371 matches
-
Acasa > Strofe > Atasament > NUCI Autor: Leonte Petre Publicat în: Ediția nr. 1762 din 28 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului NUCI Coboară ceața-n toamnă, vălătuci, Purtată-n vântul rece și sălbatic, Dar noi mergem pe-același drum apatic, Pe sub castanii mari și pe sub nuci. Pe drumul trist, un suflet singuratic, Ieșit parcă din neguri și năluci. De unde vii și încotro te duci, Străine ponosit, cu
NUCI de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1762 din 28 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344799_a_346128]
-
de vânt a răsucit deodată, cu îndemânare, într-un mic vârtej, pulberea de făină și privirea i-a tresărit urmărindu-l. Pentru o clipă i se păruse că vede zăpada spulberată iarna de crivăț. Și cu ochii rămași ațintiți pe vălătucul alb, gândurile i se îndreptară cu strângere de inimă la iarna ce urma să vină curând; ce mai însemnau câteva luni într-o viață de om. Urma însă o iarnă în care mai mult ca sigur nu va mai putea
FRUNZA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 749 din 18 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348855_a_350184]
-
tare și de-odată se oprește... parcă încremenit sub povara fulgilor... bucuria sonoră strânsă, se înnegurează pentru o clipă și fugi la geam să vezi ce este... minune! ... o sanie pe uliță, cu doi cai negri, asudați și strălucitori sub vălătucii de aburi, stă aproape de poarta voastă... și o voce gravă, fermă și puternică te încremenește când întreabă ceva pe cei din drum... te infioară, te pătrunde, te cheamă timbrul ei și nu reziști... dai perdeaua la o parte și privești
IARNĂ DE-ACUM SAU DE DEMULT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377063_a_378392]
-
chiar tu.... XII. PE CERUL CĂ UN ȘEVALET, de Lăură Hubati, publicat în Ediția nr. 1518 din 26 februarie 2015. Natura-i pictor în lumini la ora dimineții, Când cerurile se aprind și-și rumenesc pomeții. Nori albi ca niște vălătuci pornesc fără motive Să se închine soarelui sosit la tratative. Văzduhul pare zugravit în stropi de acuarele, Curg raze albe pe pământ în linii paralele. În aurore nelumești se strâng culori din soare E-atâta calm în infinit și-atâta-nfiorare! Pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372088_a_373417]
-
lumi duale, Lumini din ceruri se rotesc și-ncearcă să aprindă Lumină sufletului meu, în ochii mei, ... Citește mai mult Natura-i pictor în lumini la ora dimineții,Cănd cerurile se aprind și-și rumenesc pomeții.Nori albi ca niște vălătuci pornesc fără motiveSă se închine soarelui sosit la tratative.Văzduhul pare zugravit în stropi de acuarele,Curg raze albe pe pământ în linii paralele.În aurore nelumești se strâng culori din soareE-atâta calm în infinit și-atâta-nfiorare!Pe cerul că
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372088_a_373417]
-
scrie un roman cu tema bogăție-putere-amor, A. a concretizat-o în ediția Aur, mărire și amor (1992), fragmentele eminesciene alcătuitoare, selectate din manuscrise, sugerând ideea unui fir epic romanesc. A mai restituit textul integral al primei ediții din Hronicul măscăriciului Vălătuc de Al. O. Teodoreanu (1992), însoțit de un glosar și o amplă postfață, în care sunt evidențiate valoarea și unicitatea scrierii în contextul literar interbelic. O antologie de texte din literatura română, de la C. Negruzzi la Marin Preda, având ca
ANGHEL-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285369_a_286698]
-
de un glosar și o amănunțită notă filologică. SCRIERI: „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de G. Călinescu. Dosarul critic (în colaborare cu Rodica Pandele), București, 1993; Și Domnul a zis, București, 2003. Ediții: Al. O. Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc, postfața edit., București, 1992, Un porc de câne, București, 1992; M. Eminescu, Aur, mărire și amor, Craiova, 1992; G. Dem. Teodorescu, Basme române, București, 1996 (în colaborare). Antologii: Au mai pățit-o și alții, București, 2001. Repere bibliografice: Al. Piru
