201 matches
-
în altul, iar în răstimpuri Ilie gornistul, ținând cu tot dinadinsul să aducă Mariei lui Tudor, mamă a doisprezece copii, omagiul său - altfel rezervat veteranilor - sună dintr-o trâmbiță veche, de la 1877, ce vestise atacul la Grivița. Din tot acest vaier se detașează, din timp în timp, bocetele Constandinei, ale Stelei, ale Riței, ale Evanghelinei, ale bătrânului Tudor, soțul rămas văduv, care nu face decât să repete câteva cuvinte, mereu aceleași, acum ca în urmă cu câteva ore, ca în ajun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
asista la o parodie bine închegată a îndepărtatelore nenia, cântece funerare "cu origini străvechi, care erau intonate în onoarea decedatului de către bocitoare care însoțeau cortegiul funerar"153. Îndemnul serios din primele rânduri, "Mii de lacrimi vărsați,/ Trist izbițivă-n piept,/ Numai vaier funest/ Să răsune în For", este de îndată completat prin înțepături satirice și fine ironii, care dau substanță parodiei printr-un umor de calitate, adesea ironic: "Cum s-a stins de sublim/ Cel atât de mintos" sau "Jeluiți pe bărbatul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
spuse: mă simt amețită, nu sunt obișnuită să beau vin, trebuie să plec. Se răsuci pe călcâie, apoi se repezi dintr-o dată la mâna mea și se uită la ceas, după care scoase un strigăt ascuțit ce semăna cu un vaier. — E unsprezece! E unsprezece! O, de ce-ai făcut asta? De ce te-am crezut? De ce nu mi-am luat ceasul? Ce-am să mă fac, Doamne, ce-am să mă fac? Ce-o să-i spun, va ști cu siguranță unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
iar din gură i se prelingeau picuri de salivă. Vocea, răgușită, sfredelitoare, striga întruna; părea o făptură terorizată, sugrumată de furie, care scuipa obscenități, scotea un urlet de panică paroxistică, un „aaah“ ascuțit și prelungit, care se prefăcea într-un vaier sughițat de „oh... oh... oh!“, coborând apoi într-un lung „ooooh“ ce părea să se stingă, pentru ca pe urmă să izbucnească din nou urletul: și toate acestea se repetau mecanic, automat, la intervale regulate, de parcă sărmana creatură umană căzuse pradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i ușurez situația. Tăcerea continua. Începea să semene cu o întâlnire de kuakeri. La un moment dat, James spuse: — Poți auzi marea? — |sta era citatul favorit din Shakespeare, al lui Keats. Am ascultat. Bătăile mării încetaseră, fiind urmate de un vaier șuierat, ritmic, care se reverbera când valurile mari, metodice, se cățărau pe stânci, le inundau, apoi se prăvăleau îndărăt. Probabil că vântul se întețise. — Da. După o altă pauză, întrebă: — Ai ceva de mâncare? — Tocană de proteine vegetale. — Foarte bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gheara lungă, Cu pliscuri negre de oțel, Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă Din prânzul marelui Măcel. Cu patrioții la paradă, Amestecați printre eroi, De-a valma coborâm în stradă, Dar nu ne ducem la război! Când geme-n vaier lung câmpia, Când stau întorși spre bolta cruntă Cei logodiți cu veșnicia Sub ploaia rece și măruntă; Când moartea seceră flămândă Făcând mormane de eroi, În dosul frontului, la pândă, Noi nu ne ducem la război! Și-acum, e timpul
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
urmă. pe nisip rămâne trupul meu golit, efemeră urnă. apoi iar văzute și nevăzute îmi depun ouălecraniu. dar, ce spun? totul este inuman de straniu.4 Poeta îmi dă voie să așez versurile așa: "nedumerire" "în neștire" "aer" "ca un vaier" "urmă" "urnă" "craniu" "straniu". E nevoia de a căuta uneori în poezie dacă nu idila, poate rima. La pagina 178. ("vinovată nu poate fi ploaia"). Va suferi poeta văzând că aleg doar primele două strofe? vinovată nu poate fi ploaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
nostru, cum istoria supunerii la rău o spune. Spiritul civic de revoltă al scriitorului când acesta există e fapt singular și ineficient în raport cu o mulțime gata de servitute voluntară, ca în povestea dostoievskiană a Marelui Inchizitor, o supunere însoțită de vaiere în surdină, contra puterii politice devenită stat. Chiar dacă scriitorii resping tirania "corectitudinii politice", politicienii o acceptă și amețesc poporul cu demagogia ei. În eseistica occidentală, political correctness a devenit subiect de pamflet. S-a spus mereu pe drept cuvânt că
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
