338 matches
-
Alarma l-a prins la camera ofițerului de serviciu, în clădirea Divizionului. De acolo l-a chemat pe camaradul meu, pe Jorj. De serviciu în PC era locotenentul Manole, care se pierduse cu firea - începuse să tremure și să se văicărească. Așa l-a găsit camaradul meu. Noi, cei din PC eram mai apropiați de el, fiindcă făcea des de serviciu în PC și ne înțelegeam bine. Mai ales pe turele de noapte, niciunii dintre noi nu aveam voie să dormim
[Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
S. B.: Nu, nu! Era în cutiuțe. Erau cartușe de 7,62 mm. M. M.: Aaa!, așa e, gloanțele de mitralieră erau așa. S. B.: Noi nu am scos atunci decât cartușe 7,62 mm, pentru pistol mitralieră. Și se văicărea Manole: "Ce să fac, că am copil mic acasă... e război!" Ne-a cam iritat atitudinea lui. Chiar ne întrebam: "Băi, dar el nu s-a-ntrebat când s-a făcut militar ce o să se facă, că s-ar putea să vină
[Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
vorbesc, Ionele ! Și tot ce am pe mine e o nenorocită de cârpă. — Ai salteaua, amice. — Și ce, vrei să mă învelesc cu salteaua ? — Nu, dar salteaua e ruptă, nu vezi ? — Nu văd nimic. — Atinge-o și nu te mai văicări. Vezi că e ruptă ! Cristi se târăște în genunchi până la patul șubrezit, tre- murând din toate încheieturile. — E ruptă, și ? Bagă mâna în ea și scoate-i paiele și bureții. Pute îngrozitor... Doamne, cum pute. Dacă nu vrei să mori
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
foarte puține din lucrurile mele. Nu există decât un singur pat. Nu aștept oaspeți.) Pustietatea asta mi se potrivește; spre deosebire de James, eu nu sunt colecționar de troace. Ba chiar am început să îndrăgesc unele dintre piesele de care m-am văicărit la început că sunt obligat să le cumpăr. Îmi place îndeosebi o oglindă mare, ovală, din hol. Obiectele doamnei Chorney par „să țină“ de casă; de fapt, posesiunile mele, puține la număr, apar nelalocul lor. Când am părăsit apartamentul mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Cârțu și Tudosă, dezarmă postul de miliție. Gestionarul cooperativei, mic de stat și chel, bondoc și spânatec, a ieșit speriat în prag, clipind des din ochii slinoși, scâncind... „ - Dom’ Căpitan, mă nenorociți..! Pentru Dumnezeu, ce mă fac..?!” „ - Nu te mai văicări atâta, măi... ”tovarășe”..! Tu n-ai nici un Dumnezeu, măi !” și îi scrise o chitanță, semnată... pentru tot ce era în camion, și i-o întinse.. „Na.. să li-o arăți șefilor tăi !”. Camionul a trecut din poartă-n poartă, împărțind
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Alarma l-a prins la camera ofițerului de serviciu, în clădirea Divizionului. De acolo l-a chemat pe camaradul meu, pe Jorj. De serviciu în PC era locotenentul Manole, care se pierduse cu firea începuse să tremure și să se văicărească. Așa l-a găsit camaradul meu. Noi, cei din PC eram mai apropiați de el, fiindcă făcea des de serviciu în PC și ne înțelegeam bine. Mai ales pe turele de noapte, niciunii dintre noi nu aveam voie să dormim
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
S. B.: Nu, nu! Era în cutiuțe. Erau cartușe de 7,62 mm. M. M.: Aaa!, așa e, gloanțele de mitralieră erau așa. S. B.: Noi nu am scos atunci decât cartușe 7,62 mm, pentru pistol mitralieră. Și se văicărea Manole: "Ce să fac, că am copil mic acasă... e război!" Ne-a cam iritat atitudinea lui. Chiar ne întrebam: "Băi, dar el nu s-a-ntrebat când s-a făcut militar ce o să se facă, că s-ar putea să vină
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
