47,628 matches
-
inedit a fost definitivat. Impresia mea este că el nu are final și că putem reconstitui modul în care Iustin Panța scris dezvoltînd ulterior în sensul aprofundării, al căutării și într-un alt registru de tip meditativ-eseistic reflecții pe marginea versurilor. "Deocamdată cuvintele nu se potrivesc, nu se adună. Nu de înălțimea lor te sperii, ci de spațiile strîmte dintre ele și de îngustimea lor" - spune la un moment dat regretatul poet. Iustin Panța - Cealaltă obișnuință, volum antologic alcătuit și îngrijit
Uimirea ca obișnuință by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14968_a_16293]
-
Ca orice muzician atras de estetica mallarméană, Șerban Foarță își demonstrează virtuozitatea creativă, glissând, arpeggiind, flautând între planurile de idei și sunete, păstrând cât mai precis atmosfera originalului (uneori, aceleași rime, ba chiar și aceleași cuvinte: Rien, cette écume, vierge vers/ à ne désigner que la coupe;/ telle loin se noie une troupe/ de sirènes mainte a l'envers : Nimic, această spumă, vers/ virgin redecupând o cupă/ sirenele cum una după/ cealaltă multe-n larg s-au șters"). Dar poate mai
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
păstrând cât mai precis atmosfera originalului (uneori, aceleași rime, ba chiar și aceleași cuvinte: Rien, cette écume, vierge vers/ à ne désigner que la coupe;/ telle loin se noie une troupe/ de sirènes mainte a l'envers : Nimic, această spumă, vers/ virgin redecupând o cupă/ sirenele cum una după/ cealaltă multe-n larg s-au șters"). Dar poate mai captivante chiar decât hiperfinisatele translații sunt glossele traducătorului, fiindcă �indisociabilă, în fond, de exegeza propriu-zisă, traducerea rămâne totuși o practică, o po
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
propriile-i probleme necesită, în continuare, un șir de note, separate, ale traducătorului..." E neîndoielnic că opera lui Mallarmé reprezintă pentru Șerban Foarță o �carte de căpătâi", un model îndelung asimilat. Cum se poate face o translație când aproape fiecare vers din originalul abordat e atât de celebru, încât ocupă pentru totdeauna memoria cititorului? Păstrând o puritate de cristal a echivalărilor, renunțând la neaoșisme, polizând cu maximă dăruire. Și încă - tot mai rămâne riscul de a nu consona cu imaginația cititorului
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
traducătorului atât de interesante. Fiindcă oferă uneori formulele și chiar gramajul substanțelor întroduse în Athanor. Iată, de pildă, cum comentează Șerban Foarță După-amiaza unui faun: �Intraductibil, pe cât cred, �acompaniamentul muzical", cum îl numește Mallarmé, al poeziei: �pianotajul" paralel mai fiecărui vers, adică - și care face alexandrinul să �se ivească doar la zile mari". Pe lângă, așadar, umoarea de Magna Grecia a eclogei (nu prea ușor nici ea de prins, de refăcut în românește - căci autorii de idile, ai noștri, sunt din alt
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
călugăriței, Hora Sabatului ș.a. .... scoțând în lume un Hugo nici prea retoric, nici prea pletoric, cu sclipiri funambulești, cu exerciții acrobatice de rime rare, cadențe �brevilocvente", jocuri de cuvinte ca niște mordente care decorează - pentru pura desfătare - linia pură a versului. Și nu în ultimul rând, același apetit pentru comentariul viu, savant și jucăuș, broderii la broderia în sine, ducând fantezia și înțelegerea cititorului în sfere unde niciodată un exeget hugolian n-a îndrăznit să le poarte. Iată, de pildă, adnotarea
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
Ah, de ce nu-s pervaneaoa/ Ce te vede prin perdeaua/ Luminatului tău geam;/ Pe când pieptu-ți, Magdalină,/ Alb și plin, se desgrădină..." Mai poate spune un june cititor ale zilelor noastre că Hugo e vetust și plctisitor? ---------------------- Stéphane Mallarmé. Album de versuri. Ediție bilingvă. Traducere, prefață, glose și iconografie de Șerban Foarță. Institutul European, 2002. Victor Hugo, Ballades/ Balade, 1823-1828. Ediție bilingvă. Traducere și glose: Șerban Foarță. Editura Pandora, Târgoviște, 2002. Caută altceva, omule... Generalul armatei moarte, primul roman al lui Ismail
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
numără 1835 de pagini, primul, 1270 și 1238 următoarele, pentru care a fost folosită extrem de fina hârtie "biblie" a exemplarelor de lux. Ediția debutează, ca dată de apariție, în anul 2000, cu Proză literară (I) și Teatru. Scrieri despre teatru. Versuri (II), continuă în 2001 cu Publicistica (III) și urmează să-și definitiveze matematica fundamentală a conținutului odată cu volumul Corespondență (IV). Semnează îngrijirea textului și cronologia Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav, pentru primele două volume. Își continuă activitatea de îngrijire
