605 matches
-
camere de copii, saloane, vitrine pentru porțelanuri, birouri domestice, toate deschise spre interiorul magazinului. Al patrulea perete e invizibil. Toate perfecte, curate și cu covoare pe jos, pline de mobile elegante și încălzite puternic de becuri direcționale și prea multe veioze. Se aude un foșnet electric din difuzoare ascunse. De-a lungul camerelor, cumpărătorii se plimbă pe culoarele întunecoase cu linoleum pe jos, care trec printre camerele de expoziție și insulele slab luminate care umplu mijlocul etajului, centre de conversație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
reacție exagerată. Și tata zice: — Nu minimaliza persecuția la care suntem supuși. Sari la ce mare greșeală a fost asta, să vin acasă. Sari la cum Shane ar trebui să vadă, cât de ciudat se comportă ai noștri. Tata stinge veioza pe care am aprins-o eu în living. Draperiile de la geamul panoramic sunt închise și prinse cu ace la mijloc. Ei cunosc toate mobilele pe întuneric, dar eu, eu mă împiedic de fiecare scaun și de fiecare măsuță. Dobor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sticlă pe care-l scot. Sângele meu pe o cutie de chibrituri. Nu, doamnă Cottrell. Nu, chiar așa e, Evie voia să fie incinerată. Mă ridic din mijlocul mizeriei ăleia, și alerg fără țintă, umplând de sânge fiecare întrerupător și veioză, stingându-le pe toate. Alerg pe lângă dulapul cu haine, și Manus strigă: „Te rog“, dar ce am eu în gând e prea surescitant. Sting toate luminile de la parter, și Manus strigă. Trebuie să se ducă la toaletă, strigă. — Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
fetițe violate, cu ochi Înspăimântați, priveau În gol, după draperiile sfâșiate. Scena era cât se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară, a unui document ce dovedea existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tălpi s‑a deschis parcă sub impulsul unei perturbații tectonice și am simțit că mă scufund ca‑ntr‑un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvârșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi‑au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu câtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gândul că indivizi fără chip ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ațipea se gândea că poate Elena este la spatele ei, adormită de mult, cu figura calmă, cu pistruii ei presărați pe nas și pe obraji și că nimic din întâmplările ultimelor zile nu era real. Într-o noapte deschise alarmată veioza și privi către noptieră, crema de noapte Maria contra pistruilor rămăsese acolo, la locul ei. Închise lumina și adormi liniștită. Atunci când ștergea praful, ridica flaconul cu grijă ca pe un bibelou de porțelan și-l așeza apoi în același loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
drum către stație inginerul i-a povestit cu lux de amănunte, cum s-a învățat soția lui să înfigă râma în cârligul undiței deși acest lucru îi producea la început repulsie. Carmina și-l imagină acasă, sub cupola mare a veiozei, migălind la cine știe ce aparat, cu penseta în mână, foarte concentrat, înconjurat de fel de fel de piese, de truse cu scule, mișcându-se cu precizie și pricepere. În spate cele trei fete ale lui fac un adevărat vacarm în timp ce urmăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ineficace pentru inginerul Marcu. Angrenajul mintal se putea în mișcare și acum, cu prea mare viteză chiar, dar vai, ce folos, nu era decât o hărțuială, o încercare de împăcare cu propria sa conștiință. Ședea acolo, sub cupola fierbinte a veiozei, insensibil la cele ce se petreceau în spatele său, încerca să găsească argumente și contraargumente, învârtea între degete o piuliță, un transformator, voia să știe dacă greșise atunci când apelase la cumnatul său, rudă la rândul lui cu directorul de la poștă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