cu uitătura asta de curvă nătângă care a greșit și-și primește pedeapsa Într-un avânt masochist ce pare să-i fi paralizat auzul și Înțelegerea, dar În sfârșit realizează. Iese Închizând ușa cu grijă În urmă, În timp ce părințelul se văicărește: — D-ăsta ne arde nouă acuma, Relule? Tocmai acum, când să ne vedem rezolvați? — Tocmai că nu ne arde, și el vine grămadă pe capu’ nostru. — Păi ce treabă are? Ce vină are el? Când ți-am spus să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dezgust. - Doamne sfinte!, a zis el. Sandale! Ceilalți roiau primprejur, Întinzînd mîinile ca o adunătură de cerșetori asiatici. Nici unul nu avea bani. Am zis: Nimic pe datorie! Și am pornit-o mai departe pe stradă. S-au luat după noi, văicărindu-se și agățîndu-ni-se de mîneci: „Doar o capsulă!” Am zis nu și am mers mai departe. Unul cîte unul, au rămas În urmă. Am coborît la metrou și i-am spus lui Izzy că Închidem prăvălia. - Măiculiță! Mi-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Mă dau cu capul, să mor." / Ea se duce, stânca scade. / Ea se duce stânca scade. / Iar când a ajuns, / Stânca a scăzut, / A rămas o băltiță / Și c'o broscuță. Atunci broscuța zice: / "Alelei, Măicuță-hăi / Unde mergi plângând / Și văicărind / Cosiți negre despletind." / "Cum n'oi merge plângând / Și văicărind / Cosiți negre despletind / Că numai un Fiu am avut / De urmă nu i-am știut.""28 "A luat și s-a dus Maica Domnului / Să-și facă samă. / Se duce
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
scade. / Ea se duce stânca scade. / Iar când a ajuns, / Stânca a scăzut, / A rămas o băltiță / Și c'o broscuță. Atunci broscuța zice: / "Alelei, Măicuță-hăi / Unde mergi plângând / Și văicărind / Cosiți negre despletind." / "Cum n'oi merge plângând / Și văicărind / Cosiți negre despletind / Că numai un Fiu am avut / De urmă nu i-am știut.""28 "A luat și s-a dus Maica Domnului / Să-și facă samă. / Se duce la un deal, / Să deie malul peste dânsa. / Ea se
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lui Breugel, privit de Ioana Olaru, devine oglindă. Orbirea este un operator cu funcție importantă, dacă observăm că apare mereu, chiar și în topografie locurilor. " Am rămas câteva zile singur, pe Dealul Oarbei; nu mă gândeam la nimic, nu mă văicăream, așteptam în prostie un răspuns - care trebuia să vină nu știu de unde - la o întrebare nepusă... Fără nici un gând de dorință, înregistram ca un aparat foto tot ce întâlneam înainte: brazii, negurile, albul intens al crestei Bulzului, văile neînțelese, suportam
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ritm pișăcios, niște repere. Știu că la 8 e vizita, la 9 masa, la 10 audiograma și tot așa. În felul ăsta, au o preocupare. Și mai presus de toate, se pot văita. Asta e esențial, să poți să te văicărești, să ai permanent pe cineva care să-ți caute între coarne. Să știi de ce să te temi. Scriam, vorba cuiva, pentru a mă desolidariza. Îmi propusesem să scriu. Unii îmi recomandaseră chiar să țin un jurnal, ca și cum mă invidiau pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
R.T. s-a retras dinspre sufragerie înspre bucătărie, la dogoarea aragazului. M-am dus la el pe neașteptate, pe neanunțate, ca de obicei. Prin învăluire - și am picat la fix, pentru că tocmai terminase pregătirile pe ziua aceea. Începe să se văicărească. Nu, nu mai poate să se repete în halul ăsta. Doar după două beri e în stare să țină prelegeri în fața unor murături stafidite, care n-au citit decât Coelho și alți bicisnici din ăștia de care oricum geme Parisul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a dat cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de citiri. Acest lucru se întâmplă numai în momentul în care acest gen de slogan corespunde cu ce simt oamenii. Pentru că în text nu spuneam că degeaba am intrat în UE. Titlul era un fel de „of“, în text mă văicăream că, din cauza incompetenței și corupției celor care ne guver‑ nează, ratăm această ocazie. Dar titlul a corespuns cu ceea ce gândește foarte multă lume ; lumea se aștepta ca de a doua zi după ce a intrat, deci de la 2 ianuarie 2007, țara
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
