594 matches
-
Matei Iliescu (1970) al lui Radu Petrescu este un excelent roman de dragoste, plasat într-o lume provincială, interbelică, de avocați, judecători și profesori, reuniți periodic în saloane unde se cântă muzică clasică și se conversează în franceză. Această lume vetustă și mediocră este filtrată prin perspectiva unui adolescent, cu o fire sensibilă de artist (Matei Iliescu), care se îndrăgostește de o femeie căsătorită (Dora Albu, soția avocatului Jean Albu, mult mai în vârstă decât ea). Matei și Dora își cultivă
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
în interstițiile căreia se strecoară fluidă muzica lui Vangelis. Clădirile sunt imense, cum te și aștepți, exhibînd un baroc tumultos în amestec cu o eleganță Art-nouveau, totul atins de decrepitudine. Duelul dintre Deckard și Batty se desfășoară în atmosfera crepsculară, vetustă a unor interioare somptuare, cum am văzut la Sankt Petersburg, apartamente cu ceva de corabie înecată, în care lumina pătrunde filtrată pîslos prin pînze dense. În final, Deckard pierde în fața unui adversar net superior, însă Batty nu-și ridică trofeul
Când androizii visează oi electrice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9478_a_10803]
-
I. Negoițescu e singurul care a riscat să-l racordeze pe Bolintineanu la "sonurile poeziei moderne" (eseul se găsește în volumul său Scriitori moderni, din 1966). Acesta este, de altfel, și sensul obișnuit al tentativelor de salvare a unei opere vetuste: brusca racordare la modernitate sau, mai nou, la postmodernitate. Operațiunea nu reușește decât arareori, pentru că este cel mai adesea neadecvată: procedează prin siluirea operei, scoasă demonstrativ din mormântul epocii sale culturale. Rezultatul e la fel de dezgustător ca profanarea unui cadavru. De
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
invenție fantastă, de ficțiune critică, putem face dintr-un scriitor ceea ce n-a fost și n-ar fi putut deveni niciodată. Nu oricine rezistă unei teleportări dintr-o epocă în alta. Poezia și proza lui D. Bolintineanu sună peste tot vetust, oricum am lua-o. Atât de vetust încât poate părea o parodie a romantismului. Nu e oare o impietate să judecăm astfel? Nu-i facem scriitorului o mare nedreptate? Mărturisesc că, înainte de a enunța acest verdict (nu cred că e
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
dintr-un scriitor ceea ce n-a fost și n-ar fi putut deveni niciodată. Nu oricine rezistă unei teleportări dintr-o epocă în alta. Poezia și proza lui D. Bolintineanu sună peste tot vetust, oricum am lua-o. Atât de vetust încât poate părea o parodie a romantismului. Nu e oare o impietate să judecăm astfel? Nu-i facem scriitorului o mare nedreptate? Mărturisesc că, înainte de a enunța acest verdict (nu cred că e pentru cineva surprinzător), am citit și recitit
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
Dimitrie Bolintineanu și epoca sa (1971). Ediția lui Teodor Vârgolici de "opere fundamentale" Bolintineanu este tipică pentru colecția coordonată de Eugen Simion: o ediție selectivă și recapitulativă, beneficiind de experiența unei ediții critice anterioare. Ne reamintește opera unui mare scriitor vetust.
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
avea destule îndoieli, dar mai știa și că în orice acțiune, fie ea oricât de neînsemnată, există și riscuri. Cu toate acestea însă, numai așa viața ei putea deveni împlinită, nu searbădă, fără sens, goală ca acum! În orașul acesta vetust nu se putea întâmpla nimic care să-i arate că zorii unei dimineți ar anunța o zi însorită și pentru ea. Ar fi dorit să locuiască într-un oraș mare unde te pierzi, unde ești un nimeni, dar te bucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
totuși nimic nu ne separă. Trebuie să-mi spun povestea. Dar de unde să încep? Viața toată e de fapt o narațiune. Trebuie să storc ciorchinele de strugure și, linguriță cu linguriță, să torn sucul în gâtlejul uscat al acestei umbre vetuste. De unde să încep? Toate gândurile care-mi clocotesc sub craniu nu aparțin decât clipei prezente și nu au nici oră, nici minut, nici dată. Un anumit incident survenit ieri îmi va părea cu mult mai vechi, cu mult mai insignifiant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