călători din veac în veac"19 ca un suflet ce încă nu și-a părăsit trupul. Eminescu redă aceste "umbre" printr-o tehnică a "vocilor" (mai ales în Avatarii faraonului Tla) modulate de vânt: "Auzi! Vântu-n ruine și undele se vaier..." (Mureșan) "Și-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii Cum ginii se sfarmă-n ruinele pustii" (Întunericul și poetul) Să zăbovim acum asupra ipostazierilor ruinei, a formelor prin care este prezentă la Eminescu pe o scară descrescândă a transformării materiei
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cu păduri, lacuri, râuri ori cu cimitire, morminte, biserici părăsite, ruine transfigurate de lumină selenară sau survolate de vânt, cutreierate de stafii. Dând expresie și impresiilor auditive (dar nu până la absolutizarea muzicii, ca mai târziu în simbolism), poetul preromantic reține vaierul copacilor, susurul apei, ciripitul păsărilor, dangătul clopotelor. Fără să aibă, ca Charles Baudelaire, intuiția „corespondențelor”, el semnalează asemănări între ipostazele sau mișcările naturii și emoțiile sale. Starea cea mai caracteristică pentru preromantic e melancolia, iar aceasta poate include sentimentul morții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
din ce în ce mai apăsat, se dă vizibilului cu pregnanța care ascunde invizibilul. Inaparentul redevine inevidentul atunci când posibilul e ceea ce nu se mai vede: "lent invizibilul ca părul unei/ femei care se despletește-n aer/ dementă/ tânguindu-se cerșetorește// Iar noi suntem ecou-acestui vaier"44. Căci nevăzutul e ceea ce este ca și cum n-ar fi, ființarea posibilă căzută în stăpânirea ființei; acum, imaginea aduce la vedere prezența dominantă, orbitoare a realului, și nu infrarealitatea transparentă a accesului întrevăzut. Ceea ce este cu adevărat nu mai apare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
el iubita mea ducând... Ploua încet... și-n lacrimi stropii Se prefaceau pe-obrazul meu... Un vânt porni sa-ndoaie plopii, Să plângă printre crengi mereu. Împrăștiind frunzele-n aer Și-n noaptea neagră și ostilă Văzduhul tot era un vaier Un plâns sălbatic de copilă.
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93321]
-
însumând aproximativ 68.000 km și 3,9 milioane locuitori, din care 2,2 milioane români și 1,2 milioane maghiari , în timp ce delegația română s-a pronunțat pentru un schimb de populație și mici rectificări teritoriale. Propunerea Ungariei- a declarat Vaier Pop în ședința finală - era una „exclusiv teritorială”, excluzând putința schimbului de populație. Or a specificat delegatul Bucureștiului, „nu putem lua în considerare nici astăzi, nici în viitor, propuneri care trec sub stăpânire străină chiar numai un singur român” . Constatând
PROBLEMA TRANSILVANIEI by CONSTANTIN FOCŞA () [Corola-publishinghouse/Science/91543_a_92846]
-
regimul de la 10 februarie 1938 privind dreptul de întrunire, de organizare, libertatea cuvântului și a presei. În fapt, Carol al II-lea nu mai putea controla situația din țară și a intrat în panică. Regele nota o discuție avută cu Vaier Pop în ziua de 2 septembrie 1940, care „ este extrem de îngrijorat de situație. Valul de nemulțumiri împotriva mea crește vertiginos, zice el, chiar în armată. După el, chestiunea prezintă o deosebită gravitate, căci ura se îndreaptă împotriva mea. Maniu, în
PROBLEMA TRANSILVANIEI by CONSTANTIN FOCŞA () [Corola-publishinghouse/Science/91543_a_92846]
-
repetarea propunerii, pe 4 octombrie, răspunsul a fost tot negativ. În acest context al discuțiilor, se ajunge la cel mai încordat moment când se admite de către delegatul Ungariei, Vornle, posibilitatea izbucnirii unui război între cele două țări." La întrebarea meascria Vaier Pop, la 5 octombrie 1940 - că unde crede Ungaria că se va ajunge cu aceasta atitudine mi-a răspuns că Ungaria nu a dorit și nu dorește războiul cu România, că dacă starea de lucruri actuala va continua și mai
PROBLEMA TRANSILVANIEI by CONSTANTIN FOCŞA () [Corola-publishinghouse/Science/91543_a_92846]
-
fost consecința misiunii oficiale a lui M. Manoilescu în octombrie 1940 pentru a relata contelui Ciano și lui Mussolini despre prigoana la care era supusă populația românescă din teritoriul Transilvaniei sub ocupația horthystă . Cu aceeași însărcinare a fost trimis și Vaier Pop ia Berlin. După întrevederea cu contele Ciano, M. Manoiiescu a trimis în aceeași zi (13 octombrie, telegrama cifrată telefonată nr. 6434 atât ia Ministerul Afacerilor Străine cât și ia Legația româna din Berlin. A urmat întrevederea cu Mussoiini (18
PROBLEMA TRANSILVANIEI by CONSTANTIN FOCŞA () [Corola-publishinghouse/Science/91543_a_92846]
-