așa o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-a venit atâta bărbăție... Mă uit la voi, românii, că, deși iubiți viața, vă desprindeți cu atâta ușurință de ea. Noi, grecii, facem gălăgie, ne agățăm de viață, ne văicărim, protestăm, blestemăm soarta. La voi, vine cu liniște, cu împăcare, o acceptați cu resemnare, ca o eliberare, ca o fatalitate: "Așa mi-a fost scris"... Dacă trăim zi de zi cu ea alături? "Ne obișnuim cu ea ca țiganul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune Ștefan sec. Păi, el zicea... Ce se mai văicărea că Măria ta l-ai pus, de trei ori l-ai pus s-o dea jos, și... Și-o s-o dea jos și-a patra oară! Numai așa se ajunge la desăvârșire! se aprinde Ștefan. Unde sunt "Patimile", "Iisus răstignit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întârziind mult peste program, nu știau slujbașii cum să-și mai omoare timpul. Astfel, venind o serie de nevestuici frumușele din capătul satului pentru a se interesa de unele probleme de-ale lor, domnul referent Gheorghe Pascari le-a zis văicărindu-se, că în ultima vreme tare mai mor oamenii nevinovați. Sărind ca friptă, Pachița Ursache de la Hlineț l a întrebat curioasă: Bine, bine, dar cine a mai murit acum? Cum de n-ați aflat? Miron, bătrânul de lângă școală, sărmanul zace
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
foarte călduroasă, că le-a lipsit tradiționala vacanță la munte și odihna activă de pe pârtiile de la Predeal și, firește, prezența mea. Scrisorile lor, primite prin curier, le știam aproape pe de rost, ele nu vorbeau de nici o privațiune, nu se văicăreau, dar insistau pe tema revenirii mele în București cât mai repede. Aceste insistențe simțeam că nu sunt numai sentimentale, ci erau generate și de anumite lipsuri de care eram conștient și care mă preocupau constant. 14. Pregătiri pentru reîntoarcerea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
agreabilă, vioaie, cu haz. Atât cât am cunoscut-o eu, sporadic, dar mai îndelung decât pe „mama tină“, căci a trăit până în anii ’60, o știu doar ca ahtiată de dulciuri, de-a dreptul lacomă de țigări și cafele și văicărindu se la bătrânețe de felul ingrat în care se poartă cu dânsa numeroasa-i progenitură. A avut cu Godini (născut în Tirolul austriac de la finele secolului trecut, școlit, împreună cu fratele său, tot inginer, în Germania, pentru ca diplomele să le folosească
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
foarte călduroasă, că le-a lipsit tradiționala vacanță la munte și odihna activă de pe pârtiile de la Predeal și, firește, prezența mea. Scrisorile lor, primite prin curier, le știam aproape pe de rost, ele nu vorbeau de nici o privațiune, nu se văicăreau, dar insistau pe tema revenirii mele în București, cât mai repede. Aceste insistențe simțeam că nu sunt numai sentimentale, ci erau generate și de anumite lipsuri de care eram conștient și care mă preocupau constant. Începusem să număr zilele care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
jumătate seara [1949] Sunt fericită să știu că ți-ai atins ținta, că practici meseria pe care-o iubești, în orașul pe care eu te-am învățat să-l iubești, și, în loc să fiu bucuroasă - deși în fond sunt - eu mă văicăresc precum Demeter pe când își căuta fiica, pe Cora-Persefona; dar rolurile s-au inversat: tu ești cea care trăiește în Orașul-Lumină, iar eu sunt cea care se zbate acolo unde își petrecea Cora-Persefona un anotimp alături de Hades al ei. Zâmbește! Vezi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spaima Neantului care ne-a precedat și care ne urmează, dar dacă păstrăm un rest de curaj, de calm, de real bun-simț, vom privi mai cu atenție ce ni se Întâmplă și ce se Întâmplă În jur! Și, În loc să ne văicărim, cu o mai mică sau mai amplă energie, În forme care mai de care mai variate, mai „exotice”, În loc să emitem țipete de disperare și de reproș amarnic, Înciudat - cui?! -, să fim apți de a trăi stări care vor oscila Între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cineva... * Uneori „un pahar în plus”, în loc să-i apropie pe oameni, îi desparte. Numai un intrigant, un amator de discordii, se poate ruga: „Dă-le, Doamne, un gînd, să mai ceară un rînd!” I-aud pe unii și pe alții văicărindu se că nu-i cutare și cutare. Cîți dintre ei însă n-ar uita subit toate mizeriile actuale, în schimbul celei mai mici ameliorări! Paradoxal, celor mai mulți această situație le convine: își scuză prin ea absența devotamentului față de muncă, pornirile spre căpătuială
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]