după o vizită infructuoasă la familia Alexe, evita să-i mai vadă un timp, ședea cuminte acasă în mijlocul familiei și când simțea nevoie s-o facă, își refuza pornirea, se așeza amărât pe scaun, în fața biroului, sub dușul luminos al veiozei și încerca să-și stimuleze gândirea, se concentra, i se dilatau ochii, uneori credea că o idee interesantă îi dă târcoale, ședea la pândă, gata s-o apuce, își mijea pleoapele, încerca s-o prindă, se repezea și, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu nimic ajutat, n-avea nici un rost să tot încerce, prin bunele sale intenții nu reușea decât să-l hărțuiască pe acest singuratic. Mai bine îl lăsa în plata Domnului. Și totuși, se întrebă Marcu, sub cupola de lumină a veiozei, de unde știe Alexe despre faptul că el devine mult mai sârguincios atunci când șeful de secție e plecat? A aflat amănunte despre el de la cineva anume sau a fost o simplă supoziție, ca multe altele care s-au nimerit să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lor se zbat cu ultimele forțe să le demonstreze contrariul, cum renunță apoi, renunță definitiv la ideea de a mai scoate capul. Se auzi strigat la masă și inginerul se sculă în picioare după ce, reflex, degetul său apăsă pe butonul veiozei. Și, dintr-odată, toată acea larmă de întrebări de sub cupola de lumină încetă, traversă odaia spațioasă, cu multe plante, pătrunse în bucătărie, se așeză pe scaunul din capătul mesei, în fața farfuriei de ciorbă. Atunci observă că fetița cea mică are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
târâți către intrare. Îi deschise chiar el, o invită înăuntru, la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau lumina săracă a serii. Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști, o achiziție nouă. Îl întrebă din priviri și el îi spuse un nume destul de sonor, voia să pară indiferent dar luciul privirii îi trăda triumful. Realiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sertarul noptierei. Erau amândoi conștienți că era un fel de joacă, o joacă, dar reușise să-i răvășească, seara așa cum nu se mai întâmplase de foarte mulți ani, au stat de vorbă în pat mult timp, pe urmă au stins veioza și au așteptat liniștiți somnul. Sidonia regretă cu nu profitase de acel moment de slăbiciune instaurat între ei, era obișnuită să ia inițiativa, i-ar fi putut mărturisi că în ea nu s-au stins încă ecourile voluptății, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vine scadența, lichidarea, atunci nu prea mai ai de ales. Carmina, înțelege, între noi doi nu s-a lichidat nimic. Un simplu act la judecătorie nu poate distruge o legătură de ani! O privea foarte de aproape. Lumina săracă a veiozei făcea ca pupila să-i devină mare, ochii lui de culoarea mierii păreau acum nemaipomenit de adânci. Recunosc, nu înțeleg unde vrei să ajungi, spuse ea și se feri din calea palmei lui întinsă a mângâiere. El îi apucă încheietura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lipsea îngrozitor de mult, oricât voia să se împotrivească, trebuia să accepte: îi lipsea! Alteori rămânea la fereastră plină de-o plăcută împăcare cu sine... Ecoul pașilor lui ce se îndepărtau se stinsese demult. Se întorcea în pat și apăsa butonul veiozei cu sentimentul că pacea din suflet e o eternitate, o fărâmă de eternitate, de neegalat. Se cutremura, tânjea după tandrețe, își ațâța singură imaginația. Ce nebunie, ce nebunie, șoptea înainte de a lua perna în brațe. Se complăcea să tânjească, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
priveau bunele sale sentimente, rămase nealterate în ciuda celor petrecute, îi sugerase un eventual deznodământ firesc, probabil venise s-o pregătească sufletește. Ori ei îi era greu să se mai poată înfrâna. Bezna nopții avea darul s-o împietrească, dormea cu veioza aprinsă, după ce-și așeza estetic buclele pe pernă, foarte târziu sângele răscolit își potolea fierberea. O sfredelea dorința în cele mai neașteptate momente, îi muia încheieturile, fără să știe cum, se pomenea că se așază pe scaun, sau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Îl așeze printre cei aleși. Bătrânul era Îmbrăcat Într-un halat gros de molton, de culoare zmeurie. Pe cap avea un fes de lână vechi, ca schiurile finlandeze din podul casei. Pe un taburet, lângă balansoarul acaju, se găsea o veioză și un caiet liniat de o sută de file În care erau Însemnate toate cărțile pe care le citise de la ieșirea la pensie. Pe un alt caiet mai subțire scria: Filmele vieții mele. Iată-te și comerciant, zise el privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de