108 matches
-
fi a ei umbră nedeslușită apăru numai că mâna lui nu putea să o prindă și-n clipa de-apoi himerica imagine se destrămă lăsând în urmă doar singurătatea și pe vechiul său așternut pe vechea sa pernă mâneca-i văduvită și-o-ntinse ca pe o acceptare a somnului - somn fără vise și nebântuit de fantome - sau ca pe o acceptare a morții? În Semimaru, un no cu aspectul unei lung poem, nu există nici zei, nici demoni, nici fantome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
trebuit să-și plece capul înaintea morții și să lase cârma prea timpuriu”. În „Calendarul Glasul Bucovinei” pe anul 1936, în articolul dedicat instalării Înaltpreasfințitului mitropolit Visarion al Bucovinei, colectivul de redacție scria: „Î.P.S. Sa Mitropolitul, a luat locul văduvit al scaunului Arhiepiscopiei Cernăuților..., fiind vrednic urmaș al marelui luptător pentru propășirea bisericii și binele neamului...al blajinului arhipăstor Nectarie, trecut de curând întru cele de veci”. Romulus Cândea, unul dintre biografii lui Nectarie spunea: „ceea ce l-a caracterizat pe
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
Asta se știe de mult. Ia zi, la ce-ai venit, Dănilă? DĂNILĂ: Fă bine și-azvârle cu o scurtătură după cei zăvozi, și-apoi, șezând pe prispă, ți le-oi spune toate cu de-amănuntul, nu cumva să rămâi văduvită de cunoaștere. ANISIA: Tare bine! Numai poate că mi-i spune ce și cum de unde te afli. Iară zăvozii lasă-i să bată, asta fiind slujba pentru care primesc simbrie. Hai, dă-i drumu', da' repejor, că am treabă. DĂNILĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida Edge, cea care crezuse că tatăl ei era un olan atunci când căzuse de pe acoperiș. — Eu l-am omorât, a spus ea. Eu am făcut-o. ‘Frida Gribb, ‘Frida Gribb Soțu-și răpuse. Nu-i minciună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nestatornic! - este drept: Când el sulița iubirei în adîncu-ți suflet bagă, Te simți dusă chiar în ceruri - uiți pe-o clipă lumea-ntreagă, Dar pe urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce gând în creer. {EminescuOpIV 229} Dar Sultanul spre durerea puiculiței lui naive, Ce-omorî-n duel pe-un tânăr de-o speranț-atît de mare, La răcoare-i pus sărmanul, ca să cugete-n mustrare L-ale codicei penale paragrafe respective. Deci puicuța văduvită singuric-acum rămâne. N-început își plânge soarta și părea nemângâiată; Dar curând cucoși mai tineri împlu partea neocupată A duioasei inimioare de amor și jale pline. 225Ea învață ca să uite. Ca marquiza de Chîtelet, Care pe Voltaire bătrînu-nlocui cu Saint-Lambert
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plânge dispariția acestei mari doamne în mod subiectiv, la persoana întâi, iar aceasta se datorează artei sale rafinate, admirabile. Se detașează complet, pentru a ne face să ne concentrăm asupra temei, care este, așa cum și trebuia, suferința amară a soțului văduvit, ce și-a pierdut dragostea tinereții și nu se poate gândi la nimic decât la grațioasa ei perfecțiune.” George Lyman Kittredge, The Book of the Duchess, în Chaucer and His Poetry, Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1915, p. 37, text
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
curtenești. O astfel de dragoste nu poate dura, de aceea cavalerul se simte neconsolat în ciuda intenției binevoitoare a naratorului de a-l sprijini în durerea resimțită acut, și plânge pierderea femeii iubite pe un ton elegiac („Eu cel prin moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit,/ Căci eu sunt jalea, jalea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]