospodar. În acele clipe n-am priceput atitudinea lui. Eram preocupat să nu m-ajungă. Nu știu de ce simțeam pleznitura aracului pe spinare, deși omul arunca doar cu bulgări după mine. De
CÂŢU-MÂŢU-PARTEA A DOUA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367463_a_368792]
-
inimă. Ceva fierbinte mi s-a lipit de palma dreaptă. Am avut timp să văd un lichid roșu. Cred că este o glumă de-a băieților. Când m-au lăsat jos, în picioare, o sfârșeală mi-a cuprins trupul. Îmi vâjâia ceva în ureche. Se învârtea totul cu mine. M-am clătinat cu mână plină de sânge. Am auzit ca într-un somn dulce care mă chema la orizontală: Sânge! Atentat! Asasinat! Și s-a sfârșit. M-am ridicat în sus
CEL MAI IUBIT PREŞEDINTE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366936_a_368265]
-
semăna cu un abis. Reușea să îți taie respirația de la prima rază de privire sau holbare,cum făceau unii. Într-o zi obositoare de toamnă,pe când și soarele e dezgustat de mocirla de pe străzi care te poate înghiți de viu,vâjâiau ceva vorbe prin satul anglican.Se spunea că o fată vreo nouăsprezece ani,a deschis Poarta și a intrat. Individa purta numele de Victoria,sătenii o cre- deau ciudată pentru că se îmbrăca doar în negru și era foarte tăcută,nu
MĂREAŢA POARTĂ NEAGRĂ de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1889 din 03 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363629_a_364958]
-
am băut un pic cam mult... Probabil că nici dimineață nu eram prea trează. Cine știe ce oi fi spus... Nu s-a întâmplat nimic în apartament, sunt aici...". Cam penibil, dar a salvat situația in extremis. La sfârșitul zilei, capul îi vâjâia. O enigmă... Ce este, în fond, o enigmă... Și de cât sânge rece ai nevoie pentru a o privi în față?... Doi. Nu îi era foarte clar în ce măsură reușise să treacă peste recentele evenimente, dar a constatat cu neplăcere că
ENIGMA de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1669 din 27 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350196_a_351525]
-
-se ca o copiliță. - Stai mai departe de mine. Cred că am răcit în mașină cât am stat cu fereastra deschisă. M-a tras curentul. Mai bine îl rugam pe Ștefan să dea drumul la aerul condiționat. Simt cum îmi vâjâie urechile și mi s-a înfundat nasul. - Ia o aspirină sau un paracetamol, poate îți trece. - Asta-mi mai trebuia acum, să-mi stric sfârșitul de vacanță, făcu ea pe femeia supărată căreia ceva nu i-a ieșit cum și-
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1190 din 04 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347442_a_348771]
-
Avea un plan de rezervă la care s-a tot gândit, numai să se ivească ocazia să-l pună în aplicare. Gloria încercă să se odihnească, spera să-i treacă senzația de răceală și durerile de cap. Începuse să-i vâjâie urechile iar ochii îi lăcrimau. Nu mai răcise de mult timp. Dalia a luat cartea de poezii RĂTĂCITE ANOTIMPURI, a poetei sale preferate Georgeta Minodora Resteman. Îi plăceau poeziile acesteia. Unele parcă îi descriau propriile sale trăiri. Îi tălmăceau visele
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1190 din 04 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347442_a_348771]
-
și se făcură nevăzute prin ramurile copacilor din jur. Iar omul a început să se vaiete de durere, căzut pe rădăcinile bradului. Zăpada rece ca gheața îi umpluse fata și hainele. Dar nici nu mai simțea zăpada, doar capul îi vâjâia cumplit, iar durerile rănilor erau de neîndurat. Nici n-avea putere să mai strige. Și-apoi, cine l-ar fi auzit în acea pustietate? Cu chinuri cumplite reuși să se târască de sub brad. Se rostogoli în pârâu, unde dădu de
CADOUL DE CRĂCIUN de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1089 din 24 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347676_a_349005]
-
pișcătură de păr sau de urechi. E drept că ridica vocea uneori la câte un neastâmpărat, dar cu invariabila dojană:„Vrei să mă superi?” Și nimeni nu voia să-și supere „prietena”. De aceea, trecerea de la „prietenie” la nuiaua care vâjâia pe deasupra capetelor noastre a avut un efect de anesteziere a sufletelor, cu toate că domnul Arsu nu a lovit efectiv pe nimeni. - Mă, a șuierat dumnealui, să n-aud o șoaptă, că nuiaua asta simte orice mișcare. Cum vă mișcați, cum se
DOMNIŞOARA IULIA-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1719 din 15 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365585_a_366914]
-
veveriță hazlie dar speriată tresare Pisica curioasă, privirea spre geam îmi atrage Cardinalul roșu cu creasta lui mare și stufoasă Porumbeii adormiți ca la comandă toți zboară Pe geam privesc dar nimic nou nu mai zăresc E numai vântul ce vâjâie prin pom în crenguțe Sau noua zăpadă ce liniștit și domol se așează Lângă foc mă întorc, cu pisica în brate, ea toarce Amândouă ațipim și apoi liniștit și ușor adormim Dintr-o dată, un sunet nou, puternic, prea aproape Amândouă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/351814_a_353143]
