167 matches
-
rulment și O’Malley prinde un rulment de un arbore de distribuție. Arborele de distribuție se Învârte prin sală până când o mână se Întinde și-l dă jos ca să-l prindă de blocul motor, care acum devine din ce În ce mai excentric, cu vâjâitul lui de țevi și cu penajul palelor de ventilator. Wierzbicki lărgește un rulment și Stephanides strunjește un rulment și O’Malley prinde un rulment de un arbore de distribuție, În timp ce alți muncitori Înșurubează filtrul de aer (șaptesprezece secunde) și atașează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ținându-mi echilibrul. Mi-am Întins mâinile lateral și am pășit țanțoș, În stilul Olgăi Korbut. Dar nu puneam prea multă inimă. Și eram prea Înaltă ca să fiu Olga Korbut. Mai târziu, la un moment dat, a ajuns la mine vâjâitul unei bărci cu motor. Mi-am umbrit ochii cu o mână, ca să privesc peste apa tremurândă. O șalupă trecea În viteză. La volan era Rex Reese. Cu pieptul gol, bând bere și purtând ochelari de soare, ambala motorul la maximum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lui." 26. Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli. $2 1. În ziua cincizecimii erau toți împreună în același loc. 2. Deodată, a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei. 3. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, și s-au așezat cîte una pe fiecare din ei. 4. și toți s-au umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
s-a preschimbat În coșmar. M-am trezit tușind și Înspăimîntat. Am Încercat să vomit, Însă n-am fost În stare. A doua zi dimineață m-am simțit și mai rău. Eram amețit și aveam o tuse dureroasă și un vîjÎit În urechi, ca o apă care curge năvalnic. M-am dus și am mai mîncat un pic din mîncarea primită În dar și m-am simțit puțin mai bine. Însă pe seară mi-a fost iarăși rău și eram atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
îmi plăceau ruinele, casele pe jumătate dărâmate, pătrundeam în câte o cameră fără acoperiș, cu ziduri zugrăvite naiv (oribili palmieri căcănii, crenguțe albastru-decolorate, toate pe o tencuială căzută, fărâmițată, umflată, putredă), cu fecale umane prin colțuri, pietrificate și ele de vâjâitul timpului, cu dreptunghiuri galbene pe pereți, unde fuseseră tablouri sau oglinzi. Câte un urs de pluș galben, delabrat, jegos și cu un ochi de sticlă atârnând pe sârmulița lui, zăcea pe podea, lângă o țeava vernil. Păianjeni sferici, cu picioare
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
melodiei îi lovea strident urechile și creierul. Rezistă până la capăt, așteptând ceva mai potolit, mai liniștitor. Ce urma era să-l dea cu mașina peste cap: Cine iubește și lasă Dumnezeu să-i dea pedeapsă Târâișul șarpelui Și pasul gândacului, Vâjâitul vântului, Pulberea pământului"! Simțea că-i face capul explozie! Puse frâna brusc, mașina intră în patinaj pe zăpadă, se întoarse perpendicular pe șosea și... noroc că nu venea nimeni din sens contrar. Reuși să redreseze mașina, trase pe dreapta, puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
curat și ținuse casa în ordine. Făcu focul în șemineul din salon și în dormitor, mâncă ceva din ce cumpărase și, ostenit de drum și de Maria Tănase, adormi. Se sculă târziu, dormise chinuit, capul îi vâjâia. Deci "târâișul șarpelui, vâjâitul vântului, pulberea pământului''! Cu ce-am greșit, Doamne, să merit așa ceva? N-am furat, n-am mințit, mi-am iubit părinții și copiii... Iartă-mă, Doamne, de mințit cred că am mai mințit! Am mințit-o pe Clody și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
cad jos, ci prins între cearșafuri, cu capul înainte; dau din mâini și ele mă țin înfășurat în ele. Îmi taie respirația, mă îneacă - și eu dispar între cearșafuri, smuls în altă lume, undeva unde aud doar un fel de vâjâit. Să te întorci, să arunci o privire asupra vieții tale; viața ca ceva petrecut, viață fără chip și fapte, doar memoria a ceea ce a fost trăit, suferit, bucurat, aluviunea acestei depuneri, cele câteva lucruri strânse, cu grijă sau fără voie
