206 matches
-
imprimă scenariilor din Inima reginei (1971) accente esoterice imprevizibile cu tangențe în epopeile medievale franceze și germane; ecouri se semnalau la noi, anterior, la Eminescu, mai târziu la Emil Botta, la Virgil Gheorghiu ori la uitatul Simion Stolnicu. Spaimă și vacuitate, premoniții și peregrinări în absurd, un subliniat demonism și coșmare, acestea și felurite neo-simbolisme configurează un cadru constrictiv, anxios. Prin cetate mișună șobolani; realul inculcă aprehensiuni, nimeni necunoscând Calea. Totuși, Țara lui Ieronim e "țară sfântă". Deasupră-i: "un cer cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
imperativul vieții, la care chema cel așa de curând dat morții. "Spre văile Nirvanii nu tind" afirma, cu câteva luni înaintea sfârșitului, neliniștitul într-o Idilă; ulterior, nervii clocotitorului din Logodnă, sărind "ca dracii", sunt gata să plesnească. Senzația de vacuitate (Gol) echivalează cu nonființarea; iubirii i se alătură contrapunctic ura "ca un scut" (Maturizare); aleanul înaltului din Dor coexistă cu nevoia de profunzime: Sunt spiritul adâncurilor!" Flancat de brazi, de stele și repudiind singurătatea, pateticul din Confesiuni se autodefinea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
doar Ființa (Sat, ce poate fi tradus și prin Real. În Rig-Veda, I, 164, 46, se spune că "sat este unul, dar înțelepții îi dau nume diferite". Deci, singura realitate este Ființa). Ființa miraculoasă, care în religiile non-teiste este "Adevărata Vacuitate". Se spune că va veni o vreme cînd vom putea alege fie să ne bucurăm de roadele faptelor noastre bune, fie să suportăm consecințele celor rele și că adevărații înțelepți aleg a doua oportunitate, fără de care nu s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
un timp, pentru că locul și timpul nu au înțeles... A fi desăvîrșit iată paradisul. (Richard Bach, Pescărușul Jonathan Livingstone) Nici nu știam dacă zborul era pasăre sau pasărea era zborul. Săgeta cerul precum sufletul meu. O pasăre înțelege mai bine vacuitatea și se folosește de ea. Căci numai ce e gol poate fi plin. Depind de o pasăre. Veri în șir adormeam și mă trezeam în gunguritul și micul ei țipăt, căci își făcuse cuib la mine la fereastră. A avut
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lor. O eliberare încurajată, sprijinită de rugile celor ce continuă să trăiască. Astfel, în viziunea budistă, fantoma are rolul de a exprima înscrierea destinului uman între, pe de o parte, agitația și frământările lumii vizibile și, pe de altă parte, vacuitatea unui invizibil care implică eliberarea de orice activitate, de orice zbucium, pasivitatea de neclintit aflată dincolo de toate neliniștile și de toate tulburările. „Nu există valuri în apele meditației”, afirmă filozofia budistă. În spațiul no însă, valurile freamătă încă, fantoma nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
n-a fost încheiat un contract; 3) că justiția nu are o existență în sine, ci numai relativ la numitul contract. Idei cardinale, esențiale și geniale. Ele fac posibil contractul hedonist care guvernează orice intersubiectivitate: în lipsa lui triumfă starea naturală, vidul, vacuitatea juridică. Nu există nedreptate în sine, ci numai prin referire la ceea ce s-a înțeles și s-a definit în prealabil între două părți ca fiind drept, respectiv nedrept. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește fidelitatea, care presupune promisiunea pe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aici, ci sinteza paradoxală pe care destinul acestei limbi, implicit al poporului care o vorbește, o instituie: rugăciunea este blestem, vidul, extaz, norocul, nenoroc. Totul este și opusul său, dacă nu cumva numai opusul său. Și asta poate tocmai datorită „vacuității cuvântului” (8iulie 1978 Ă 351), expresie pe care Cioran o folosește după ce citește Sentimentul românesc al ființei, cartea lui Noica. Fusese atras el însuși de această vacuitate, din moment ce, după ce se lasă fermecat, în versul Căci te priveam cu ochi păgâni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
opusul său, dacă nu cumva numai opusul său. Și asta poate tocmai datorită „vacuității cuvântului” (8iulie 1978 Ă 351), expresie pe care Cioran o folosește după ce citește Sentimentul românesc al ființei, cartea lui Noica. Fusese atras el însuși de această vacuitate, din moment ce, după ce se lasă fermecat, în versul Căci te priveam cu ochi păgâni, de cuvântul păgâni, pe care-l crede tulburător, exclamă: „Ce absurditate să scrii în limbile astea «civilizate», convenționale” (23 februarie 1979 Ă 362). Astfel, sensul, adică adevărul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai mult sau mai puțin” (I, 345). Doar suferința ar legitima umbra de încredere, întrucât ea conține, fără nici un fel de legitimare exterioară, un sens: „Vrem, nu vrem, suferința