ANGHEL-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285369_a_286698]
-
cel mai îndepărtat al pieței izbucniră pocnituri surde urmate de apariția unui nor de gaz exact la intrarea în Templu. Pelerinii stricară profilul ordonat al rândului și începură să alerge haotic căutând un loc în care să-și ferească ochii vălătucii de gaz arzător care se întindeau cu repeziciune. Curând, începură și focurile de armă și Johansson văzu de pe orbită chiar și câteva fulgerări ale unui laser care aparținea fără îndoială paznicilor. Naveta Oksanei ateriză între insurgenți și intrarea în Templu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Vasile Lupu la Paris, Domnița Maria Voichița, fata lui Radu cel Frumos). Mircea Damian îi intervievează pe Ion Minulescu și pe Perpessicius. Cronica literară este susținută de Pompiliu Constantinescu, care recenzează Necazurile părintelui Ghedeon de Damian Stănoiu și Hronicul măscăriciului Vălătuc de Al.O. Teodoreanu, semnând și două articole despre Ion Creangă. George Mihail Zamfirescu face cronică dramatică la spectacolele de la Naționalul bucureștean, de la Teatrul Mic și Teatrul „Regina Maria”, oprindu-se asupra montării de la Național cu piesa lui Alexandru Kirițescu Marcel
GAZETA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287201_a_288530]
-
D. D. Patrașcanu, iar A. Bădăuță recenzează romane de Eugen Goga (Cartea facerii) și V. Demetrius (Monahul Damian), în timp ce Scarlat Struțeanu face cronică literară la Cezar Petrescu, Omul care și-a găsit umbra și la Al. O. Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc. N. N. Crețu publică un studiu despre romanul Anna Karenina de L. N. Tolstoi, Lascăr Sebastian scrie despre Oscar Wilde (The King of Life) și, sub pseudonimul Catihetul Titivillus, prezintă romanul Climats de André Maurois și traducerea din Giovanni Papini realizată
SAPTAMANA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289481_a_290810]
-
o priveliște de iarnă, era acum și el plin de flori, iar pe câmpuri țăranii își mânau agale vitele. A doua zi le apăru în depărtare oceanul scăldat în razele unui soare cald, norii pluteau pe cer pufoși ca niște vălătuci de bumbac. În cele din urmă samuraiul și ai săi zăriră corabia plutind în zare. — Aaa! Aaa! strigară ei și se opriră pe plajă fără să vrea. Vasul îi făcea să se gândească la o cetate cafenie, uriașă. Pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe deasupra, când ei de-abia vedeau cerul printre copaci? Și de ce ar crede piloții că semnalele provin de la ei și nu de la armele insurgenților? Într-un final, au decis să aprindă focuri zi și noapte În tabără și să facă vălătuci de fum ușor reperabili. Grupul i se adresă lui Pată Neagră, cerându-i să-i mobilizeze pe cei din trib și să-i ajute să caute mai multe pietre și lemne de foc, convinși că aceștia se vor arăta recunoscători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
giuvaiergiu un diamant. Își dădu seama că transpira abundent, dar spre deosebire de platoul de filmare al propriei emisiuni, aici nu exista un makeup artist care să vină cu un puf de pudră să Îndepărteze luciul transpirației. Singurele pufuri din zonă erau vălătucii de fum scoși de țigările de foi fumate de călugărițe, călugări sau copii. Se uită În jur după ceva cu care să-și șteargă transpirația și se hotărî asupra mânecii propriei cămăși. La naiba, filmau În continuare. Ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ale celor doi să se afunde voluptuos în capitonajul de piele moale al birjei. L-ai mai văzut pe grec? întrebă muscalul, fără să-și întoarcă fața imberbă. Niciodată, răspunse sec Filip. Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul monoton al trapului, se continuau fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de vinul bun de este Îmi permit doar un pahar - Mintea lunecă-n poveste, Care-mi dă un farmec, har. 11 ianuarie 2005 Vestea rea, tot rea rămâne Când speranța-i pe butuc, Cum e astăzi, măi române! Cu destinul vălătuc. * Unii-s buni doară de gură; Alții numai treabă fac; Eu admir în bătătură Pe cei ce fac și tac. 16 ianuarie 2005 Anu-acesta-i de scadență; Prea mă clatin făr’ să beau. Cât o fi, aibă valență Cu ce-i
