125 matches
-
de frunze galbene și gunoaie își roteau trunchiurile conice străbătând străzile de la un capăt la altul, căutând intențiile iernii care-ncepuse să-și trimită scrisorile de acreditare! Vântul se înșurubă pe trupul damnaților inspirați de ultimele zvâcniri ale toamnei, când vântoasele reginei albe începuseră să dea târcoale, creând acea fâșie neutră, cu duty free-uri pline de kitsch-uri, către hotarul iernii. Tornadele cu fragilele ființe în mijlocul lor se izbeau de ziduri, se încâlceau printre copaci și semnele de circulație, furioase nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
anului, în anul 2008, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru romanul Adagio; Premiul Cartea anului 2010, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru volumul Senin ca-n ou. alb ucigaș e frig în poem și în cântec răcoare, ascultă vântoasa cum sughite în gânduri, e o iarnă pe cinste, cascada ninsorii astupă gâtlejul, privirea e bocnă, trosnește, se frânge, cade-n cristale reci între noi. unde te încumeți pe albul acesta osos? niciunde nu-i soare, doar pâclă, perete sticlos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
măcar galopul lor. Așa că am rămas năuc. După un timp, am pornit în neștire... Dar ce să vezi noaptea? Urlam precum urlă lupul la lună. Nu știu ce anume spuneam, dar cred că îi strigam pe nume... Între timp, a pornit o vântoasă de culca copacii la pământ. Și am horhăit prin pădure până către ziuă, când am văzut că sunt în marginea ei. Eram pe aici pe undeva. Am ieșit la lumină și am cercetat cu grijă fiecare dâmb sau tufă de pe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lor însângerate îl înhățară de moț, legănându-l fedeleș. — Am luat capul lui Ikeda Shonyu! țipă Nagai Denpachiro. — Ba eu l-am luat! strigă Ando Hikobei. — Capul lui Shonyu e-al meu! răcni Uemura Denemon. O furtună de sânge, o vântoasă de glasuri violente, un uragan de egoistă dorință de faimă. Patru oameni, cinci - un roi crescând de războinici, cu capul tăiat în mijloc, porniră în direcția scaunului de campanie al lui Ieyasu. — Shonyu a fost omorât! Acest strigăt deveni un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poate de convingătoare că toamna nu se află prea departe de porțile orașului. Se părea că o desparte de intrarea în drepturile ei depline o barieră asemenea celei de la trecerea peste nivel a unei căi ferate. Ploaia însoțită de o vântoasă îi încuraja vizibil intențiile. Dar cum și lucrurile imprevizibile au un hotar al lor, ca un intermezzo, apăru o perioadă de acalmie. Natura, prin virtuțile ei, ne poate păcăli în orice clipă. Alex se gândi că vremea e înșelătoare, întocmai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
întuneric. Sângele? Roșu. E roșu ca să-mi țină și atunci de frig. Iar frigul îl voi simți ca pe un zvâcnet amorțit. Dincolo de armonie este turnul în care individul simte. Norii curgeau din cer într-un potop de lacrimi. O vântoasă era pornită pe măturat copacii. Luz Maria, Lucecita. Când cade ploaia mocănit, picăturile una câte una se adună în ochiuri de apă. Griul uniform din jur le ține de urât. Plâng norii bătuți de vânt, vine gheața bătută de ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Sf. Liturghii. Era în ziua Bobotezei. Băteau rar și adânc, parcă, numărând clipele. Dangătele lor nu mai erau bătaie de clopote, erau tremur în carne. Iarnă aspră și geroasă cum demult n-a mai fost. Fumul din hogeag, învăluit de vântoasă, părea să-l bage înapoi în vatră. Norii grei fugeau rostogolindu-se pe cer, în straturi tot mai goase, dinspre miazănoapte, aducând zăpezi. Gheorghe TESCU 60 Clopotele au amuțit dintr-o dată, aerul însă continuă să vibreze, făcând punți lungi peste
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
văzduh. Pădurea era învăluită de un val de ceață, lumina zilei murea înnăbușită în ceață... Nu-ți mai puteai da seama dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... murmură bătrânul Toma. În odaie, focul pâlpâie în soba cu ocniță... Vălmășagul vântoasei de afară răzbea prin hogeag, împingând fumul înapoi în vatră. O pală de vânt lovi crengile gorunului din fața ferestrei și o deschise în lături. - Parcă se sfârșește lumea... nu alta! ...zise mai mult gemut bătrânul. Deodată, prin fereastra deschisă de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Tot așa trebuie să fie și sufletul omului!“, reflectă bătranul, cu răsuflarea tot mai grea. „...Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, pân‟ ci scapă... Pân‟ ci scapî, ca șî rândunica, pi urmî, să rătăcească slobod, în adâncu‟ văzduhului albastru nemărginit..!“ Vântoasa trecuse. Soarele a început din nou să lucească, ceața se risipi. Pădurea se limpezi... așa dintr-o dată Deodată, se simți singur și cu sufletul pustiit... Niciodată nu s-a simțit atât de singur. - Sânt sângur, sângur... nici macar Pârvu nu-i
