KorAP: Find »[drukola/base=valent & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...14 >

346 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

și dispăreau înăuntrul tribunalului. În fața ușilor masive, doi bărbați îmbrăcați în uniforme negre îi conduceau la locurile lor pe episcopii care intrau unul după altul. În fața lor, stăteau așezați pe scaune părintele Velasco și părintele Valente. „Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să-și închipuie cum arăta părintele cu care avea să fie în curând nevoit să se înfrunte. În închipuirea sa, părintele Valente avea o înfățișare inteligentă și trufașă, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să-și închipuie cum arăta părintele cu care avea să fie în curând nevoit să se înfrunte. În închipuirea sa, părintele Valente avea o înfățișare inteligentă și trufașă, din când în când un zâmbet batjocoritor trecea ca o umbră peste chipul său. Nu aducea deloc cu bătrânul zbârcit, cu umerii aduși ca și când viața l-ar fi secătuit de vlagă, care stătea alături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de vlagă, care stătea alături. Înfățișarea lui, în loc să-l liniștească pe Velasco, îi rănea orgoliul. Socotea de neiertat faptul că se tot frământase din pricina unui bătrân nevolnic. Ca și cum ar fi simțit privirea pătrunzătoare a lui Velasco ațintită asupra lui, părintele Valente deschise ochii și se uită la el. Apoi înclină ușor din cap cu un zâmbet plin de bunătate. Bărbatul în uniformă sună dintr-un clopoțel. Era semn că începea dezbaterea. Așezați pe scaune drept în fața lui Velasco și a părintelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
deschise ochii și se uită la el. Apoi înclină ușor din cap cu un zâmbet plin de bunătate. Bărbatul în uniformă sună dintr-un clopoțel. Era semn că începea dezbaterea. Așezați pe scaune drept în fața lui Velasco și a părintelui Valente, episcopii cu chipuri de vulturi pleșuvi tușeau grav sau discutau apropiindu-și capetele. Episcopul care îndeplinea funcția de președinte al consiliului se ridică și începu să citească dintr-o hârtie pe care o avea în mână. Spuse că acea întrunire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
precum și să hotărască împuternicirea cu care veniseră la Madrid solii japonezi. Câtă vreme glasul lui slab se răspândea în încăperea liniștită, ceilalți episcopi, fără să se clintească, se uitau țintă, cu ochi ca de mort la Velasco și la părintele Valente. — Dacă e să lămurim chestiunea, le explică episcopul confraților săi după ce isprăvi de citit, cu cincisprezece ani în urmă, Papa Clement al VIII-lea a dat edictul apostolic Onerosa Pastoralis prin care dreptul de propovăduire în Japonia, ce fusese încredințat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
amănunt de la fiecare dintre cele două părți. Episcopii, așezați în linie dreaptă, se sfătuiră în șoaptă cu colegii din stânga și din dreapta și apoi primiră propunerea. În tot acest timp, Velasco i-a privit cu încrederea lui obișnuită, iar părintele iezuit Valente a rămas neclintit cu mâinile împreunate pe genunchi. Auzindu-se strigat, Velasco se ridică arborând dinadins un surâs încrezător. Respectuos, își arătă recunoștința pentru că i se dăduse onoarea de a vorbi despre întâmplările prin care trecuse în Japonia și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
se aprinse în ochii episcopilor, zise cu putere: — Dar... fără să știe ce fac, iezuiții au săvârșit o greșeală. N-au prevăzut ce urmări grave va avea greșeala lor asupra propovăduirii în Japonia. Zicând acestea, Velasco se întoarse înspre părintele Valente. Dar acesta stătea nemișcat și cu ochii închiși parcă de oboseală, astfel încât era cu neputință să-ți dai seama dacă ascultase sau nu ce se spusese până atunci. — Greșeala pe care a făcut-o Ordinul Sfântul Petru a fost să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
plăsmuire îndepărtată de adevăr, așa cum m-au învinuit iezuiții. Dacă ar fi așa, atunci eu n-aș mai fi venit până aici însoțit de niște soli japonezi care aduc scrisori pline de făgăduințe din partea stăpânului lor. În acel moment, părintele Valente care stătuse până atunci cu capul plecat, ridică ochii spre el. Velasco văzu cum i se așternea încet pe chip un zâmbet abia mijit. Surâsul acela semăna cu zâmbetul plin de milă al unui om mare față de un măscărici neîndemânatic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
