6,856 matches
-
se bucură și se bucură laolaltă cu noi Nord Traversez linia de tramvai am un zâmbet precar-dubios pe care cel mai adesea îl port înăuntrul meu Cerul e moale-lânos și probabil mișcarea circulară a norilor mă face să simt o vagă amețeală dacă nu chiar embrionul obscur al unei bucurii începe să-mi zvâcnească sub tâmple Ajung în dreptul semaforului am un zâmbet precar-dubios îl port înăuntrul meu ca pe o busolă care (fără să știi s-o folosești) - tot pipăind-o
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/6884_a_8209]
-
-nvăț să cadă-ntr-un cristal adînc, Acolo unde bănui c-o să piară Și lacrimile ce degeaba le mai plîng. Nu-mi dărui nici o bucurie-ntreagă? Și eu la rîndu-mi blînd te-am ocrotit, Plimbîndu-te prin vînt și-n roua vagă Tăiată-n lama dulcelui cuțit Ce s-a înfipt și-n spatele meu, greu. Îți simt tristețea de a-mi fi bun Dumnezeu...
Prea multe le-am lăsat în grija Ta... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7494_a_8819]
-
ca în elev în clasele primare, cînd copiii sunt încurajați să aibă un jurnal, căruia să i se adreseze, la nevoie, ca unui prieten, "dragă jurnal, azi m-am întîlnit cu...". Era un jurnal fără date, făcut mai mult din vagi aforisme și din referințe codate care, după o vreme, deveneau ininteligibile chiar și pentru mine. Mai era și altceva: în psihoza colectivă a suspiciunii, generată de regimul represiv-stalinist, a ține un jurnal intim era - cum glumea răutăcios Paul Georgescu - "o
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
bieți începători. Strînge-o în brațe ca pe-o amantă!", ne striga semeț maiorul Alexandrescu, care nici pe arșița lui iulie nu-și lepăda mănușile de piele. întrucît pînă atunci n-avusesem încă nicio amantă, indicația mi se părea sugestivă, dar vagă. Mă întorceam întotdeauna de la trageri cu umărul drept dureros și învinețit. Așadar, domnule Odobescu, interesul meu pentru sfera cinegetică are, ca și al domniei tale, rădăcini mai cu seamă livrești. Intervin însă și rațiuni de altă natură. Dacă lumea în
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
cerb cu un trofeu colosal, purtînd pe grumaz un cerc de oțel, prin curățarea căruia s-a putut citi inscripția de mai sus. Cerbul, la vremea respectivă, ar fi avut vreo 48 de ani. întîmplarea, în ciuda datărilor precise, emană un vag parfum folcloric, gestul Iosefinei părînd inspirat de acela al unei prințese din evul de mijloc. Tot într-acolo ne trimite și Caragiale prin balada intitulată Grația domniței, povestea unei vînători princiare care culminează memorabil și elocvent: Tînăra domniță a încălecat
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
dărâmat - iar acest fapt i-a făcut “promotorii discursului rațional în sânul comunităților ieniene din care proveneau”. Ei se bucurau, cum ar veni, de privilegiul de a avea de-a face cu “lucrurile înseși,” în afara oricăror speculații mitologice sau abstracțiuni vagi prin care lucrurile erau “interpretate”. Iar clădirile pe care ei le înălțau erau dovezile vizibile că ei făceau asta așa cum se cuvine. În cele din urmă, așa cum expresiv spune Hahn, “arhitecții, cu proiectele lor monumentale... reprezentau, în chip viguros, instanțierile
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca). Favorabilă expresiei unei stări tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb, și capul îmi cade în piept,/ revin la
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb, și capul îmi cade în piept,/ revin la uscat, viața mi-o îndemn să se ducă pe pași./ Merg cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și în spate foșnetul
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
apa doar un strat al întunericului?/ Mă încovoi asemeni unui pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd de la prerogativele-i legate de aspecte și funcționalități precise, eul se dizolvă în „marele”, omnipotentul „Vag”: „Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie./ Marele Vag e în mine, cutreierîndu-mă/ cum umbra nemișcată ce-o arunc/ pe lac e străbătută de un pește./ Pește cu goana scurtă/ - atît de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