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
o săptămână și tot mi-i pui la poștă ? La ce să mai dau și la factor cinci lei, că stă ș-ăla cu mâna-ntinsă ? Eee, că ce-mi arde fața, de parcă-s toată un foc, și-așa un vâjâit am în urechi ! Mai bine-aș lua un hiposerpil, să nu mă lovească aci, Doamne-ferește, damblaua ! Că mi vâjâie urechile, de nici nu mai știu de mine, și asta, uite-o ce toacă-nainte ! Uite-o ce nu-i mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Pimlico cedînd locul, cu o regularitate deprimantă, unor petice de pămînt devastat, munților de moloz sau caselor Înșiruite devenite gropi. Tunurile antiaeriene continuau să lovească puternic, iar printre exploziile de flăcări, Kay auzi deprimanta vibrație a avioanelor, șuierul ocazional și vîjÎitul bombelor și rachetelor. Sunetele semănau cu acelea dintr-o seară obișnuită de Guy Fawkes de dinainte de război; mirosurile, totuși, erau altele: nu mirosul acela simplu - se gîndi Kay - de praf de pușcă obișnuit, ci vaga putoare de cauciuc ars de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
artileriei, care începuse să răspundă, cu teamă însă și uluită de impetuozitatea dușmanului. " Acum ce să mai fac?" își zise dânsul, cu receptorul telefonului în mână, ascultând duelul artileriilor. Deodată auzi, la dreapta lui, la câteva zeci de metri, un vâjâit sfârșind într-o răbufnire scurtă. Întoarse privirea într-acolo și i se păru că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu mușcată. În tulburarea de lumină pereții parcă se îndoiau și lucrurile din casă tremurau foarte straniu. Bologa închise pleoapele și se prăvăli pe un scaun ca o grămadă de carne. Legănarea amețitoare îi bâjbâia în suflet, însoțită de un vâjâit chinuitor, încît se apucă cu mâinile de masă, simțind că altfel s-ar prăbuși. ― Don' locotenent, trăiți, v-am așteptat cu masa toată ziua, zise Petre de lângă sobă, crezând că stăpânul său așteaptă să înceapă el vorba. Bologa se cutremură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și-i văzu ieșind împle-ticindu-se din clădirea din spatele său. Lăsă consola, alergă în întâmpinarea lor și trecu brațul pe sub cel al lui Hicks pentru a-l susține. Alergau spre aparat, când Ripley strigă la android: ― Mai avem timp la dispoziție? Vâjâitul îi acoperi în parte răspunsul: ― Mult! Douăzeci și șase de minute. Bishop părea mulțumit de el însuși. Și avea de ce. ― Nu plecăm, îi declară în timp ce urcau, împiedicându-se pe rampa de acces, și regăseau căldura și siguranța aparatului. Bishop rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
În cădere, Iustin a văzut hăul în care pătrundea și s-a înspăimântat de întunericul în care se adâncea amețitor de repede. A închis ochii și maxilarele i s-au încleștat de la sine. Urechile recepționau trecerea prin aer. Era un vâjâit puternic ce se pierdea progresiv până când s-a transformat în ceva plăcut ce îi amintea de fâlfâitul unor aripi de pasăre ce-i atingeau obrajii ca într-o mângâiere maternă. A simțit că prăbușirea sa a luat sfârșit și a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de departe, dintr-un colț al iazului, venea vâjâitul înăbușit al unui opust. Când se despărțiră, popa zise cu limba grea: —Poate-l chema Vasile, poate-l chema Dumitru... cine știe!... chiar-chiar de bună-samă... numai Dumnezeu știe! Da! întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intrat în pământ!... Și mă privea crunt, parcă scrâșnea. În ochii verzi jucau raze apoase. Mâna stângă, neagră, noduroasă, se ridicase spre mine. Voia să mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zgomotoase îndepărtate, trecură pe deasupra capului lui și șterseră copacii din interiorul împrejmuirii. Craig își întoarse gâtul și privi uimit cum dispăreau în direcția aerodromului său personal. Motoarele gălăgioase scoteau acum sunetul atenuat, de neconfundat, al aparatelor pe cale de a ateriza. Vâjâitul elicelor se auzi din ce în ce mai încet, amuți cu totul; apoi un pârâit de motoare mai mici: jeepuri, le recunoscu Craig cu o tresărire. Jeepuri! Transportate de avioane. Un comando aeropurtat! Și Anrella era acasă. Coborî pripit, biciuit de acest gând. De cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
