399 matches
-
vătămare. / Expresia e straiul gândirii omenești: / Te prinde numai dacă-ai știut s-o potrivești" sau " Sunetul trebuie-un ecou al sensului să fie". Adaptarea formei la conținut este una din regulile clasicismului, care se subsumează principiului mai larg al verosimilității. Revenind la actul critic, se sugerează adoptarea unei atitudini temperate, prin evitarea extremelor și a unilateralității, care este văzută drept rodul unei îngustimi nejustificate și neproductive a spiritului: " Nu cerceta de-nțelepciunea-i veche-or nouă, / ci prețuiește adevărul și-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tonalității, se observă la nivelul conținutului, strictețea, oarecum excesivă, în ceea ce privește respectarea principiilor clasice. Nu se admit derogări, nu se tolerează excepțiile. De pe aceste poziții rigide este respins, de altfel, și Shakespeare, despre care teoreticianul german afirma: " Confuzia și lipsa de verosimilitate care rezultă din neobservarea regulilor este atât de izbitoare în Shakespeare încât oricine a citit ceva rezonabil nu mai poate să-l aprecieze."173 În numele verosimilului, care devine o temă obsesivă ceea ce până la un punct este normal prin raportare la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
proastă este arta neconformă cu realitatea. Este arta care falsifică reprezentările."308 Se sugerează că imoralitatea în artă vizează de fapt neconcordanța cu realitatea, o falsificare a datelor umanului. Această negare a artificialității reprezintă de fapt o pledoarie pentru principiul verosimilității în artă. În această ordine de idei, "arta de valoare nu poate fi imorală" afirmă Pound explicând totodată că "prin artă de valoare înțeleg acea artă care este veridică, precisă."309 Principiul enunțat de scriitorul american vine în consonanță cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Sociabilitatea revendicată a acestei pornografii canonice se manifestă în narațiune prin stabilirea unui contract mai mult sau mai puțin explicit între indivizi, care devin astfel parteneri voluntari. Propunerea de a se angaja într-o relație sexuală nu se împiedică de verosimilitate, fiindcă adevăratul contract este, de fapt, cel care se stabilește între narator și cititor, care trebuie să fie asigurat că găsește în operă un număr suficient de secvențe pornografice împlinite. Cu privire la acest punct, este o diferența netă între veritabilele opere
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
să coincidă inițierea Giuliei cu expunerea didactică a unor forme diferite de activitate sexuală: de la masturbare la scenele cu mai mulți parteneri. Totul se încheie cu o listă cu 44 de poziții sexuale. Este vorba de o schemă canonică, pentru că verosimilitatea psihologică și coerența didactică urmează un crescendo care corespunde cu ceea ce se întâmplă în fiecare scenă, pe măsură ce excitația sporește tot mai mult. Schema de învățare are avantajul de a construi o intrigă cu mijloace minime. Ea operează totodată un fel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
caz, că va reveni peste câteva pagini. Îndepărtându-se pentru o clipă de scene, păstrează controlul, trăiește frustrarea la modul aparent. "Umplutura" dintre scene permite, în plus, să se pună accentul pe caracterul instantaneu, adică magic, al declanșării lor. Constrângerile verosimilității implică supunerea față de un principiu de realitate pe care pornografia trebuie să-l ignore. A ști că, în orice clipă și în afara oricărei constrângeri sociale sau psihologice, poate avea loc o scenă este unul dintre resorturile esențiale ale lecturii unor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de a bulversa multitudinea de granițe sociale și psihologice care structurează relațiile sexuale efective. Neverosimilitatea narațiunii pornografice nu trebuie considerată un defect, ca și cum autorii n-ar fi știut să ridice nivelul scriiturii: este o condiție a funcționării ei. Totuși problema verosimilității nu se pune chiar în același mod în toate narațiunile. Dacă este vorba despre fantasme exhibate ca atare, are loc o ținere în suspans principială a oricărei verosimilități. În acest caz, cuvântul devine strict performativ. A spune înseamnă a face
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
să ridice nivelul scriiturii: este o condiție a funcționării ei. Totuși problema verosimilității nu se pune chiar în același mod în toate narațiunile. Dacă este vorba despre fantasme exhibate ca atare, are loc o ținere în suspans principială a oricărei verosimilități. În acest caz, cuvântul devine strict performativ. A spune înseamnă a face. Lucru care se întâmplă și în următorul pasaj din Le Roi des fées: "Peșterilor le-au urmat, după mult timp, castelele, pentru scene mai intime. Erau saloane întunecoase
