182 matches
-
deșteptarea, stai în picioare, pe o bancă sau pe pat, da’ nu culcat, și asta până seara la 22. Noaptea trebuia să stai cu mâinile afară, iar dacă-ți băgai mâinile ’năuntru, te atenționa: Scoate mâinile afară! Băga capul pe vizeta aceea și: Banditule, mâinile afară! Și scoteai mâinile afară. De două ori, a treia oară: Banditule, scoală-te îmbracă-te și te plimbă! Și în fiecare noapte mă plimbam, și ziua nu dormeam... Am ajuns așa de slab, încât aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
muncă. La Mircurea Ciuc nu făceai nimic toată ziua, aproape să-nnebunești... Și trebuia să faci ceva. Mai povesteam între noi, mai stăteam culcate, da’ n-aveai voie ziua să te întinzi, și ne ascundeam unde nu se vedea de la vizetă, că de-acolo te pândeau. Și pe unde nu se vedea în colțuri ne mai vâram, și ne mai culcam și peste zi. Și în ajunul primului Crăciun pe care l-am făcut acolo am colindat... Nu vă spun că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
din Pișcari, și mai era unu’, căpitanul Șartou, da’ celălalt nume nu i-l știu, dar știu că era din Baia Mare. Mai rar așa un gardian să vă ajute... Vai de capu’ meu! Să vă spun: vine la mine la vizetă, în 29 iunie și mă întreabă: Trag clopotele la biserică, dar oare pentru ce? El o fost credincios, o fost om cu frică de Dumnezeu... N-aș putea da seama pentru ce. O fi ceva sărbătoare? Nu știu. Zice către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Virgil, pă Tămăior. Bine, îți aduc eu țigări când ți-oi aduce și medicamentele. Mă gândeam că astea îs vorbe de popă bat... Cum mi-o da el țigările cu gardianul lângă el? Și prima dată mi-o băgat pă vizetă o legătură de țigări, că nu era’ la pachet, numa’ vărsate. Și zic: Măi fraților, câte vreme o’ ține din ele nu vă bateți capul, luați-le, și când or trece alea dau alarma la fabrică să ne trimeată măgăreața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
unul nu. Și de-acolo de unde era caloriferul ăla vinea un șoarece. Apoi ce rămânea din mâncare... îi păstram. Și dacă mâncam arpacaș, îi dam și lui câte un pic, că vinea și mânca... Și m-o’ văzut gardienii pe vizetă, și o’ zis că de-i mai dau mâncare... m-or băgat la izolare... la șo’reci... Și cum am lucrat la telefoane, aveam o căciulă de-ale cu clape, sistem de-ăla rusăsc, da’ nici n-am mai adus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
că îi foc și chestii în cameră... Și-apoi o-nceput pompierii să le baje apă, da’ n-o reușit, că ăștia o băgat toate saltelele-n geamuri și n-o putut băga. Pă urmă locotenentul major Istrate o deschis vizeta și o tras cu automatul în cameră, și-atunci i-o demoralizat... Și-apoi gardienii o împins ușa și paturile alea de le-or pus ei la ușă, și o’ intrat înăuntru. Dup-aia i-o’ scos afară, i-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
l-o’ făcut bine și i-o făcut și proteză, mina. Am stat multă vreme... mai mult de șase luni în cameră cu el. Și-avea patul așa, și-aici era ușa, și nu gardianul nu mă putea vedea pe vizetă nicecum. Și io în fiecare zi dormeam până la ora șepte... Da’ la cinci trebuia să te scoli și să șezi pe bancă... Da’ gardienii nu prea aveau voie să deschidă ușa până când se făcea apelul, și pă vizetă nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
vedea pe vizetă nicecum. Și io în fiecare zi dormeam până la ora șepte... Da’ la cinci trebuia să te scoli și să șezi pe bancă... Da’ gardienii nu prea aveau voie să deschidă ușa până când se făcea apelul, și pă vizetă nu mă putea vedea. Mai țineți minte nume de gardieni de la Gherla? Nu... Că tăți avea poreclă... Cu noi în fabrică era unu’, mi se pare că-l porecliseră deținuții „Bubi”. Și era’ maiștri civili... Era unu’ la sala de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
nepotul lui Pache, acela care scria cântări bisericești. Am vorbit multe-multe cu el, că nu eram de acord în sensul că el în fiecare zi avea o rugăciune... Să ducea în unghiul mort al celulei, să nu fie văzut de la vizetă, și se ruga... Știi? Și își făcea rugăciunea la perete, și printre altele îl invoca pe Dumnezeu și pentru a-i distruge pe comuniști, să-i facă praf și pulbere... și nu știu ce. Și i-am spus: Părinte, nu vă supărați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