este; dacă n-aș fi, aș subscrie întru totul la teza vacuității universale” (I, 110). Oricum, momentele de angoasă stârnite de spectacolul van, mecanic, al existenței sterile vor fi fost depășite. „Detașarea e de dorit Ă și imposibilă” (I, 89), notează Cioran într-un loc, pentru a continua peste câteva rânduri: „Singurul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale să se stingă. E, într-adevăr, un fel de moarte... O alunecare lentă în nonsens, în vacuitate, într-un vid absorbant unde, cu eul împuținat, nu mai știi și nici nu prea mai are importanță cine ești și cum te cheamă. Nu degeaba pidosnicului Popescu îi vine ideea să-și construiască un cavou. Nevroza lui, provocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
beatitudinii extazului mistic, "experiența extremă", pe care consideră că trebuie trăită numai în singurătate. Excesele sfinților l-au atras prin latura lor provocatoare, amăgit de posibilitatea atingerii absolutului, dar că, însuflețit deopotrivă de ispita absolutului și de sentimentul persistent al vacuității, "cum puteam eu să sper?"12. În eseurile sale despre melancolie parcă am citi din Cancionero de Velázquez de Ávila al lui Sân Juan de la Cruz: "Cine trăiește ca mine / fără doar și poate că va spune/că există un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
baza unui principiu estetic, desemnat ca normă unică a valorii. Într-o astfel de configurație, "istoria literară a deceniilor al cincilea și al șaselea, mai precis intervalul 1948-1955 apare ca un vid istoric, implicând, în mod direct,și ideea unei vacuități la nivelul creației"39. Este de înțeles, astfel, de ce, spre deosebire de criteriul social-ideologic, care deconstruiește, criteriul estetic reconstruiește, ceea ce fusese deconstruit, sau construiește. 1.1.2.3. Canonul textual-lingvistic Un al treilea tip de canon este cel textual lingvistic, (sau estetic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în atât de clara viziune a genunii și nicio adiere nu se-nfiripa doar vocea pierdută a călătorului care-și striga numele pentru a nu se înstrăina complet și să nu fie surprins de omnitudinea pustie copleșit de-o stranie vacuitate precum focul interior e privegheat de himera pustiului de gând cum ard pocnind cuvintele rostind în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt închipuind o lume. Întruparea sensului Deturnare a sensului zgribulit în restriștea vraiște a zvonului uzurpator înfiripare
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
contractului mimetic și relevarea naturii spectrale a artei și a rolului de magician-sacerdot al artistului plastic. O altă afirmație importantă pentru felul în care John Reed construiește "stilul decadenței" constă în a situa în chiar centrul operei de artă decadente vacuitatea în relație cu excesul ornamental. Centrul în jurul căruia se desfășoară procesul de restaurare a sensului este cum constată criticul unul vid, adevăratul centru se reduce la tensiunea pe care o întrețin aceste fragmente dizlocate ale întregului, asamblarea lor reface întregul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
filozofică pe marginea efemerității se regăsește în celebra garvură a lui Dürer, mal du coeur rezonează încă de la început cu un mal du pensé. Mâna dusă la tâmplă se însoțește cu o privire pierdută în depărtare sau absorbită în abisul vacuității interioare. Aristotel descria melancolia ca simptom al excelenței, fiind specifică geniilor, poeților, oamenilor de stat, eroilor. Primele două roluri, geniul și poetul, devin esențiale, și la rândul lor, ele fuzionează într-o figură complexă. Geniul are acum înzestrările artistului printre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
răspunderea autonomiei personale. Imaginile prenatale, recuzate sau contestate, sînt astfel, în mod firesc, "înlocuite de ierarhia imaginilor conducătorului, imagini care populează ierarhia imaginilor disponibile". Refuzul disciplinei tradiționale conduce la căutarea febrilă a unei noi forme tic adeziune. În condițiile unei vacuități afective și morale care, de fapt, însoțește orice criză de legitimitate politică, chemarea Salvatorului pare a ține cu adevărat de un același mecanism psihic, acela prin care incertitudinile și contestația adolescentină recurg la chemarea "patetică" a unui nou stăpîn, a
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
alătură direct fenomenelor de criză, cum sînt accelerarea bruscă a procesului evolutiv al istoriei, rupturile brutale din mediul cultural sau social, dezagregarea mecanismelor de solidaritate și de complementaritate ce ordonează viața colectivă. Toate aceste sisteme se referă la situații de vacuitate, de neliniște, la spaime sau la contestații. În mod constant, analiza tinde să ne aducă din nou la ceea ce Durkheim numea dezorganizare, sau mai insistent, poate, la vechea distincție agreată de școala sociologică franceză din secolul al XlX-lea, aceea