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
Cristina Ionica Alexandru Vona se numește, în buletin, Albert Samuel Bejar y Mayor, a publicat un volum de versuri în 1936 în România, a părăsit țara în 1947, a făcut carieră în Franța ca inginer constructor, a frecventat constant cercurile literare românești din Paris și, deși încurajat să publice (Mircea Eliade, de exemplu, îl aprecia ca prozator), a debutat
Misterioasa literatură din sertar by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14967_a_16292]
-
războiul, așteptarea înfrigurată a tatălui, dragostea mamei și sacrificiul ei, natura, casa, lumina... Și glasul fiecăruia în parte, ajuns acum matur și căutând nostalgic spre paradisul pierdut, se contopește cu cel al tatălui lor care în 1942 scria poezia în vers aproape alb Belâi den' (Zi albă), din care un vers, Zi albă, albă devine subtitlul filmului făcut de fiu, gest de recunoaștere publică a afinității lor spirituale: O piatră lâng-o tufă de iasmin. Sub ea e o comoară. Stă tata
Saga Tarkovski by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/15281_a_16606]
-
natura, casa, lumina... Și glasul fiecăruia în parte, ajuns acum matur și căutând nostalgic spre paradisul pierdut, se contopește cu cel al tatălui lor care în 1942 scria poezia în vers aproape alb Belâi den' (Zi albă), din care un vers, Zi albă, albă devine subtitlul filmului făcut de fiu, gest de recunoaștere publică a afinității lor spirituale: O piatră lâng-o tufă de iasmin. Sub ea e o comoară. Stă tata pe drumeag Iar ziua-i albă, albă. E-n floare
Saga Tarkovski by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/15281_a_16606]
-
devin criptice, aproape ilizibile. Astfel, poetica lui Răzvan Țupa dă senzația deseori (mai ales în ciclul Mijloace de transport în comun) că este prea elaborată și că poemele i-ar reuși și fără atâta preocupare pentru bricolaj și discontinuu. , discontinuitatea versurilor provine din grija pentru ca relațiile dintre enunțuri să se stabilească ireferențial, adică adesea fără conectori (conjuncții, prepoziții, adverbe etc.) sau prin alăturarea lor hazardată. Avem în poemele lui Răzvan Țupa o succesiune supravegheată de enunțuri fragmentate și intercalate, nemarcate relațional
Dereglarea sintaxei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15288_a_16613]
-
cu estetica ei de semafor înghesuind călătoriile noastre povestirile noastre multicolore gata să se aprindă și să-și schimbe brusc masa camerele obscure sunetul fulgerător al blitzului" (În lumina păsărilor urbane). Din această perspectivă, Răzvan Țupa e poet tocmai în versurile "sincere" care scapă vanității auctoriale și elaborării programatice: "5. Drumul care mă ține pe genunchi și călătoria păstrându-mă-ntre brațe de tablă sau aripa de sticlă-a ferestrei: nu pot să nu lase prin ele să vină înșiruirea copacilor
Dereglarea sintaxei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15288_a_16613]
-
de catarg, ca să le asculte în liniște vocile. De la splendidele balade din anii '40, care renovau un gen vechi, tocmai cînd expansiunea modernistă păruse a-l da complet uitării, și pînă la poeziile recente în formă fixă, ecuatorul operei în versuri a lui Doinaș străbate deopotrivă emoția și ideea, viața și cartea. O demarcație este imposibilă. Cine ar încerca s-o facă, ar risca să știrbească atît din bogăția trăirii, cît și din frumusețea gîndului poetic. Scriind uneori arte poetice (ori
Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15285_a_16610]
-
lui Virgil Mazilescu, născut la 11 aprilie 1942, reușesc astăzi, la 60 de ani de la naștere și la alți 18 de la dispariția sa, să activeze noi "centre de recepție". Sigur este că vechile redute, cucerite chiar de la debutul editorial cu Versuri (1968) și consolidate prin antologia de autor Va fi liniște va fi seară din 1979, încă rezistă. Placheta din 1970, Fragmente din regiunea de odinioară, certifică "stilul". Nici traducerile (oarecum neglijabile în context), nici volumele ulterioare: Guillaume poetul și administratorul
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