erau numai somități, numai foști demnitari ai României: fostu’ ambasador în Rusia, Camil Demetrescu, fostu’ atașat în Italia, Costică Torosian, preasfințitul episcop Dragomir, 33 dă popi... În camera asta, tot ca să-și bată joc de ei, mâncarea se servea pe vizetă, pe o gaură făcută în ușă, și în gamelă. Și trebuia să te miști repede. Ori toți acolo erau foarte bătrâni, erau fosile, domnule... Aveau toți între 10 și 15 ani de pușcărie executați deja... Și... m-au numit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
prind ăștia și mai iau vro bătaie dracu’ pe-aici! Și-am bătut în ușă. Prima dată vine Ștefan ăsta cu Bărbuică... Era noaptea, peste 12 noaptea... Trop-trop pe sală... Care bați, mă? Eu, la 48 domne! Și vine, deschide vizeta: Bă, futu-ți dumnezeu’ mătii! Vrei să te omor în bătaie? Ce mă deranjezi? Domnu’ locotenent, zâc, venim de pe drum, n-am mâncat de două zile. Făceți-vă pomană, poate a mai rămas pe la bucătărie ceva arpacaș... ce-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o dubă și ne-a dus la Constanța. Pe drum, însă, io am transpirat de-am dat cre’ că cinci-șase kile de apă jos prin transpirație... Când ne-a băgat acolo la Spitalu’ Județean, , tot așa, pregătit pentru deținuți, cu vizete la uși, cu tot, ne-am bucurat și noi de puțină odihnă... Am stat o săptămână și ceva acolo... A doua zi a’ vrut să mă trimeată înapoi că datorită transpirației zic eu și eliminării apei ășteia din corp... n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
regim? Când a murit Stalin eram în Galați. A’ tras cloapete, că auzeam cloapetele trăgând... Știu că la moartea lui, mai era câte un milițian mai bun dintre aceia care ne păzeau pe sală. Și cum era ușa, avea o vizetă de aia mică, băgam castronul, ne punea mâncarea și ne băga iară înapoi. Și mai întreba câte unu’ de ce trage cloapetele mereu și i-a spus că a murit Stalin... Atâta am auzit că trăgeau cloapetele, da’ nu rețin în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
să-mi țin maxilaru... rămâneam cu gura așa... Mi-o îndreptam! Așa bătaie luam... Păi vreo două săptămâni am fost bătuți în continuu... Și de două ori pe zi te scotea la anchetă să recunoști ce vroiau ei. Veneau... deschideau vizeta: Cutare. Îți dădea ochelarii și te duceai cu el. Și acolo: Spune, care-i treaba!? Ce a făcut cutare? Întreba de alții... Și eu: Nu știu. Eu l-am luat pe nu știu în brațe și nu am spus nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
în geam și cu sticla și-a tăiat venele de la mâna stângă. Săracii, ceilalți doi, au bătut în ușă și-au început să țipe. Eu eram în planton chiar în Corpul de gradă. Până am ajuns, un coleg deja deschisese vizeta: "Ce se-ntâmplă?" Și-a tăiat venele!" Imediat a venit cineva de la Infirmerie, apoi mașina salvării. L-au dus la pansat. Săracul locotenent, când a văzut sângele, a leșinat. M. M.: Normal. Una e pe timp de război, alta e
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
părintele Arsenie îi răspunde: „Nu fac vrăji, eu mă rog, și un om care se roagă e un om liber.” Întrebat dacă nu erau urmăriți când se rugau, știut fiind că nu li se dădea voie, Părintele Justin spune că „vizeta avea și ea darurile ei: colțurile, unghiurile moarte. Acolo te retrăgeai și făceai toți psalmii, toate rugăciunile și tot ce știai”. Pentru a-i păcăli pe gardieni, puneau pe pat o pătură răsucită pentru a sugera că deținutul, care se
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
orele cinci, scularea. Hai! Bruftuluiește-ți trupul. Dă-te jos din pat, obligă-l să lase căldura adunată... Scoate-ți cămașa... Încălzește-te cu lovituri de pumni și palme. Tratând cu dispreț milițianul care, adesea, își ține ochiul lipit de vizetă...” Infern dantesc, străfulgerat de lumini țâșnite din totuși preaplinul unei trăiri interioare profund umane. Este o carte a cărei densitate invită la refacerea scării de valori a literaturii de sertar de după decembrie 1989, meritând a fi luată ca reper. Fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286364_a_287693]
-