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prin pădure șovăind. Se strecura împotriva vântului, pe lângă desișuri și opreliști de uscături; pe coastă cercetă vizuinile printre rădăcini, dar fără speranța de a gasi ceva. ...Februarie geros veni ca o vijelie. În partea de răsărit a povârnișului asupra căruia vântoasa începuse să se năpustească, nu era chip să se gasească vreo pradă, deoarece căpriorii și mistreții s-au refugiat în râpile dinspre apus, unde se puteau adăposti de vântul aspru de la răsărit. Jderul se hotărî să treacă dincolo de creastă, spre
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
budiști și de toate religiile din lume. Ne temem unii de alții. Și eu l-am făcut pe un angolez. L-ai omorît? întreb îngrozit. Nu chiar. Adică nu știu. Nava aștepta să fie primită în port și era o vîntoasă cu valuri cît casa. Și l-ai aruncat peste bord? La a treia lovitură de cuțit..., dar cred că a înotat pînă la mal. Abia atunci văd o față contorsionată și o privire de gheață care mă fixează cîteva zecimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Și cum am să știu eu să orânduiesc, așa de unul singur, scurgerea vremii? a întrebat Anul cel Nou. Tare mi-e teamă că am să încurc ploile cu omăturile, zilele de arșiță și de zăduf cu înghețurile și cu vântoasele. Că aici în traista asta plină văd că am de toate. Am să le scot și eu cum mi-or veni la îndemână... Nu se cade să facem una ca asta, fiindcă în lume totul se cuvine să se depene
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
întâi și-ntâi prin lume. Noi sălășluim în țara lui Miază Noapte, unde stăpânesc înghețurile veșnice și întunericul. Aici suntem, așa, în trecere, să aducem albeața sclipitoare a zăpezilor, ferecând apele în păduri de gheață. Când eu mă mânii, învârtoșez vântoasele lui Moș Viscol și ridic troiene de omăt. Copiilor le aduc în dar derdelușul pentru săniuș și pârtiile pentru schi. Eu sunt Primăvara, vorbi la rândul ei o codană cu părul bălai, răsfirat pe umeri; obrajii îi erau numai zâmbet
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
de Pastis. Am reușit să mi-l fac ostil pe veci. Tare i-aș fi înfipt Ioanei Holda, în burta aia de balenă, una dintre săgețile africane. Ca pe-un harpon. Mă bucur că ajung acasă. S-a pornit o vîntoasă urîtă. Risipitoareo! mă întîmpină Tano. Îți risipești timpul. Mai fii harnică și ție însăți, mă ceartă cîinele meu, ținînd morțiș să-mi ajungă cu labele pe umeri. Nu! Nu sări pe mine. Trebuia să-ți dresez păcatele de mititel. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se integrează marii "familii" de personificări originare din spațiul religios autohton (precreștin), cunoscute în credințele populare ale românilor, sub numele de "iele" (din thr.-dc. elle sau preindoeur. ellai), din care fac parte zânele (zână), din lat. Diana, sânzienele (sânziana), vântoasele (vânt), lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister. Bogăția patrimoniului cultural romanic și rezistența sa în fața celui slav se observă și din influența exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Domnului" cusut de Catarinella. Împlinise nu demult treisprezece ani. Geronimo, chiar dacă era încruntat, îl privea drept în ochi, dându-i binecuvântarea. Caterina plângea, îi tot spunea să aibă grijă să nu răcească, să se ferească de umezeala chiliilor și de vântoase. Să ne spui cum e de îndată ce ți se îngăduie. Și don Terentio era trist: Pentru capre o să găsesc eu pe cineva capabil, fii sigur că o să fie în siguranță. Giandomenico ar fi vrut să plece imediat, să dispară din ochii
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Căpătă oleacă de putere din acele amintiri, se ridică, își regăsi complet toată puterea și scuipă în direcția acelei mutre în togă ce nu contenea să-l ancheteze: Du-te și trudește pe câmp sub vipia soarelui și sub biciul vântoaselor, și-o să vezi dacă ceea ce întrebi e important. Biserica s-a aranjat doar ca să-și piardă timpul, iar Regele a organizat tribunale numai de minți înguste. Mai scuipă odată, chiar dacă istovit. Țepușele îi țineau pleoapele deschise; genele îi fuseseră tăiate
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
