619 matches
-
numele Critică la persoana întâi . De altfel, mărturisirile despre sine în această privință sunt extrem de rare, oricât de subiectiv se consideră și este. Avem de-a face cu o eseistică a inteligenței inventive, o petrecere a spiritului de o specifică vioiciune a dicțiunii. Și adeseori de o "bunătate" creștină. Deci tot un contrast fulgurant, de o bogăție spectaculoasă, prin alăturări și disjungeri neașteptate, dar plauzibile. Nici mai mult, nici mai puțin, "secretul" Scrisorii pierdute se află în afara percepției satirice, în profunditatea
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]
-
Problema o va tranșa, prin vară, Dragomirescu, în „Convorbiri critice”, cu un studiu amplu, care din varii motive nu fusese gata la timp pentru „Luceafărul”. Dacă așa arată, în linii mari, viața presei, cu despărțiri și regrupări, cu o anume vioiciune a reacțiilor, viața literaturii e ceva mai ternă. În poezie, 1910 nu promite nimic. Apare pe firmament Stamatiad care, deși iubit de Macedonski, va fi mai mult ținta epigramiștilor decât un succes de critică. Felix Aderca debutează la Craiova cu
Anul literar 1910 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5740_a_7065]
-
spintecat tăcerea... Am sărit de la pian. M-am repezit spre odaia de culcare a lui Caragiale. În ușa deschisă, d-na Caragiale privea îngrozită. Moartea fulgerase viața marelui nostru scriitor într-o clipă - esențială - sinteză a unei existențe de o vioiciune spirituală excepțională: Din ziua aceea n-am mai cântat splendida sonată a lui Schumann” 22 1. Silvian Iosifescu, Caragiale, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1952, p. 50. 2. Ecaterina Logadi, Din amintirile mele despre tata, în volumul Amintiri
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
la o înșiruire de sunete plăcute. Ciprian Vălcan e un curios de speță calofilă care și-a împins îndemînarea pînă la pragul manierismului de tip declamator. În plus, avînd un temperament zglobiu înclinat spre calambururi nostime, scrisul său are o vioiciune nefirească pentru un filosof educat în spiritul rigorilor speculative. De fapt, Ciprian Vălcan are un condei prețios de formație franceză la care umoarea ludică împrumută paginilor o impresie de jonglerie conceptuală. Tematica cărții e babilonică: citate, evenimente istorice, personaje romanești
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
partea veche a orașului, unde oamenii vin să-și facă cumpărăturile sau să se vadă și să fie văzuți. Comerțul este de toate felurile. De la cel rudimentar, pitoresc, al vechilor precupeți cu înfățișarea lor câmpenească, strigându-și prospăturile cu multă vioiciune, la luxul caselor de modă, al magazinelor cu pretenț ii, pe care le cutreieră orășeni de cea mai bună stofă occidentală. Orașul devine mai prietenos și se umple de pietoni. Ceea ce înainte vreme era tabu - plimbarea de plăcere și fără
Bucureștiul începutului de veac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5150_a_6475]
-
acaparator, abordat printr- o „pluralitate convergentă” de metode care nu abuzează nici de terminologie și nici de tehnologie; lucruri confirmate, ulterior, de cartea despre I.L. Caragiale. Două sunt, totuși, metodele critice folosite mai intens: investigarea istorico-literară și psihanaliza. Invenția și vioiciunea din foiletoanele „rondurilor” sunt dublate de rigoarea și răbdarea cercetătorului de arhivă, ca și de mobilitatea și forța analitică necesare demersului psihanalitic. Spre alt Istrati și Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui I.L. Caragiale pledează pentru întoarcerea criticului în literatură
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
