221 matches
-
mâncau semințe de floarea soarelui, puneau sâmburele între dinții din față și-i spărgeau coaja, pe care apoi o scuipau pe jos. O țigancă îi dădea să sugă unui copil mic, sânul îi atârna afară din rochie, vedeam rețeaua de vinișoare albastre, ca un fluviu cu multe brațe și micuțul sugea cu ochii închiși. Călcâiele țărăncilor erau vânjoase și negre de la țărână, iar genunchii rotunzi și cărnoși, ca roșiile și pepenii pe care-i vindeau. Când și când, câte una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ele, cutii minuscule din lemn lăcuit, cu arabescuri de filigran de argint sau din porțelan pictat trezeau dorința de a le deschide și cerceta interiorul. Ambre galbene ca mierea, mari cât oul de porumbel, având în transparența lustruită cu dibăcie vinișoare și păienjenișuri de opacități alburii sau brun roșcate; chihlimbaruri întunecate, bătând în roșu, și ele neobișnuit de mari, puneau în evidență prin contrast peruzele de culoarea cerului, mergând până la verde sau lăptoase ca ceața dimineților de vară. Risipite, bucăți de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ani, îmbujorat în obraji și cu o imensă tristețe în ochii mari, migdalați, doar neica Dinu era descumpănit, îi trecuse spaima, pentru că fața nu-i mai era vânătă stacojie, ci lividă. Obrazul de hârtie lăsa acum să se vadă albastre, vinișoarele pe nas și la tâmple. Era pentru prima oară în viața lui când spătarului îi păru bine că fiu-său, Mihai comisul, nu este om de domnie, ba chiar mai mult, se bucura și pentru sine, își făcu cruce cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca generarea aleatoare să-i stabilească o figură. Și iată, din multitudinea de forme posibile, computerul a trasat două sprâncene subțiri și delicate, sub care a așezat niște ochi întrebători, cu irisul pulsând pe spațiul lichid al pupilei și cu vinișoare ce parcurgeau suprafața albă ca niște fulgere roșii; primul lucru pe care se fixară acești ochi fură ochii lui Samuel. Exploratorul se înduioșă. Nasul apăru din umflarea pielii, din solidificarea ei într-un strat osos, și apoi din modelarea cartilajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
un moșneag nalt și subțire, cu plete tăiate la ceafă, albe, curat îmbrăcat, privea în jur cu o seninătate aeriană, ca și cum el însuși s-ar fi mirat de strania lui delicatețe. Nasul subțire, puțin adus, pielea albă cu mărunțiș de vinișoare sângerii, îl deosebeau de ceilalți oameni, vânoși și arși de soare. Cu ochi albaștri, cam turburi, cădea într-o visare adâncă, cu o delicată expresie de suferință. Părea că nu aude și nu vede. Nimic nu-i stârnea curiozitatea. Oamenii
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
pixuri și creioane. Între două proptele de alamă, ambele reprezentând un bust al lui Shakespeare, stau romanele pe care le-a colecționat de prin talciocuri. Picioarele de douăzeci de ani ale lui Tessie Zizmo: mărimea treizeci și șase, albe, cu vinișoare albastre și cu unghiile roșii dispuse În evantai, ca niște sori pe coada unui păun. Și le examinează cu severitate, una după alta, și chiar atunci, probabil atras de loțiunea care Îi parfumează picioarele, un țânțar aterizează pe unghia degetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acea seară, totul mi se părea altfel: dungile de rășină portocalie și stacojie de peste sat, zgomotele din bodegă, luminile aprinse prin case. Porumbul crescut, înalt, prin curțile oamenilor. Simțeam aerul ca pe un curent de apă rece, cu vițe și vinișoare transparente, licărind. Puteam să înțeleg acum. Am ajuns la casa inginerului, am trecut printre macii aceia vineți, cu tulpini ca date cu var, și am intrat în odaia mea goală. M-am culcat și am visat prima dată unul dintre
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un moment în care el, pruncul, dormea dus (străbătut de amintiri intrauterine și de proaspete senzații extrauterine), să se fi strecurat pe una din nările lui, să fi fost inhalat ca un abur, să fi alunecat apoi prin vine și vinișoare până la dibuirea sufletului într-un cotlon al trupului mărunțel, unde (precis) s-a culcușit ca o sămânță vrăjită, din care avea să răsară iubirea în stare pură, cristalină, pentru munți. Atâta drum (cam șapte kilometri, cum ziceam), puful minuscul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și luminoasă, cu trei glo- 77 buri albe în tavan, câteva urinoare pe un perete și cabine pe peretele opus. Conducte mai groase și mai subțiri alergau de-a lungul pereților păienjeniți. Aceleași animale fără blană, cu ochii plini de vinișoare și ieșiți din orbite, mișunau pe cimentul plin de băltoace mirosind a urină. Priveam în sus spre urinoare, și fața mi se oglindea în faianța lor lustruită. Atingeam cu degetele țevile transpirate. După asemenea nopți aproape de nesuportat, diminețile erau ca