trăiau acolo vegheau în taină asupra lor. La fel și tatăl, și bunicul samuraiului aveau să facă parte din valea aceea atâta vreme cât neamul Hasekura avea să existe. Aceste suflete stinse nu-i puteau îngădui samuraiului să devină creștin. Părintele iezuit Valente se ridică încet de pe scaun. Își înclină și el capul în fața episcopilor și își împreună mâinile pe piept. Cu un glas puțin răgușit, începu apoi să vorbească: — Vreme de treizeci de ani cât am stat în Japonia, am văzut cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nenumărații nobili japonezi. Chiar dacă acești trimiși au dobândit încuviințarea împăratului Japoniei pentru a veni aici, totuși cred că nu se poate spune că ei sunt soli oficiali ce reprezintă întreaga Japonie. Își duse mâna la gură și tuși încet. Părintele Valente nu-și întărea glasul și nu încerca să-i atragă de partea sa pe episcopi prin întreruperi, așa cum făcuse Velasco. Pur și simplu vorbea despre fapte cu un glas rar și monoton. Cu toate acestea, părintele Valente îl lovea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
tuși încet. Părintele Valente nu-și întărea glasul și nu încerca să-i atragă de partea sa pe episcopi prin întreruperi, așa cum făcuse Velasco. Pur și simplu vorbea despre fapte cu un glas rar și monoton. Cu toate acestea, părintele Valente îl lovea pe Velasco încă de la început acolo unde îl durea mai tare. — Adineauri părintele Velasco ne-a spus că japonezii nu îndură să fie disprețuiți. Ne-a mai zis că sunt așa de înțelepți, vicleni și ascuțiți la minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu Nueva España? — Vor să ne fure iscusința și drumurile marinărești pentru a traversa Oceanul Pacific. Fără îndoială că au aflat toate acestea în timpul călătoriei lor până aici. Printre episcopi se răspândi rumoare. După ce se liniștiră, privirile lor alunecară de la părintele Valente la Valesco. Acesta stătea pe scaun cu chipul împietrit. Ridică mâna și ceru îngăduința să vorbească. Unul dintre episcopi dădu din cap a încuviințare. Atunci Velasco zise, roșu la față și cu glas tremurător: — Onorați episcopi, vă rog să luați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
le-a trimis nemijlocit în Filipine acum zece ani arată limpede că dorește el însuși să facă negoț cu Nueva España. În plus, toată lumea știe că în urmă cu treizeci de ani, Ordinul Sfântul Petru din care face parte părintele Valente a trimis în țara noastră, precum și la Roma niște tineri de rând pretinzând că sunt soli oficiali, fii de nobili stimați. După ce Velasco se așeză, părintele Valente se ridică agale de pe scaun cu un scârțâit. Și de data aceasta își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
urmă cu treizeci de ani, Ordinul Sfântul Petru din care face parte părintele Valente a trimis în țara noastră, precum și la Roma niște tineri de rând pretinzând că sunt soli oficiali, fii de nobili stimați. După ce Velasco se așeză, părintele Valente se ridică agale de pe scaun cu un scârțâit. Și de data aceasta își împreună mâinile pe piept și își drese glasul de două-trei ori. — Este adevărat... Împăratul Japoniei și-a dorit să facă negoț cu Nueva España. Dar chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
capăt prigoanei creștinilor. Însă eu... sunt încredințat că putem șterge ura japonezilor față de creștini pe care voi le-ați trezit-o! Velasco strigă din toate puterile, uitând că de față erau și episcopii. Văzând obrajii aprinși ai lui Velasco, părintele Valente arboră același surâs compătimitor de adineauri. — Oare putem să le ștergem ura? Nu cred că va fi chiar așa de lesne. — De ce? Pentru că după atâția ani de zile trăiți în Japonia... mi-am dat seama că... din întreaga lume japonezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de lesne. — De ce? Pentru că după atâția ani de zile trăiți în Japonia... mi-am dat seama că... din întreaga lume japonezii sunt poporul cel mai puțin înclinat către credința noastră. În clipa aceea, zâmbetul acela batjocoritor dispăru de pe chipul părintelui Valente și acesta îl privi cu întristare pe Velasco. — Prin firea lor, japonezii nu au nici o înclinație către absolutul care trece dincolo de ființa omului, către existența de dincolo de natură, către ceea ce noi numim