135 matches
-
însemnărilor conștiente și sistematice ale evenimentelor istorice; elaborarea codului riturilor, apariția orașelor întărite; înflorirea agriculturii și a meșteșugurilor (bronz, țesături de mătase, etc.). • 770-256 î.e.n. Dinastia Zhou de Est. • 770-476 î.e.n. Perioada , Primăveri și Toamne”- decăderea puterii centrale; întărirea nobilimii vasale și formarea statelor feudale. • 475-221 î.e.n. Perioada ,Statelor combatante”- Introducerea producerii și folosirii uneltelor și armelor de fier și oțel; inventarea busolei; dezvoltarea mineritului, agriculturii, de irigații; înflorirea școlii de filosofie; înmănunchierea creațiilor culturale în culegeri. Perioada ,Primăveri și Toamne
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
Huangdi a fost abolirea vechiului sistem feudal prin refuzul de a acorda vreo suprafață de pământ din teritoriul Chinei, ca domenii rudelor și ajutoarelor sale. El a obligat 120 000 de vechi familii nobiliare să se mute din statele lor vasale în noua capitală pentru a-i ține sub autoritatea sa . Demnitarii și generalii săi loiali administrau orașele și comandamentele militare. Pentru a preveni insurecțiile, Primul Împărat a decretat ca toate lăncile, vârfurile de săgeți, cuțitele și uneltele metalice să fie
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
sub Amenhotep al III-lea, dacă nu și sub Seti I, membru al celei de-a XIX-a Dinastii; orașul în schimb rămâne practic părăsit. Odată cu decizia lui Ramses al II-lea de a-și muta capitala mai aproape de provinciile vasale filistine, arie disputată cu Imperiul hittit, Avaris cunoaște o nouă (și ultimă) perioadă de înflorire, ca parte sudică a capitalei Pi - Ramses ( "„Pi Ramesses Aa-nakhtu”" - echivalentă cu „Domeniul lui Ramses al II-lea, mare în victorie” ). Urmează o sută de
Avaris () [Corola-website/Science/314276_a_315605]
-
în mileniul al patrulea î. en.). La jumătatea epocii bronzului, migrațiile au schimbat parțial situația politică din Orientul Apropiat (amoriții, hittiții, hurrienii, hiksoșii și, posibil, israelițiii). Sfârșitul epocii bronzului e caracterizat de regate puternice aflate în competiție, și statele lor vasale (Egiptul Antic, Asiria, Babilonia, Hittiții, Mitanni). Au existat contacte prelungite cu civilizațiile egeene (Ahaia, Alashiya), în care comerțul cu cupru a jucat un rol important. Această perioadă a avut drept finalitate așa-numita prăbușire a epocii bronzului, care a afectat
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
inamicii din afară au un dublu impact: pe de o parte reconfirmă statutul de mare putere în zonă a Egiptului , pe de altă parte permit exploatarea în continuare a rezervelor minerale din Sinai și primirea de tribut de la structurile statale vasale din zona Levantului. După perioada războaielor duse în prima parte a Domniei, urmează o perioadă de relativ calm și stabilitate, mediu propice reluării unei intense activități comerciale. Se exploatează minele din Sinai și cele din sudul Canaanului (Timna, producătoare de
Ramses al III-lea () [Corola-website/Science/314471_a_315800]
-
se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
Regatul hasmoneilor a legat o alianță cu Imperiul Roman și, treptat, romanii și-au mărit influența și după debarcarea în țară a legiunilor lui Pompei în anul 63 î.e.c. au transformat în cele din urmă regatul într-o țară vasală. O perioada semnificativa în istoria tarii și a poporului a fost domnia aliatului Romei, regele Irod cel Mare, care a construit, între alte multe construcții, și o versiune mai impunătoare a Templului din Ierusalim. După moartea sa, începând din anul
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
IX-lea. În cele din urmă, s-au înființat două ducate—Ducatul Panoniei și Ducatul Dalmației, conduse de Ljudevit Posavski și de Borna, așa cum atestă cronicile lui Einhard începând cu anul 818. Înregistrarea reprezintă primul document despre pământurile croate, state vasale ale Franciei la acea vreme. Suzeranitatea francă a luat sfârșit în timpul domniei lui Mislav două decenii mai târziu. Conform lui Constantin al VII-lea, creștinarea croaților a început în secolul al VII-lea, dar afirmația este contestată și în general
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