reușesc să schimbe perspectiva critică deja fixată. Apărut în cîmpul de interes al unei generații contestatare prin tradiție și conjunctură, "omul virgil" își pune vehemența cotidiană între parantezele boemei literare, pentru a face loc, în rare și fragile plachete de versuri, unei grafii devitalizate din talpa ortografică a literei pînă în creștetul voit umil, niciodată moțat al poemelor: "ca și cînd am putea să admitem/ pelerinajul înzăpezit al vrăbiilor/ între fereastra noastră și lacrima noastră". Dar tocmai în lipsa mijloacelor pare a
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
lui Munch, cu același strigăt al angoaselor deformante: "și chiar cu o cutie goală de conserve în gură sînt gata să urlu/ și chiar cu o bombă în măduva șirei spinării sînt gata să urlu". Colajul și intertextualitatea comprimă în versurile lui Virgil Mazilescu "citate virtuale", muniție lirică aparent inofensivă, care detonează însă cînd nici nu te aștepți în timpanul amintirilor culturale asumate elegiac. Este uimitor cum o producție lirică atît de restrînsă adună aluvionar atît de multe influențe de marcă
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
glumă întremătoare, încredințez prima dată tiparului o misivă însoțită de o poezie ocazională pe care Doinaș mi-a trimis-o pe vremuri când amândoi mai trăgeam din lulea, înzestrându-mă și cu o provizie bogată de tutun bine mirositor. Iată versurile, inedite, și de care sunt sigur vor intra în istoria literară, în papuci: Răspuns lui Constantin Țoiu cu privire la sorturile de tutun pe care le-am adus din Occident: Unicul soi ce l-am adus e "Clan". Cum până azi eu
Administrarea Logosului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15297_a_16622]
-
Ștefan Augustin Doinaș Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, primul vers din poezia "Odă (în metru antic)" de M. Eminescu, este un element prozodic cu totul aparte. Singularitatea lui se impune, de îndată ce ochiul criticului - care, îmi place să cred, este cititorul ideal - se oprește, cu amănunțită atenție, asupra țesutului său verbal
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
amănunțită atenție, asupra țesutului său verbal. După opinia mea, patru superlative îl definesc drept o realizare excepțională a lirismului românesc. Voi încerca să le explic și să le legitimez pe rând, într-o ordine stabilită nu tocmai la întâmplare. 1. Versul cel mai arid Observând structura morfologică a cuvintelor care compun acest vers, nu se poate să nu fii izbit de caracterul absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
definesc drept o realizare excepțională a lirismului românesc. Voi încerca să le explic și să le legitimez pe rând, într-o ordine stabilită nu tocmai la întâmplare. 1. Versul cel mai arid Observând structura morfologică a cuvintelor care compun acest vers, nu se poate să nu fii izbit de caracterul absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
stabilită nu tocmai la întâmplare. 1. Versul cel mai arid Observând structura morfologică a cuvintelor care compun acest vers, nu se poate să nu fii izbit de caracterul absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a tropilor este bătătoare la ochi. Numai că nici cititorul obișnuit, nici criticul literar nu se simt nici o clipă derutați de o atare ariditate, și nu refuză să se angajeze, dintru început, în dimensiunea lirică a textului. În același timp, versul citat beneficiază de o arhitectonică perfect "închisă", de o construcție verbală atât de echilibrată, încât ne dăm seama că nici una din vocabulele care-l compun nu ar putea să fie dislocată, fără a-i prejudicia existența lirică. La fel se
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
o arhitectonică perfect "închisă", de o construcție verbală atât de echilibrată, încât ne dăm seama că nici una din vocabulele care-l compun nu ar putea să fie dislocată, fără a-i prejudicia existența lirică. La fel se întâmplă cu multe versuri celebre, de la Et les fruits passeront la promesse des fleurs (Maurice Scève) la Über alle Gipfeln ist Ruh (Goethe): nici un cuvânt nu poate fi omis sau înlocuit, fără a ruina valoarea estetică a versului. Termenul care mi se impune, în
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
La fel se întâmplă cu multe versuri celebre, de la Et les fruits passeront la promesse des fleurs (Maurice Scève) la Über alle Gipfeln ist Ruh (Goethe): nici un cuvânt nu poate fi omis sau înlocuit, fără a ruina valoarea estetică a versului. Termenul care mi se impune, în acest caz, este cel de inefabil. Acest vers eminescian constituie un strălucit exemplu de inefabil poetic. Problema merită o examinare atentă. În general, inefabilul este echivalat, în poezie, cu inexprimabilul, și tinde să denunțe
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]