524 matches
-
soare blând,Undeva, pe la chindie,Vântu-adie când și când...Ochii-mi țin întredeschișiși din părul despletit,Meditând la frunzăriș,Simt cum viața a murit.Peste fix o săptămână,Grâul copt, muguri de brazi, Toamna toată își adună;Tu din stele, veșted, caziPeste lacul fumuriu,Oglindind și nori, și lună,Care limpede-n târziuParcă spune „noapte bună”...26 august 2016, Constanța(scrisă în parc, pe o bancă, mai pe la amiază)Sursa foto:A #Midsummer #Nights #Dream - #Alexandru #Darida... Abonare la articolele scrise
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
biete flori, culese de pe maidanurile și din răzoarele grădinii copilăriei mele. Lung, privesc spre ele ochi-mi îmbătrâniți. Să fie iluzia pe care o dă oboseala căutăturii, ori e de vină stropul de umezeală ce mi-a înrourat genele, că veștedele flori încep să prindă iar culoare, miros, frăgezime? Le-am presărat așa, înviate și reîntinerite, în aceste pagini. Cine știe? Mă ispitește nădejdea nesăbuită că în sufletul câtorva puțini, vor putea trezi o fărâmă din gândurile și simțirea ce s-
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92465_a_93757]
-
se confrunte cu dușmanii patriei. Atunci, după ce mi-am amintit în fața sa de toate câte le-am povestit mai sus, dar și de altele, care n-au încăput în această succintă relatare, mi-am plecat ochii spre covorul de frunze veștede și am murmurat cu pioșenie în limba strămoșilor latini, pe care profesorul atât de mult i-a prețuit: Perpetuum in cordibus nostris vives, Magister! Dan Florița-Seracin Referință Bibliografică: Într-o zi a sfârșitului de octombrie / Dan Florița Seracin : Confluențe Literare
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > PRIMĂVARĂ Autor: Valentina Geambașu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului PRIMĂVARĂ În pântecul iernii te-am așteptat Cu ochii mei însetați de soare, Gânduri printre gene au lăcrimat Pictând vise în veștedă floare. Îmi sprijin tâmpla pe un ram de gând Cu tine caut răsăritul în a mea viață, Cu tine am învățat să râd să plâng Candele albe pâlpâie sub umbre de ceață. În orologii în tăcere îți număr pașii Speranțe
PRIMĂVARĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383330_a_384659]
-
Farney îi plăceau plantele. Le punea peste tot pe pervazul clasei, în ghivece sau în borcane. Când vreuna începea să se pleoștească, nu făcea decât să o atingă cu degetele lui slabe, pline de vene albăstrui, și să rupă frunzele veștede în așa fel încât planta nu simțea nimic, iar în următoarele zile își revenea complet. Cel mai mult îi plăceau violetele, „fiindcă sunt timide și delicate“, ne-a zis nouă. Putea să ia o violetă și să-i culeagă florile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
un bolovan căzut din munte ori o cioată, iar acum simțea cum coastele îi pulsau. Gemu și își duse mâinile la locul dureros. Hainele nu erau sfâșiate și nici nu simțea sânge. Era murdar de noroi și plin de frunze veștede și ude, dar nu-și rupsese nimic. Se ridică în capul oaselor gâfâind. Privi în jur, căutând să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul era de nepă truns, nu vedea nimic, era înconjurat de o beznă neagră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în două șuvoaie ce se scurgeau năvalnic la vale. Zgomotul apei se auzea înfundat, atenuat de pereții ravenelor. Malurile verticale păreau formate din coloane butucănoase din calcar cenușiu. Deasupra, deoarece lumina soarelui pătrundea nestingherită de frunziș, de sub covorul de frunze veștede ieșeau firișoare de iarbă și ferigi ce se aplecau peste adânc. Privi în jos la apa ce se năpustea înspumată printre bolovanii de pe fund. Îi era imposibil să treacă pe acolo. Distanța dintre maluri era prea mare iar pereții verticali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aici ar fi ceva ce te-ar interesa? întrebă ea. Imediat în apropierea marginii viroagei, lăstărișul tânăr era culcat la pământ. Tulpinile subțiri zăceau frânte la o palmă deasupra solului pe o porțiune cu un diametru de câțiva metri. Frunzele veștede fuseseră răscolite și adunate pe marginea unui cerc larg, ca și cum ar fi fost spulberate de un vârtej. Acolo unde s-ar fi aflat mijlocul cercului era o adâncitură în pământul reavăn, nu mai lată ca pieptul unui om. Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în pădurea de dincolo de drumul forestier. După hățișul de copaci tineri crescuți în zona de lizieră, acum mergeau pe sub coroanele înalte ale fagilor și stejarilor bătrâni. Nu se vedea nici o cărare croită pe acolo, pădurea era neumblată, covorul de frunze veștede întinzându-se neatins sub picioare. Urcau fără să vorbească, Cristian căutând să recunoască locurile pe unde fusese cu două zile mai devreme. Nu-i părea nimic cunoscut, era ca și cum pășea prima dată pe acolo. Își aminti de faptul că, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu se întețise, era plăcut sub umbra copacilor. Ileana se juca târându-și din când în când picioarele printre frunzele veștede de pe jos. Dacă n-ar fi fost în misiune de căutare, chiar i-ar fi plăcut excursia pe munte. Era în concediu, alături de o femeie frumoasă și natura arăta excelent. Se scutură de gândurile plăcute, spunându-și că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
diverse obiecte. Ori poate, era numai o impresie? Observase că la fel ca și dânșii, negura nu atingea solul deasupra căruia mergea, rămânând la numai câteva palme deasupra. Era tăcută ca însuși întunericul și numai acolo unde stratul de frunze veștede era mai gros, le spulbera scoțând un foșnet slab. Foarte repede ajunseră deasupra drumului forestier, care se vedea ca o panglică albicioasă încolăcită printre copaci. Acolo vâlva se opri, oscilând nehotărâtă, când la deal, când înspre vale. Se mărise mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl depăși, urmele intervenției umane dispărură cu totul. Pădurea era la fel de neumblată ca la începuturi. Copacii coborau de pe versanți până în buza prăpăstiei. Era dificil de mers pe acolo, mai ales că pe jos se așternuse un covor gros de frunze veștede, umezite de ceața ce tocmai se ridicase. Între muntele din dreapta lui și crăpătura adâncă din stânga era numai o fâșie îngustă și înclinată pe care abia reușea să pună piciorul. Era ca și cum mergea pe lângă zidul unei cetăți medievale înconjurat de șanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
auzit o muzică nepământeană și o izbucnire de trompete barbare... Cum? Amory chicotise. — Ce-ai spus, Amory? — Am spus, continuă, Beatrice. — Asta a fost tot, doar că s-a repetat mereu - grădini ce exhibau culori pe lângă care astea ar părea veștede, luni ce se Învârteau și se legănau, mai palide decât luna de iarnă, mai aurii decât luna la vremea secerișului... Și acum ești refăcută, Beatrice? — Pe deplin - atâta cât voi fi vreodată. Nu sunt Înțeleasă, Amory. Știu că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea Meduzele când plimbă sub clopotele verzi. TIMBRU Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare Și unda logodită sub cer, vor spune - cum? ... n-ar fi decât pentru a vă da ideea (fr.). Ar trebui un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Văruit în alb de lapte, Strigoi, Rupt din veacul de apoi, Vrej de șoapte, Din bici ud și din țăpoi Hăituit de Miaza Noapte. ISARLÎK Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann La vreo Dunăre turcească, Pe șes veșted, cu tutun, La mijloc de Rău și Bun, Pîn' la cer frîngîndu-și treapta, Trebuie să înflorească: Alba, Dreapta Isarlîk! Ruptă din coastă de soare! Cu glas galeș, de unsoare, Ce te-ajunge-așa de lin, Când un sfânt de muezin Fâlfâie, înalt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Spartei încruntă strâmta zare; Și sus, prin golul nopții - mai trist și mai sever - Cetatea siderală în stricta-i descărnare Își dezvelește-n Număr vertebra ei de fier... PEISAGIU RETROSPECTIV I O, desfrunzirile din urmă! Te uită, vastele păduri Stau veștede sub greaua turmă Pe nori haotici și obscuri. Te uită, soli ai crustei albe Ce-o să se-așeze, de pe-acum În dantelări de fine salbe, Pe tufă umedă, pe drum. Un cinic puf au nins scaieții... Și totuși, iată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
De malul apei unde tot gândul tău se-mbarcă Îndurerat, nesigur și silnic Lohengrin... Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată Și lebăda grăbită spre sfintele păduri Vor să-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri Și lași ținutul veșted al nunții de-altădată! Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint Îmbracă-ntîi armura, și vechea ta mândrie Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie, Statura ta turnată în luminos argint. Vei trece... Marii codri fremătători de plângeri, Înfiorați de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-n lumea lor obscură Imaginile noastre de umbră, începeau?... DRIADA I Eu îl priveam prin geamul vărgat de lujeri, vara, Ori scris de colții iernii cu sterpe flori de ger, Cum pe tipsia luncii, biet arbore stingher Își frânge vreascul veșted sau clatină povara, Dar pârtia sticloasă mi se părea înceată; Iar calea însorită, prea lungă pîn' la el. Și-am stat să-nnod întruna - inel lângă inel - Din sfoară, mreji; și vârșii, din salcie tăiată. Și totuși cât de dornic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nebunie Ciclică și abisală, Fără nerv și armonie În carcasa ei carnală Scursă în monotonie Austeră, boreală, Palidă ceremonie Funerară și regală Ca-ntr-o sumbră simfonie, Ca într-o funestă gală Dintr-o goală colonie, Ca o liniște letală Veștedă și maronie Impasibil de brutală Injectând melancolie, Doza zilnică fatală Dezertorilor și... mie, Ca o boare, ca o pală Ca o scurgere sangvină, Ca o moarte de impală Între colții de felină... Tu, iubito, ești petală Sfârșind lent în agonie
TOAMNĂ INFERNALĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364340_a_365669]
-
artist, Ileana Popovici s-a împăcat cu el, și-a întemeiat prețuirea, admirația, experiența de viață, acumulările culturale și artistice, împreună cu el, oricine ar fi acest om, ce nu se poate desprinde de amintiri așa de ușor, ca o frunză veștedă de copac?! Artista Ileana Popovici nu poate apărea azi străină pentru nimeni căci, în ce o privește, odinioară are sensul de întotdeauna, ca frumusețe, iar tinerețea de prezent! Căldura comportamentală, serviabilitatea corespund celui mai genuin instinct uman. El e activat
ILEANA POPOVICI. PERSONALITĂŢI CE-AU CĂLĂUZIT SPIRITUL LA RĂSCRUCE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1775 din 10 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364452_a_365781]
-
din verde se-aduna și-n sufletul meu cascade curg iar timpul e-o rana deschisă sângera noaptea cuvântul meu mi-e viața un munte de clisă pe care acum îl urc din greu cad frunzele litere moarte sonetul e veșted în carte mâna ce scrie o să cadă ochii ce-au văzut n-or să vadă și se desfrunzește Dumnezeu de numele meu din minereu NR. 18 mai tare decât fiara frică de lup cauza plânge în centrul unei sfere crește
ET FUGIT IRREPARABILE TEMPUS... (POEME) de AUREL M. BURICEA în ediţia nr. 2352 din 09 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/361069_a_362398]
-
umbră de arțar Trec norii cavalcadă, invazie fără hotar Și mi se pare-ntruna că mă clatin Octombrie întoarce fila-n calendar Și răvășit sunt și mă cutremur ca un paltin Octombrie și mă cutremur ca un paltin Ce iarbă veștedă îmi mătură aripa O pasăre rănită privindu-și stolul cu amar Un strigăt ca un cântec... moare clipa Octombrie... Octombrie... întoarce fila-n calendar Octombrie... îngălbenit în calendar Referință Bibliografică: Octombrie întoarce fila-n calendar / Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN
OCTOMBRIE ÎNTOARCE FILA-N CALENDAR de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361107_a_362436]
-
tot creștinul, cu ce te omeni.// Aș vrea să-Ți pot întinde un gând sfios măcar,/ Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraiște și goală,/ Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală/ Și pe un ramur veșted un singur fruct amar (...). („În loc de rugăciune”, p. 310); Pentru câte veșnicii/ Am intrat aicea, Doamne?/ Câți prieri și câte toamne/ Voi lipsi dintre cei vii?// Câte lacrimi, câți fiori/ Mă vor trece-n așteptare?/ Am atâta suflet, oare,/ Ca să mor
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
o tăcere moale ca lâna,/ peste noi cădea cerul ucis.// Șoapta ți-a fremătat doar atât: - Măi băiete.../ Între noi, gardianul sever,/ lacrimi înalte, ani groși, și, ca un perete,/ osânda cu sârma de fier./ (...) Dincolo, erai tu: mâna ta veștedă, tată,/ ce-mi desena urși de gheață pe geam./ Obrazu-ți sfânt, luminându-mi pe foi, altădată,/ sub lampă, când „teme” scriam...// Un semn mi-ai făcut, poate a fost mângâiere,/ în aer s-a rupt - creangă de lut./ Eu ți-
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
feluri de flori și iarbă verde, abundentă, pe întreaga vale, cât cuprindeam cu ochii. Am văzut pomi înfloriți și, mai sus, pe munte, copacii arătau ca în toiul verii. Apoi, mergând cu privirea mai sus, am văzut copaci cu frunzele veștede ori căzute, ca toamna. Și asta la o distanță nu prea mare de locul unde mă aflam. Nu-mi venea să cred!! Doar coniferele erau verzi. Ei bine, nu-mi venea să cred, când, mai sus, am văzut vârful muntelui
MUNTELE SIHAŞTRILOR (2.) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 927 din 15 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364251_a_365580]