KorAP: Find »[drukola/base=verină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 7 >

153 matches

Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

cu reprezentarea lui, în cazul discursului interior, al scrierilor literare etc.), iar cuvîntul pulsiune nu se folosește aici cu valoare metaforică, deoarece plăcerea de a vorbi (chiar fără a spune nimic) este reală. V. actualizare, interacțiune verbală, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN PUNCT DE VEDERE. Noțiunea "punct de vedere", stabilită de Ferdinand de Saussure, are aplicație interdisciplinară și a fost delimitată de G. Genette în cadrul semioticii povestirii. Potrivit lui Genette, cu ajutorul acestei noțiuni se poate face distincție dintre cel care vorbește

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
realității. Se constată astfel că celelalte abordări ale acestei chestiuni, indiferent de orientare sau de aplicații, au putut fi sugerate de afirmațiile acestui lingvist. V. categorizare, enunțare, nominație, povestire, praxem. SAUSSURE 1916; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN PUNCTUAȚIE. Prin punctuație se înțelege un sistem de semne grafice folosite pentru a indica limitele între constituenții unui enunț sau între enunțurile unui discurs, pentru a marca intonația sau unele raporturi sintactice

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
a exprimării orale, pentru limba scrisă nefiind specifică. Cu toate acestea, unele opere literare, care urmăresc caracterizarea personajelor prin particularitățile vorbirii lor, înregistrează unele forme de ratare a vorbirii, ceea ce contribuie la crearea impresiei de autenticitate. V. vorbire. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN REAL. Ca substantiv, real, termen care a fost preluat de lingvistică din terminologia filozofică (unde funcționează îndeosebi cu valoarea adjectivală "care există prin sine însuși", fiind opus lui aparent), desemnează "ceea ce există în sine, independent de cunoaștere și

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
el se constată prin observația continuă, prin percepția sensibilă și prin experiența practică, iar, pentru lingvist, și prin funcționarea limbii, care este în mod esențial realistă. V. epistemologie, idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALISM. În perioada contemporană, prin realism se denumește o "concepție (filozofică) conform căreia lumea exterioară există independent de subiectul cunoscător". De fapt, realismul reprezintă o atitudine sau o doctrină ce se bazează pe principiul că prin cunoaștere omul

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
științifică sau de altă natură, care promovează urmarea (modelului) realității în trăsăturile ei esențiale și, din acest motiv, lingvistica antropologică nu poate fi decît realistă. V. idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALITATE. Ca termen filozofic, realitate denumește tot ceea ce există în afara conștiinței umane și este independentă de ea, dar poate avea și accepțiunea "trăsătura de a fi real, de a exista în mod efectiv". De aceea, au existat opinii

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
care variază după epoci, culturi și grupuri sociale. Totuși, semantismul acestor cuvinte este foarte apropiat, încît, în vorbirea comună și chiar în discursul savant, ele sînt deseori considerate sinonime. V. idealitate, materialitate, real. D. FILOZ. 1978; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO RECEPTOR. În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează mesajul transmis de emițător, cunoscînd codul folosit de acesta. Concepția

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
se poate constata că mijlocirea de către limbă a universului referențial nu presupune ascunderea lui, ci, dimpotrivă, afirmarea conștiinței că el există. V. actualizare, dialectică, referință, reprezentare, semn. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2002. IO REFERINȚĂ. Implicarea referinței în a n a l i z a d i s c u r s u l u i presupune stabilirea (adesea subînțeleasă a) unor delimitări, raportări sau echivalări de concepte lingvistice

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
o soluție posibilă (deși nu întotdeauna cu aplicabilitate practică efectivă) depășirii unor astfel de situații, fiindcă oferă o teorie a producerii sensului și o concepere dinamică a acestuia. V. dialogism, personificare, practică, producere a sensului. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO RELATIVITATE. Cuvîntul relativitate denumește proprietatea de a fi relativ, adică de a fi valabil numai între anumite limite sau în anumite condiții, și, în consecință, proprietatea de a fi dependent de ceva. Noțiunea corespunzătoare a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
constatarea variabilității decupării realului după limbi apare ca o consecință logică și ca o confirmare a analizei structurale. De aici, F. de Saussure a ajuns la principiul arbitrarului semnului care domină lingvistica limbii. V. logosferă, nominație, praxem, reprezentare. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO RELAȚIE INTERPERSONALĂ. Pe lîngă textul care se construiește în mod colectiv, conversația este și locul în care se construiește între participanți o anumită relație socială sau afectivă. Chiar și atunci cînd manifestă o încărcătură informațională