-
audeîn depărtare o veveriță hazlie dar speriată tresarePisica curioasă, privirea spre geam îmi atrage Cardinalul roșu cu creasta lui mare și stufoasă Porumbeii adormiți ca la comandă toți zboarăPe geam privesc dar nimic nou nu mai zărescE numai vântul ce vâjâie prin pom în crenguțeSau noua zăpadă ce liniștit și domol se așeazăLângă foc mă întorc, cu pisica în brate, ea toarceAmândouă ațipim și apoi liniștit și ușor adormimDintr-o dată, un sunet nou, puternic, prea aproapeAmândouă tresărim și buimăcite pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/351814_a_353143]
-
veveriță hazlie dar speriată tresare Pisica curioasă, privirea spre geam îmi atrage Cardinalul roșu cu creasta lui mare și stufoasă Porumbeii adormiți ca la comandă toți zboară Pe geam privesc dar nimic nou nu mai zăresc E numai vântul ce vâjâie prin pom în crenguțe Sau noua zăpadă ce liniștit și domol se așează Lângă foc mă întorc, cu pisica în brate, ea toarce Amândouă ațipim și apoi liniștit și ușor adormim Dintr-o dată, un sunet nou, puternic, prea aproape Amândouă
AN NOU de STELLA REEVES în ediţia nr. 731 din 31 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/350825_a_352154]
-
cenușii, mă duceam la naiba cu mama elicopterelor. Mă ținea de mână, îl strângeam cu teamă. Dar a meritat. Zona survolată înfățișa un peisaj divin. El îmi explica totul, îi făcea plăcere, eu nu auzeam decât timbrul vocii lui. Îmi vâjâiau urechile din cauza altitudinii. Tremuram de emoție, teama trecuse atât timp cât el îmi ținea degetele în palma lui caldă. Locul ales era peste așteptările oricui.O mini-cascadă, împrejmuită de stânci și vegetație bogată. Arăta ca o mică junglă departe de lumea reală
AMINTIRILE BĂTRÂNEI DOAMNE (1) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 715 din 15 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351608_a_352937]
-
surprinderea celor ce eram de față pentru a-l întâmpina: - Parcă văd ... Seara. Frig. Ninge; viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția ani ... O femeie săracă, într-o odaie fără foc, se chinuiește, nemâncată, pe o saltea de paie ... Vântul vâjâie afară, nenorocita femeie se zvârcolește înăuntru de dureri grozave ... și toată noaptea o duce așa ... De-abia către ziuă se ușurează. Naște un copil fără noroc ... Ei bine, copilul acela sunt eu!... Un nor de duioșie se lasă pe fețele
NONE de ION C. HIRU în ediţia nr. 411 din 15 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346561_a_347890]
-
Dora se rugase de el să meargă măcar în orășelul copiilor. Și-a achitat doar o parte din restanțele de la întreținere, deși auzea într-una, atât din partea administratorului, cât și a nevesti-si și a copiilor: vreau, vreau, vreau, de-i vâjâiau urechile de atâta vrut. Intrase în pielea omului cu bani mulți, care i se păreau puțini. Nici nu și-a dat seama că sufletul său îmbrăcase straie de capitalist.Cu toate că nu avea nicio afacere, că nu câștigase nici un bănuț din
S.R.L.AMARU-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1594 din 13 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/352096_a_353425]
-
adormea. Urma să împlinească cinci anișori luna viitoare. Mama i-a spus asta și ea se simțea bine aflând că a crescut cu un an, că e mai mare. Zilele treceau greu și-a fost o iarnă cumplită atunci. Vântul vâjâia îngrozitor și fetița era agitată mereu. Într-o seară, tatăl ei a fost chemat de vecini să meargă să alunge mistreții care se pare că au ieșit din pădure, de foame și stricau grâul pe câmp. A fost și un
BANUTII LACRAMIOAREI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 260 din 17 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355440_a_356769]
-
crin/ În mâini țineam, paharul dus la gură/ Era o urnă rece, o figură/ De-arhitectură grea luciosul scrin “. Imaginația copilului este mereu într-o stare continuă de fervoare; ea născocește istorii fabuloase, în care patul devine leu mârâitor, pendula vâjâie, oglinda arde: „Și patul mârâia pe labe groase/ De leu, pendula vâjâia festiv,/ Oglinda ardea, și-ntr-un crater cu tiv/ De-argint fierbeau istorii fabuloase“. Asistăm la o dilatare a lucrurilor până la proporții cosmice, sublime:”tavanul se urca prea
TREI OGLINZI PARALELE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 295 din 22 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356797_a_358126]
-
