985 matches
-
zadar e totul! Vei purta măștile și aprinsele steaguri vei fi stupid precum ierarhiile zeilor te vei izbi de ziduri ca păsările oarbe O repetiție-n zadar e totul! De departe se simte duhoareea de speranță stricată pătrunde frica în viscere în oase în politică în auz și oriunde se-ascunde primejdia sentimentele își caută o inimă de pripas zeii își văd mai departe de reumatismele lor în fiecare din noi un fugar își face penitența. O repetiție-n zadar e
Poezie by Daniel Corbu () [Corola-journal/Imaginative/15587_a_16912]
-
pântecul matern care a obosit să-l mai nască. Cu tot trupul meu cu tot trupul meu voi scrie acum poezia. ce vrei să spui? mă întreabă el nedumerit, vei scrie cu burta? cu tot ceea ce sunt, cu burta, cu viscerele, cu lumina, cu întunericul, cu spaima, cu bucuria, cu negrul, cu verdele, cu frunzele, cu aripile, cu toată frenezia de care, cândva, am fost în stare și care mi-a prefăcut glasul în laser. bine, dar asta e o nebunie
Poezii by Rodica Braga () [Corola-journal/Imaginative/3090_a_4415]
-
apropiere, de intimizare. într-un fel, încearcă a reconstitui starea de spirit creatoare, a o dubla printr-o gesticulație interioară proprie, a se pune cumva în locul autorilor. A le intui intențiile ori, dacă vreți, a devina precum un haruspiciu în viscerele plăsmuirii lor literare: ,Comentatorul poemelor lui Șerban Foarță (născut în 1942) trăiește un fel de nerăbdare la gîndul că mai are de așternut, el însuși, oarecari băgări de seamă, în ciuda dorinței resimțite de a se mulțumi să citeze, cu nesaț
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]
-
se modelează metaforele. ,}ărănia" lui Valeriu Bârgău devine fabuloasă prin mijlocirea lor: ,Cerul învins/ Numai el, cel niciodată glorios/ Știe trînta ciobănească și lovitura fulgerătoare/ A baltagului/ Un șarpe lung cît toate zilele și nopțile/ Creației/ Se plimbă chinuit prin viscerele morate..." (Tabără de agrement). Sau: , Din nou și din nou/ Bulgări reci îmi înfierbîntă iarba de pe trup// Ai atins cu mîinile înfrîngerea pe care o sufăr/ Alungînd norul de lăcuste/ Ca pe o flacără mistuită.// O voce mai veche peste
Simbolismul rustic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11032_a_12357]
-
îi răspunde tot aici, pe hîrtii obosite sub un laviu de tuș, cu un scris caligrafic de puber care nu și-a pierdut încă inocența, cu imagini foșgăitoare în care se amestecă baroc melancolia crepusculului, plictisul eternității, delirul surd al viscerelor și promisiunea fierbinte a mîntuirii. De fapt, cuplul artistic absolut, cu un picior în cazanul cu smoală și cu celălalt în iezerul din care se pornește la vale numai lapte și miere, se constituia chiar acolo, în expoziția Maculata concepție
Carnaval biblic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10184_a_11509]
-
statistică), atunci poate că ar fi oportună stabilirea criteriilor de clasificare prin prisma cercetărilor întreprinse de către medicină și psihologia modernă. Nu în ultimul rând de către W.H. Sheldon, cel care considera că temperamentele se diferențiază și datorită dezvoltării distinctive a viscerelor, oaselor, mușchilor ori a sistemului nervos. Astfel, ar exista o categorie a viscerotonilor (indivizi comozi, înclinați către satisfacții organice și, am adăuga noi, fervenți consumatori ai muzicilor de divertisment, lascive, în maniera parlando-rubato), o altă categorie a somatotonicilor (oameni energici
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
colerici și melancolici: patru spețe umane surprinse de Hipocrate și aprofundate de reprezentanții direcției psihomorfologice de azi, dar și patru moduri de ființare ale limbajului muzical ce se potrivesc, cel puțin în plan speculativ, cu reperele ordonatoare convenite de Sheldon: viscerele constituind la o adică ethosul, oasele - ritmul, mușchii - travaliul componistic, iar sistemul nervos - timbrul (culoarea). Dar oare citând toate acestea, Hipocrate nu cumva se uită strâmb la noi? Pesemne că nu, atâta timp cât concedem că medicina reprezintă, aidoma lui La Mettrie
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
Tânărul autor de versuri Răzvan Țupa are o vădită predilecție pentru cuvântul corp. Generația 2000, de care aparține, explorează și exploatează masiv biologia: eul liric este un personaj consistent, nu doar cu un contur social (adesea, marginal), ci și cu viscerele revărsate pe fila de hârtie. La antipodul acestei modalități agresiv-autentiste de a asuma lumea înconjurătoare și propria identitate, expusă în tot ce are mai intim, Răzvan Țupa dematerializează suav corporalitatea, introducând-o în diferite sintagme și constructe teoretice justificatoare. Volumul
