491 matches
-
războinice; au reușit astfel, atunci când a fost nevoie, să le facă să se lupte unele împotriva altora în interesul romanilor. Toate comunitățile barbare ce se așezaseră pe teritoriul roman aveau conducere proprie, însă doar cele mai puternice - cum era cazul vizigoților așezați în Aquitania - erau capabile să-și sustragă cu totul teritoriile ocupate puterii romane. O situație mai aparte au avut-o burgunzii: acest popor, de origine scandinavă, se așezase pe malul stâng al Rinului în secolul al IV-lea, lărgindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mesaj în care îi cere să o ia de soție. Ca dotă, i-a promis întreaga Galie, cu tot cu vizigoți, care de ani de zile s-au așezat acolo, într-o provincie numită Aquitania: o treabă, de altfel, foarte dreaptă, fiindcă vizigoții ne plăteau nouă tribut pe vremuri și, prin urmare, sunt încă sub autoritatea lui Atila. însă, după cât se pare, împăratul și Flavius Etius, da, chiar el, Magister militum, nu sunt de acord și înțelegi că... Nu, văd că nu înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbeam mai înainte, reluă el, iată părerea mea: e adevărat că romanii sunt oameni răi și vicleni, care preferă să-i lase pe alții să lupte în locul lor. Când sunt atacați, se ascund ba după scutul francului, ba după al vizigotului, ba după al alanului, cum le pică mai bine. Sunt neîntrecuți în a-i despărți pe dușmanii lor, ațâțând discordia între popoare care, unite fiind, i-ar putea zdrobi. îi plătesc pe cei care îi apără, e adevărat, dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și sete de răzbunare, dar și teamă și o atmosferă de suspiciune. Toți sunt plini de mânie împotriva Ravenei, iar unii spun cu jumătate de gură că Atila nu intenționează să pornească război cu burgunzii, ci doar cu romanii și vizigoții din Aquitania. Se căiesc de felul în care i-au primit acum câteva luni pe trimișii lui și se întreabă dacă merită să-l mânie aliindu-se cu Ravena, de vreme ce Augustus - gândesc ei - nu are nici o intenție să pornească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulți. O voce, cine știe unde, strigă că romanii erau toți niște lași și că nu poți avea încredere în ei. Altele se ridicară ca să consimtă la acele cuvinte insultătoare. — Trebuie să aveți încredere, întări Sebastianus. Magister militum nu vă va abandona! Vizigoții din Aquitania vor fi și ei cu noi! reuși din nou să strige înainte să-l acopere rumoarea nedeslușită ce venea din mulțimea încinsă. Părerile erau împărțite; ici și colo chiar se încinseră mici încăierări, iar asta și pentru că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Khaba, poruncindu-i să se ducă să calmeze centuriile. Se întoarse apoi din nou spre călugăr: — Tu n-ai fost din totdeauna călugăr, așa e? — Nu. Am fost... multe. O vreme am fost și soldat de cavalerie. Am luptat împotriva vizigoților, cu mulți ani înainte; am luat parte și la apărarea cetății Narbona. — Și cum de... — După ce s-a încheiat totul, mi-am luat soția și am venit să locuim în părțile astea. Am cumpărat pământ și-am avut și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
știi, în Galii există multe forțe pe care, dacă le-am uni, ar fi posibil să adunăm la un loc o mare armată, capabilă să se opună hunilor. Miliții barbare, cele mai multe, dar legate de noi prin tratate precise de alianță: vizigoții din Aquitania, înainte de toate, pe urmă francii din Belgica, dar și alanii din Cenabum Aureliana, saxonii de pe Loira... — Și burgunzii... adăugă Sebastianus. Pentru un moment, chipul lui Flavius Etius se întunecă. Apoi încuviință. — Și burgunzii, firește. Ei și-au îndeplinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fost inutil și periculos să angajez acolo puținele forțe disponibile. Iar pe de altă parte, cum aș fi aprovizionat armata mea într-o regiune pe care tu însuți o descriai ca devastată de inamic? Și încă... tu știi bine că vizigoții poftesc de mult la Arelate, într-adevăr prea apropiată de teritoriul pe care-l controlează ei. Dacă, văzându-ne nehotărâți, s-ar fi supus lui Atila, trecând în rândurile lui cu toată armata lor, cetatea asta, cu garnizoana pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe măsură ce situația se clarifica, am deplasat trupe din Lunca Padului în valea