era un împuțit, beat mort. Beat pulbere. Făcuse o tentativă șovăielnică să o convingă pe Carol că are nevoie de o palpare toracică, dar efortul fusese abia schițat. Când părăsise cabinetul, cu rețeta de linctus simplex strânsă între degete, recepționera vetustă, îmbrobodită în alb ca o măicuță, dar cu fața ofilită și ochii iscoditori ai unei procuroare napolitane, o privi pe Carol ca și cum era singura responsabilă pentru mirosurile fetide din încăpere. Evident, Carol nu se mai întorsese. Dar îl trimisese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care arăta ca o bucătăreasă, ieși după el pe palier. — E Încă prea devreme, Henry, mult prea devreme. — A, Arthur... frumos din partea ta c-ai venit! Apoi se mistui În antreiașul Întunecos, devenind o siluetă indistinctă, În umbra unui orologiu vetust. — Poftim Înăuntru, zise femeia, cred că n-au să mai Întîrzie mult. Rowe o urmă, dar băgă de seamă că femeia lăsase ușa deschisă, ca și cum ar mai fi așteptat pe cineva. Se obișnuise, Însă, cu capriciile soartei, care-l arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ți-a făcut... — Filmul! spuse Rowe, Încet. — Filmul, Îngînă Hilfe, cu un zîmbet franc. Da, Îl am... Era, firește, conștient că totul se sfîrșise - totul, inclusiv viața - și totuși Își păstra aerul glumeț, și chiar vocabularul acela Împănat cu expresii vetuste, care făceau din vorbirea lui un soi de dans al ghilimelelor. Recunosc, urmă el, „te-am dus cu preșul“, iar acum „am făcut-o de oaie“... Aruncă o privire spre sfeșnicul din mîna soră-si și spuse amuzant, culcîndu-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
amicii săi să nu fi înțeles chiar nimic din ceea ce s-a petrecut în ultimii ani, adică un proces ireversibil de autonimicire a unui sistem atins de o incurabilă maladie degenerativă. Abuzând de tactici populiste, prizonieri ai unei tot mai vetuste și costisitoare logici a puterii, nici ei, nici echipa Roman, nu pot obține decât simple amânări de scadențe. Chestiunea vitală însă rămâne deschisă, iar soluția ei se găsește nu numai în afara, dar chiar împotriva tradițiilor și mentalităților comuniste.” Societatea noastră
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
decât un prezent fără ieșire. Majoritatea oamenilor politici nu pot comunica cu aleșii lor. Această neînțelegere irită pe toată lumea. Agitația sterilă în care trăim crește. Promisiunile elitei politice românești nimeresc pe de lături. Ba sunt comunicate neadecvat, într un limbaj vetust (vezi partidele istorice), ba sperie prin insistență și jocul slugărniciei în fața cetățeanului. Mesajele de bun simț se pierd în această forfotă. Marin Preda povestește în confesiunile sale o amintire plină de tâlc. Din cuprinsul acestei povestiri am desprins cu ochiul
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Întrucât nimeni n-ar cumpăra un cort cenușiu fără riscul de a contrazice bunul-gust, În cazul său remarcat chiar și de doamna Corlan. Și Încă ceva: obiectele din vitrină se puneau În vânzare abia la rearanjarea ei, când devenea anacronică, vetustă, adică peste două, trei luni. Era salvat! Cel din vitrină? Șefa se lumină la față, bucuroasă că i se oferă totuși ocazia să-și dovedească simpatia față de profesorul preferat al fiului ei, eminent student, la Litere. Vi-l dau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
privire goală, umbrită din când În când de amintirea unui cuvânt sau a unui gest. Atât. Chiar cuvintele se Înlănțuiau acum după o altă sintaxă: aspră, brutală, abruptă. Sintaxa reveriei și a aproximării fusese abrogată peste noapte ca o lege vetustă. În locul ei se instalase „la syntaxe de l'éclair”, vorba poetului, pusă În slujba unei judecăți sumare și a unei condamnări fără apel. Din splendida rachetă de croazieră nu mai rămăsese decât un fuselaj de cenușă, cum tot din cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și n-a avut măcar curajul să se uite la ele, nicidecum să le citească. Totuși, de atins le-a atins întruna, ba cu cotul în treacăt, ba le simțea în palmă foșnirea putredă și lipicioasă, ba adulmeca mirosul lor vetust de pergament și smirnă. Era ceva familiar în mirosul lor, ceva ce-i venea de foarte departe, din copilărie... Din patul străbunicului îi venea, din patul pătrățos, tras în mijlocul camerei, din el răzbătea acel miros. Își amintea agitația din jurul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gimnastică, o atrăsese în acest loc. Parcă fusese implantată acolo anume pentru ea, mai ales că nu văzuse vreodată pe nimeni apropiindu-se de bârnă. După cum este o minune că nimeni nu-și bate capul să scoată acest hilar și vetust aparat din sala de gimnastică. (Face o pauză. Își freacă aripile, scoțând zgomotul acela ruginit și metalic. Apoi, cu modestie...) Bănuiesc că nu mai e nevoie să vă relatez despre proveniența și persistența acestui aparat exact în locul frecventat de Maurizio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