Cuvinte în aer by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10823_a_12148]
-
acestei mașinării a deșertăciunii. Căci despre deșertăciune e vorba de fapt, despre vanitate. A considera că Negustorul de începuturi de roman e o satiră a tehnologiei (și tehnologizării) actuale mi se pare, din capul locului, greșit. Aparatura doar facilitează ceea ce viscerele se zbat să îndeplinească. Obsesia de a scrie, patima de a publica, orgoliul de a fi înțeles și lăudat de un public, dacă se poate, numeros, n-au fost inventate în Silicon Valley. Sunt profund omenești, sunt aproape arhetipale. Grafomani
Addictive writing by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3068_a_4393]
-
mult. Și pot apărea acele toxiinfecții alimentare, pe care nu și le dorește nimeni", spune Chef Cătălin. În plus, chef Florin a vorbit și despre timpul cât ar trebui să stea carnea la frigider. Depinde, în funcție de tipul de carne. Peștele, viscerele: ficățeii, pipotele, să fie ținute maxim o lună și jumătate. Puiul, maxim trei luni, iar cărnurile mai grase, cum sunt porcul și vită, maxim șase luni. Carnea tocata are o durată foarte scurtă, pentru că suprafață de contact cu aerul este
Scandalul cărnii stricate continuă. Ce spun jurații de la Masterchef by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/42047_a_43372]
-
vodcă pe care-l beau pînă debordez magma asta scîrboasă a tăcerilor voma neagră care dă la iveală semnele cerului în programarea unei mănuși pe care o omori cînd scoți mîna din ea înțelegi ce ești tu de fapt în viscerele mele un purgativ iată mărturisesc ceea ce n-ai să afli niciodată am nevoie d eo asanare morală conectată la tine pot să orbecăiesc bezmetic prin bolgiile mele te numesc stăpînul scrisului meu și sexul e geamăn cu creierul cum dumnezeu
cînd nu înțeleg mă joc by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/13459_a_14784]
-
adopțiune. În el "fierbea o furie", de om muncitor, dar veșnic colaborator, care din cinci servicii abia de scoate un salariu, tînjind la meritocrație, deplîngînd moartea utopiei și simțindu-se "alungat" dintr-un loc în care se simte, pînă în viscerele-i scriitoricești, acasă; pleca însă îndoit, regretînd deja, cu anticipație, biblioteca, elefantul de pluș roz și poemul lui Emil Brumaru lipit de sertarul din dormitor. Pleca "în Marea Trecere", cum spune el însuși, uitîndu-se peste umăr, cu socotelile de pe lumea
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/13655_a_14980]
-
plâng. AL TREILEA COȘMAR AL PRIVITORULUI Inimă-roșie înlăuntrul omului-pasăre, inimă-pasăre în interiorul răului cu pești, inimă-roșie numai lumini și lasere, inimă-pasăre ce-aduce în clonț vești. Arzând, luna privește zâmbind ca un mort în timp ce un firicel de sânge se prelinge din viscerele-i pângărite, arde astrul nopții ca un lumânărit tort aprinzând cerul cu întrebări asfințite. Măruntaiele-mi sunt violate de aripa morții ochiul dinlăuntru plânge cu lacrimi de vin, mațele-mi sângerează înfipte în rădăcinile sorții, pentru ele este cu adevărat
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
de lemn și ochii ca frunza de laur, un picior de cretă și pofte cam necurate. A doua e Grazi cu părul prins în briză, cu gâtul negru, subțire, catifelat cu un ochi roșu, cu celălalt în priză, își mobilizează viscerele cu gândul la pat. A treia se numește Înverșunata, cu ochii ca florile câmpenești, mărunțele, cu buzele roșii ca vișinata, cu nasul lung și lemnos ca la iele. A patra este Verzuia, cu buze ca frunza îmbălsămată de roșu, cu
POEME (2) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382483_a_383812]
-
eseniene; am stat de vorbă, prin sate, cu o mulțime de patriarhi, în putere unii; m-am interesat de animalele nemuritoare descrise în bestiarii. Totul pentru a feri de distrugere un conglomerat de oase, de mușchi și de limfă. De viscere. Pielea. A fost perioada mea stupidă. Romancierul susține că acum traversez una bizară. S-a găsit! Îmi cresc iepurii, beau rachiu de brad și mă străduiesc să formulez un model filozofic nou. Unic. Admis de către toți muritorii. Caut cuvinte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
rezemată de zidul de lîngă ușa bucătăriei am văzut un obiect hidos care nu se potrivea În raiul acela, ceva ce nu mai văzusem și nu părea să aparțină lumii din afara noastră, apăruse mai degrabă de undeva din străfunduri, din viscerele unei făpturi vii. Neputînd să-mi iau ochii de la acel lucru respingător, aproape hipnotizată, am Întrebat-o pe colega mea Helga Christel: „Was ist das?“ „Schwartelmagen“*, mi-a răspuns. Numele Îmi era la fel de străin ca și obiectul pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