Celulele aveau patru paturi suprapuse câte două, cu un spațiu liber între ele de aproximativ 50 cm: pe un cadru metalic era un butoi cu apă de băut și alături un vas de lemn pentru necesitățile fiziologice. Bineînțeles nu lipsea vizeta, care era deasupra unei ușițe cu balamale și lacăt. Toate piesele metalice erau unse perfect pentru ca să se poată manevra, fără să se audă de deținuți și astfel să fie surprinși, dacă nu respectau programul sau pregăteau, după prelucrările de la ședințele
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
zilei, în afară de Oprișan Costache, care era tuberculos în ultimele luni de viață și care sa stins în secția de exterminare Jilava. Poziția obligatorie, între 6 dimineața și 10 seara era pe pat șezând, cu tălpile pe ciment, cu privirea la vizetă și mâinile pe genunchi. Această poziție provoca în timp o ptozare a ficatului și îmbolnăvirea lui gravă. Cei care au respectat-o cu strictețe ca Aristotel Popescu (Aligo) sau Dan Dumitrescu, „reeducați” de la Pitești, au murit de ciroză hepatică. Pentru
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în scenă și justificat prin declarații date de cei care erau în mâna lor și anume cei care în primul proces din 1954 fuseseră condamnați la moarte și erau ținuți sub această sabie a destinului, tremurând la fiecare mișcare la vizetă, că vor fi chemați, asemeni celebrului Țurcanu Eugen și a altora, la executarea sentinței. Aceștia și cei care prin tortură, de data asta prevăzută chiar în regulamentul penitenciar, ajunseseră la limita rezistenței și preferau să moară decât să mai viețuiască
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
la duș mai spălau și ceva batiste sau rufe intime. Ca să mai câștige timp plecau aproape dezbrăcați, ceea ce iarna era destul de periculos. Comunicarea între celule se făcea prin alfabetul „morse”. Ca să nu fie surprins cel care bătea era păzit la vizetă de cineva, care cu ureche sensibilizată la maxim auzea târșâitul pâslarilor cu care umblau gardienii. Celula în care stătea Nicolae Petrașcu era complet izolată, căci era ultima, iar penultima în mod intenționat era păstrată în permanență goală. Totuși fiind lângă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
facă să trăiască sub o tensiune continuă, nervoasă. A) Izolarea lui Popicu „la tun” (Povestită de el): Era o zi întunecată. Probabil afară ploua. Nu am observat că venea inamicul decât prea târziu. Vroiam să anunț vecinii. S-a deschis vizeta și m-a surprins cineva cu mâna întinsă spre peretele vecinilor. Probabil fusese ofițerul politic. Peste câteva zile am fost scos din celulă fără nici un bagaj și dus „la tun”. Acest loc era la ultimul etaj al imensului reduit, un
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
era efectul psihologic pe care îl urmăreau satrapii prin aplicarea unor astfel de pedepse. Le-am povestit cele petrecute cu mine „la tun” și vedeam groaza și îngrijorarea cum se lasă pe fețele lor. După un timp s-a deschis vizeta și sergentul mi-a dat o pereche de bocanci nou-nouți. Ce s-o fi întâmplat în mintea locotenentului?! O fi înțeles și el ceva din experința mea? Oricum mie mi-e o scârbă infinită de „homo sovieticus”, care a conceput
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fi raportat „mai sus”, era repede calificat ca unul care a deconspirat ce se întâmplă la Cazimcă și pentru asta i se cuvenea o pedeapsă drastică. Percheziția s-a terminat repede și după ce au intrat cu toții în celulă, a deschis vizeta și i s-a adresat lui Voinea în stilul lui: O să-mi plătești tu asta, „banditule”! După câteva zile locotenentul deschide vizeta și îl cheamă la ușă, i-a pus o pătură în cap, târându-l spre un alt loc
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cuvenea o pedeapsă drastică. Percheziția s-a terminat repede și după ce au intrat cu toții în celulă, a deschis vizeta și i s-a adresat lui Voinea în stilul lui: O să-mi plătești tu asta, „banditule”! După câteva zile locotenentul deschide vizeta și îl cheamă la ușă, i-a pus o pătură în cap, târându-l spre un alt loc de executare a corecției, care vroia să i-o dea, ca să se răzbune de ce îi făcuse. L-a tras pe niște trepte
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]