minte, așa cum alții cântă în baie. S-a demonstrat, de multă vreme, că personificarea este una dintre figurile de stil căzute în desuetudine. Ionel Câmpeanu tocmai personificarea o cultivă cu insistență, ceea ce face ca versurile sale să aibă deopotrivă ceva vetust și pueril: „Vânturile cu buze de muguri / Suflă în fluierele codrului“; „Mi-a povestit poiana, / Stejarii mi-au cântat“; „Tot mai zbuciumate vânturi / Se luptă-ntre ele“, „Timp veșnic senin /... Creator de genii / De perfecțiune și urâțenie, / Cu mâna ta
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
În curte sînt stive de cărămizi, camuflate de buruieni înalte, semn că prin tinerețe pe Gheorghe îl bătea gîndul spre o casă nouă. Pînă la urmă, s-a mulțumit cu ceea ce a moștenit și cu peticirea acoperișului cu un carton vetust, de pe vremea împușcatului. În tinerețe n-a fost un om rău și, chiar profesional, a depășit cu puțin stadiul de mediocru. Cu timpul însă, parcă era posedat de un duh rău. Și-a fugărit familia din casă și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pentru comunitate. În culturile individuale au existat perioade în care aceste norme au fost date uitării sau ignorate, epoci sau profesiuni în care morala este neglijată, fapt de care este responsabilă și religia instituțională, adesea în criză din cauza caracterului său vetust. Religiile dau deci indicații de parcurs greșite? În Europa și America, se acuză imediat Islamul ca fiind lipsit de o tradiție iluministă. Pentru noi ar fi mult mai folositor să privim la curentele fundamentaliste prezente în protestantism și în special
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
când o ating, iese din liniștea ei. Dar nu face altceva decât să repete ceea ce am gândit eu. Fidelitate absolută. Relația noastră atinge idealul. Lăsând deoparte minusurile fiecăruia - pe ale mele, în special -, suntem un cuplu perfect. Are un aer vetust, dar o îndrăgesc mult, nu-mi doresc alta. Erika nu are opțiuni, este în puterea mea: mă dovedesc destul de tiranic, dar sunt, îmi place să cred, un tiran luminat: îi ofer un cadru ambiant rezonabil. Așadar, Erika nu arată grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Gabriel Catrinescu, de exemplu, este și ea generatoare de confuzii, ei putînd fi, pe spații mici, asimilați abuziv, pe cînd în realitate Flondor este un cercetător al limbajului, cu o componentă reflexivă puternică, în vreme ce Catrinescu este prelungirea unui spirit interbelic vetust și efeminat. Și exemplele ar putea continua. Această modalitate de panoramare a artei românești dovedește, așa cum am spus-o deja, o dublă necunoaștere: a fenomenului artistic românesc și a cumpărătorului deopotrivă, indiferent unde ar fi el situat. Soluția aleasă este
„De la București la Paris“ și retur (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7415_a_8740]
-
precizie metronomică, în fiecare zi, la 11.30 a.m., cînd tunicile roșii - semețe și aparent intangibile - intră, pedestru și călare, în sunet de fanfară militară, pe poarta din stînga a palatului, pentru a-și înlocui colegii din ajun) are ceva vetust, constituind un anacronism deplasat. Pentru vizitatorul din țară balcanică, realitatea devine însă puțin diferită. Faimosul gentlemandin istoria britanică pornește de aici, din educația elitistă a cercurilor nobiliare. Dacă, în istoria lumii, avem un standard absolut A fi gentleman, în România
România - o perspectivă londoneză by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6875_a_8200]
-
reprimit săptămâna trecută publicul meloman. După deschiderea oficială a stagiunii. întârzierea o datorăm unei finanțări întârziate venite de la ministerul de resort. Totul e bine când se termină cu bine. Așa e oare? Nici nu mă pot gândi la vechea înfățișare! Vetustă, cu o pardoseală de linoleum jerpelit. Acustica era, însă excelentă. Acum sala arată civilizat. Are un aspect ce o situează la nivelul sălilor bune din Europa. Spațiile sunt, în general, bine rostuite. în schimb sonorizarea interioară a sălii a devenit
S-a redeschis Studioul de Concerte Radio by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6764_a_8089]
-
tema monarhică și crede în ea, de aceea volumul și-l scrie mai întîi din convingere, și abia apoi din obligație universitară. Potrivit liberalului fugit din țară în 1946, monarhia se numără printre acele lucruri vechi care nu sunt defel vetuste, ci singura formă de organizare statală care conferă omului condiția unei demnități sociale. Monarhul este centrul națiunii și sursa mistică a unității ei, iar o conștiință națională nu poate fi durabilă decît în prezența unei familii regale care să reprezinte
Rex sacrorum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6819_a_8144]