al întunericului?/ Mă încovoi asemeni unui pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd de la prerogativele-i legate de aspecte și funcționalități precise, eul se dizolvă în „marele”, omnipotentul „Vag”: „Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie./ Marele Vag e în mine, cutreierîndu-mă/ cum umbra nemișcată ce-o arunc/ pe lac e străbătută de un pește./ Pește cu goana scurtă/ - atît de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că nu ies niciodată/ din
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd de la prerogativele-i legate de aspecte și funcționalități precise, eul se dizolvă în „marele”, omnipotentul „Vag”: „Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie./ Marele Vag e în mine, cutreierîndu-mă/ cum umbra nemișcată ce-o arunc/ pe lac e străbătută de un pește./ Pește cu goana scurtă/ - atît de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că nu ies niciodată/ din laturile umbrei mele.” (Febră). Pulverizate, înfățișările
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
de puternica undă./ Ne scufundăm în uitare/ și lacrimi de pulbere curg/ din foștii noștri ochi pe fostele chipuri” (Uitare). Solitar „în pustiul rațiunii”, țipînd pentru a se sprijini „de zările genunii”, poetul își rememorează viața populată „de-acele spectre vagi/ cu visul lor bizar de a fi” (Piramida). Spre a mărturisi compasional: „Mi-a fost milă/ de atîta rîvnă de a fi” (ibidem). „Rîvnă” semnificînd la Ilie Constantin un efort nedus pînă la capăt, torturant însă nefinalizat, căci se cuvine
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
actuală, alături de celelalte componente ale aceleiași serii: nu știu cine, nu știu cîți, nu știu care, nu știu cum, nu știu unde etc. Vorbirea rapidă le scurtează de altfel frecvent - nu’ș cine te caută, nu’ș ce vrea... Nehotărîtul nu știu ce a devenit însă o simplă marcă a vagului, a aproximării, a suspendării, îndeplinind un rol pragmatic pe care îl joacă și alte expresii, de tipul: și așa mai departe, tot felu de chestii, mă rog, una-alta, aia... Fenomenul nu e recent; putem găsi atestări ale acestei utilizări
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele care par să spună ceva (introducerea unei consecințe, a unei explicații - deci, care va să zică ; cererea de confirmare - nu?, nu-i așa), angajîndu-l pe interlocutor. Vag și dezangajant, nu știu ce proliferează, fără riscuri majore.
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
Ameliei Pavel mai aproape de spațiul literaturii, de acela în care înstrumentele criticului și ale istoricului, fără a fi cu totul abandonate, sunt lăsate să respire mai relaxat și chiar să se plimbe nestingherite prin locuri îndepărtate și apăsate de o vagă melancolie. Mai mult decît în cărțile de specialitate, în textele memorialistice poate fi lesne observată solida formație umanistă a autoarei și largul orizont cultural în care s-a construit personalitatea cercetătorilor din generația din care și ea face parte și
Dispariția unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13247_a_14572]
-
pisică, unde cititorul va regăsi - topite printre rîndurile unui text care refuză cu încăpățînare orice complicație lingvistică și care lasă senzația că spune totul, fără să încifreze nimic - poetica iluziei, a surprizei spectaculos-banale a cotidianului, muzicalitatea difuză, substituirea concretului cu vagul imaginii familiare, jocul iconic cu textul, melancolia ștearsă, ghicită din frînturi de cuvinte. Poate doar ludicul e mai ludic și mai gratuit decît în poemele de dinainte. Dar prima poezie, o încercare de definire a pisicii, lasă să se înțeleagă
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
România, două talente gazetărești formidabile, două personalități seducătoare și expresive chiar când nu ești absolut deloc de-acord cu ele. Nu sunt sigur nici acum c-am înțeles corect pozițiile pe care, printre țipete, incriminări reciproce, insinuări, luări în tărbacă, vagi amenințări — ce mai, un triumf al stilului „hodoronc-tronc” — păreau să le susțină cei doi favoriți ai mei. Am să încerc, totuși, să deslușesc, dincolo de acutele dinesciene și de șarjele fonice popesciene niscaiva idei. În esență, Cristian Tudor Popescu se arăta
Procesul comunismului? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13316_a_14641]
-
