241 matches
-
li se părea a repeta acea istorie antică, zilele întîie ale traiului din paradis... li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului; singura lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ale traiului din paradis... li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului; singura lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele lor, poate c-ar fi stat vecinic, poate că, prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a căror experiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești. De aceea sculptez acum, tocmai pe păretele cel mai alb, pe Aurora și Orion.. Știi că tânăra Auroră răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana, și-l dusese în insula Delos. În fața Lui Orion exprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestinsă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea fața este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a căror esperiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești. De-aceea sculptez acum, tocmai pe păretele cel mai alb, pe Aurora și Orion. Știi că tânăra Auroră răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana, și-l dusese în insula Delos. În fața lui Orion esprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestingibilă [nestinsă] a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea față
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de copilă adiind o rugăciune ușoară, profumată, fantastică. Îmi închisei ochii, pentru ca să visez în libertate. Mi se păru atunci că sunt într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, dasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde. E miază-noapte... Pustiul tace... aerul e mort și numai suflarea mea e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aerul e mort și numai suflarea mea e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se confunda cu nourul de argint, iar juna fată albă cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând [ochii] silit și tare, am învăscut visul meu în întuneric, n-am mai văzut nimica, ci auzeam dispărând ca o suvenire întunecată: rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de mult și, cu totul în prada impresiunei ei, țineam încă ochii strâns închiși. Când mă deșteptai din reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, în salon întuneric, și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei. Bătrânul ședea pe scaunul cel de lemn. Fruntea sa pleșuvă și încongiurată de câțiva peri albi ca argintul în lumină era norată de durere, ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
d-argint al crinului se roșește, apoi c-o espresiune limpezită de amor mi-o întinse cu brațul stâng mie. Am depus și eu sărutarea mea pe acel crin ce nu putea fi mai alb și mai curat decât fața verginei mele mirese - o sărutare de foc, o sărutare eternă! Mă repezii spre ușă... dar mă-ntorsei în prag și-o priveam răpit cum nalta și subțirea ei statură sta ca răzemată c-o mână de piano, privind în urma mea. Încă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dar acest amor timid ca al columbilor de argint cade în anul durerei 48. La ce trebuia să cadă atuncea? La ce? Oare [nu] putea anul acesta să treacă fără amoruri? Începuse a fierbe în toată Transilvania, și primăvara cea vergină a adus flori frumoase și zile de aur, însă pentru ghicitorul profund ce-ar fi cutreierat câmpiile înflorite ale Transilvaniei ele s-ar fi părut profunzi și întunecați ochi de mort. Asprul arhangel al răzbunărei părea că pătrunde pin aerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea că pătrunde pin aerul ei cel amețit și bolnav. Ungurii cugetau încă o dată, dar astăzi pentru ultima oară, cumcă prin uniune și furci vor stinge pe români de pe fața pământului, credeau cumcă vor putea unguri piatra rece și izvorul vergin, că vor putea unguri codrul cel bătrân și maiestos, că vor putea pune ideea uniunei ungare în creierii cei bătrâni și înfricoșați ai munților, creieri ce începeau, ce începuse a se înfierbînta de-o idee uriașă și sublimă: Libertatea. Ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șuierul cel monoton, deși puternic, al vântului am adormit și simțeam, pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Eu întinsesem pistolul pin fereastră în momentul când ea deschise ochii... Era să fugă pe ușă și văzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurită statuă a disperărei sublime, cu mândrie de leoaică în față, c-o strălucire sălbatecă și vergină în ochi. Cu mâna sigură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci, c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea căzu de-a lungul pe pământ. În momentul acela ungurul scăpase din mână, la pocnetul armei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pânza lințoliului. Mînele, unite drept asupra acelei inimi ce-o rupsesem c-un glonte, nu lasau a se vedea rana, și pe haina cea neagră curgea un șir de picături de sânge. Era frumoasă astfel... acea martiră sântă, albă. Și vergină, zăcând întinsă pe pământ alături cu acele figuri satanice și dobitocești totodată. Unul din ei da vânt preotului și-l clătina de picioare într-o parte și-ntr - alta, altul i-atinse lumânarea de barba lui cea albă, care prinse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împluse și albise hainele ei cele negre. Deși nu înțelegeam bine pe canibal, însă o idee nefastă-mi trecu prin minte. Dacă acei oameni într-adevăr ar fi putut să fie așa de sacrilegi ca să violeze până și cadavrul unei vergine. Dar, deodată cu această idee, scânteie în capul meu si ideea unei răzbunări înfricoșate. A fost fapta unei minute să mă descalț și, pe din dosul casei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mulțime de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
