453 matches
-
fetițe care se joacă cu cercul se lungește pe macadam. Din celelalte albume vezi doar cotoarele, cu numele albe, clar tăiate, ale pictorilor: Tintoretto, Guardi, Da Vinci, Degas, Harunobu, Pontormo, Mantegna. Pe alte rafturi poezie cât vezi cu ochii: colecția vărgată și pestriță "Cele mai frumoase poezii" (cît i se potrivește cafeniul lui Eliot, verdele țipător poeziei americane, cărămiziul lui Iannis Ritsos! Nici nu ți-i poți inchipui altfel), colecția "Orfeu" în coperți de sugativă, albastre-cenușii (aici să-l amintim pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pată roșie, difuză. Probabil locul unde a fost steluța, îl iau în palme și-l cântăresc cu grijă. E greu, masiv, iar coaja e călduță ca și când cineva ar dormi înăuntru. ÎI pui pe masă și-l lași acolo, pe șervetul vărgat, pe care se văd firimituri de pâine, fiecare aruncând o mică umbră colorată. Stingi iar lumina. Pe fereastră, cerul nu mai e cu totul negru. Toate lucrurile din cameră au devenit întunecat-albăstrii, iar pereții sânt destul de deschiși la culoare, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tot vorbit și l-a auzit unu de i-a povestit lu nevastă-sa : zice că era întreg la minte și știa că o să moară. Și a zis că asta e rugămintea lui : să nu-l îngroape în hainele alea vărgate, că el n-a fost hoț, a fost om cinstit. A fost soldat și general și n-a făcut rău la nimeni, că d-aia l-a și decorat. Zice c-așa s-a rugat el de ei, să nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
hoț, a fost om cinstit. A fost soldat și general și n-a făcut rău la nimeni, că d-aia l-a și decorat. Zice c-așa s-a rugat el de ei, să nu-l îngroape în hainele alea vărgate. Și, cine-o fi fost ăia d-acolo, i-a ținut rugămintea. C-așa a și dat madam Ioaniu de el : că un gropar, cum-necum, și-a adus aminte c-a fost unu dân morți îngropat în pijama. Că se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
minaret al țesătoriei. Cartierul Biggins era cocoțat pe o ridicătură și, prin fereastra din spate, i se înfățișară lui Tom aproape toate monumentele importante din Ennistone: Institutul, cupola aurită a Sălii Mari, turnul cenușiu, retezat, al bisericii St. Olaf, turla vărgată a bisericii St. Paul („prăvălia“ părintelui Bernard), turla subțire a „bisericii de tinichea“ catolice din Burkestown, masiva biserică metodistă din Druisdale, Casa de Reuniuni a „Prietenilor“, magazinul universal Bowcock, uzina de gaz, fabrica de mănuși (o clădire de cărămizi, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai matură și, după o îndelungată consultare, își legase la gât o eșarfă de mătase, într-un fel care lor li se păruse foarte sofisticat. Pearl se aranjase gen „subretă de operetă“, cu o rochie albastră și un șorț elegant, vărgat. Când Pearl deschise ușa, Hattie rămase în picioare în camera de zi, unde aprinseseră focul la soba cu gaz. Nu alergase la ușă să-și întâmpine bunicul. Aștepta, netezindu-și întruna rochia, umflându-și funda eșarfei, aranjându-și părul și respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu i se păru a fi o expresie neobișnuită la el. Și nimeni nu se apropie de el. Când coborî poteca ierboasă de pe scurtătură, George observă florile care creșteau pe taluz: degețel roșu, tătăneasă albă, ospățel, măzăriche liliachie, foarte fin vărgată. Își spuse: „Asta este ziua cea dintâi, ceasul dintâi al unei lumi noi, în care toate lucrurile vor arăta altfel. Am trecut printr-o prefacere cosmică, fiecare atom, fiecare particulă din mine s-a preschimbat, am fost proiectat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
neobiș nuit nici când, mult după ce abia ne mai vedeam fețele, ne-am luat paha rele și am trecut în dormitor, cameră pe care o văzu sem până atunci doar prin ușa întredeschisă: un colț de pat cu cear șafuri vărgate, albastru și gal ben, în dezordine. Dar discutam mai departe despre Resnais și Brassens și Bernard Buffet, și doar când ea (o clipă am fost tentat să-i folosesc numele ade vărat), încă vor bind despre nu știu ce coregraf, și-a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