Rhonului, prin via Aurelia și prin trecătorile din Darantasia, și acum iată-mă aici, gata să apăr Arelate, dar mai ales să unesc forțele noastre cu cele ale vizigoților, împotriva dușmanului comun, ceea ce e pe cale să se întâmple chiar acum. Respirând adânc, Sebastianus încuviință. Așadar, vizigoții coborau pe câmpul de luptă alături de Etius, care mai mult decât oricine le ținuse piept în anii din urmă! încă o dată, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin trecătorile din Darantasia, și acum iată-mă aici, gata să apăr Arelate, dar mai ales să unesc forțele noastre cu cele ale vizigoților, împotriva dușmanului comun, ceea ce e pe cale să se întâmple chiar acum. Respirând adânc, Sebastianus încuviință. Așadar, vizigoții coborau pe câmpul de luptă alături de Etius, care mai mult decât oricine le ținuse piept în anii din urmă! încă o dată, trebuia să recunoască, Magister militum acționase în modul cel mai potrivit, însă nu-l consola prea mult să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e deja în fața Aurelianei: cetate mare, cum știi, și deci o pradă bogată. Dar, în primul rând, devenind stăpân pe Aureliana, Atila ar dispune de un pod peste Loira, pe care să poată trece armata sa pentru a invada teritoriul vizigoților. Pe cine avem acolo? — Pe Sangiban, cu patru sau cinci mii de alani și o garnizoană romană, la care trebuie să adaugi câteva mii de voluntari. Au escorte consistente și pot să reziste chiar un timp mai îndelungat. Acum ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Au escorte consistente și pot să reziste chiar un timp mai îndelungat. Acum ascultă-mă bine, îi strânse brațul cu o mână, vrând parcă să-i transmită prin acea atingere toată forța propriei hotărâri. Aureliana nu trebuie să cadă, înțelegi? — Vizigoții ar putea să-i vină în ajutor, observă Sebastianus, care vedea acum strălucind în ochii comandantului său o lumină de înflăcărare, pe care i-o cunoștea foarte bine. Sigur că da! Acum două săptămâni l-am trimis la Teodoric pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
inutil. Dar nu contează asta. Avitus a fost cel care l-a convins pe Teodoric să pornească la război; n-a trebuit să depună prea mari eforturi, de altfel, de vreme ce, e limpede acum, Atila vrea Galiile și deci și pielea vizigoților. în urmă cu câteva zile, o ștafetă de la Toulouse mi-a confirmat că Teodoric își adună armata. Dar, pe bună dreptate, se așteaptă să ne mișcăm și noi. Ei bine, pregătirile noastre sunt aproape încheiate. Ceva mai devreme am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de mână hotărâtă și viguroasă. Era un comandant de turma din cavaleria de elită, originar din Treveris și doar cu câțiva ani mai tânăr decât el; nu-i lipsea, cu siguranță, nici experiența militară, căci luptase, ca și el, împotriva vizigoților și a hunilor, ba mai mult, se putea mândri cu o campanie în plus: aceea împotriva bagauzilor. încă din primul moment, între ei se instală între ei o simpatie reciprocă, ce îi ajută pe amândoi să întreprindă cu ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu sunt deloc de neînfrânt. Magister militum înaintează de la Narbonense cu armata sa. Iar în fața acestui dușman comun, el cheamă sub însemnele sale pe toți cei din Galii care sunt apți să țină în mână o armă și să lupte. Vizigoții, alanii, saxonii, francii vor fi cu el; vreți, deci, ca numai barbarii să fie cei care se luptă pentru pământul vostru și pentru supraviețuirea voastră? De fapt, luptându-vă, aveți numai de câștigat și nimic de pierdut; căci, dacă hunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care ți-a făcut-o la Arelate și se apropie în marș forțat cu armata sa, căreia, într-o localitate pe care eu nu o cunosc, urmează să i se alăture, dacă nu a și făcut-o deja, cea a vizigoților. Armata ar putea să sosească în trei zile ori poate chiar poimâine. Nedumerit, Sebastianus constată că importantul său interlocutor nu părea deloc mulțumit de informațiile acelea capitale. Dimpotrivă, întunecându-se la față, Anianus îi eliberă mâna și îl fixă, strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răspunse prompt: — Curând. E chestiune de două trei zile, nu mai mult. Câți soldați are cu el? nu-l slăbi celălalt. Sebastianus ridică din umeri. — Nu știu să-ți spun cu