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Gradația aceasta elementară permite dispunerea scenelor în funcție de un grad de excitare crescând și o îndepărtare din ce în ce mai importantă de practicile sexuale curente. Scena dintre soție, soț și amantă presupune o dorință existentă între cele două femei, dorință care irumpe în lipsa oricărei verosimilități psihologice. Cele două fac o plimbare pe munte: "Mă cățăram sprijinindu-mă de ea. Era deci cât se poate de firesc să ne găsim dintr-odată una în brațele celeilalte (sic). Respirațiile noastre se amestecaseră într-un suflu în care
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
fiind cel al lui Raphaël, dar fără putința de a ajunge la sanctuar"*. pp. 117-118. Metafora țesută cu privire la sacrilegiu (maltratări sexuale = sacrificiu religios) permite înlănțuirea desemnărilor voalate. La un prim nivel, această eufemizare generală se poate justifica prin preocuparea pentru verosimilitate: când își povestește nenorocirile, inocenta victimă nu folosește un vocabular tendențios care ar presupune complicitatea ei cu lumea desfrânaților. Este aici o problemă de ethos: prin modul ei de a vorbi, Sophie trebuie să-și dovedească nevinovăția. Dar, la cel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
biografii, necrologuri despre Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir, Daniil Scavinski, Al. Hrisoverghi, Al. Donici. În ceea ce privește teatrul, îl asemăna cu o oglindă în care cată să se reflecte atât moravurile sociale, cât și faptele glorioase de odinioară. Criteriul său fiind acela al verosimilității, cere ca o piesă să fie elegantă, nu trivială, comică, nu bufonă, tragică, însă nu sângeroasă. A realizat, din necesități de repertoriu, prelucrări și traduceri. Doi țărani și cinci cârlani (1849), probabil o adaptare, e o farsă fără aplomb, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
privind moralitatea și capacitatea de a raționa ale adversarului prin plasarea lui în sfera ridicolului, și semnificația atribuită de noua retorică perelmaniană: de "simulare a unui acord cu adversarul care este manipulat pragmatic" și care se întemeiază în baza unei "verosimilități doxale"67 între actanții comunicării. În această a doua ipostază, ad personam este un caz particular al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor" care se opune "doxei raționale admisă de auditoriul universal". Prin urmare, argumentul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
știrea de presă, iar groapa comună de la Timișoara este deja în Balzac. Ceea ce se va schimba în raport cu grafosfera este că problema "realității" imaginilor analogice (fotografie, cinema, televiziune) va fi curând și într-un mod mai perspicace înlocuită de cea a verosimilității lor. Iar aceasta nu va mai fi garantată decât de rapiditatea transmisiei: cu cât intervalul e mai scurt, cu atât sunt mai mici posibilitățile de trucaj (care cere mașini și timp). Când "verificabil" și "instantaneu" vor redeveni sinonime, realitatea va
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
operează cu concepte ori cu idei - cum le califică chiar el - „vaporoase”, pe care le circumscrie cu infinite disocieri și relativizări, cu efecte de „refracție” ș.a.m.d., cum se întâmplă când e vorba despre problemele spinoase ale autenticității, sincerității, verosimilității, și se confruntă, după caz, cu prefăcătoria, poza, bovarismul, histrionismul, chiar cu „excesul” de sinceritate (altă formă de ficțiune, în fond) a diariștilor. Delicată, deloc ușoară postură pentru comentator. Și totuși, se vădește că asedierea minuțioasă, din diferite unghiuri apropiate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
semnificații numelui și semnificații textuali ai personajului care-i poartă, dar și că, în fapt, cratilismul romanului este un aspect particular al legii generale a motivării din literatură; motivarea onomastică îndeplinește aceleași funcții ca și motivarea generală a povestirii. Despre verosimilitate afirmă că primează asupra motivării, ancorarea realistă a apelativului constituie primul grad al exactității sale: fiind evreu, Bloch trebuie să aibă un nume evreu ( În căutarea timpului pierdut). Citând din Arta poetică a lui Boileau - "adevărul poate uneori să nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
realonim/simbonim pe care Mariana Istrate o utilizează în cazul antroponimelor se dovedește funcțională și în situația toponimelor pe care dihotomia spațiu real/ficțional le clasifică în reperabile, atestate și inventate. Toponimele contribuie la "crearea spațiului ficțional, întărind autenticitatea și verosimilitatea acestuia"164. În cazul antroponimelor atestate definite ca "toate acele nume proprii care, deși sunt sunt construite în conformitate cu sistemul de denominație existent în limbă, sunt utilizate într-o operă literară fără a trimite la un prototip omonim, sau despre care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
celorlalte, Bîrzava. Mai ales că această formă avea și are o bogată „familie“ lexico-onomastică (Bîrza, Bărzila, Bîr zan, Bîrzăvița, Bîrzeiul, Bîrzești, Bîrzetea, Bîrzica Mică - un pleonasm toponimic -, Bîrzogani, Bîrzoni, Bîrzota, Bîrzoțel, Bîrzuica, Bîrzunțul, Bîrzoiești, Bîrzu). Onomasiologic și alte nume sprijină verosimilitatea toponimizării, pornind de la însușirea de a fi „repede“: Răpedea, Răpegioara, Răpejoara, Repedele, Crișul Repede, Repedea, Repejoara, Repejorul, Bistra (< sl. bystrŭ, „repede“, „limpede“), Bistrețul, Bistrița, Sebeș (< magh. sebes, „iute, repede, grăbit, frumos“), Sebiș, Sebeșel, Sebișești, etc. Interesant este că sl. bystru