stea nemișcat și să se facă nevăzut, o ajută. Reconstitui haosul lui Mark, așa cum și-l amintea. Împrăștie CD-urile. Cumpără alt poster cu o femeiușcă, să-l înlocuiască pe cel pe care-l distrusese: o blondă într-o rochie vărgată puțin sfâșiată, care ținea în mâinile unsuroase o cheie franceză și se sprijinea de o camionetă roșie ca sângele. Habar n-avea cum să procedeze cu Blackie. Se gândi să ia și câinele cu ea la Daniel, cel puțin până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rămâne nimic altceva, păsările vor găsi apă. Când Karin Schluter intră în camera fratelui ei, omul care n-o recunoștea dispăruse. În locul lui, un Mark pe care nu-l mai văzuse niciodată stă pe un scaun, îmbrăcat într-o pijama vărgată, citind o carte care are pe copertă fotografia unei prerii. Se uită la ea de parcă ar fi întârziat la o întâlnire de mult stabilită. Tu ești, îi spune el. Ai venit. Limba i se lipește de cerul gurii, conturând prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pentru a adăposti un teren de vînătoare de potîrnichi, două păduri, trei ferme, un teren de golf și un oraș la marginea unui golf. Insula părea o jucărie strălucitoare pe care el o putea sălta din marea ușor încrețită și vărgată - i se păru cunoscută. Se gîndi: „Am avut oare vreo soră? Ne jucam oare cîndva pe vîrful înverzit al acelei stînci, printre tufele de drobiță? Da, pe stînca aceea, dincolo de observatorul maritim, într-o zi ca asta, în vacanța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Cine cântă ?“, l-am întrebat pe fierar. „E gineri-miu“, mi-a spus el, „noaptea cântă la local, la București, acum face ezecicii...“. După un timp, sunetele s-au stins și în ușa colibei s-a ivit Bach în pijama vărgată, era mai tânăr, părea livid, extazul îi împăienjenise ochii, se clătina beat de muzică, îmi părea rău că tace, aș fi vrut să i aud cuvintele, să aud ce se poate spune în starea aceea; atunci s-a repezit din
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
decât să ridice mânerul gros, ieșit din botul unui leu aurit, fără să-l mai coboare, că ușa se și deschise, iar în prag se ivi un tânăr cam nervos, care dădea să iasă, iar printre picioarele lui un motan vărgat se strecură afară, cu un șoarece în dinți. Tânărul și polițistul se ciocniră piept în piept. După ce se scuzară deodată, musafirul spuse cine e și ce vrea, iar domnișorul făcu rapid cale-ntoarsă. Avea un mers foarte ciudat. În salon mirosea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
s-a dovedit curând, era un fel de refren repetat la fiecare zece sau cincisprezece minute. După Încă o oră și alte șapte Șerefe, ochii lui Armanoush străluceau din cauza alcoolului. A urmărit amuzată un chelner albinos aducând felurile fierbinți - biban vărgat prăjit pe un pat de ardei verzi, drac-de-mare marinat cu busuioc și cremă de spanac, somon la grătar cu verdețuri și crevete prăjit la foc mic În sos condimentat de usturoi. Armanoush a chicotit amețită Înainte să se Întoarcă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o lumina arzătoare Ce-aduce lumii încântare. Printr-una îmi șoptește luna Ca o prințesă sclipitoare Spunând că-n viață mândrul Soare Nu încălzește pe oricare... Deși am minte de copil, Am înțeles că e ostil Să fii cu sufletul vărgat Trecând un nor înfumurat. Bunătatea și credința, Crescute-odată cu ființa Se înalță încrezătoare În jocul razelor de soare. Copilăria e un joc, Scăldat de-o rază de noroc. E o lumină arzătoare Ce-ți luminează a vieții cale. Lumea poveștilor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
primită în tăcere. Vorbea cu un accent ciudat, care cădea pe fiecare cuvânt în trei locuri. Parcă am fi visat toate cinci același vis, pentru că nici una nu mai văzusem păr roșu până atunci și nici o femeie care să poarte traista vărgată a mesagerilor. Și totuși nu era vis pentru că, iată, răcoarea dimineții ne dădea fiori. În cele din urmă, Lea s-a adunat, i-a urat bun venit și i-a oferit un loc. Apoi i-a dat pâine să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mea pe coridorul dintre living‑room și monumentalul lui dormitor princiar. Se oprește În fața oglinzii Încrustate În zidul dintre ferestre - aici nu există oglinzi agățate pe pereți - și Își Împlântează În manșete butonii de aur masiv, Își Încheie nasturii cămășii vărgate „Pupăr În Fundăr” de pe Jermyn Street - spălată de serviciile American Trustworthy și livrată la domiciliu, umflată pe dinăuntru cu hârtie de mătase. Își Înfășoară cravata, ridicându‑și gulerul cămășii care pârâie de scrobit de e. Își face un nod generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