precizie, dar cu siguranță, ținând cont și de armata vizigoților, care i s-a alăturat, câteva zeci de mii. Alte miliții se îndreaptă încoace din toate părțile Galiilor. Atila o să aibă binișor de furcă. Cuvintele sale pline de hotărâre nu-l impresionară pe Sangiban câtuși de puțin. Mușcându-și buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și de grâu, bineînțeles, carne n-au mai văzut de cel puțin zece zile. Așteaptă ajutoarele în fiecare zi și ele nu mai vin; iar ei se întreabă, cred, de fiecare dată de ce trebuie să rămânem aici să fim pavăză vizigoților și Aquitaniei. Ultimele sale cuvinte îl speriară pe Sebastianus, fiindcă păreau să îndreptățească temerile pe care i le dezvăluise Anianus cu privire la încrederea pe care puteau s-o aibă în alani și în căpetenia lor. Pesemne că Sangiban intuia câte ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să cadă. Dacă ar cuceri-o, ar dispune de o bază puternică, ce l-ar ajuta să se miște după bunul plac pe un mal sau pe celălalt al Loirei ori chiar să înainteze în Aquitania și să devasteze pământurile vizigoților. — L-am văzut azi-dimineață pe Sangiban și am luat palmă cu palmă tot zidul de centură. N-am observat nici un semn al vreunui atac iminent. — Ei, atunci, spuse Marcentius, luându-și rămas bun, sperăm să fie și pe mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia întreagă. — Unde a găsit Magister atâta cavalerie? întrebă Maliban. — Vizigoții! îi răspunse emoționat Sebastianus. Se vede că cele două armate s-au reunit. Ovații se ridică din mulțime la o sută de pași în stânga lui, acolo unde o scară largă de piatră cu balustradă joasă permitea accesul la traseul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
centurii ai săi și poate cel mai valoros. — Gepizii! raportă, în culmea agitației. La vad: o luptă mare. Și râurenii au atacat acolo la pod. O grimasă de nemulțumire apăru pe chipul comandantului său. — Cine i-a atacat? Cavaleria romană? Vizigoții? Toraman ridică din umeri: — Da, cavaleria gotă, dar mai ales infanteria francă și burgundă. De fapt, n-am putut să văd bine, e multă zăpăceală acolo. Mandzuk își îndemnă calul și se apropie. — Nu e un moment potrivit pentru luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar în mijlocul vadului. în mulțimea dușmanilor ce se năpusteau cu un vuiet puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât de larg era frontul de luptă și cât de strâmt și de adânc era râul pe acea porțiune, își dădu seama că gepizii riscau să fie înconjurați din ambele laturi; întrucât, la dreapta podul era apărat totuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în vad, însă, lupta continua cu o îndârjire de necrezut, fiindcă, între timp, ambele părți primiseră întăriri. Balamber își dăduse seama că alte minagn-uri veniseră să sprijine oamenii săi, dar nu putea să le recunoască stindardele. Pe de altă parte, vizigoții primiseră și ei ajutoare, astfel că rezultatul luptei rămânea incert. Deodată, se auzi strigat de Odolgan și, întorcând privirea îl văzu salutându-l cu obișnuita sa veselie neghioabă, în timp ce își scotea sulița din pântecele unui cavaler dușman. întorcându-se, distinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bucura de o poziție avantajoasă. Pentru care era cu siguranță mult invidiat de ceilalți ofițeri mai puțin norocoși, prinși în ultimul rând. Cea mai însemnată dintre căpeteniile aliate era Theodoric, atât pentru stirpea sa neîndoielnic de rang, cât și pentru că vizigoții săi reprezentau ei singuri aproape jumătate din întreaga armată. Se afla alături de Etius, pe care îl depășea în statură cu mai bine de o palmă, și îl avea cu sine pe fiul său Thorismund, puțin peste douăzeci de ani, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să dispunem la dreapta lor detașamentele galo-romane ce ni s-au alăturat lângă Aureliana și apoi, în centrul dispozitivului, infanteria pe care am adus-o din Italia și alanii ui Sangiban; eu o să iau cu cavaleria latura stângă, iar voi, vizigoții - se întoarse spre Theodoric - ar trebui să vă așezați în schimb, la dreapta, sprijinindu-vă cu alanii. Cavaleria voastră e cea mai puternică din toată armata și a știut deja să țină piept hunilor, de aceea ar trebui să reușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]