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
grupului verbal alcătuit din verb împreună cu determinarea completivă și/sau circumstanțială, iar, din punct de vedere pragmatic și informativ, este elementul de bază al propoziției, ca nucleu al comunicării. V. coerență, enunț, predicație, rematizare, temă. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMAN 2008. RN REPARAȚIE. În analiza conversației, reparația sau activitatea reparatorie are, potrivit lui E. Goffman, funcția de a schimba semnificația unui act, de a transforma ceea ce ar putea fi considerat ca

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
u r s u l u i dramatic, acest termen are o accepție specială, ce poate fi însă uneori extinsă și în referirea la texte sau la fragmente de texte realizate în formă dialogală. V. conversație, intervenție, schimb. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN REPREZENTARE. Semnificația cea mai cuprinzătoare a cuvîntului reprezentare este de "imagine mentală realizată prin raportare la obiecte, fenomene sau situații". Ca termen al psihologiei cognitive, acest cuvînt desemnează o entitate cognitivă fără raportare directă la

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
tipuri de corpusuri, precum cele construite în jurul evenimentelor (de exemplu, un furt), cele realizate uzînd de un gen (ca reportajul), iar altele apelînd la reprezentări (precum discuția despre cultură în media). V. actualizare, cogniție, dialogism, formație discursivă, interdiscurs. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO RETORICĂ. Una dintre cele mai cultivate științe despre limbă în lumea antică greco-romană, retorica, îmbina arta construcției discursurilor cu o teorie a discursului, în special a celui cu funcție persuasivă, deoarece, prin discursul său, oratorul

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
contemporane de segmentare și de definire a unităților discursive (de obicei mai extinse decît fraza). V. argumentare, dialectică, discurs, figură, gen de discurs. ARISTOTEL, R.; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN RIT GENETIC. Noțiunea "rit genetic" a fost introdusă, în 1984, de D. Maingueneau pentru a desemna o activitate rutinizată verbală sau non-verbală de elaborare a unui tip determinat de text. Într-un cîmp discursiv, riturile

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
exemplu - poate angaja mai multe roluri în vorbire (întrebare, evaluare, explicare), iar același rol comunicativ (chestionarea, de exemplu) poate fi asumat de roluri sociale diferite (profesor, comisar de poliție, doctor etc.). V. comunicare, enunțare, vorbire. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT S SCENARIU. Termenul scenariu din analiza textului sau a discursului (un sinonim al lui script și plan) se referă la schema standard de acțiuni, realizată prin inferență, cînd se recurge fie la o premisă implicită

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
situațiile sociale, totalitatea schemelor constituind competența de a acționa. De aici, rezultă că scenariul care vizează discursul sau textul reprezintă o specie a unui scenariu general de acțiune. V. praxeogramă, schemă, schimb, situație de comunicare. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SCENOGRAFIE. În concepția lui Dominique Maingueneau, scenografia este parte integrantă a scenei de enunțare, alături de scena înglobatoare și de scena generică. Spre deosebire de celelalte două scene, condiționate de tipul, respectiv genul de discurs cărora le aparține

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
necesităților semantice textuale. Uneori, această noțiune se aplică (implicit) chiar unor aspecte care depășesc pe cele exclusiv lingvistice, ceea ce atestă deopotrivă utilitatea și labilitatea. V. cîmp semantic, lexem, praxem, program de sens, semem. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SEMANTICĂ. Prin semantică se denumește o componentă a teoriei limbii, o disciplină al cărei obiect este sensul și semnificația unităților limbii. Această disciplină s-a dezvoltat ca o ramură a lingvisticii, a filozofiei

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
aproape în totalitate inspirate din cercetările semantice anterioare, cu alte orientări, avînd în plus aspectele ce rezultă din interpretarea implicaturilor. V. actualizare, lexem, percepție, sem, semn, semnificație, sens. DUBOIS 1973; LYONS 1984; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO SEMIOLOGIE. Termenul "semiologie" a fost introdus de Ferdinand de Saussure pentru a denumi studiul general al semnelor în cadrul vieții sociale, avînd, prin urmare, o semnificație ce amintește de semiotică. Pe de altă parte, în viziunea

