147 matches
-
recuperarea identității românești „defuncte”. Fondane îl lasă moștenire publicului din România pe Fundoianu, prin ce are mai reprezentativ și mai adînc „specific” ca identitate poetică. Mai substanțial, în orice caz, decît Primele poeme ale lui Tzara. Un Fundoianu melancolic și vitalist, elegiac și revoltat, obosit de inteligență și de cultură, captiv într-o provincie devastată și într- o lume bătrînă, dar dornic să-și transgreseze „epuizarea” prin evadări în spații imaginare sau în natura agrestă, prin contactul brut cu materia, cu
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
clintească o anume impresie unitară, de orgoliu și solemnitate, care-l impune. Livresc (în maniera cu totul serioasă a autodidacticului), cu lecții de mitologie bine însușite, clasificate pe simboluri și apreciate după folosul didactic, V. Voiculescu rămîne, în esență, un vitalist, un "primitiv" prin cultivarea eresului de extracție folclorică. Cum confortul unei gîndiri dialectice cu efect implacabil pare a i se refuza, se dovedesc valabile rupturile care produc răni în spiritul dezbinat, hărăzit celor mai teribile încercări: În fundul existenței zac ca
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12278_a_13603]
-
români cu peisajul, se poate observa că marile atitudini față de natură, în general, și față de peisagistică, în particular, sînt, cu toate nuanțele de rigoare, cele reprezentate de Grigorescu și de Andreescu. Pe direcția celui dintîi vin, în special, temperamentele epicureice, vitaliștii mai mult sau mai puțin sistematizați, de la Tonitza la Mutzner și pînă la impresioniștii mai vechi sau mai noi, în vreme ce în descendența lui Andreescu se aliniază caracterele severe, sensibilitățile sobre și temperamentele melancolico-meditative, de la Pătrașcu pînă la Ghiață și la
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7254_a_8579]
-
care vor fascina segmente tot mai mari din tinerimea intelectuală a epocii. Retranșat pe o poziție moderată și democratică (în pofida faptului că "tirania majorității" îl sperie), el se prezintă ca un burghez cuminte și serios, față cu rătăcirile unor moderniști vitaliști și anarhiști. O poziție echilibrată și justificată, corectă din unghiul istoric, dar cu totul inconvenabilă în planul disputelor de idei și de imagini. Între cel care contestă nu importă ce, apelând la întregul arsenal de mijloace permise și nepermise, și
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
român contemporan, adept al „revizuirii coordonatelor interioare, ale vieții umane contemporane”, spre spiritualitate - Profesorul universitar doctor, de la Universitatea din New Mexico și Părinte al Pradoxismului Mondial, dl. FLORENTIN SMARANDACHE!) - este una care atinge, nu de puține ori, desăvârșirea, în ritmul vitalist al stihurilor, dar și în cel al trăirilor lirice. De un rafinament rar întânit, mai ales în peisajul apocaliptic al Poezei actuale (dacă mai putem vorbi, cât de cât, despre așa ceva!), THEODOR RĂPAN este nu un rătăcit, printre sălbatici, ci
Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
postfață). Optînd pentru acest stil ambiguu, în "două ape", poetul se concentrează asupra procedeelor antitetice, care-i pot etala dualitatea. Astfel iau naștere imaginile în care, deși declinant, compromis, fabulosul e prezent ca un factor ce transfigurează universul în sens vitalist, îl fecundează. Sterilizării sceptice îi răspunde rodnicia irepresibilă a ficțiunii, chiar dacă relativizată prin interogație: "Să spun că inima gîlgîia? Că prin aer/ Treceau titireze de aur, farfurii zburătoare, că lumina/ Se mișca întocmai unui pîntec întărîtat?/ Că oamenii erau transparenți
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
Zeci de volume au ieșit sub egida USR-ului clujean, girate sau coordonate de Irina Petraș. Marele meu regret în privința dumneaei este că nu s-a angajat decisiv în zona istoriei literare. Am fi avut nevoie de un asemenea spirit vitalist, ce ar putea fără probleme, la o adică, să exporte energie... În plus, Irina Petraș face parte dintre acei scriitori fără umori. Din scris, cel puțin, ele nu-ți fac cu ochiul. Dojenește puțin spre deloc, ca o mamă înțelegătoare
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
poeți ai generației '70, Ion Mircea se află la antipodul tranzitivității, al tonului direct, al "amestecului" dintre viață și text în beneficiul primului termen. Este, de aceea, un efort notabil pentru el să pătrundă în viscerele creației unor poeți contemporani, vitaliști ori mizerabiliști, avangardiști și sexualizanți, distrugători de mituri și tabuuri, provocatori prin tematică și discurs. Spre finalul antologiei, excedat, autorul își îngăduie primul său accent critic autentic, întâia observație penalizatoare la adresa unui poet. Nefericitul e Paul Vinicius, dar mai nefericit
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]
-