care era tolerat în ierarhia unei catedre în care, dacă s-ar fi respectat regula impusă de profesor, toți ar fi trebuit să fie niște idioți. Dar Zeletin era altceva, o ființă al cărei spirit părea infatigabil și vesel, arătînd vioiciunea dramatică a celor care, după ce au reușit să-și depășească decepțiile, rămîn pentru restul vieții acordați la tonusul bunei-dispoziții. Toate bursele pe care universitățile occidentale i le oferiseră îi fuseseră sistematic refuzate de autorități din cauza originii sale nesănătoase (tatăl fusese
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
ieșit? îl întreabă Harry delicat. - Da, tati, și știi și tu. - Billy Fosnacht? - Mai ai dreptul la o încercare. Gândește-te la cineva mai în vârstă. {i care-i grec. - Dumnezeule! Glumești! Escrocul ăla bătrân? Nelson îl privește cu o vioiciune și-un calm răutăcios. Nu râde, deși i s-a oferit prilejul. Îi explică: - A sunat la Crêpe House și i-a lansat o invitație, iar ea și-a zis „De ce nu?”. Pe-aici e plictiseală mare, trebuie să recunoști
JOHN UPDIKE - Rabbit bogat (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/6583_a_7908]
-
opun „bunelor maniere". Răspunzând întrebărilor lui Andrei Manolescu (în DILEMA VECHE, numărul 320 din 1 aprilie 2010), Ioana Pârvulescu respinge țâfna celor dintâi în numele firescului intelectual al celor din urmă: „Nu mă deranjează cele care țin de preaplinul comunicării, de vioiciune, de vitalitate. Decât niște ipocriți care tac și-apoi îți fac mizerii, parcă-i prefer pe cei care spun ce au pe suflet. Decât niște oameni mortăcioși, care vorbesc numai când sunt întrebați, fără ton, adică fără implicare afectivă, prefer
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6416_a_7741]
-
cetățuiei, și coboram pe drumul bolovănos și îngust care-și schimbase din nou traseul. Frânturi de amintiri, de fraze sau de cuvinte, ecouri ale unor întâmplări banale se întretăiau, se urmăreau, se prindeau de urechi sau de nas cu o vioiciune care sporea cu cât pășeam mai repede. Iată și casa Suzanei. Îndată ce va afla că am venit, va ieși în fugă și se va învârti în jurul casei lui tata-mare până când ne vom întâlni. În mișcări avea ceva de fluture și
ISMAIL KADARE - Cronică în piatră Vremea nebuniei by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/4789_a_6114]
-
să pună punct rătăcirilor senzualiste. Se descoperă, chiar, ca un sentimental. În definitiv, intenția e de un convenționalism temperat. Salvarea ei vine tocmai din contrastul stilistic. Dacă n-ar fi sunat a boncăluit, dacă n-ar fi avut o anume vioiciune animalică, ar fi fost, intelectual, îngălată, iar literar, nulă. Apropo de asta, unii comentatori mai subiectivi ai romanului au incriminat abuzul de cuvinte sau sintagme ireverențioase. Se poate discuta, desigur, dacă nivelul de expresivitate al acestora chiar e cel scontat
Biografii contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4400_a_5725]
-
bine. Și... cum te mai simți?... CETĂȚEANUL TURMENTAT (ghicind sensul întrebării ei): Nu mai sunt turmentat. M-am deșteptat. ZOE (râde, generoasă): Domnule, încă o dată, recunoștiința mea, zău... CETĂȚEANUL TURMENTAT: Aă... Coană Jo..., pot să vă spun Zoe? ZOE (cu vioiciune): Numai dacă-mi spui și dumneata cum te cheamă! CETĂȚEANUL TURMENTAT: Cetățeanul T. ZOE: Cetățeanul T.?! Ești cumva... incognito? CETĂȚEANUL T.: Nu. Sunt apropitar. Mă cunoaște conu’ Zaharia de la 11 fevruarie... ZOE(zâmbind): Bine, domnule Cetățean T. Ai de gând
A DOUA SCRISOARE PIERDUT| sau TRENUL TOGOLEZ NU OPREȘTE LA PARIS Comedie post-caragialiană în patru acte (fragmente) by Eugen Șerbănescu () [Corola-journal/Journalistic/4434_a_5759]
-
Prezent, sâmbătă, la gala tineretului liberal organizată la Palatul Parlamentului, Mircea Diaconu consideră că în "topul vioiciunii din PNL", indiscutabil pe primul loc sunt cei din organizația de tineret, urmați de organizația de femei, iar la final vin politicienii consacrați. “Mă crucesc ce tineri sunt, față de structurile politice de la vremea noastră, când tineretul se întindea până pe la