-se de măsuță și cercetând amuzat decupajele. Chiar mângâie ușor petecul de gazetă cu trăsura regală, ca și cum ar fi vrut să o pună cât mai bine în lumină. - Cum trec anii, oftă mai apoi, ducându-se spre pat. Netezi cuvertura vărgată și se așeză tolănit între două perine. Trec anii ăștia ca nebunii peste noi, dar trece și peste istorie. Oftă, copleșit de povara timpului care, după cum își încrețise fruntea, puteai crede că, chiar în acele clipe, trecea în marș, forțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
privește Pe obraz pictat zâmbetul mov până-n urechi - vremea dudelor Copii la dude - ciorile-n zbor fac zarvă speriind hoții Melci pe firele de iarbă legănați de vânt - iar visez la zbor Înflorită-n zori trompeta îngerului - câtă liniște Pisoiul vărgat strecurându-se-n iarbă - alt joc de fluturi Răcoarea din zori - înfioratele ape nasc sori gemeni Sub unda rece umbra firului întins - curcubeul prins În lanul de orz vântul cântec de flaut - șerpii unduiesc Când în sus când jos - furnica
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
o nouă viață, alături de un alt bărbat și că îi dorește să aibă curaj și să fie puternic ca un adevărat mascul până la ispășirea condamnării. Se văzu în celulă, chinuit de o tuse rebelă, nebărbierit și încercănat, îmbrăcat în haine vărgate, un fel de Papillon modern, încercând cu disperare să-și scrie memoriile pe sulul de hârtie igienică, și simți cum panica se apropia de el, pentru a-l lua în brațe, pentru a-l săruta cu buze reci, buzele unui
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul casei. Torcea nepăsător. - Miaaauuuu... Miaaaauuuuuu, se auzea din vecini. O blană zbârlită urca furiș șina acoperișului. - Miarlaaauuuu, miaaaaarlllaaaauuuu, răspundea. Motanul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noi, știau că suntem puțini și neputincioși, însă chiar și așa nu ne îngăduiau. Am adus și eu o piatră, spuse minerul. Nu știam cum să vă zic de ea, dar acuma pot să zic. Căută din nou prin sacoșa vărgată și scoase una cam de aceeași mărime : Îi zice piatra lunii. E un cristal alb de stâncă, dar, dacă te uiți în lumina lunii, se face roșu, are așa, niște firișoare, că zici că sângerează pe dinăuntru. I-o întinse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
luna lumina diferit. Unele umbre întunecate veneau de acolo de unde trupul și umbra sunt totuna, având culoarea sângelui închegat și a rădăcinilor uscate. Altele aveau sclipirile argintii ale țevilor de pușcă purtate pe cărările munților. Unele erau brăzdate de hainele vărgate ori de luminile privite dindărătul gratiilor. Altele nu aveau nici formă, nici culoare, cum nu pot avea decât umbrele spaimelor și durerilor. Bătrânul simți împrejur toate acestea și, fără să se poată stăpâni, le răspunse cu spaimele lui. Se lăsă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șantierelor din timpul verii, apoi își puse în cap o șapcă de lucrător. Era îmbrăcat în haine de doc cafeniu, vestonul fiind prevăzut cu patru mari buzunare exterioare, prevăzute cu nasturi și clape, în loc de cămașă având un tricou de bumbac vărgat. Părea un mecanic. Arhitectul și constructorul aveau să meargă de dimineață la cimitirul Bellu, spre a pune la punct mausoleul lui Hagienuș. Contrar așteptărilor, în ce privește executarea însăși, orientalistul convenise a angaja lucrarea. Ioanide îi făcuse niște combinații avantajoase, deplasând lucrători
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
doctorul îl palpă cu degetele și rămase așa, fără a încerca să se mai opună. - Se vede treaba, doamnă Ioanide, că atunci când l-aiconceput pe tânărul dumitale fiu ai văzut la Grădina zoologică o zebră. Altfel nu-mi explic această piele vărgată. Sau poate ai căzut pe scară? Tudorel bombăni ceva ce semăna a confirmare. - Nu-i exclus, zise madam Ioanide. Dă asta febră? - Febra poate să vie din durere și din emoție. E cevasuperficial. Conferențiarul se mai uită de aproape la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]