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
mai mare parte a clădirilor din sat căzuse pradă flăcărilor. Era rezultatul dezamăgirii furioase a oamenilor săi: exasperați de rezistența tenace și îndârjită a burgunzilor, își căutaseră zadarnic răsplata în jafuri, iar acum goneau frenetic și fără vreun scop, prin vălătucii de fum, printre ruinele clădirilor care, în seara aceea, ar fi putut, în schimb, să-i găzduiască. în orice caz, satul acela de acum distrus ar fi fost o perfectă tabără în care ar fi putut concentra, în vreme ce continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar bârne incandescente se legănau și cădeau într-o masă de praf și scântei; și din pars dominica se ridicau flăcări înalte și vălătuci de fum. Aripa în care se găsea loggia de la care, doar puțin mai devreme privise, împreună cu oaspeții săi, incendiul din sat, se prăbuși cu un tunet chiar sub ochii ei. Prădătorii ce intraseră primii în villa deschiseseră poarta de la curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ale celor doi să se afunde voluptuos în capitonajul de piele moale al birjei. L-ai mai văzut pe grec? întrebă muscalul, fără să-și întoarcă fața imberbă. Niciodată, răspunse sec Filip. Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul monoton al trapului, se continuau fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de multă vreme un gospodar de la Bordeieni. Am ajuns într-o zi de vară în satul unde era el județ ș-am poposit în ograda lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chestiile astea. Deloc. N-am nevoie să mă liniștești. El: Nici măcar o ceașcă de ceai? Eu: Nu. Nu. Nimic. Iisuse! Prin dreptunghiul rămas unde fusese fereastra, am văzut o delegație de mame furioase, în colanți și cu hanorace, și un vălătuc de fum de țigară venind dinspre apartamente. Oamenii sunt foarte impulsivi pe-aici. Liderul mamelor, pe numele ei Josetta, a zis: —Ah, Helen, ăsta este un cartier respectabil. Eu: Nu, nu este. Ea: OK, nu e. Dar focuri de armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
murmură Virgil Jones. în afară de limba numită malayalam, era singurul palindrom pe care și-l amintea. TREIZECI ȘI DOI Vultur-în-Zbor a fost primul care a văzut-o. Și ce formă ciudată avea, jumătate femeie, jumătate patruped, cum venea către ei prin vălătucii de ceață! Pe măsură ce ea se apropia, indianul a fost izbit de faptul că era una dintre cele mai palide frumuseți pe care le văzuse vreodată. Elfrida Gribb suferea - deși destul de rar - de insomie. Când o apuca și o ținea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu ocolișuri, cu - a surâs - dopuri și metafore? Zâmbea întrebătoare, concentrată. Știam că se preface, încercând să-și amintească. Nu avea ce-și aminti. Nu era nimic care să fi fost între noi, pentru ca ea să-i poată spune acum vălătucului aceluia venit din cine știe ce străfund sufletesc amintire. Care să-i surâdă cu minciuna nălucii de peste timpul în care crezi că descoperi un dram din tine, o frântură din Lumea în care ai fost, o pală din flacăra despre care, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și p-acasă, printre noi, că ni-i un așa de dor...“. Privind acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat cândva, mă pierdusem iarăși în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să fumez o țigară și să mă las toropit de mierea înserării bucureștene. Descoperisem atunci minunea amurgurilor, cu totul alta decât în satul nostru. Acolo asfințitul venea dintr-odată, ca și cum Dunărea înghițea Soarele. Întunericul năvălea dinspre pădure, dinspre baltă, un vălătuc greoi pogorât brusc peste sat. Rareori am trăit în sat bucuria, mirajul înserărilor. Diminețile, în schimb, erau minunate. Lumina parcă pășea temătoare peste case, peste ogrăzi, peste dealuri, peste sufletele noastre. Soarele se urca lin, răsfățat, întârziindu-și venirea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]