lui Selyn, devenind un imperiu multinațional, multilingvistic, stăpânind Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 19.9 milioane de km². La începutul secolului al XVII-lea, imperiul cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Europa sau/și Asia), populația băștinasă, vorbitoare de limbă română, reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia, ș.a. citate în cronicile cavalerilor Teutonici ca fiind cnezate vasale ale Haliciului și ale Volîniei. După ocuparea cetăților Cetatea Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, Tighina și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția țărilor
Republica Moldova () [Corola-website/Science/296551_a_297880]
-
Ialomița, Prahova, Săvădisla, Slatina ș.a., limba și scrierea slavonă oficiale în liturghia bisericească și în principatele române, sau denumiri precum Blahnița, Vlăhița, Vlăsia sau Vlașca pentru zonele cu comunități protoromâne înconjurate de populații slave). Micile cnezate slavo-române erau de altfel vasale ale puterilor vecine precum Ungaria, Galiția, Tătarii sau Bulgarii. Toate aceste formații statale prevoievodale pot cel mult fi denumite „state medievale pre-românești”. Despotatele Vidinului, Tărnovei și Dobrogei, provenite din destrămarea Țaratului Vlaho-Bulgar, erau deasemenea multinaționale, „Vlahii” fiind doar una din
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
regatului franc în Imperiul Carolingian. Tratatul de la Verdun din 843 a împărțit regiunea în Francia de Mijloc și cea de Vest și astfel într-o mulțime de fiefuri mai mult sau mai puțin independente care, în Evul Mediu, au fost vasale fie regelui Franței, fie împăratul Sfântului Imperiu Roman. Multe dintre aceste fiefuri s-au unit în cadrul Țărilor de Jos Burgunde în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Împăratul Carol al V-lea a extins uniunea personală a celor
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi" promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la "sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor". Țara rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească și în toate țările din Balcani). În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole. Este ctitorul complexului monahal și al
Neagoe Basarab () [Corola-website/Science/297451_a_298780]
-
către cazaci erau deseori achitate în mărfuri, precum veștmintele sau armele. Cazacii erau războinici pricepuți, iar cea mai importantă sursă de venituri a lor era reprezentată de prada obținută în timpul raidurilor din ținuturile sudice, adică în Imperiul Otoman și țările vasale acestuia. Totuși, doar un număr mic de cazaci făceau parte din categoria celor „înregistrați” - între câteva sute și câteva mii. Numărul lor varia în timp, crescând în general în timpul războaielor. Acest fapt ducea la apariția a numeroase tensiuni sociale și
Cazac înregistrat () [Corola-website/Science/317593_a_318922]
-
între clanurile Imagawa și Tokugawa, din 1575 la "Nagashino", și 1581 la "Takatenjin", se termină cu victoria lui Ieyasu, care va prelua provinciile clanului Takeda. În 1579 Ieyasu este obligat să o omoare pe soție (care era dintr-o familie vasală a clanului Imagawa) și să-și oblige fiul cel mai mare, "Nobuyasu", să comită seppuku drept dovadă a loialității față de Nobunaga Oda. Amândoi fuseseră suspectați de Nobunaga ca fiind complici ai clanului Takeda. După asasinarea lui Nobunaga Oda în 1582
Ieyasu Tokugawa () [Corola-website/Science/315007_a_316336]
-
și al XII-lea, având capitala la Apasa. Arzawa a fost un aliat al Egiptului Antic, lucru confirmat în Scrisorile de la Amarna. Regii hitiți Suppiluliuma I și Mursili al II-lea reușesc să o înfrângă, transformând-o în trei state vasale. Lidia apare pe harta lumii antice ca un regat neo-hitit cu capitala la Sardes, condusă de trei dinastii (Atyadae, Heraclidae, Mermnadae). Atyadae Heraclidae Mermnadae Cresus este învins în 547 î.Hr. de către Cirus cel Mare, Lidia devine satrapie.Primul satrap ales
Lidia (stat) () [Corola-website/Science/318648_a_319977]
-
în 1157. La începutul domniei sale, Ferdinand a avut de a face cu o rebeliune a Casei de Lara. Ferdinand a anexat o parte din cuceririle sale direct în coroana Castiliei, iar alții au primit sau au fost organizați în calitate de state vasale sub guvernarea musulmanilor. În afara de aceste state vasale, guvernarea creștină devenise greu de manevrat printre subiecții musulmani. Acest lucru a dus în cele din urmă la revoltele Mudejar din 1264-1266, care a dus la expulzarea în masă a populațiilor musulmane
Ferdinand al III-lea de Castilia () [Corola-website/Science/321293_a_322622]