optzecist, din punct de vedere biografic (anul sau de naștere, 1956, e cel în jurul căruia pivotează majoritatea componenților generației cu pricina) cultiva un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele "generationiste". E un "disident" cu aplomb. Stratul sau liric primar e romantic, vitalist, turbulent, precum un sol neașezat geologic, în care se produc erupții vulcanice ori măcar țîșnesc impetuoase gheizere. Nostalgic, poetul regretă neapartenenta să la elementele cosmice, cosmosul fiind aici asumat nu doar prin simbolurile sale consacrate, ci și printr-o retorica
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
Ury Benador, Ion Călugăru și mulți alții. Locul lui Teodor Scorțescu e, indubitabil, în categoria ingrată a acestor scriitori minori, chiar dacă putem proba superioritatea lui stilistică pe anumite spații și în câteva tonuri subtile ale melancoliei. Nu e un balzacian vitalist și panoramic, ci mai degrabă un stendhalian pasionat de psihologia erosului, verificată în contexte de exotism și decadență. Calitățile prozatorului se văd cel mai bine în cele două romane ale sale: Popi (1930), de dimensiunile unei nuvele cu mai puțin
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
și "viața cosmică" se ivește un abis în care "Ťlumea își pierde capul, vremea, viața, sufletulť". Alte disocieri pe care se simte dator a le opera Eugen Ionescu accentuează detașarea sa de mundan, năzuința sa spre redempțiune. Religiosul e opus vitalistului, cel dintîi fiind "umil", "mai sigur", deoarece e vrednic a lăsa totul "în grija puterii oculte ocrotitoare", pe cînd ultimul se consumă într-o agitație vană, "se azvîrle", "se împrăștie în viață", evitînd "enigma" și, implicit, evitîndu-se pe sine însuși
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
încercat să explice teoriile lui Blaga și Eliade, interpretările care s-au dat de-a lungul timpului acestui mit fundamental, pentru a se întreba, în final: cum a putut acest autor să transforme viziunea fatalistă din Miorița într-un mesaj vitalist, să pledeze pentru un activism deopotrivă politic și poetic în afara granițelor țării sale. E nu atît o întrebare, cît un exemplu despre cum a reușit un român plecat din țară la nouăsprezece ani să rămînă aproape de rădăcinile sale culturale fără ca
Performanțele lui Andrei Codrescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15933_a_17258]
-
originală, dar autoarea îi dă o claritate periculos de convingătoare. Rezumînd, lucrurile ar sta în felul următor. Deopotrivă Vulcănescu, Nae Ionescu, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu stau sub semnul unei filosofii de tip iraționalist. Dar, în timp ce Eliade, Cioran, Vulcănescu favorizează iraționalismul vitalist de sorginte germană, romantic și neoromantic, sînt influențați fiecare în moduri diferite fie de Nietzsche sau Schopenhauer, fie de filosofia creștină sau de ortodoxism, Eugen Ionescu face cumva figură aparte cu iraționalismul său sofist care îi permite o maximă libertate
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
jumătate incantatoriu, o lume reconstruită alchimic, adică realizată prin transmutația substanței în energie și a concretului în idealitate. Fără a fi un artist de factură intelectuală, un conceptual așezat într-un orizont al ideilor premergător actului artistic, ci, dimpotrivă, un vitalist afectuos și, de multe ori, chiar pudic, prin logica interioară a gestului său el se se dezvăluie acum și ca un creator nonfigurativ de lumi ficționale, de scenarii care par justificate, în aceeași măsură, de pulsiuni umorale și de rațiuni
Tandrețea gestului eroic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16598_a_17923]
-
învățător la țară și dă cu piciorul unei cariere "respectabile", dar mic-burgheze la oraș - ci dintr-o stare pe care locurile o comunică și care amână tradiționala idilă cu învățătoarea. Este acolo ceva mai grav, prezența morții în plin elan vitalist, iar regizorul știe să încheie filmul pe o notă poetică deloc disonantă. Atât Vulpe-Vânător cât și Stare de fapt (1995) probau o încercare a regizorului ca și a colegilor de generație de a valorfica trecutul recent și traumele unei identități
Tablou de familie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7482_a_8807]
-
invizibilă, se găsesc un anume Fra și un narator ambiguu. Narațiunea alertă lasă dâre echivoce, agățate de realități filmice, morbide, cu numeroase antene livrești, conectate la euri vide. Lumea din Mortidoexistă numai pentru a decora crimele, părând lipsită de suflu vitalist. Ca și cum nimic nu e posibil, nici măcar o apocalipsă. Impresia e că înaintăm pas cu pas pe un platou de filmare, într-un patinaj realist cu scurtcircuite suprarealiste, în developări în alb și negru. E de înțeles de ce Bogdan-Alexandru Stănescu făcea
Un roman patafizic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3652_a_4977]
-
de riduri/ și amintește de moarte,/ iar obrazul meu drept/ este mereu neted, plin de tandrețe” (Două fețe). O necontenită combinatorie a extremelor îl ferește de fixarea factice într-unul din ele. Cuvintele exclusiviste (ură, moarte, ruină) dobîndesc un halou vitalist: „Urăsc poezia și-mi doresc totodată/ moartea fierbinte de a trăi,/ spune trupul meu ca o biserică în ruină.// Și se-nclina precum turnul din Pisa/ către fratele său, pămîntul” (Stare). În marginea abisului, se înscriu secvențe orgiastice: „Viața mea