suprafiresc. Mi-am dat seama de asta... abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Chiar și natura care pentru noi este cu totul separată de ființa omului, pentru ei este o ființă care învăluie întreaga omenire. Noi... am dat greș și n-am putut să le îndreptăm această înclinație. La cuvintele neașteptate ale părintelui Valente, episcopii se cufundară într-o liniște adâncă. Dintre toți misionarii trimiși în țări îndepărtate, nici unul nu vorbise vreodată cu atâta deznădejde. — Simțămintele lor sunt atât de puternic legate de natură, încât nu se vor îndrepta niciodată spre tărâmuri mai înalte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nu-și pot închipui Dumnezeul nostru care sălășluiește într-o lume mai presus de cea a omului. — Atunci... clătină neîncrezător din cap unul dintre episcopi, credincioșii japonezi care numărau într-o vreme patru sute de mii suflete... în ce credeau? Părintele Valente răspunse încet, cu privirile pironite în pământ: — Nu știu, și închise ochii îndurerat. Când împăratul a oprit învățătura creștină, jumătate din ei au pierit ca un fum. — Au pierit ca un fum? — Da. Până și japonezii pe care îi socoteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
credință, atunci aproape toți sătenii se depărtau de biserică. Și, uimitor lucru, chipurile lor arătau de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici sufletul nu-i mustra că-L lepădaseră pe Domnul? — Ori de câte ori mă uitam pe hartă înainte, murmură părintele Valente cu ochii închiși, forma Japoniei mă ducea cu gândul la o șopârlă. Dar după aceea mi-am dat seama că nu numai Japonia, ci și japonezii înșiși prin firea lor, seamănă cu niște șopârle. Noi, misionarii, am fost ca niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
propovăduit în Japonia vreme de șaizeci de ani, japonezii nu s-au schimbat nici un pic. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte ... Lămurește-ne, părinte Valente! — Japonezul nu trăiește nicidecum ca o ființă separată. Noi, misionarii europeni, n-am știut acest fapt. Să ne închipuim că avem aici un japonez. Noi încercăm să-l creștinăm. Dar în Japonia nu era niciodată vorba de un singur om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
satul, neamul, părinții și strămoșii. Când spun că s-a întors la felul de-a fi de dinainte, vreau de fapt să spun că s-a întors la acea lume de care e atât de legat. — Nu înțelegem bine, părinte Valente. — Atunci, îngăduiți-mi, vă rog, să dau un exemplu. Când primul misionar al Japoniei, Francisc Xavier, a început să propovăduiască în sudul Japoniei, cea mai mare piedică de care s-a lovit a fost următoarea. Japonezii i-au zis așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
părinții și strămoșii noștri răposați.” Acesta nu este un simplu rit strămoșesc, ci o credință adânc înrădăcinată. Nouă nu ne-au fost de ajuns nici șaizeci de ani ca să ștergem această credință. — Onorați episcopi, strigă Velasco întrerupându-l pe părintele Valente, cuvintele părintelui sunt niște înflorituri grosolane. Și în Japonia sunt martiri care și-au dat viața pentru învățătura creștină. De ce spune el că japonezii n-au crezut în Dumnezeu? Speranța de-a propovădui cuvântul Domnului în Japonia nu a pierit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
descotorosi după ce te foloseai de el, omul acesta născut într-un pământ pe care samuraiul nu-l văzuse niciodată și mort demult. Samuraiul își zise că el n-avea nici o legătură cu omul acesta. — Eu nu tăgăduiesc botezul lor. Părintele Valente se ridică oftând de pe scaun. Trase adânc aer în piept ca și cum era un chin pentru el să-l înfrunte pe Velasco. Dar în același timp mă întreb dacă au cerut din inimă să fie botezați? Ce vrei să spui? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să-i botezăm ar fi mai bine să vedem în ce fel putem să-i ajutăm să-și păstreze credința, și decât să facem credincioși vremelnici pe timp de prigoană... — Onorați episcopi, nemaiputând răbda Velasco îl întrerupse iarăși pe părintele Valente chiar în mijlocul vorbei. Vreau să răspund cuvintelor jignitoare ale părintelui Valente pentru a apăra onoarea celor treizeci și opt de negustori japonezi și a solului care se pregătește cu bucurie să devină creștin. E trist că astfel de cuvinte vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]