himere În Câmpiile Elizee. El care știa unde și cum se poate trăi bine În lumea asta, părea În ce-l privește total dezorientat. Era cu siguranță hărăzit altei lumi. Drumul spre ea trecea prin comerțul cu parabolice. Stinse veioza și adormi pe loc. 27. Plecarea lui Cain nu le schimbă obiceiul: În ultima sâmbătă a anului, la ora 11, se Întâlniră la Ajan. Farmacistul venea cu taxiul, iar Horacsek și Gheretă pe jos. Condițiile meteo nefavorabile Îi obligară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rămânea solidă și familiară și de neclintit. Alături, ușa dormitorului meu - reală și funcțională și nu tocmai închisă. Între ea și canat era un spațiu cât să încapă o pisică, iar asta făcea ca pe palier, din podea până în tavan, veioza de pe noptieră să proiecteze o dâră de lumină galbenă. Dincolo de crăpătura ușii, în dormitor, pe covor caietul acela de neînțeles, patru coloane de numere și un grafic tăiat, stătea deschis, cu fața spre tavan. În patul dublu, Ian pisoiul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că mă târam pe un covor, unul roșu, scump, dar de modă veche. Alarma se auzea mai tare acolo sus. Ridicându-mă în picioare, camera mă duse cu gândul la un fumoar pentru gentlemeni. Două fotolii din piele verde, o veioză de birou, cu abajur din sticlă verde și lănțișor de aprindere, o masă cu pahar din sticlă șlefuită sau cristal, plin cu o licoare maronie, probabil o băutură alcoolică. Cu excepția unei uși, toți pereții fuseseră acoperiți cu corpuri de bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
muzicii: "Still my guitar gently weeps". Sfârșitul poveștii și morala ei De vină nu poate fi numai Aspida. Okurina Sicran. Numele străbunicului Okurina sta ascuns între două foi de pergament negru și-și lăsa umbra fulgurată de lumina obscură a veiozei să se întrevadă vag, ca un semn tainic și amenințător. Sicran mototolea absent cu vârfurile degetelor peticele de hârtie neagră, evitând să le privească, dar senzația lor tactilă îi producea un fior rece și lipicios, un gust amar și inevitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trebuia decât să întindă mâna. Tot pe noptiera ei, recent, și-a făcut apariția o carte de rugăciuni. Doza de seară și somniferul vor fi înlocuite cu o rugăciune. Fără prea multă convingere, a urmat sfatul prietenului ei. A stins veioza și a început să se concentreze la somn, la un somn agitat, cu multe vise, din care se va trezi brusc, spre a le nota, pentru a se putea gândi la ele, pentru a le dibui sensul. În felul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
emailate, bolind culcate pe teancuri de farfurioare, somnul pisicii din cărămidă arsă, infantilitatea cățeilor de teracotă, tăcerea prăfuită a icoanei, luciul murdar al oglinzilor, strânse cu grijă. Volumul camerei de zi, 64 m3, circumferința luminii abajurului din tavan, al abajurului veiozei și al calotei pălăriilor; de primăvară, de boală, de tinerețe, de plimbare în noapte, de cules struguri, de însămânțat grădina, de soare cu dinți, de căldură toridă, de frig important, de lună neagră, de dragoste pierdută, de dureri de ulcer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Brăila. Le arătam tramvaiul cu care venisem. Așadar, vii din oraș? Da! Și unde este? Acolo! Nu, Brăila e în altă parte, suspinau ei, pentru ei Orașul fiind o noțiune, o menționare cartografică, o emisiune TV, o pată pe globul veiozei din camera Mamei, ceva care există pentru alții. Așa cum moartea înseamnă moartea altora, așa mă vedeau pe mine brăilenii din cartierele orașului, așa cum muntenii din Munții Moldovei trăiesc cu convingerea că Ștefan cel Mare e încă plecat să se lupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Și să vedem pe care o strângi în brațe? Nehotărârea e uriașă, ca frumusețea însăși. Și roagă-te la Divina Mamă a Naturii să stingă o clipă Wații Soarelui și să ghilotineze zarea cu cortina înstelată a nopții luminată de veioza de pe noptieră a Lunii. Și alergați Fecioara goală, cu părul negru fluturând prin imensul lan de grâu copt. Alături, căprioara sorbind apă din afluentul grăbit spre ugerul Dunării. Dacă poate spune Luna că a negociat cu Soarele pentru a privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]