145 matches
-
în membrele-fantomă. Despre ea, ilustrată din altă lume, amestecînd renunțări fine cu jinduri groase, după lucrurile cele mai neînsemnate, îngăduite celor vii și liberi, scrie Blecher Vizuina luminată. Un jurnal din anii goi, prin care se merge cu pași mici, vătuiți, ca-n preajma bolnavilor cu viitorul fragil și măsurat. Anii de sanatoriu. Care se opresc, cu viața, în 1938. Abia în 1971, Sașa Pană restituie, în ediția de la Cartea Românească, textul complet al acestor însemnări. " Tot ce scriu a fost
Viața în sepia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7212_a_8537]
-
îndeobște, în dedicațiile cîntate de romancero. Mesajele lor se șterg și se pierd în conul unei pîlnii înguste, ca o clepsidră tăiată la mijloc. Așa că între jumătatea ei care dă și aceea care primește intră, din construcție, o amintire-ecran. Fantasma vătuită are, la Bogdan O. Popescu, trăsăturile unei puștoaice molicele, ,prințesă de molton". Ea, și mai încolo nimic, e recunoscută în fel de feluri. Și iubită in memoriam. Amorul cantato din Mașinăria de uitare aduce, de fapt, a paramnezie. De parcă toate
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
a aranjat peste tot, și mai ales unde trebuie. Așa că „dragii ascultători” se delectau de-acum numai cu vocea noului crainic, cam ascuțită, cam agresivă, mai cu seamă când transmitea cronica sportivă a orașului. Dar știa să adopte și tonul vătuit, modulația gravă, ușor sentimentală. Că material era din belșug! Mircea Căpuștean avea un „real talent” în a-l descoperi și pune în valoare. Iată și ceva din „sumarul emisiunilor noastre”: 500 de ani de la prima mențiune documentară privind localitatea; prima
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
diferite servicii, dar și celorlalți bolnavi. Mlădioasă, mică și firavă dar îndrăcită, cu buclele aurii-roșcate și fața delicată, rotundă, netedă și roșietică, mărturisind vrednicia ei la treburile care se fac în doi, avea ochii limpezi, ape în fundul cărora lumina joacă vătuită în mușchiul de pe pietre, și brațele pistruiate rotunjite într-un alb catifelat, cu moliciuni delicate întinse până-n ispititoarea grație a gâtului de lebădă. Glasul ei de pisică și ochii, ale căror flăcări verzi fermecau învăpăind orice atingere, o făcură remarcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
deschise. Strum ridică receptorul din furcă și îl puse din nou la loc. - Dar dacă a fost o înscenare? întrebă el și se apropie de fereastră. De acolo se vedea strada pustie; tocmai trecea o femeie îmbrăcată într-o haină vătuită. Se apropie iarăși de telefon și ciocăni de cîteva ori în receptor cu degetul îndoit. - Cum îmi era glasul? - Vorbeai foarte rar. Știi, nici eu nu înțeleg de ce m-am ridicat deodată în picioare. - Stalin, de...! - Dar poate o fi
Vasili Grossman - Viață și destin by Laurențiu Checicheș () [Corola-journal/Journalistic/6442_a_7767]
-
piatră seacă, începuseră să vadă lumina tiparului comentariile închinate autorului Stelei fără nume, infinit mai puțin favorabile, ale d-nei Marta Petreu, în raport cu care a tăcut mîlc, însă despre acestea mai multe poate altă dată... Să ne întoarcem însă la diatriba vătuită a d-lui Michael Finkenthal. Sensibilizat pînă într-atît încît pînă și utilizarea sintagmei cui prodest? i se prezintă nu mai puțin decît o "interogație insinuantă", d-sa se socotește îndreptățit a ne mustra din nou pentru o prezumată amnezi: "autorul
Cîteva precizări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8184_a_9509]
-
pleava rămâne deasupra apei. într-un Five o^clock la un secol după cel caragialian, țațelor cu mofturi de cucoane le iau locul veninoase exemplare ale lumii proaspeților îmbogățiți, mădulare, cândva, ale nomenclaturii. Acum dialogul e mai sinuos, săgețile mai vătuite, dar mustind, în vârfuri, de mortale toxine. Noul lux găzduiește o cumplită vacuitate. Infernul nu e unde ai crede, el se instalează în spații închise în care ființe între ele detestându-se degustă fine băuturi, schimbă replici cu aparențe de
Portret de tânăr la bătrânețe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7786_a_9111]
-
1998, unele categorii de salariați au primit în mod gratuit “echipament de protecție”. Factorii poștali urbani și rurali: uniformă de serviciu, bocanci sau cizme cauciucate; factorii rurali de circumscripție: uniformă de serviciu și cizme cauciucate, iar agenții: șubă sau costum vătuit, pelerină cu glugă, căciulă și cizme cauciuc. Uniformele de serviciu au fost confecționate dintr-un material impermiabil, de culoare bleumarin și parțial roșu(haina pentru iarnă). Purtarea acestei uniforme a devenit obligatorie în timpul serviciului, împreună cu ecusonul, insigna pentru identificare. Se