al unui șir de oameni cu degete subțiri, cu port semeț al capului, cu glas poruncitor. Gândește-te că glasurile lor au murit acolo, la Crușeț, că până și ecoul lor e proscris, că în fiece noapte vântul împrăștie acolo vaierele alor noștri și că ești unicul lor și unicul meu trezorier. Așa că am încredere în tine. Iubește-mă mult: fii cinstită și puternică și fă să te respecte toți, fiindcă ești ultima verigă a unei familii pe care ai cunoscut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Atunci când este vorba de cimitir și biserică, totul este simbol și sugestie, ca la Mallarmé: Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca,/ Și străveziul demon prin aer când să treacă,/ Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale/ De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale79. De altfel, întreaga atmosferă care înconjoară biserica este bizară și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cusături mari. Necusută și părând cât se poate de inofensivă În comparație cu uriașa incizie a autopsiei era linia mică și orizontală care-l ucisese. Voce ei ieși ca un geamăt scăzut, și repetă numele: „Mike, Mike“, scoțând sunetul ca pe-un vaier prelung, tăios. Rămase lângă cadavru, ciudat de dreaptă și de rigidă, și sunetul continuă să-i iasă din gâtlej. Îngrijitorul păși repede În fața ei și reașeză cu delicatețe pânza, acoperind ambele răni și apoi fața. Femeia se Întoarse spre Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
el, incapabil să-și ascundă pasiunea din voce. Contele Își Înmuie degetul În urma de vin rămasă În paharul său și Începu să plimbe buricul degetului astfel umezit pe buza paharului. Pe măsură ce degetul se mișca tot mai repede, cristalul scoase un vaier ascuțit ce umplu Încăperea. Brusc, ridică degetul de pe pahar, dar sunetul continuă, plutind În cameră, așa cum plutea și conversația lor. Se uită de la pahar la Brunetti. — Ba da, Îmi pasă, Guido, dar nu la fel ca ție. Tu ai reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Pînză, nerăbdător așteptînd Musca. 450 Curînd o Pasare lihnita vine și-l duce pe Paianjen. În părăsire e lăsată Pînză lui pe care o țesu neliniștita-i inimioara Și o întinse cu-atîta grijă și aht și osteneală". Acesta fost-a Vaierul lui Enion în jurul dauritei Sărbători. Gemu Vecia și era tulburata de chipul Morții Veșnice 455 Ce se afla-n afară trupului de Om, Sudoare din mădularele-i bolnave. Acuma Omul pîn' la palmier ajunse și la Stejarul Plîngerii 37 Ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cîmp zace soldatul Cînd osul cel zdrobit l-a doborît, gemînd, printre cei morți mai fericiți. E lesne să te veselești în corturile abundentei: Acestfel aș putea să cînt și să mă veselesc: dar nu-i asa cu mine". Auzi Vaierul Ahania, iute Vibrație 420 Se răspîndi prin trupul său de Aur. Se deștepta nainte de revărsatul zorilor Cînd Urizen dormea pe așternutu-i: trasă prin spațiu necuprins Pîn' la hotarul Neființei ajunse Femeia luminoasă. Văzu acolo în Neant Spectrala-nfățișare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cum mai urlắ la frîngerea în două! Se rupseră fibrele toate, 60 Acolo unde Enitharmon la stînga să stătea nedespărțita, cu o năprasnica durere. Căzînd pe stînci, răcnit-a-ndurerat pînă ce sîngele Din curgere se-opri: apoi cu prelung vaier își plînse caznele pe vînt. Și Tharmas îl chema pe-Întunecatul Spectru ce căzuse peste maluri Cu răzlețite Mădulare. Spectrul îndurerat se ridicắ, 65 Albastră umbră,-întunecoasa, groaznică; aidoma unei statui de plumb, După căderea-i dintr-un turn înalt
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
îmbrățișează, și peste capul ei plăpînd Șed Umbre ale Morții Veșnice în aerul de plumb. Însă duiosul fluier, flautul, violă, armóniul, harfa și chimvalul, Si sonul dulce-al vocilor de-argint alínă așternutul cel trudit 25 Al lui Enitharmon; dar vaierele ei îneacă harfele nemuritoare. Tare și mai tare via muzică peste văzduh plutește, Slabă și mai slabă lumina zilei asfințește; și rotile învîrtitoarei bezne Porniră în solemne revoluții. Pămîntul, de durere frînt, zbătîndu-se, Se leagănă încoace și încolo și plînse-amar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
desface migălos, în falduri tenebroase. Sub povara efortului și a strânsorii, "[m]âna era umflată și degetele încovoiate". Contemplând-o la lumina lămpii, Leiba "atinse mâna tâlharului cu sticla fierbinte: o crispație violentă a degetelor se produse urmată de un vaier surd...". Hohotul de râs alienat care-l zguduie pe hangiu este semnalul materializării revanșei. Ca un regizor dramatic experimentat, chiar înainte de consumarea propriu-zisă a climaxului, naratorul mută focusul asupra soției lui Zibal, care se trezește, brusc, din somn, pentru a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]