o figură/ De-arhitectură grea luciosul scrin “. Imaginația copilului este mereu într-o stare continuă de fervoare; ea născocește istorii fabuloase, în care patul devine leu mârâitor, pendula vâjâie, oglinda arde: „Și patul mârâia pe labe groase/ De leu, pendula vâjâia festiv,/ Oglinda ardea, și-ntr-un crater cu tiv/ De-argint fierbeau istorii fabuloase“. Asistăm la o dilatare a lucrurilor până la proporții cosmice, sublime:”tavanul se urca prea sus. Pe geamuri/ Se zugrăvea molateca furtună/ A arborilor și vedeam cum
TREI OGLINZI PARALELE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 295 din 22 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356797_a_358126]
-
sau bufniță. Ar fi vrut ca înainte să afle de ce se înverșuna să le caute pe vrăjitoare, sau, mă rog, pe cea mai bătrână dintre ele. - Cine e acolo? Țipătul ascuțit aproape că îl năuci pe Regele Pădurilor. O mătură vâjâi prin încăperea în care reușise și el să intre pe urmele fetei și îl lovi direct în frunte. Căzu pe spate pierzându-și cunoștința. - Of, vai, e regele nostru! Apăru o vrăjitoare înaltă și uscățivă ca un arac. - Ce caută
LACUL VRĂJIT de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368730_a_370059]
-
instantaneu. Când se trezi, răcoarea serii se străduia să usuce trupul lac de sudoare, ce fusese expus cu nepăsare razelor fierbinți și lacome și care-l arseseră ca pe o bucată de friptură uitată pe grătar. Complet înțepenit, cu capul vâjâind și stomacul chiorăind înfiorător, Carlos se ridică prudent, înjurând în gând toate senzațiile ce se înghesuiau să-l ,,gratifice” care de care mai generoase și foamea îl ghidă vehement către frigiderul imens, în care începu să cotrobăie febril după ceva
DILEME ( FRAGMENT 27) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2234 din 11 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368808_a_370137]
-
și barosul! Neamțule! Oprește-l, bă, că mă omoară! Ca stropit cu o găleată de apă, neamțul a sărit : -Ai înnebunit, Arapule? -Blestemul bietului Tudorel, a mormăit nea Ghiță, molfăind covrigul muiat în vin. -Nu mă lăsați, fraților! Uite cum vâjâie barosul! Mă omoară, mă omoară! țipa disperat Arapu, alergând spre ușă. Dar în acel moment a intrat domnul Ionescu având biciușca în mână : -Ce-i, măi Antoane? Vă bateți? Ce-i cu balamucul acesta? Ce v-am spus eu, mă? Neamțul
NUIAUA FERMECATĂ-5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1811 din 16 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369882_a_371211]
-
bojocii. Când am țipat: -Tu ești, Mircea? unul din sală a țipat și el: Care Mircea, bă? Domnul Genescu m-a tras înapoi, după cortină, întrerupându-mi ”măreața” recitare: ce te-a apucat, mă, cu Scrisoarea a III-a? Îmi vâjâia capul, tâmplele îmi ardeau și mă podidiseră lacrimile de necaz. Mi-era o ciudă!.. Mai ales că nu spusesem acel final ”cum nu vii, tu, Țepeș-Doamne...Îl repetasem de atâtea ori, cu ochii în tavan și cu brațele larg deschise
BĂDIA EMINESCU de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369613_a_370942]
-
hățișul birocratic,cu lăstăriș de hoții A doua zi, cum a ajuns la birou, vicele Dolofanu s-a încuiat pe dinăuntru și s-a repezit glonț la dosarul unde ținea contractul fictiv cu inginerul Casapu. Mâinile îi tremurau, capul îi vâjâia, iar timpul îl presa ca o locomotivă care se-ndreptase cu viteză spre el, în timp ce se afla căzut pe șinele lucioase. Curaj, Mitică! Parcă așa spunea primarul. Rupe hârtiile astea care îți ard cariera, viața chiar! Repede, repede că trece
S.R.L.AMARU-9 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1630 din 18 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352927_a_354256]
-
rupea bucățile în altele și mai mici...tot mai mici...ciocăniturile în ușă încetară...se auziră pași ce se depărtau de ușă. Ce fac acum cu hârtiuțele? Unde să mă duc? Simțea cum îl arde-n ceafă și cum îi vâjâie tâmplele. I se părea că aude vocea primarului ca de tunet: de ce te-ai încuiat în birou, nenorocitule! Cine s-a încuiat? Am fost...am fost...Doamne, unde am fost? La w.c. Asta era! Descuie ușa, o întredeschise și privi
S.R.L.AMARU-9 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1630 din 18 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352927_a_354256]
-
Acasa > Versuri > Cuvinte > A FOST DOAR UN VIS SIHASTRU Autor: Doina Theiss Publicat în: Ediția nr. 1129 din 02 februarie 2014 Toate Articolele Autorului A fost doar... un vis sihastru Vântul vâjâie prin... suflet. Ia cu el tot ce-ntâlnește, Vrând parcă să îmi despoaie Trupul ce se... odihnește. Clipa s-a trezit din somn Glasul timpulu-i strident. Simt in mine adânc gol Gându-mi e... incoerent! Incă sper că nu-i
A FOST DOAR UN VIS SIHASTRU de DOINA THEISS în ediţia nr. 1129 din 02 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353822_a_355151]