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
am început să citesc. Era povestea unei conferențiare care, urmare a unei misterioase neînțelegeri, devenea ostatica a doi frați nebuni, în Marele Nord. Era excelent și nu mă mai puteam opri. Sigrid traversa din când în când livingul cu pași vătuiți ca să nu mă deranjeze. După ce am terminat cartea, am adormit fără să-mi dau seama. Canapeaua era o capcană de confort și, cum eram îmbrăcat cu patul meu, totul mă îndemna la somn. Să dormi în orice moment e chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
strigă din spatele unui paravan întărit. Pornește într-acolo iar ceea ce vede când ajunge face să caște larg gura a uimire. De pe o pătură ce acoperă niște paie uscate, o tânără femeie îl privește cu ochi calmi, întrebători. Poartă pantaloni albaștri vătuiți și bocanci cu talpă groasă. De sub flaneaua lălâie de lână verde se vede gulerul unei cămăși maro, bărbătești. Are ochii febrili și tenul aproape străveziu, semn al unei epuizări înaintate dată de o boală sau suferință care încă se manifestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ascuțit și metalic urcând șuierător în sus până la obstacolul moale al lui „p“ pe care-l întoarse. Sania s-a cutremurat, am căzut pe spate cu genunchii în sus, apoi am revenit cu fața înainte, drept în spinarea cu caftan vătuit a birjarului. Din față, venea vertiginos strada întreagă, ace de zăpadă ne biciuiau dureros fața și ochii. Când și când, răzbătea până la noi huruitul tramvaielor care treceau, și din nou acel „heeeppp“, „heeeppp“, strident și smuncit ca un șfichi, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
s-o aștept pe stradă. Cobor din birjă și încep să mă plimb în așteptarea ei când, deodată, aproape de colț, cineva îmi atinge mâna. Mă dau înapoi. E mama. Are capul descoperit, și părul ei cărunt e ciufulit. Poartă haina vătuită a dădacei și în mână ține o plasă de sfoară pentru provizii. Îmi mângâie umărul rugătoare și speriată. - Fiule, am făcut rost de ceva bani, dacă vrei. - Duceți-vă, duceți-vă, o întrerup eu, înspăimântat la gândul că va apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de hamali În uniforme portocalii și pantofi sport după model american. LÎngă stația de tramvai, În Avenue Haig, sutele de pasageri rămaseră tăcuți un scurt răstimp urmărind o decapitare publică. Trupul unui bărbat și al unei femei În haine țărănești vătuite, poate hoți de buzunare sau spioni ai Guomindangului zăceau lîngă platforma stației. Ofițerii chinezi Îșă ștergeau ghetele, În timp ce sîngele curgea În jgheaburile șinelor de fier. Un tramvai plin cu pasageri se apropie, clopoțelul acestuia obligînd grupul de execuție să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
paznicilor pînă În zori erau duși la rîu de către japonezi și bătuți pe mal cu bastoanele pînă mureau. În timp ce Înaintau spre locul de servire, Jim se uită la chinezi. Deși era vară, țăranii mai purtau Încă hainele lor de iarnă vătuite. Nici unul dintre chinezi nu fusese primit vreodată În lagărul Lunghua, darămite să i se mai dea de mîncare. Totuși, continuau să vină, atrași de acest unic loc din Întinderea pustie, unde se mai găsea hrană. Pentru Jim Îngrijorător era faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În acel moment, printre ramurile copacilor, văzu chipuri care se Întorceau spre el. Șase soldați chinezi trecură pe lîngă avioanele abandonate, mergînd pe drumul de centură. Erau chinezi din nord, Înalți, cu oase grele, purtînd ranițe pline și uniforme albastre, vătuite. Aveau la bonetele moi steluțe roșii În cinci colțuri, iar conducătorul lor avea o armă automată un model străin, cu un butoiaș cu răcire cu aer și magazie tobă. Purta ochelari și era mai tînăr și mai subțire decît oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
uiți ca un cioclu! Pe chipul tău stă ferecată o liniște care mă înspăimântă. - Astâmpără-te, interveni piticul. Cauți ceartă cu lumânarea. Zitta puse, liniștit, ghergheful la o parte, se ridică de pe fotoliu și apropiindu-se de mine cu pași vătuiți îmi puse pe frunte o mână mică, rece și albă. - Ai întârziat cu cinci minute, gemea cu un glas care venea parcă de departe, arătându-mi micul ceas de platină ce i-l adusesem odată, pocăit, după o noapte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dat să vadă o priveliște sinistră. Burne și Fred Sloane o așteptau, Îmbrăcați la patru ace, ca În afișele lugubre de reclamă pentru colegii. Își cumpăraseră costume evazate, cu pantaloni cu falduri uriașe la talie și vestoane cu umeri gigantici, vătuiți. Purtau dezinvolt pe cap pălării studențești cu ac În față și panglici țipătoare negru-oranj, iar sub gulerele de celuloid le Înfloreau lavaliere portocalii. Aveau brasarde negre cu un „P“ oranj, bastoane cu fanioane de Princeton, iar efectul era Întregit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