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sunt cam nepotrivite pentru toponimizare, iar finalul a la prima și „infixul“ n la cealaltă sunt explicate neconvingător. Soluția descendenței slave e bine motivată lingvistic și onomasiologic (toponimele Valea Grajdului și Grăjdari, aflate în altă zonă, sprijină o astfel de verosimilitate geografică), cel puțin pentru topicele mai relevante. „Casa izolată“ descrisă ca obiect geografic denominat pentru unul dintre toponimele omonime Leamna poate să fie urmarea unei stîngăcii din partea informatorului (și, de ce nu?, și a anchetatorului). Leaota Este numele unui vîrf din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimelor Padea, Padeș, Pădeșel etc. ne dă ocazia să constatăm încă o dată, „pe viu“, că geneza numelor de locuri trebuie reconstituită atît lingvistic (etimon, originea acestuia într-o limbă sau alta), cît și toponimic (statutul formanților, apelative, antroponime sau toponime; verosimilitatea onomasiologică a denominării topice, modalitatea de toponimizare: prin conversiune, prin transfer intertoponimic sau interonimic etc.). Parîng Numele se regăsește în Munții Parîngului, munții ParîngCindrel, precum și în Parîngul Mare și Parîngul Mic (vîrfuri din munții cu același nume). Toponimul este atestat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și se mișcau în felul francez”(Clarly Clerc: Le genie du Paganisme, p. 273 ). Fie că e vorba de virtuți franceze cu pseudonime grecești, fie că e vorba de virtuți creștine cu pseudonime păgâne, drama clasică franceză e lipsită de verosimilitate, e artificială și penibil de hibridă. Ea constituie un model de cum nu trebuie utilizat trecutul în artă. Și nimeni n-o urmează, cu toate că, în virtutea inerției comode, e dată ca exemplu în toate școlile din orice țară, unde se studiază literatura
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
1 2 În cazul rangurilor fracționare, coeficientul de concordanță va fi: ( ) ∑−−= i iTmkkm sW 32 12 1 (3.4) unde: ( )∑ −= j jji ttT 3 12 1 În care tj este numărul acelorași ranguri j În ordonarea de ordin i. Aprecierea verosimilității coeficientului de concordanță se face de obicei cu ajutorul criteriului χ2 care se determină cu expresia: Wkm ).1 .(2 −=χ (6.5) pentru un nivel de semnificație P = 0,95 și numărul gradelor de libertate f = k - 1. După aprecierea punerii
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
1 2 În cazul rangurilor fracționare, coeficientul de concordanță va fi: ( ) ∑−−= i iTmkkm sW 32 12 1 (3.4) unde: ( )∑ −= j jji ttT 3 12 1 În care tj este numărul acelorași ranguri j În ordonarea de ordin i. Aprecierea verosimilității coeficientului de concordanță se face de obicei cu ajutorul criteriului χ2 care se determină cu expresia: Wkm ).1 .(2 −=χ (6.5) pentru un nivel de semnificație P = 0,95 și numărul gradelor de libertate f = k - 1. După aprecierea punerii
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
mai largi sau mai restrânse, cuprinzând cifre privitoare la deținuți de diferite categorii. Această realitate poate fi constatată din parcurgerea datelor de mai jos. Publicarea integrală a acestor date și a altora va oferi apoi și posibilitatea testării gradului de verosimilitate al respectivelor documente. I. Pentru Început, vom lua În discuție un document provenit din arhivele Securității: „Situația nominală privind persoanele arestate În perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1967, pentru infracțiuni contra securității statului, care au decedat În faza de
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
care nu numai că este ireala, ci este recunoscută ca atare" (Cooper, 1996, p. 213) de respectiva persoană. Astfel, subiectul își imaginează ceva și fiindcă el se află, conștient de sine, la originea acestui proces, nu-și poate induce iluzia verosimilității. Dacă luăm în considerare al doilea caz, al sensului restrâns permis de poetica vizionara, trebuie sa punctez că subiectul își imaginează ceva care, de îndată ce a fost proiectat de facultatea intelectuală implicată, devine o realitate autonomă. Astfel, lumea imaginata își devine
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
prin politici repertoriale adecvate sau asupra obligației actorilor de a-și nuanța jocul în funcție de registrul psihologic al fiecărui personaj și analizează diferite roluri pentru a sugera cum ar trebui jucate, oferind interpretări interesante ale unor piese. Plecând de la ideea că verosimilitatea unui personaj începe cu aspectul vizual (costumație, machiaj), subliniază importanța corelării jocului actoricesc cu elementele de scenografie, pentru ca imaginea de ansamblu a spectacolului să fie coerentă, armonioasă. Viziunea de plasticiană, gustul, rafinamentul și intuiția o ajută să facă observații incitante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]