simțirile sunt stinse, aceste ființe pot plânge... Am văzut una plângând. E ciudat... dar e adevărat. De ce o fi plâns acest animal omenesc nu știu. {EminescuOpVII 227} Și cu toate astea n-o desprețuiesc. Și această femeie a fost odată vergină. Și aceasta femeie a avut în privire ardoare, în surâs inocență. Astăzi - o față spoită, o rânjire pentru bani, un surâs care vrea să fie cochet și seducător și care pentru orcine din oamenii mai nobil organizat nu poate * insuf
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
album. - Ce faci? zisei eu, luîndu-i amândouă [mînile ] în ale mele... Era frumoasă astfel, frumoasă peste măsură. Haina abia o încingea, gâtul era gol și alb și din piept se vedea partea cea nemijlocit sub gât, pe când sânii, bourei, manifestau vergina lor esistență prin două mici ridicături a pieptarului. Fața era de-o paloare umedă, voluptoasă. Mânuțele ei erau reci, iar ochii înotau într-o lumină neobicinuită lor. - Ce fac? zise ea, surâzând și uitîndu-se la încheieturele degetelor și la vârfurile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urlă vântul... ziua se confundă cu lumina cea amară a nopții. Râul turburat rumpe și duce floarea mereu, mereu pîn-o arunca-n malul unei pustii aride și seci de-asupra căreia cugetă în nouri o lună palidă ca fața unei vergine moarte. Buha bătrâneței ciocănește în lungul pustiu și, cântând de dorul floarei, o numește în balada ei floarea mormântului. Când viața mea nu e decât o brună floare de mormânt, de ce, copilă care semeni cu poezia cea vergină și visătoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fața unei vergine moarte. Buha bătrâneței ciocănește în lungul pustiu și, cântând de dorul floarei, o numește în balada ei floarea mormântului. Când viața mea nu e decât o brună floare de mormânt, de ce, copilă care semeni cu poezia cea vergină și visătoare, privești în caliciul ei și plângi cu dor. Buha bătrâneței potrivește cântecul ei pe sufletul meu. Tu caută în senina grădină a lumei o floare de crin, privește-n ea cu amor și o lacrimă de diamant din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spre ceruri, inundată de rugăciune. Ochii era seci și arzători, mînile se unise astfel încît albumul căzuse la picioarele ei, și eu, căzut din scaun într-un genunchi, priveam la ea, la fața ei luminoasă încadrată de aure [o]la vergină a sânțeniei, priveam la ea consternat. Privirea mea se ridică și lovi pe a ei. Atunci ochii ei mi se aplecară la mine și, privind lung și trist în ochii mei, se împlură de lacrimi mari și ea se dete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
jos, o mână a mea îi coprinse gâtul ei de lebădă, iar cu cealaltă îi dezmierdam fruntea ei nebună de amor. - Sofia! zisei eu c-o milă nemărginită, Sofia, fii sora mea, *copilul meu, căci amorul tău, deși e amorul vergin a unui înger, totuși ar trebui să stingă în sufletul meu icoana unei alte, unei moarte, dar spre-a-o stinge trebuie să ucizi acest suflet. Fi-vei tu așa de crudă, amica mea, îngerul meu, fi-vei tu așa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Poesis", murmuram visînd! "Ce mult te iubesc", șoptea ea, încunjurîndu-mi gâtul cu brațele albe, vorba ei era tremurătoare, dulce asemenea muzicei ce espiră, ochii pe jumătate închiși erau numai voluptate, numai mâna mea simțea cum inima-i zbate asemenea valului vergin. Și ploaia de stele cădea pe patul nostru de flori albe și patul nostru plutea cu noi mereu, mereu în sus - și eu dezmierdam cu mâna când fața, când sânul, iar ea neci nu zicea nimica, neci mă oprea, ci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nostru plutea cu noi mereu, mereu în sus - și eu dezmierdam cu mâna când fața, când sânul, iar ea neci nu zicea nimica, neci mă oprea, ci surâdea rușinată, deși de pe gura ei umedă îi beam tot sufletul ei cel vergin, curat, copilăresc, măcar că părul ei aurit se amestecase cu părul cel negru și strălucit al capului meu, măcar că țineam acum ca în lanț cu brațele mele talia cea subțire și mlădioasă a corpului ei, măcar că picioarele mele se-mpletise cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sânge aș avea o scânteie de durere și voluptate... Toți ceilalți cum erau ei?... agresivi, dulci, complementatori, afectați, lăudăroși, înamorați... Acesta se lasă iubit... își lasă sufletul frământat de cugetările și îmbrățișările mele ca o bucată de ceară de-o vergină albeță... și rezistă... Cu atâta frăgezime și slăbiciune unește atâta intensivă putere de rezistență... floarea mea cea tânără... parcă mi-e milă să te smulg... Ah! sunt nebună... Ce-aș da eu ca această simțire să ție vecinic în noi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbră viorie îi colora fața... era vânăt de palid ce era... Dar astfel era și mai frumos de cum fusese vodată... "Sărutarea ta * de dimineață, sărmanul meu Angelo, zise el zâmbind cu tristeță... să sărutăm această gură care nu mai este vergină... " El s-apropie și sărută chipul lui propriu din oglindă... Deși era cald în casă, mînele erau reci și degetele supte, încît aprinse într-o ceașcă de porțelan spirt de viorele, ca să-și încălzească mînele la flama vînătăroșie... Ieși în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]