-
de a face cu o rebeliune a Casei de Lara. Ferdinand a anexat o parte din cuceririle sale direct în coroana Castiliei, iar alții au primit sau au fost organizați în calitate de state vasale sub guvernarea musulmanilor. În afara de aceste state vasale, guvernarea creștină devenise greu de manevrat printre subiecții musulmani. Acest lucru a dus în cele din urmă la revoltele Mudejar din 1264-1266, care a dus la expulzarea în masă a populațiilor musulmane. Ferdinand al III-lea a avut grijă să
Ferdinand al III-lea de Castilia () [Corola-website/Science/321293_a_322622]
-
persane. Policrate învinge aceste două flote, poate înainte de 530 î.Hr. Exact care insule au făcut parte din dominația samiană temporară nu este clar. Un anume Policrate din Rodos, fiul lui Policrate de Samos, indică Rodos ca fiind una din insulele vasale cele mai importante. Delos și Rheneia, de asemenea. O legendă spune că Policrate a întrebat Oracolul din Delfi dacă ar trebui să numească festivalul din insula lui Apollo "Pythia" sau "Delia". Oracolul a răspuns că nu are nicio importanță, acest
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
fie confirmați de sultan. După această, Baiazid a fost obligat să părăsească Europa pentru rezolvarea problemelor din Anatolia și nu a mai apucat să se întoarcă în Balcani. Baiazid a trecut în Anatolia cu armata compusă în principal din trupe vasale balcanice, inclusiv sârbi conduși de Lazarevici. El a trebuit să înfrunte amenințarea unuia dintre cei mai puternici cuceritori ai vremii, Timur Lenk. La începutul anului 1400, Timur Lenk și-a făcut simțită prezența pentru prima oară în Orientul Mijlociu. În august
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
reușit să-l convingă pe sultan să respingă tratatul propus de Menșikov, care aducea atingere suveranității otomane. Imediat după ce a aflat de eșecul misiunii diplomatice a trimisului său, împăratul Nicolae I și-a trimis trupele în Moldova și Muntenia, (principate vasale otomanilor, în care Rusia le considera gardianul bisericii ortodoxe), folosind ca pretext incapacitatea sultanului să apere locurile sfinte. Nicolae I a considerat că puterile europene nu aveau să se opună prea energic la anexarea celor două principate, în special având
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
contraatace. Următorii nouă ani au reprezentat o perioadă de luptă continuă pentru menținerea indepndenței față de otomani. Eforturile lui Ștefan cel Mare au fost unul dintre cele mai importante motive pentru care cele două principate românești nu au împărtășit soarta statelor vasale ale turcilor de la sud de Dunăre În 1479, după o serie de atacuri împotriva Transilvaniei și Voivodinei în perioada 1474 - 1475, otomanii au atacat la nord de Carpați, prin Câlnic. Voievodul Ștefan Báthory a organizat apărarea și i-a înfrânt
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Siconulf, Sico al II-lea a trecut sub controlul lui Peter, care, în decembrie 853, a primit recunoașterea imperială ca principe. Petru a fost succedat de fiul său, Ademar, însă domnia acestuia a fost una nepopulară și din 859, Capua, vasală salernitanilor, s-a separat, devenind independentă. În 861, lucrurile au evoluat așa încât Guaifer, conducând o răscoală populară împotriva lui Ademar, l-a eliminat pe acesta, după care l-a intemnițat și mai târziu chiar l-a orbit. Pentru a-și
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
adoptarea de către armata și flota coreeană a unor elemente din drapelul cu dragon al Dinastiei chineze Qing.(un dragon cu cinci ghiare pe fond albastru) În anii 1856 și 1871, într-o perioadă in care Coreea era în mod formal vasală Chinei, în documente japoneze steagul chinez galben cu dragon negru, nori albaștri și franjuri roșii era indicat ca stindardul dinastiei coreene. În 1876 un alt document japonez înfățișa ca stindard regal coreean un drapel cu fundal albastru, dragon galben și
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
Prințesa ("Sophia Maria Lovisa Fredrika Albertina"; 8 octombrie 1753 - 17 martie 1829) a fost ultima Prințesă-Stareță de Quedlinburg și vasală a împăratului Sfântului Imperiu Roman. Sofia Albertina a fost fiica cea mică a regelui Adolf Frederic al Suediei și a reginei Louisa Ulrika a Prusiei. Ea a fost deci prințesă a Suediei, prințesă de Holstein-Gottorp și sora regilor Gustav al
Sofia Albertina a Suediei () [Corola-website/Science/328244_a_329573]