stupefiată; El n a vorbit repede și mult și straniu, nu-i așa?; pare că vrea amintească ce i-a spus; renunță și se duce, ca atrasă de o forță hipnotică, spre fereastră, pe care o închide cu repezicune) Ce vîntoasă! Așa din senin! Cred că o să plouă. N-ar fi rău deloc să plouă (pauză) Și bezmeticul ăla umblă pe străzi pe o vreme ca asta. Da' de-ar răci odată... de s-ar îmbolnăvi... măcar boala să-l mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
este cel consemnat în povestea Fata cu ochii scoși [Niculiță-Voronca, II). "Era un împărat ș-avea o fată frumoasă cum nu se mai putea, o pune într-un hârzob înalt ca să nu ajungă nimeni la ea. Dar se face o vântoasă mare și-i aduce o frunză; ea din frunza aceea a prins așa frumos a cânta și a rămas îngreunată." Frunza și cântecul, două elemente care induc starea de graviditate, contribuie aici la declanșarea acțiunii propriu-zise a basmului. Legenda râului
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
reprezentări în spațiul românesc tradițional circulă o serie de credințe care personifică mișcările de aer. Duhurile aerului, căci despre ele este vorba, populează spațiile aeriene iar influențele lor sunt, de regulă, nefaste asupra oamenilor. Ele poartă numele de Rusalii, Iele, Vântoase, Șoimane. În valorizările populare, aerul este un spațiu al damnării, al celor care sunt obligați să bântuie între cer și pământ. Aerul mai este și locul spiritelor și al moroilor. El poartă cu sine o puternică încărcătură negativă. Tocmai de
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
aspecte malefice ale vântului "vântul turbat" a cărui locuință este dincolo de cer, "bate cu osebire primăvara sau toamna când fierbe vinul, căci mulți sunt atunci cu căței și gărgăuni la cap", dar vântul este și asociat cu personaje mitice feminine vântoasele, vântoaicele, ielele, volburile 162: "femei urâte și răufăcătoare, locuiesc în scorburi de munți, sunt iuți, pe cine răpesc îl duc ca vântul (s. n.); vânturi locuite de duhuri rele, care pot face rău."163 În legende, vântul a fost creat de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
1953), Mitruț al Joldii (I-II, 1953-1954), Vijelie-n sus pe Jii (1954), Zile învolburate (1954), Marșul miresei (1955), Romanțe de dragoste (1957), Măria sa Țara. Din vremea lui Vlad Țepeș (1960), Agurida, „povestire eroică” (1962), Dosarul lui Ion Măruntu (1962), Vântoasa (1964), el probează indiscutabile calități de povestitor. Ciuma lui Caragea, invaziile osmanlâilor, bătăliile grozave, lăsând în urmă mormane de leșuri, viața năpăstuită a iobagilor din Evul Mediu românesc formează substanța unui epic bine servit de coloritul unui limbaj cu savori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
București, 1953-1954; Vijelie-n sus pe Jii, București, 1954; Zile învolburate, București, 1954; Marșul miresei, București, 1955; Romanțe de dragoste, București, 1957; Măria sa Țara. Din vremea lui Vlad Țepeș, București, 1960; Agurida, București, 1962; Dosarul lui Ion Măruntu, București, 1962; Vântoasa, București, 1964. Traduceri: N.V. Gogol, Taras Bulba, pref. Cezar Petrescu, București, 1952; G. Bașirov, Onoarea, pref. trad., București, 1952 (în colaborare cu N. Cerna). Repere bibliografice: Arghezi, Scrieri, XXVII, 344-346; Silvian Iosifescu, „Moșia oamenilor slobozi”, CNT, 1951, 23; Al. Săndulescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
porții. Cei care le văd și vor să rămână teferi, trebuie să se dea de trei ori peste cap și să li se descânte. Oamenii le gratifică pe Drăgaice cu apelative ca: zâne, domnițe, împărătesele văzduhului, fetele codrului, șoimane, mușate, vântoase etc. Tradiția le-a individualizat, dându-le nume ca: Ana, Rudeana, Ruxandra, Tiranda, Todosia, Trandafira ș.a., a stabilit și numărul lor 3, 7, 9. În ultima variantă, trei dintre ele desfigurează pe cei ce le privesc, următoarele trei fac vrăji
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
dreapta jos cu brun: C. Artachino, inventar 1212, 1904, Muzeul Kalinderu). Această figură feminină posedă întreaga ambiguitate virtual punitivă a unei femme fatale, ambiguitate pe care personajul fabulos al folclorului românesc, Zâna sau Știma lacurilor, o întreține. Asemeni Ielelor, Frumoaselor, Vântoaselor, Rusalcelor din folclorul autohton sau a naiadelor, nereidelor sau sirenelor din mitologia greco-latină, Știma sau Zâna lacului dispune de fascinul unui erotism meduzant, fatal. Povestirea lui Vasile Voiculescu, Lostrița, sau povestirile lui Mihail Sadoveanu, care refac un spațiu fabulos, mitologic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]