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Dincolo de ceea ce explică, nu trebuie să uităm că mitul are și o capacitate mobilizatoare. Funcției de restructurare mentală a imaginarului politic îi corespunde deci funcția de restructurare socială. Născîndu-se în condițiile unei realități istorice fracturate, dezvoltîndu-se într-un climat de vacuitate socială, mitul politic recucerește o identitate compromisă. Dar el apare și ca element constitutiv al realității sociale. Chemarea lansată de milenarismele revoluționare nu duce doar la protejarea totală a valorilor unui anumit grup, aflat în contradicție cu ordinea ce domină
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
expresie a principalelor, a numeroaselor constante psihologice specifice individului 92. Visul Vîrstei de aur, am văzut, e inseparabil de nostalgie, adică de fixația în valorile copilăriei, de persistența lor în vîrsta adultă. Chemarea Salvatorului e replica la o situație de vacuitate, e vorba de căutarea unui tată absent sau de substituirea unei imago părintești idealizate, celei a unei paternități refuzate. Speranța în revoluția mesianică este expresia pulsiunilor unei voințe megalomane care modelează lumea după propriile sale modele. Imaginea contradictorie a Orașului
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
exact acel lucru împotriva căreia predică Iisus și împotriva căruia ea a învățat să lupte pe apostolii săi.” O asemenea sentință sugerează că nihilismul, în forma strigătului vestitor al lui Nietzsche despre moartea lui Dumnezeu, așadar ca încredințare istorică despre vacuitatea locului din care Dumnezeu lipsește, nu poate fi socotit drept produs al vreunei opțiuni sau atitudini anticreștine. El nu contestă “buna vestire” a evangheliei, întrucăt nici nu o cunoaște ca realizare concret - istorică. Dimpotrivă, trebuie să vedem în strigătul vestitor
Nietzsche, profetul unei disperări care întȃrzie. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Marius Robu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2290]
-
să fie avocații greșelii, nu ai prostiei. Niciodată prostia nu a putut fi cuplată cu tăcerea. Pentru proști, modestia este un baraj incomod și inutil. Niciodată nu vor reuși oamenii să-și flateze îndeajuns ignoranța. Se resping vanitățile, se atrag vacuitățile. O zi în care nu bați un prost e o zi pierdută. Când tace, prostul e încruntat. Când vorbește, e ridicol. În disputa cu prostia, omenirea nu se poate mândri, deocamdată, cu un Waterloo. Unii nu sunt săraci decât cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
voce tare, mărginindu-mă să-l citesc cu ochii și cu gândul". De remarcat că preteriția, singurul procedeu retoric în frază, atrage atenția, prin tăcere semnificativă, tocmai asupra obiectului incriminat. Nu raționamentul în sine stârnește râsul, ci semnificația vidă (de vacuitate, de nulitate absolută) a premisei sale, care generează concluzii mai mult decât ilare. Iată-le: "Prefixul arătând că acțiunea verbului se produce de cel puțin două ori, eventual de trei-patru-cinci ori pe rând, dacă separăm verbul de particula domnului Motru
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să confere fluiditate timpului, transfigurat la limită ca eternitate, punând accent pe reificarea treptelor și reorientarea privirii către principiul înțeles în dimensiunea sa creatoare, întemeietoare. Dacă, din rațiuni explicative, am disociat reprezentările concentrice
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
față de unicitatea a tot ceea ce este diferit și se află dincolo de propriul contur. II. DESPRE IERARHIE II.1 Lumi și trepte Unu, multiplu și nașterea ierarhiilor. „Legătura Unului“ și multi plul transfigurat. Ilustrări. Treptele multiplului și legătura care dezleagă. Despre vacuitate și nașterea împreună a lumii noastre ca spațiu timp. Dogma Sfintei Treimi ca „antinomie transfi gurată“ (Lucian Blaga) - recontextualizare. Ierarhie și sincronicitate. II.2 De vinculis in genere sau despre legături în general „Rețeaua“ și „principiul (de generare a) rețelei
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
schimbă secvențial „rolurile“. Spațiul și timpul sunt dizolvate prin manifestarea prezenței divine: multiplul nu este dis trus, ci misterios transfigurat. Anularea secvențialității și „nașterea împreună“ a lumii noastre ca „spațiu-timp“ sunt exemplar ilustrate în budism prin teoria „originării/apariției co-dependente“: „Vacuitatea ar trebui înțeleasă nu ca o simplă negație a tot ceea ce există, ci ca o negație a existenței inerente, absență care este compatibilă cu apariția dependentă. Dacă înțelegerea vacuității și a apariției dependente sunt separate, iar vacuitatea este interpretată eronat
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]