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
peste mine. Și m-am gândit deodată că, acolo, în micul tumul din valea paradisiacă, un geamăn al meu, mumificat, zăcea poate în aceeași poziție, rânjind la fel, dar cu orbitele și cu cerul gurii prinse în lutul străbătut de vinișoare și rădăcini te. Dimineața era splendidă. Ne-au fugărit vreun sfert de oră la înviorare, de jur-împrejurul conacului (m-am uitat speriat spre statuie, dar nimfa redevenise inofensivă și pudică), ne-au mai aliniat, am mai sărit ca mingea și am
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
acele globuri în care ninge, și la fel de neverosimil. M-am lungit în fața dâmbului pe iarba înțepătoare. Am mângâiat cu o ciudată voluptate, trecîndu-mi mâna prin gramineele și trifoiul de deasupra, cocoașa aceea ciudată. O râmă groasă și umedă, cu 103 vinișoare de sânge în pielea translucidă, s-a scuturat brusc și s-a sorbit în pământ. M-am ridicat și, cu florile până la brâu, am coborât spre mijlocul văii. De departe mi-am dat seama că acolo, pe o suprafață destul de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
interior de amintirea cu neputință de localizat, m-am ridicat și am apăsat clanța primei uși. Dar ușa nu s-a deschis, pentru că - atunci am observat - un lacăt moale, de carne, obscen, pulsând de o evidentă viață, un lacăt cu vinișoare albăstrui și purpurii, cu pliuri de piele, atârna puțin deasupra clanței, ținând împreună două inele de metal. Pe toate ușile atârnau asemenea lacăte brune-gălbui, până în capătul înfundat în umbră, invizibil, al culoarului. Când l-am atins cu vârful degetului, lacătul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în fiecare cârlig, măcelarii în halate pline de sânge care nu mai pridideau retezând cu satârele țeste de miel, din care scoteau creierii lăptoși, sau tăind bucăți groase de mușchi. Jupuite, cu ochii holbați, ai căror globi erau plini de vinișoare, oile zăceau spintecate direct pe tejghea. Ca să ieșim, trebuia să trecem pe lângă butoaiele imense, puțind a zer, din care oameni nerași, cu mutre posomorâte, scoteau bucăți mari de telemea. Erau uzi până la coate de zeama aceea lăptoasă. Prin intersecția de la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din poartă cum se îndepărtează celelalte, rămânând fiecare pe la casa ei. Pe fondul întunecat al câmpului, chipul fetiței roșcate avea culoarea fildeșului. Albul, ochilor îi reflecta soarele portocaliu în scântei de lumină, în colțul unuia din ochi am văzut o vinișoară, ca un fir de lână albăstrie. Ne-am privit multă vreme, fără să ne spunem nimic, ea melancolică și gravă, eu sufocată, dusă de pe lume. Când mi-a luat mâna, palma ei era udă de emoție. Ne-am împletit degetele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de mîncare? întrebă Otilia. - Nu, oricât v-ați mira. Scarlat muncea ca un câine, seîmbăta câteodată la desperare, și depunea tot câștigul în mâinile nevestei, despre care mi-aduc doar atâta aminte că avea fața prea rumenă și plină de vinișoare, și ochii aprinși de conjunctivită granuloasă. Avusese copii mulți, pe care însă nu-i vedeam, fiind risipiți, și la care ținea cu fanatism madam, să-i zicem, Scarlat. Bietul tâmplar era persecutat în chipul cel mai groaznic. Mânca numai urzici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ei. Părul i se făcea moale, mort, ca de perucă, grăsimea îi reconstituia prematur masca senilă a Aglaei, slăbirea îi scotea în evidență oasele capului. Mușchiulatura nu mai avea tărie, cădea făcând unghiuri și umbre, și obrajii se umpleau de vinișoare. Moș Costache, deși bătrân, mai îmbătrînea. Fusese, până înainte de boală, un tip de chel, fără vârstă. Acum, îngrășîndu-se, căpătase sub bărbie fălci de buldog și toată acea greutate a senilității inerte. Pascalopol, ținîndu-se de cuvânt, veni într-o după-amiază să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un miros ascuțit, iute... Și pe madam Ioaniu o găsea în fotoliu ei și cu cartea în mână. Dată dracului fusese la viața ei, descurcăreață și învățată. Sta și-acu și citea, cu ochelarii pe nas, cu fața plină-plină de vinișoare roșii. Fusese blondă și toată tinerețea ei s-a luptat cu pistruii, și-aducea alifii de la Paris, se dădea cu ele și numa când a mbătrânit i-a dispărut de pe față pistruii. Și atunci i-a apărut pe mână. Era