"Topul vioiciunii din PNL", în opinia lui Mircea Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/45807_a_47132]
-
o așteptam. Mă frământă gândul ce vei fi făcut la Cernăuți, cum vei fi ieșit la capăt. Mare noroc cu vagonul acela din Varșovia. Slavă Domnului! Oricine ți-o fi ajutat, fie Budda al pasivității tale indice, fie Cristos al vioiciunii noastre europene, Slavă Domnului! Și, zici, a fost cuminte?... ca, el, tiotiu, ni-ni-ni-ni, călătorașul? Dar nu mi-a descris impresiile ei de călătorie. Cum i-a plă- cut Cehoslovacia și Polonia, țări pe care nu le mai văzuse? Cum i-
Însemnări despre tânărul Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4144_a_5469]
-
iubește și lasă”, dialogul Miței cu Didina de la bal, și multe altele). Dar și scenele colective sunt superb realizate: dansul clovnilor care pregătesc sala de bal, dansul țigănesc, charlestonul, polka. Balerinii-actori care au interpretat acest spectacol, fascinant prin inedit și vioiciune spirituală, s-au subsumat concepției coregrafice a lui Ioan Tugearu, rezonând perfect cu aceasta. Astfel: Nae este interpretat cu mult umor ca un fante de mahala de Sergiu Cotorobai, Iordache (Marian Chirazi) este parcă scos din frizeria Nae Girimea, slugarnic
Premieră națională la Opera din Iași, baletul D’ale Carnavalului by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3675_a_5000]
-
salutat. Cartea lui Mihai Iovănel nu este totuși una care se restrânge la „cazul Sebastian“. E o analiză din multiple unghiuri a complicaților ani ’30-’40, o critică „metodică, intensiv analitică, abrazivă, lipsită de sentimentalism și retorică, de o mare vioiciune argumentativă” (Paul Cornea). O carte care, împreună cu Critica în tranșee a lui Alex Goldiș, pe care am comentat-o la această rubrică nu demult, cu Dosarul protocronismului de Alexandra Tomiță, cu Avangarda românească și complexul periferiei de Paul Cernat și
Posteritatea lui Sebastian by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3690_a_5015]
-
crede. Eram un grup de oameni extrem de veseli, turbulenți, gălăgioși, ne plimbam pe străzile Sibiului întotdeauna într-o mică "turmă", care făcea uneori deliciul celorlalți trecători, și ne pretam la diverse farse. Nu e mai puțin adevărat că alături de această vioiciune, de această stare mereu zglobie a noastră, ne trezeam, într-adevăr, aproape scufundați în preocupări extrem de serioase. Am învățat încă de pe la vârsta de 21 de ani să ținem conferințe studențești. Am avut parte de profesori care aveau un spirit didactic
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
Simona Vasilache Volumul al doilea din Jurnal-ul ținut de Alice Voinescu e o lungă și fragmentată scrisoare către Stello, dispărutul, cel care-i devine confident și înger păzitor. Mici cochetării de bătrânețe, neputințe sancționate sever, scăderi ale vioiciunii de altădată, se întrepătrund cu ritmul halucinant în care se schimbă istoria. Morala, de-un creștinism asumat cu multă finețe intelectuală, este că se obișnuiește omul cu orice. Însă asta nu schimbă nimic din așteptarea tot mai neîncrezătoare a unui
Fleacuri și nenorociri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2923_a_4248]
-
au răspuns cu profesionalism, întru totul corespunzător, tuturor solicitărilor. Orchestra Operei a fost încredințată dirijorului Ciprian Teodorașcu, iar scenografia a fost semnată de Natalia Stewart. În primul act, costumele, în culori rafinate, erau inpirate din motive foclorice, dar le lipsea vioiciunea exploziei de bucurie potrivite unei nunți, mai adecvată subiectului fiind scenografia din actul doi, cu ruine invadate de vegetație și clasicele rochii albe, vaporoase ale silfidelor. Luminile gândite de Daniel Klinger au fost însă tot timpul inexpresive, necontribuind la dinamica