își rezolve problemele cu trecutul. Traducere de Cristian Cercel Noi doi suntem așa de fericiți! Mihaela Michailov Povestea e simplă. Și e veche. Frecușuri, ciudățenii, indiferență, atracție, seducție, părăsire, dependență, compromisuri, altercații, o stare de bine de paravan și convenții vătuite ca să țină de cald. Pe scurt, relații. Opposites Attract e un contract pe termen nedefinit între doi parteneri de „afacere“: el și ea. Fiecare cu clauzele și termenii lui. Dramaturgul american Bruce Kane scrie pentru teatru, televiziune și film. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
firea. Și dacă nu stăteam imobilizat între ele, pantalonii mei se frecau totuși de vestimentația femeiască. Cu fiecare stație, cu fiecare pornire a tramvaiului, stofa se apropia de stofă și, pe sub stofă, carnea de carne. Paltoanele de iarnă și hainele vătuite mai atenuau din apropiere, dar odată cu primăvara au ajuns să se frece între ele haine mai subțiri. Genunchiul atingea alt genunchi. Antebrațe goale, mâinile, pentru că trebuiau să se întindă în sus până la mânere, ajungeau prea aproape una de alta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
albul văros al pereților până la jumătate și în sus picturile bufone; chenarele pompeiane și panourile cu nimfe și îngeri. Aceleași nimfe care semănau prost cu Lenora și aceiași îngeri bucălați. Un plafon absurd ca un cer de vară, cu baloanele vătuite ale norilor albi pe cearceaful albastru supărător; opera probabilă a italianului, a omului care trecuse pe acolo. în decorul acela îi puteai vedea pe toți jucând o pantomimă absurdă, cu gesturi frânte și în fund pitulîndu-se Ioghi, vizitiul octogenar, care
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
când În când, soseau În vizită și rude ce veneau din Marea Rusie. Erau atât de slabi și se purtau cu atâta umilință, Încât păreau că vin nu dintr-un tărâm populat de oameni, ci de stafii. Ca și pufoaicele vătuite, ca și cizmele unse cu vaselină, toți păreau făcuți după același calapod, Încât cu greu puteai să distingi bărbatul de femeie și pe omul tânăr de cel bătrân. Erau extrem de atenți, vorbeau mai mult În șoaptă și făceau mereu semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o vreme, o călătorie printr-o lume ce părea de carton, cu clădiri de carton, cu vitrine de carton, cu oameni de carton, eram atât de obosită încât auzeau cuvintele celor care îmi arătau orașul de parcă aș fi avut urechi vătuite, nu mă mai chinuiam să le ascult, m-am prăbușit într-un fel de contemplație vecină cu leșinul. Mă uitam la coroana geacarandei mov, culoarea acesteia se diluase cu vremea, spălată de ploi, decolorată de lumina australiană. Florile abia înmugurite
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
chiparos am văzut doar la Roma Ca să mă trezesc, Îmi Înfig unghiile cât pot de adânc În carne, strâng pumnii cât pot, atâta doar că unghiile mele sunt și ele de carne și pumnii pe care mi-i Încleștez sunt vătuiți, strâng cât pot dinții, pumnii și așa sunt sigur că sunt treaz, nu visez. Sunt aici și strig: — ...Măcar tu recunoaște-mă! Măcar tu uită-te la mine, mamă... În toate poveștile, mama e cea care te recunoaște, numai tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nu putut să-l sar pentru a scurta drumul din Piața Palatului în bulevardul Magheru, dar poate fi orice prag din existența mea pe care n-am putut să-l trec, rămânând ancorat în copilărie. A., în scurta ei orange vătuită, care inexplicabil îi făcea mișcările ușoare, se îndepărtează mut ca într-un coșmar, prin zăpada moale, lăsându-mă în lumea mea. Gardul acela ar fi trebuit să-l trec și ar fi urmat îndată zăpada proaspătă, fără nimic citadin. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
țigara fumată până dincolo de filtru, până ajunsese s-o ardă chiștocul la degete, pe urmă se cocoață peste meterezul de saci și pungi pe locul pe care nimeni nu se gândise să i-l ocupe, își desface în părți canadiana vătuită, prea mare pentru trupul ei mărunt, peste fața celei de-alături, își scoate și părul roșu peste guler, răsfirându-l cu mâinile numai inele (ai început să dai cu păduchi, armă biologică ce ești, AIUTO, începu să țipe vecina, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]