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la rădăcină - neîndemânatică, își trage una peste alta buclele părului tern și rar. Și nasul lung, cu vârful lățit, ciuruit de porii largi, și buzele decolorate, care s-au subțiat și s-au zgârcit înăuntru. în albul gălbui al ochiului, vinișoare roșii, sparte. încruntându-și sprâncenele rare și moi, Ivona își scoate fața din oglindă. Cu coada ochiului își mai zărește silueta mișcătoare, prinsă în vagul cețos. în capetele toaletei, cele două sfeșnice de argint, înnegrite și acoperite de praf. Când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-o strâmbătură. Mânerul neted al coupe-papier-ului în palma ușor umedă, prea caldă, țipătul hârtiei de mătase sub ascuțișul de fildeș. Irisul verde-spălăcit gonește de la un colț al ochiului spre celălalt pe sclerotica cu pete gălbui și nervuri însângerate de vinișoare sparte. Un neg albicios, ca o prună mănată, prins în colțul ochiului îl cam supără la vedere și, inutil și automat, Profesorul își potrivește rama de aur a ochelarilor pe șaua nasului. Mâna rămasă liberă pipăie orbește marginea gheridonului, fețișoara
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
închis, a parfum și a sânge închegat. Ce cameră urâtă și ce mult mai este până diseară, când au să vină musafirii invitați la cină... Ce devreme, își spune, privind întristată cadranul rotund din mijlocul soclului de marmoră albă, cu vinișoare negre și roșii. De o parte și de cealaltă a cadranului, două medalioane de email albastru, și pe fiecare dintre ele - o camee. Cameea din dreapta - un Apollo cu lira ; cameea din stânga - un Neptun cu tridentul... Nu mai are chef să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
după-amiaza aceasta, care se apropie de Rege fără să aibă în mână albumul sau vreo carte, poartă cizme și e îmbrăcat oarecum vânătorește, cu un surtuc ciudat plin de cheotori. Are părul alb, ochii albaștri și lăcrimoși, fața plină de vinișoare roșii și albăstrui, mersul falnic și nesigur în același timp ― și vorbește tare. "Sire, începe, eram la Mânăstirea Dealului când tatăl Majestății Voastre și Majestatea Voastră. .." Regele îl privește cu chipul său imobil. "Sire, aud apoi, îmi permiteți, Sire, să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
împrejur sălbatic și temător, înfierbântându-se pe măsură ce își pierdea încrederea și îl apuca timiditatea. Nu aveți dreptul! Rostind aceste cuvinte, se opri brusc, ca și cum i-ar fi închis cineva gura și, holbându-și mutește ochii miopi, extrem de bulbucați, brăzdați de vinișoare groase și roșii, se uită întrebător la prinț, aplecându-și trupul înainte. De data aceasta prințul, stupefiat peste măsură, îl privi și el cu ochii mari, fără să scoată o vorbă. — Lev Nikolaevici! îl chemă deodată Lizaveta Prokofievna. Ia citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mirat Germanicus. — Nimic. Mi a intrat o musculiță. Nu e musculiță, ci un strop de lichid sărat pe care se chinuie să-l ascundă. Și-a amintit cum bunicul îl lua pe genunchi și-i arăta cu degetul înfășurările de vinișoare ce se fac fie purpurii, fie de un alb strălucitor, sau capătă o nuanță între acestea două atunci când - printr-o schimbare de culoare - purpuriul se înflăcărează și albul de lapte se aprinde. Genele i se înmoaie de-a binelea. Regele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sunt sigură că le-a spus tuturor că ea a aranjat casa. ceea ce e complet fals eu am făcut chiar și finisările la zugrăvit- știi, am făcut un curs, am pus și imitația de marmură verde etrusc din baia tatei... —Vinișoarele au ieșit perfect, i-am spus lingușitor. —Trebuie să folosești pene, mi-a mărturisit Suki. Îți arăt, dacă vrei. Oricum, eu am făcut-o și nu Genny. Doamne, o urăsc. Deci ți-a spus că ea a aranjat casa? — Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ușii, traversa odaia, se lungea de-a lungul patului, pipăia cu mâna după trăistuța cu medicamente, scotea sticluța, pipeta, le așeza pe piept, pe urmă își apuca pleoapele între două degete, le depărta, irisul tulbure, albul globului ocular traversat de vinișoare roșietice, cădea prima picătură și în timpul acesta imaginația îl căra în sus, tot mai sus era aer, oxigen mult, simțea arsuri pe fundul ochilor, dar senzația era depărtată, depărtată, venea parcă de la o altă ființă, străină lui, aflată undeva jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]