asupra vreunui lucru.“ Traducerea acestei cărți aparține reputatului Nicolae Iliescu, fin cunoscător al literaturii ruse și traducător cu vastă experiență, ce reușește să redea cu fidelitate mișcările infinitezimale ale memoriei precum și nuanțele sentimentale, de la cele mai acute la cele mai vagi. Pentru că este o carte complexă, nu doar un volum de memorii, ci și un poem elegiac și o meditație pe tema morții și a istoriei. Meditațiile scriitoarei sunt adesea extreme, vehiculând rațiuni fine, concluzii generale extrase dintr-o realitate bolnavă
Memoria obligatorie by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13338_a_14663]
-
deloc în direcția autorităților nou constituite, nici un lider al FSN nefiind măcar rănit? Pe măsură ce timpul se scurge șansele de a afla răspunsuri la aceste întrebări devin utopice. Martorii dispar, detalii, poate relevante, se șterg din memorie, amintirile devin tot mai vagi. Și uite așa începem să vedem cu alți ochi cinic-înțeleapta povață iliesciană: Nu s-a aflat încă nici măcar tot adevărul despre asasinarea lui Kennedy și voi vreți să știți..." Alergăm bezmetic într-o tranziție fără cap și coadă, în vreme ce privirile
Revoluție și/sau conspirație? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12062_a_13387]
-
stat până a venit cineva și le-a zis câinilor: -Nie, mă, la ogradă. ...La bunici erau pregătirile în toi, adică ei și încă vreo doi nepoți cu nevestele erau prin curte, pe la grajd... De undeva venea, totuși, un miros vag de cozonac, iar bunicul, care a stat la Cotul Donului trei zile acoperit de pământ sovietic, ne-a întrebat: -A, cu voi ce-i, mă ? V-au dat afară de la servici ? I-am explicat apoi scopul vizitei noastre, dar nu
Amintire de la Crăciun by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12079_a_13404]
-
rapid de mingi care-și păstrează, în orice clipă, eleganța. O poezie a faptului divers, foarte bine "prinsă", chiar și în notații lapidare, dă viață unei cărți scrise cu rigoarea unui jurnal de bord. E o generalizare a stării aceleia vagi, entre chien et loup, expresie folosită și pentru vreme, și pentru pasele nelămurite, nici bune, nici proaste, și pentru statutul incert al unei discipline parcă prea "înalte" ca să reziste. Long live..., i se urează, dar parcă fără prea multă convingere
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
fie. Cumpăr un Tournier, Le roi des aulnes, ca să am ce citi pe drum." Préparatifs de depart...Peste despărțire plutește același, cunoscut de-acum, echivoc: "zîmbete incerte, aceleași: între haz de necaz și don't give up" ș...ț Amintiri vagi, dar bine ritmate, ale unor versuri de pustiu, ceva Appolinaire (??? nu verific, Salomon?), din faza aproape Aragon, în memoria mea virusată: "notre coeur, crapuleuse démence, / A pleuré sur tous les faubourgs..."." E un sfîrșit ușor trist, de-o melancolie atent
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
al identității lăuntrice. Oarecare mirare, consideră Lucian Raicu, poate stîrni și faptul că, în scrisul lui E. Lovinescu, remarcabila claritate și rigoare a conceptelor se situează pe o bază irațională, atestată într-o manieră neechivocă de însuși autorul Memoriilor, a vagului muzical, a inefabilului unor dispoziții sufletești. Pe de-o parte expresia limpidă, de-o fermă tăietură a celui ce-a plăsmuit nu doar pagini de critică aplicată, ci și un sistem estetic de-o solidă articulație, de cealaltă parte un
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
manechine îmbrăcate în rochii de mireasă, care stau lipite de geam și bolborosesc. Ce să caute teatru' în tramvai, donșoară, sau poate ai tras ceva mai mult ca mine, hai ?!" În timpul acesta, a dat și din mînă, arătîndu-mi nu foarte vag și o direcție, pe care am urmat-o. Așa am ajuns într-. Am urcat traversînd un alai de nuntă, privindu-l drept în ochi pe violonistul oacheș care anima distinsa adunare și, pe furiș, pe cei cîțiva actori pe care
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
În toiul evenimentelor, Filip Criste (Cristé, pentru străini), primul "narator" al romanului, o cunoaște pe Eliza, blonda profesoară de engleză, cu care va împărți, pe mai departe, chinurile "auctoriale". Povestea ei amestecă amintirile despre Revoluție cu cele despre mineriade, cu vagi ecouri livrești, cu inevitabila compătimire pentru mama care-i cere să stea deoparte, cu nestăpînita ei dorință de aventură. Lumea asta nouă, care de fapt a fost acolo dintotdeauna, e făcută din prieteni trădători și ofițeri de treabă, din zvonuri
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]