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
într-un palimsest". Deslușim astfel și o discretă manevră de coagulare, de organizare "pozitivă" în calea avalanșei de conexiuni incontrolabile, un mod de-a puncta contururi fie și vagi într-o materie prin sine nedeterminată, anarhică. Această gratuitate a haosului vitalist suportă încă o frînă datorită unor tablouri temporale care, potențînd neîndoios impersonalizarea, îi restrîng în subsidiar caracterul aleatoriu. Fiu fidel al unui răstimp istoric, Liviu Georgescu înfățișează aspectele unei panorame ce cuprinde "epoca de aur" și dramatica ei abolire. Nutrimentul
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
cărțile nu pot fi decât false. Antiintelectualismul și mai cu seamă antiestetismul sânt deci, principalele trăsături ale 145 atitudinii poetice din "Xilofonul", carte care reia în mod strălucit firul ideii de autenticitate în literatură, atât de discutată înainte de război. Voluntarismul vitalist legat însă de acest concept lipsește în poemele Simonei Popescu, care descriu nu autenticul actului, ci pe cel al absenței. Plinătatea existențială a criterioniștilor își găsește complementarul în vidul amețitor, chinuitor al plictisului. Pentru că, evident, "Plicty", unul dintre cele mai
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
științifice. Visul e invocat pe toate palierele existenței, în raporturile dintre oameni și istorie, ca ramă a visului colectiv, în relațiile dintre autor și personaje și, mai cu seamă, între ființele umane și Dumnezeu. Dacă rațiunea, „dușmană a vieții“, după vitalistul Unamuno, periclitează și chiar distruge viața, imaginația, dimpotrivă, produce viață, viață capabilă de a visa și de a fi visată, trezirea din visul nocturn nu înseamnă decât reînceperea căutării unui tărâm în care visul să-și poată regăsi potențialul creator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tradițională - destabilizată - își pierduse legitimitatea de facto. O pasiune absolutistă, o mistică a imanentului - reacție compensatorie la desacralizarea existenței și a artei, la dizolvarea fundamentelor/reperelor stabile - animă, într-un cerc vicios al excesului, radicalismele artiștilor moderni: pe urmele naturaliștilor, vitaliștii antiintelectualiști exaltă esența biologică a naturii umane, eliberarea „plebee” a instinctelor, puritatea impurității; pe linia cultivării unei naturi artistice de-naturate, suficiente sieși, cubiștii și abstracționiștii sînt în schimb seduși de geometria autonomă a formelor pure. Futurismul italian se naște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aproape concomitent cu apariția primului manifest futurist. Aceeași revistă găzduise și cîteva texte poetice ale lui Alexandru Macedonski, al cărui roman-epopee Thalassa (1916, editat mai întîi în variantă franceză: Le calvaire du feu, 1896) are profunde afinități cu erotismul flamboaiant, vitalist și estet al lui D’Annunzio. În Universul literar din 25 ianuarie 1910, Benedetto de Luca se referă la principiile manifestului, citînd un text în proză al lui Marinetti („Moartea la volan“, după revista Poesia), în care acesta face apologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deosebire, totuși, față de „patriotismul nostru nu înseamnă încă a păstra, ci a construi”! Spre deosebire de autorul Paradisului suspinelor, care era, în fond, un moderat „constructiv”, un estet cu bovarismul avangardei și un democrat cu nostalgia aristocrației intelectuale, tînărul Cioran e un vitalist extremist și un mesianic negativ, delirant, avid de sincronizare nu cu spritul solar-emancipator al „anilor nebuni”, ci cu totalitarismele sumbre ale deceniului patru. Însă dincolo de uriașele diferențe, punctele de întîlnire cu Vinea și, mai ales, cu Fundoianu nu sînt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistei unu). Interferențele dintre avangardă și Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre poemul-reportaj“) sau sexualismul autenticist, vitalist și „exasperat” al tînărului Geo Bogza, afin freneziei experiențialiste a lui Mircea Eliade. „Taxat” la rubrica de „revista revistelor“ pentru un atac dur la adresa lui Tudor Arghezi, tînărul Constantin Noica va fi și el găzduit la Contimporanul cu un scurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care intră, deopotrivă, nume precum Milița Petrașcu, Felix Aderca, B. Fundoianu, M.H. Maxy) va aclimatiza și asimila noile curente radical-moderniste, impunîndu-le atenției unor cercuri mai curînd rezervate (de la criticii post-maiorescieni și de la tradiționaliștii autohtoniști ai Gîndirii pînă la spiritualiștii eclectici, vitaliști ai „tinerei generații”). Unii dintre ei (Vinea, Maniu, Fundoianu) sînt naturi amfibii, melancolice și fantaste, puternic marcate de estetismul simbolist sau decadentist. Fundoianu recuperează „monografic”, într-o matrice argheziano-bacoviană cu ecouri din neo-bucolismul lui Francis Jammes (dar și din tradiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]