„La Sylphide“ Cap de serie al baletelor romantice by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2942_a_4267]
-
spună buna gazdă, pălind. Avea inima slabă: a apucat-o tremuriciul și i s-au tăiat picioarele, lăsând-o pe Pata-Mata - disperată, fiindcă avea în grijă copilul altora - să mă strige c-un firicel de voce. Le-am răspuns cu vioiciune și m-au găsit tolănit între labele câinelui-urs, cu capul pe spinarea lui, amândoi odihnindu-ne după o joacă nebună. Așa-zisa fiară era un câine bun, iar câinii buni nu fac nici un rău copiilor, niciodată. Și Ionică? Ei bine
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
din cărțile prozatoarelor interbelice." Da, numai că prozatoarele, în jurnal, sînt altfel de femei. Dovada e Sorana Gurian, cea dată deoparte, de critici și ,popor", de îndată ce noul regim a radicalizat, în propriu-i folos, acuzele din interbelic. Ținînd, cîndva, de vioiciunea unei literaturi, încăierările de moravuri între pudibonzi și libertini (mai mult sau mai puțin erudiți...) ajung, repede, baricade ideologice de pe care cad, direct în groapa cu lei, autori de felul celei care-a scris Zilele nu se întorc niciodată. Jurnalul
Femeia la malul mării by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11091_a_12416]
-
Ursachi Ficționar" cu nume de trestie gînditoare (Rohr = trestie și Ich = eu), Oscar Rohrlich se naște la 29 octombrie 1930, în Bacău, pentru a deveni, prin Decizia nr. 528 din 2 august 1949, acel Radu Cosașu jovial și plin de vioiciune pe care DSR-ul îl așază cuviincios - alfabetul impune respect! - între Paul Cornea și Miron Costin. (De altfel, tot un Costin funcționează sporadic și pentru scurt timp ca ,pseudonim la pseudonim" pentru tînărul reporter UTC-ist.) Schimbarea de nume i
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11201_a_12526]
-
versuri cuminți. Poeziile unei tradiții stricate. Biserica de altădată, volumul, după destule altele, al lui Ion Pillat, din 1926, arată, la Cartea Românească, pe vremea tinereții ei dintîi, ca o pictură de școlar ieșit din ora de caligrafie. Portocaliu cu vioiciunea nedusă, mărginind un contur de oglindă, cu linii groase și scris frumos. Descleiat, dar - legătoriile de mai demult... - prins și cu ață, îmi dă, totuși, frisonul imediatei lui risipiri, în același praf care-i mănîncă imaginile, tabloul cu turle, oameni
Lirica recuperarilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10165_a_11490]
-
secretul fericirii” (cum îl învață Ibrahim pe micul Moise, devenit Mohamed, să trăiască). Nu va găsi nimic de mirare în sfaturile turcului și nici în substituirea Moise-Mohamed, dar se va simți acasă citind această nuvelă mai ales datorită stilului teatral. Vioiciunea dialogală dă viață cărții și îi explică succesul: în prim plan se află comunicarea, nu concluzia, relația între doi oameni care se transformă, cunoscându-se, gândind împreună. Dialogul constituie o structură strălucitoare (într-o sferă mai amplă decât a dialogului
„Poate există suflet turc“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3076_a_4401]
-
principiile ei - el însuși fiind marcat de naționalism egiptean) a folosit diferitele voci din roman pentru a-și contura nemulțumirile anti-nasseriste. Totuși, cititorul care caută doar acțiune sau conflicte politice nu va găsi dominanța unor asemenea ritmuri occidentale. Plin de vioiciune dialogală, romanul are mai degrabă, sub sonorități sugerate de citarea unor versete-cheie din Coran („totul de pe pământ este pieritor, rămâne doar chipul Domnului tău...”), o curgere de poveste din totdeauna, cu imaginile Egiptului încă păstrând împietriri faraonice (de la Miramar se
Povești din traficul egiptean by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3862_a_5187]