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
a asumat astfel studiul semnelor vizate de teoria comunicării, constînd în aplicarea modelului oferit de semnul lingvistic, primind astfel statutul de disciplină anexă a lingvisticii. V. praxem, reprezentare, semn, sistem. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SEMNĂTURĂ. Prin semnătură se înțelege o "redare în scrisul de mînă a propriului nume de către o persoană (sub textul unei scrisori, al unui act etc.)", ceea ce indică faptul că, pe de o parte

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
fără însă ca aceasta să-l împiedice de a fi real, ca mișcare naturală a gîndirii. V. accepție, conotație, denotație, semnificat, semnificație, valoare. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; COȘERIU 1994; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN SILOGISM. Dintre speciile raționamentului, silogismul s-a bucurat de cea mai mare atenție în logica de tradiție aristotelică, deoarece a fost considerat ca reprezentînd forma cea mai relevantă a modului în care, plecînd

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
fenomenelor simbolice atestate este caracterizant pentru tipul de discurs analizat, întrucît există o repartizare a tipurilor simbolice pentru tipurile discursive. V. iconicitate, motivare, reprezentare, semn. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN SINCOPĂ DISCURSIVĂ. Una dintre dificultățile de a realiza o taxinomie a discursurilor și de a stabili tipurile și genurile a fost faptul că, de cele mai multe ori, nu există structuri discursive pure: de obicei

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
mod deosebit după manifestarea curentelor lingvistice care acordau mare importanță aspectelor sincronice ale limbii, precum sistemul, structura și funcțiile ei. V. diacronie, discurs, sistem, structură, vorbire. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO SINCRONIZARE INTERSEMIOTICĂ. Sintagma sincronizare intersemiotică a fost folosită în analiza statutului televiziunii, pentru a se referi la jocul interacțiunii dintre aspectul verbal al comunicării televizate și redarea prin imagine a locutorilor pe ecran. S-a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
ce este distinctiv pentru tehnica limbii, selecțiile realizate între posibilitățile limbii ținînd de norma ei. V. arbitrar, sincronie, structură, subiectivitate, valoare. SAUSSURE 1916; HJELMSLEV 1933; COȘERIU 1952; DUBOIS 1773; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SOCIOLINGVISTICĂ. Studiul relațiilor dintre limbă și societate este obiectul unei secțiuni a lingvisticii, care este denumită sociolingvistică și care întrunește discipline precum etnoligvistica, sociologia limbii, geografia lingvistică și dialectologia. Sociolingvistica s-a dezvoltat

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
o direcție apropiată perspectivei deschise de teoria lui W. Labov se înscrie praxematica, fiindcă ea urmărește aceeași plasare a raportului limbă-societate în centrul lingvisticii. V. diglosie, etnometodologie, praxematică, variație lingvistică. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SOFISM. Cînd paralogismul este construit intenționat, pentru a induce în eroare, el devine sofism. Cel care recurge la sofism poate uza de aspecte ce țin de limbă (precum echiovocul, prolixitatea sau parataxa) ori

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
organizare internă proprie, ceea ce îi conferă un statut de entitate autonomă cu valoare de concept operațional, fără a presupune necesitatea unui statut ontologic propriu-zis. V. discurs, funcție, ierarhie, limbă, relație, sistem. HJELMSLEV 1943; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN SUBIECT. În tradiția gramaticală și logică este stabilit că un enunț este alcătuit din constituenți ce posedă funcții sintactice diferite, dintre care două au fost identificate încă din Antichitate: cea de subiect, care indică obiectul despre care se

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
de altă parte, prin recunoașterea a două dimensiuni distincte ale discursului, se produce distincția dintre subiectul cognitiv și subiectul pragmatic. V. actant, emițător, interlocutor, locutor, polifonie, receptor. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN SUBIECTIVITATE. Folosirea limbii este în mod necesar, legată de un subiect vorbitor, încît subiectivitatea se definește, într-o accepțiune largă, ca o aptitudine a utilizatorului limbii de a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]