prin foc Își manifestă voința, în ceia ce privește fericirea sau pedepsirea oamenilor. În "Faptele Apostolilor" Cap.II v. 1-21 citim următoarele: "În ziua Cincizecimii erau toți (Apostolii) împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet, ca vâjâitul unui sunet puternic, și-a umplut ședeau ei. Niște limbi de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare dintre ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
nici astea). Apoi: 7 feluri de cereale sau legume. Da? Dadada: roșie, ardei, ciuperci, ceapă, usturoi, morcov, orez, bașa un snop de rucola. De dormit am dormit oare șapte ore? Nu, fiindcă deși am căzut răpusă pe la douășpe de atâta vâjâit în aer liber, m-am trezit o dată pe la două, din cauza unui vis, și a doua oară fix la 5, pentru că a sunat Seiko, deșteptătorul care mi-a dat brânci la birou să-mi scriu rubrica. Urmează ceva ce nu-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
s-o ucidă. Îmbrățișându-și fiul a realizat că ea era prima fată de care-i plăcea. Și asta după mulți ani în care nimeni nu-i mai plăcuse. Acum Pearl a auzit plânsetul unei femei, șoaptele unui bărbat și vâjâitul vântului. Trupul lui Zach apăruse pe malul apei ca și când ar fi fost un om căzut din cer. Iar ea făcuse ceea ce trebuise să facă. La fel ca atunci când își reparase acoperișul cu nuiele și noroi sau când trăsese într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
acelor sărutări rozate, Maxențiu trăise cele mai intense ore de desperare ale amorului cel mai mare, amorul de sine. în insomniile lungi simțea în palmele calde o cadență care treptat creștea, îl invada tot până când îi umplea urechile cu un vâjâit asemenea unei cascade. Intre perine înalte, cu inițiala brodată fin subt o coroană mică, ședea, ascultând spre ușă ca nu cumva să vie Ada, și totodată asculta încordat cu speranța ca cineva să vie să-i curme spaima. Femeia aceea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
e drept, nu se așteptase defel la vizita lui, așa încît fusese un prim moment de șovăire, urmat de mulțumire reciprocă. Curiozitatea lui Marcian fusese curând deșteptată de atâtea lucruri noi. Elena ar fi voit să împiedice șuieratul sirenelor și vâjâitul mașinelor, dar Marcian găsea în ele nu numai amuzamentul unui copil mare pentru o mare jucărie, dar și anume armonii noi, foarte interesante pentru urechea lui de compozitor. Nu simfonia motorului, speculată îndestul de muzica modernă, ci unele elemente de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
treia săgeți, Amir ridică ambele brațe. Brațul drept scoase dintr-o smucire arcul, iar brațul stâng aduse săgeata de după umăr. În prelungirea aceleiași mișcări, arcul se Încordă parcă singur, ochii arcașului se opriră asupra dușmanului, iar săgeata porni, cu un vâjâit scurt. Ogodai rămase o clipă cu arcul Încordat, iar apoi se prăbuși În zăpadă. Săgeata lui Amir făcuse mai mult decât să-l ucidă. Îi luase vederea de dincolo de viață, căci Îi străpunsese ochiul stâng. - „Căci nu vei mai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
culoarul deschis de Cuceritorii răzvrătiți. Privirile lui Înregistrau fiecare chip și fiecare mișcare. Văzu, la colțul din stânga pieței, cum un fals negustor dispare pe străduța ce duce la țărm și, cu simțurile dezvoltate În tabăra Ninja de pe muntele Iga, auzi vâjâitul unei săgeți care pornea spre cartierul grecesc. Iscoadele Apărătorilor transmiteau deja mesajul rebeliunii Cuceritorilor. Știa că, cu cinci zile Înainte, Midhat trimisese un mesager spre mongolii lui Amir Baian. Dar acestea erau doar informații periferice. În secundele În care pășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
simțul de orientare în spațiu. Din timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]