oroare că am În farfurie plămîni de copil. Este ciudat că nici În primul caz, nici În al doilea, nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ca ar fi vorba de măruntaiele unor animale. Nu aveam În fața ochilor decît viscerele unui copil smulse violent, simțeam fizic, În mine, supliciul acela și apoi cădeam Într-o halucinație, În care mîini albe, Îndemînatice, pregăteau În vase emailate fel de fel de sotéuri, de ciorbe, de fripturi din propriile mele organe. Îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate fi răsturnată. Un timp de praf Înaintînd continuu În jos și fără ieșire, depozitîndu-se, crescînd În mine, nemaiîncăpînd - neputința evacuării, neputința nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală strecurată perfid În lingurița de viață. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Zidurile, schelăria, turnurile metalice, șinele, treptele Înguste, jgheaburile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care Îmi forțează ușa par a fi mai curînd ale unui bărbat; numai gunoierul bate așa. Parcă-l văd buhăit și negricios, mereu cu ochii acolo unde bluza mi se cască peste piept suflîndu-mi În față duhoarea țuicii fermentate În viscerele lui și zmulgîndu-mi cu degete lacome, năclăite de murdărie, hîrtia de douăzeci și cinci de lei, cota lunară pentru Înmormîntarea tovarășului care moare prompt și conștiincios la dată fixă, călcat de tramvai, Înecat În lacul IOR sau intoxicat cu conserve de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
roșie de la Evangelische Schule care le aruncau zîmbete și flori, după-amiezile clandestine petrecute cu Helga Christel În Erlenpark, acolo unde se căsca un cîmp mare urcînd domol clina dealului ce ducea spre Dumbravă și tremurul pe care Îl simțeam În viscere cînd Îmi povestea ce-i făcea ei Herr Pfarrer seara după ore În Kanzlei. La zece metri de noi ciobanii tăiau miei și ne strigau vorbe porcoase. Era un aer impregnat de parfumuri dulcege, grele, irezistibile. La fiecare pas descopeream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tehnice, toate acele arabescuri și glissade-uri și attitude-uri și battemante-uri se Încărcau de substanță, deveneau muzică și poezie, deveneau Însăși forma de a fi a triumfului. E băiatul meu, spuneam În gînd, e băiatul meu, și-i simțeam mișcările În viscerele mele ca atunci cînd Îl purtam Încă În pîntec. Cum de mi-am expulzat din uter fătul la asemenea depărtare? Chipul nu i-l mai văd, vocea nu i-o mai aud. Urcă un munte preocupat și Îndîrjit. E cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zodia Balanței, o zi ca atunci cînd am scris primul rînd al acestei cărți. Un soare pe care nu vrei să-l lași să plece, de care vrei să profiți, să-l absorbi În trup, să-l Închizi acolo În viscerele tale, să hiberneze În tine promisiunea că viața continuă. Nu poți să stai În casă, nu poți să ratezi aceste ultime Întâlniri. Cu brațele goale, cu picioarele În sandale cobori scara alergînd, nu ai răbdare să aștepți liftul și ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care reușesc să fiu interesant, iar eu încă nu mă obișnuiesc cu ideea asta. Tăcerea e însă prea grea, omul e într-o stare avansată de demență, așa că bine-ar fi să-i răspund ceva înainte să se îmbăieze în viscerele mele, la care acum mi se pare că privește cu poftă. - Sunt cu tine, Bogdan, îmi aud din nou gura vorbind, fără mine, pentru că nici măcar nu am avut puterea s-o deschid. Sunt mai degrabă gândurile mele, care au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața, Își va păstra sîngele rece prin rugăciune, cu Îndîrjire, cu dinții Încleștați, ÎnfrînÎndu-și viscerele și sistemul simpatic, În ciuda pornirii lor trădătoare, căci Își călise În timp bravura, instruindu-se În spiritul legendelor de familie. De aceea, ca ultimă dorință care i se rezervase prin protocolul caritabil, nu va cere un pahar de apă, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu știu. Comentatorii care, la diferite televiziuni, acompaniau procesul electoral, făcând presupuneri în legătură cu lipsa de date sigure de apreciere, deducând din zborul și din cântul păsărilor voința zeilor, deplângând faptul că nu mai este permis sacrificiul de animale pentru ca în viscerele lor încă palpitând să se descifreze secretele lui cronos și ale sorții, se treziră brusc din torpoarea în care perspectivele mai mult decât sumbre ale scrutinului îi făcuseră să se afunde și, cu siguranță, pentru că li se părea nedemn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]